duminică, 14 aprilie 2013

Mihai Viteazul(1558-1601)


S-au spus şi se spun prea multe despre Mihai Viteazul, în jurul lui s-a născut o legendă în care nu se mai poate deosebi adevărul istoric de elementele adăugate de-a lungul timpului.

Că a fost un căpitan strălucit şi un geniu politic sunt lucruri incontestabile. Victoriile lui asupra turcilor au avut ecou până departe (regele Franţei, Henric al IV-lea, scria ambasadorului său la Constantinopol ca să ceară informaţii asupra valahului), în ţările balcanice, printre greci, bulgari, sârbi au apărut cântece populare despre vitejiile lui Mihai Viteazul. Dar, lucru paradoxal, la noi în ţară nu a fost iubit. De ce? Fiindcă acest viteaz a vrut mai întâi să-şi adune o armată puternică, iar rezultatul eforturilor sale militare a fost o gravă înrăutăţire a stării ţăranilor, în vremea lui, sfârşitul veacului al XVI-lea, nu mai puteai constitui o armată din ţărani, o dată ce apăruseră tunurile şi puştile. Aveai deci nevoie de lefegii, adică de mercenari care să ştie să mânuiască armele de foc. Iar acest fenomen nu se petrece numai la noi, ci şi în Occident.

Un singur exemplu: în 1525 Francisc I al Franţei se luptă cu Carol Quintul, rege al Spaniei — devenit şi împărat. Bătălia se dă între Spania, care de-acum posedă colonii în America de Sud şi primeşte an de an zeci de corăbii încărcate cu aur şi argint, şi regatul Franţei, care e cel mai populat şi mai închegat din Europa. La bătălia de la Pavia, unde este făcut prizonier Francisc I, se înfruntă 25 de mii de oameni de partea franceză cu 25 de mii de cea spaniolă. E interesant de ştiut ce sunt aceşti participanţi la bătălie. Avem de-a face cu de-abia 5 000 de
cavaleri francezi şi 5 000 de spanioli, dar spaniolii au 20 000 de lefegii, de mercenari germani, iar francezii 20 000 de mercenari elveţieni. Aşa încât s-a putut spune, mai în glumă, mai în serios, că bătălia de la Pavia a fost un fel de răfuială între mercenarii germani şi mercenarii elveţieni.

Mihai Viteazul şi-a purtat războaiele cu boierii din jurul lui, cu cetele pe care aceşti boieri le-au putut aduna de pe anumite moşii, cu câţiva răzeşi, dar mai cu seamă, din păcate, cu lefegii străini, iar aceştia costau scump. Avem păstrate toate statele de plată, ştim exact cine au fost. Ştim câţi mercenari sârbi, albanezi, unguri sau secui a avut Mihai Viteazul.

Despre Mihai Viteazul am spus deja că era considerat copil din flori al lui Pătraşcu cel Bun. Dar e foarte interesant de ştiut — lucrul a fost demonstrat de curând de mai mulţi istorici, cu argumente convingătoare — că mama lui era o Cantacuzină, adică o coborâtoare din vestita familie bizantină care a dat doi împăraţi în veacul al XIV-lea şi care se număra printre marile familii nobile ale Bizanţului. Decăzuţi, după cucerirea Constantinopolului de către turci, ascunşi timp de două-trei generaţii, reapar la începutul veacului al XVI-lea la Constantinopol; în special un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor.
Coaliţia iniţiată de împăratul Rudolf al II-lea

La sfârşitul veacului al XVI-lea, domnul nu mai era ales.
labirintistoric.wordpress.com/

Niciun comentariu: