luni, 31 decembrie 2012

Noaptea de Revelion

Fiind singura acasa mi-am zis :"ia sa stau eu sa vad ce este la tv.".
Dar tot posturile straine despre  stiinta sau crime celebre au fost de baza. Am trecut de cateva ori pe la toate posturile romanesti care spuneau ca, vor face si vor drege. Ce sa vad la postul principal muzica populara, de pe vremea strabunicii ,la alte posturi tot felul de kiciuri la care imi era mie rusine de rusinea lor?
Nu mai stiu la care era o cantareata imbracata ca la casa de nebuni, cu un pitic nebun  langa ea,care doar daca il vedeai iti ramanea sarmaua in gat.
Vazuta mai de aproape parca parea  cantareata Corina care mie imi placea la nebunie. Dar nu pot crede ca s-a injosit in asa hal, incat sa apara in acest fel gata pentru arestare de Politia vestimentara.
Imi pare ca s-au intrecut  in fiecare Revelion, sa  demonstreze cat de jos se poate ajunge cu  aceasta arta care asa cum a fost, a fost de buna calitate si ne-a incantat inainte de 1989.
Mai bine sa scoatem din viata noastra  tv.in noaptea de Revelion .
Sa isi traiasca oamenii bucuria de a trece intr-un nou an, fara sa le fie greata de ce vad la tv .
Mai onorabil a fost Revelionul de la vila d-nei avocat Paula Iacob. Si mai de calitate.
Dar toate aceste mizerii  pe care ne obliga sa le vedem in noaptea dintre ani, sunt platite din  banii nostrii ai tuturor.
Problema este ca acesti artisti mai mari sau mai mici, se injosesc in fata romanilor  si cei mai vechi si cunoscuti in  spectacole mai bune, dau cu piciorul unei intregi cariere, facute in ani multi si multa truda.Asta este nenorocirea ca au ajuns si ei ca pentru cateva hartii fosnitoare, sa  se prezinte intr-un mod lamentabil si de toata jena, cu  spectacole de 2 bani, care ne fac  greata si nu ne  reprezinta pe noi, cei educati pentru  spectacole de calitate.
In schimb am fost tinuti la curent minut cu minut de  felul cum se distreaza familia prezidentiala. Reporterii se tineau dupa ei, pentru a prinde si mirosi fiecare part. Parturi prezidentiale, PLATITE TOT DIN BANII NOSTRII LA PACHET. DE ACEEA ACEST IMPOSTOR FACE FASOANE SI SPUNE CA NU MAI ARE TREABA CU PROBLEMELE ROMANIEI SI ROMANILOR. LOCUL LUI NU ERA LA MUNTE CU GASCA LUI DE IMPOSTORI,  CURVARI SI CRIMINALI CI, IN SPATELE GRATIILOR cu apa si  mamaliga mucegaita.
Asta pentru ca a pus Romania pe buturi si au sleit-o de puteri si la propriu si la figurat. Cine distruge o tara si un popor pentru a o vinde pe nimic, poate doar pentru a  distruge in continuare si ultimul fir de iarba de pe aceste meteaguri, ce merita ? Streangul este prea putin  si arata ca noi suntem prea MILOSI !!
Nu stiu ce ne rezerva guvernantii dar, i-am ales  pentru a ne scapa de IUDA  poporului nostru ! Si ei ce fac ? Fac pe dobitocii, caci si-au aranjat continuarea acestui spectacol macabru pentru  Romania si pe pielea poporului roman.
La Multi Ani  si 2013 sa fie un an cu ghinion pentru tradatorii tarii. Sa ni se faca dreptate, ca sa nu trebuiasca sa ne facem noi dreptate. La anul mai bine lipsa, decat o mutra urata, zbanghie,  plina de mofturi  demne de un  star din America. Mie imi face scarba.  Un  an nou cu bucurii sufletesti, daca cu bucurii palpabile nu se poate. Ca ne-au bagat acesti zbanghii in haznaua cu cacat a Europei si trebuie sa iesim,  daca nu vom  fi obligati ca mancam cacatul Europei in continuare.  Acest zbanghiu imbecil, cu urmele alcoolismului si curvasariei pe fata,  in acest stadiu ne-a adus. Trebuie sa iesim cu orice pret la liman, la aer curat, la natura inverzita si sa nu mai mirosim  basinile lui imputite, oferite noua de reporteri si de televiziuni care nu inteleg ca aceste stiri si imagini ne inraiesc si mai mult. La Multi Ani ! Un an care sa ne scape de aceste mari belele. Suntem singuri in fata tuturor. Curaj !

ATAC

Atacul impotriva ortodoxiei (FOTO)

autor: FrontPress 31.12.2012
0Povestea calendarului înfaţişînd tineri costumaţi în preoţi ortodocşi şi destinat pieţei consumatoare de producţii specializate mult plăcute domnilor homosexuali şi doamnelor lesbiene nu ar avea nimic excepţional dacă o punem în contextul creaţiilor de gen din întreaga lume.
Adevărat, costumaţie de preoţi ortodocşi până acum nu erau în miile sau zecile de mii de producţii în categoria “sex clasic” sau din grupa “sado-maso” sau pedofilie sau zoofilie, unde actorii sunt costumaţi în preoţi sau călugări şi călugăriţe ale Bisericii romano-catolice, în cazul doamnelor cu o preferinţă pentru benedictine şi în cazul domnilor, preoţi în confesional.
Acesta ar fi un prim palier de analiză. Dar mai urmează şi altul, cu implicaţii mult mai serioase.
E vorba despre un atac cu rădăcini adânci în istorie, împotriva valorilor de identificare ale spaţiului creştinătăţii ortodoxe care să destabilizeze continuu o arie geografică aflată în zona de contact a două imperii şi, în consecinţă, cea mai fragilă şi cea mai instabilă.
Aşa să fie? Posibil, deoarece apariţia unui singur calendar cu preoţi homosexuali din Estul Europei face cam tot atâta vâlvă ăn presa occidentală cât miile de rapoarte devastatoare asupra unor decenii sau secole de inimaginabile abuzuri sexuale făcute de preoţii pedofili ai Bisericilor occidentale de toate orietările dar, în primul rând, ai celei Catolice.
1De ce noi? Pentru că suntem slabi, fără ştiinţa comunicării, obişnuiţi s-o încasăm fără să răspundem cu argumente şi nu cu jelanii sau insulte grobiane, gata mereu să adăpostim experimente fără să vedem mişcările următoare şi, imediat apoi, ţap ispăşitor ideal pentru oricine şi în orice moment. De aceea şi evenimente din acestea se produc în ceea ce, tradiţional, analiştii străini consideră a fi “spaţiul mort” în societatea şi politica românească, cel care începe cu o săptămînă înainte de Crăciun şi o duce tot într-un chef până la mijloc de ianuarie. Atunci capacitatea de reacţie este cvasi-nulă, mass media este supra-saturată numai de ştiri despre “spiritul Sărbătorilor”, adică ore şi ore despre cum se prepară bucatele, cum şi cât s-a mâncat şi apoi despre consecinţele medicale a toate acestea. Exact momentul pe care profesioniştii în domeniu îl identifică drept ideal pentru difuzarea unei ştiri senzaţionale dar tot pe profilul religios, doar inversând datele problemei, fiind siguri că toată lumea va cădea în plasă şi va face dintr-un non-eveniment o bombă.
Ce ar putea fi în spatele a toate acestea? S-ar putea să fie o primă etapă a unui scenariu tip multi-platformă, clasic în operaţiunile de dezinformare şi intoxicare. Căci trebuie pusă acum întrebarea: cui foloseşte o campanie de denigrare a valorilor morale ale unei societăţi în care, spre deosebire de Occident, Biserica este cotată drept unul dintre polii majori de încredere?
2În primul rând, minimizării puterii de joc, în spaţiul european, a ceea ce reprizintă arcul ortodox. Grecia, Bulgaria şi România, adaugând Serbia…În al doilea rând, în etapa următoare, demonstraţia că valorile morale ale acestui spaţiu sunt şi ele în cădere liberă, violenţa, pornografia, drogurile, constituind şi aici, ca şi în Occident, părţi constitutive ale noii realităţi post- Cortina de Fier.
E vorba despre ţări sărace, cu probleme, cu din ce în ce mai multe probleme, foarte bune să le acopere pe ale noastre, să deflecteze atenţia şi să justifice intrarea în nivelul trei.
Scriam zilele trecute despre o posibilă nouă Cortină de Fier înlăuntrul Europei Unite, construită din alt material şi bazată pe cu totul alte alte argumentaţii decât Zidul Berlinului. România se află din nou confruntată cu problemele spaţiului şi relaţiilor dintre imperii şi poate redeveni uşa prin care se deschide calea unei defăimări a valorilor acestui Est european, din ce în ce mai tare prezentat ca ţara de origine a tuturor relelor care se aciuiază în ţările Occidentului.
Atenţie, este foarte posibil, în această logică, să vedem şi alte tipuri de calendare sau producţii video, cu stampila Estului european pe ele, tranzitate sau împachetate în România, aici unde, din nefericire, nimeni nu vrea să se uite că alţii ne îngropaă în mizerie cu acceptul nostru…cu toate că toate astea ţin, fără îndoială, de ceea ce ar trebui să se numească atentate la siguranţa naţională. De Cristian Unteanu – Adevarul
3 4 5 6
H

Semne

Semne proaste anul are

autor: FrontPress 31.12.2012
ciu ciu1.  Guvern nou – foame mare, reforma mica
Noul guvern nu a facut nimic in directia reformei. Nu doar ca nu a facut nimic, dar a dat cateva semnale chiar penibile. Umflarea posturilor si a structurii sunt un semn ca noua putere este tare infometata si cat mai multi vor ciolane ideal cat mai mari. Un articol extrem de deprimant deoarece contine cifre cutremuratoare cu privire la cate posturi, functii si “deconcentrate” si-au impartit noii veniti este publicat in ziarul Gandul.
Nu doar ca umflarea posturilor este intr-adevar un scuipat pe obrazul tutoror celor care si-au pus speranta ca vom scapa de hotii, lenesii, incompetenti, coruptii si inutilii din sectorul public, dar prima miscare denota si orientarea noilor veniti: catre ciolan. Ca orice om care incepe o treaba si noul guvern a aratat incotro priveste: nu spre reforme structurale, nu spre strategii de dezvoltare a unei infrastructure sau de atragere a investitorilor, nu de o reforma reala in sectorul public unde inca sunt ineficiente crase, nu de gasirea unei solutii sau macar prezentarea unor potentiale directii de atacare a unei probleme deosebit de imense: deficitul fondului de pensii. Prima lor grija dupa imparteala ciolanelor din guvern a fost impartirea ciolanelor din restul statului pe care tocmai au pus gheara.
Cu privire la reforma, noii guvernanti nu doar ca nu au nici o strategie si nu au aplicat nici o masura relevanta, tot ce a fost pana acum rezumandu-se la vorbe si promisiuni ca si cum campania electorala nu s-ar fi terminat. Cel mai evident semn al incapacitatii organizatorice a noii puteri este insasi haosul in impartirea ministerelor si greutatea cu care s-a ajuns la o formula finala desi era evident de mult cine va castiga si cu cat va castiga. Daca nu au fost in stare sa faca o strategie de organizare a guvernului avand la dispozitie timp berechet inainte de acest moment, cum vor fi in stare sa guverneze ei Romania in vremuri de intetire a crizei economice.
2. Economia cade lent dar sigur
Ca economia romaneasca este bolnava, o stim inca din 2008. Ce economie cat de cat asezata cade cu 7% dupa ce a crescut cu 7%? S-a schimbat ceva esential din 2008 in economia romaneasca? Sa luam pe rand problemele aparute inca din 2008 si care au continuat an de an:
- s-au taiat creditele; fara credite, nu poate sa existe economie;
- au crescut impozitele; desi afecteaza economia pe moment, principala problema cu cresterea impozitelor este ce te faci daca vecinii tai au impozite mai mici, dupa ce si-asa au infrastructura mai buna si salarii mai mici; unde se vor duce potentialii investitori si poate chiar firmele din tara ta?
- au fost inchise mii de firme; sa zicem ca asta nu e tocmai rau: selectie naturala; nu conteaza cate au fost inchise ci diferenta intre firme inchise si firme deschise; nu cred ca are rost sa dau cifre;
- au scazut drastic investitiile; dupa ce s-a furat tot ce s-a putut in tara asta, au mai ramas cativa munti de aur si terenurile agricole; investitii in economie care sa duca la locuri de munca si impozite platite la stat nici nu mai putem sa visam, atat de prost stam la investitii; instabilitatea politica a fost doar cireasa de pe tort in deturnarea eventualilor rataciti care s-ar fi gandit sa investeasca la noi;
Pe langa aceste probleme legate oarecum si de criza pornita in 2008, Romania a mostenit din trecutul indepartat unele probleme structurale care si-asa ne-ar fi dus in criza chiar daca nu exista 2008. Cateva dintre acestea sunt:
- birocratia si legislatia anti-investitii; nu are rost sa detaliem;
- companiile de stat si regiile autonome capusate; unele chiar de interes strategic nici nu pot si nici de-ar putea fi privatizate nu le va lua nimeni decat pe nimic deoarece au fost mentinute sa mearga pe minus (adica au fost supte) pana au fost bagate sub apa; iata doar un exemplu: CFR Marfa este o gaura neagra;
- lipsa unei infrastructuri rutiere si energetice; la cat de firava este economia romaneasca, reteaua de drumuri este deja supraincarcata si o dezvoltare economica durabila nu se poate face cand ai costuri mari; politicienii romani inca nu sunt capabili sa inteleaga ca atunci cand drumurile sunt supra-incarcate, firmele pierd bani ceea ce se reflecta in profituri, in taxe, in locuri de munca si in competitivitate; in domeniul energetic se fura probabil cel mai mult; bagarea in faliment a Hidroelectricii nu a fost decat o metoda de a schimba baietii destepti; pana nu se va vedea in pretul platit la factura diferenta, orice se face in acest domeniu nu este decat lupta pentru ciolan; pe langa asta, nu putem sa dezvoltam economia romaneasca platind energie la preturi europene, nu avem cum, oricat de mult ar creste tehnologizarea si productivitatea; in economie si momentumul conteaza, dezvoltarea, acumularea, dobandirea unei mentalitati pro-eficienta nu se face dintr-odata pusi in fata unui pret la energie similar celor din vest;
S-a schimbat ceva esential in bine in economia romaneasca intre timp? Desi neesentiale, ar fi cateva lucruri de mentionat:
- s-au micsorat salariile, deci au scazut costurile; pe langa faptul ca a provocat un exod in masa in afara, beneficiul parelnic al reducerii salariilor este cu doua taisuri caci loveste si in consumul intern si prin urmare in cerere, deci tot in economie se rasfrange efectul; beneficiaza insa exportatorii;
- prin devalorizare a crescut exportul; au castigat insa cativa: cei 2-3 producatori mai mari si exportatorii de resurse care insa platesc redevente minore si exploateaza bogatiile comune exclusiv in avantajul lor;
- agricultura creste, caci este singurul sector in care strainii au investit imens tocmai pentru ca noi nu suntem in stare sa fructificam bogatia imensa pe care o constituie solul si clima din Romania; din pacate, nu beneficiază prea multi de cresterea din agricultura; locurile de munca sunt putine caci acum exista utilaje performante; taxe si impozite mai slabut, caci scheme de evaziune sunt multe si statul nu e capabil sa le combata;
3. Problemele societale
Dezechilibrele economiei romanesti si criza mondiala au afectat evident mai multe categorii. Principala categorie au fost profesionistii, oamenii de valoare care s-au saturat sa munceasca pe nimic, sa plateasca impozite si taxe si sa fie condusi de niste imbecili. Emigrarea este supapa prin care mare parte din profesionistii – care cine stie cum mai cresc pe-aici in pofida unui sistem deficitar de educatie si a unui atac permanent asupra valorii – se scurg in afara. Procesul este atat de bine pus la punct, atat de uns si de fluent incat nu am exagera daca am spune ca este unul predeterminat. Daca am fi rautaciosi, am putea spune ca Romania este antrenata ca o tara de export de forta de munca: doctori pentru Germania, agricultori pentru Spania, ingineri si ingrijitoare pentru Italia, cercetatori pentru Elvetia si Suedia, IT pentru toata Europa de Vest si America etc.
De aici s-a ajuns ca sistemul educational sa fie atractor pentru non-valoare si ca sistemul medical sa functioneze la limita subzistentei prin exdodul medicilor si asistentilor. Poporul roman este atacat asadar prin doua directii:
- educational – distrugerea unei sanse de mai bine, tinerea sub control prin promovarea non-valorii si eradicarea potentialului de dezvoltare prin educatie;
- medical – anihilarea celor slabi si „inutili” sub stindardul austeritatii si al lipsei de bani;
Unul dintre factorii care au dus la disolutia societatii a fost si pervertirea justitiei (nu ca ar fi fost vreodata justitia prea performanta in Romania). Supusa permanent politicului si manipulata evident dupa cum este schimbata clasa politica, justitia a esuat in impartirea dreptatii si stabilirea unui climat de incredere si egalitate de sanse. Daca in anii anteriori se gaseau scuze (tranzitie, sistem ticalosit, aliniere la normele UE), chiar dupa atatia ani de cand suntem integrati nu cred ca este intamplator ca avem un sistem judiciar atat de impotent macar in pedepsirea cel putin a catorva hoti si corupti.
Degradarea mass-mediei este o alta boala cronica care a lovit Romania mai ales in 2012. Nu ma refer aici doar la manipulare si lipsa de profesionalism. Mass-media romaneasca a involuat insa intr-un ritm accelerat si este greu de spus daca starea de tensiune, deziluzie si pesimism este provocata de mass-media sau mass-media degenerata este o consecinta a saraciei avansate care naste astfel de monstri. Lovita puternic de criza, mass-media a functionat din 2008 doar ca instrument de propaganda. Nici un trust media din cele existente nu a trait si nu traieste doar din publicitate si evident are o misiune clar stabilita si o orientare explicita. Nu s-a mai obosit nici o televiziune si nici un ziar sa mentina echidistanta iar razboiul intre haitele de politicieni s-a transferat in media cu toate mizeriile specifice unui razboi. Dar nu doar pe plan politic a decazut mass-media. Setea de audienta si stresul financiar a facut ca ratingul sa dicteze in masura de 100% si prin urmare gloata a biruit: trivialitatea, infantilismul, imoralitatea, decadenta si senzationalul sunt principalele ingrediente care formeaza melanjul oricarei productii mediatice. Fara acestea, ghilotina audientei taie orice tentativa de a iesi din cadru.
4. False iluzii europeniste
Daca Europei i-ar pasa de Romania, toti banii destinatii fondurilor europene ar fi folositi pentru subventionarea costului energiei electrice pentru firmele romanesti. In loc sa fie consumati miliarde de euro pe proiecte aiuristice, inutile, total ineficiente si evident directioante catre clientela politica, daca Europei i-ar pasa, ar directiona aceste fonduri acolo unde chiar ar ajuta economia romaneasca sa se stabileasca cat de cat pe fundamente solide. Toate celelalte ar urma ulterior ca consecinta a dezvoltarii economice. In rest, in privinta principiilor democratice, am vazut cum stam la UE …
5. Concluzii
Ne aflam la trecerea dintre ani intr-un moment de relativa pace ca consecinta a terminarii scandalului politic si aruncarii in plan aspirational a unor promisiuni fantasmagorice a noilor guvernanti care au in vedere mai ales pe cei saraci. Ganditi-va la milioanele de pensionari care se bucura acum ca le vor fi marite pensiile si la milioanele de angajati care acum primesc salariu minim si li s-a promis aproape dublarea acestuia in urmatorii ani. Atatea sperante desarte si atatea iluzii care vor fi anihilate violent inca dupa primele mariri de preturi care vor urma dupa 1 Ianuarie. Si acestea nici macar nu sunt legate de inrautarirea situatiei economiei mondiale inca tinuta ostatica bancilor zombie falimentare care blocheaza reasezarea dezvoltarii pe fundamente sanatoase. De asemenea, chiar daca in 2013 nu va porni nici un razboi care sa explodeze pretul petrolului si sa dea jos cu cererea externa care mai ne tine cat de cat pe linia de plutire, avem totusi o mare problema: DATORIA.
Datoria nationala, inflatia, costul creditatrii, scadenta la FMI, deficitul bugetar, balanta de plati, insolventa bancilor, riscul de tara, razboaiele valutare – tot atatea fantome ale trecutului recent de care pentru moment am cam uitat dar care se vor transforma in curand in probleme tangibile si spinoase cu care vom fi nevoiti vrem-nu vrem sa ne luptam in viitorul an.
Nu putem predinte actualei puteri sa ne scoata din criza, asa cum nu putem predinte unui retardat sa rezolve o ecuatie de gradul doi. Romania va reusi insa sa se elibereze atunci cand daca macar nu va avea politicieni mai priceputi, va avea politicieni care nu fac nimic diferit de cei dinaintea lor. Nu credeam ca noua putere sa apuce atat de repede sa dea drumul la dezmat in toate privintele, dupa suferintele si taierile inumane suferite de poporul roman in anii anteriori. E adevarat ca taierile au fost nechibzuite, prost luate si ca amplitudine si ca temporizare si ca lipsa de alternative si ca lipsa oricaror alte masuri. Din respect insa pentru aceste suferinte, puteau USL-istii macar sa mai astepte cu rosul ciolanelor si sa arate mai intai ca produc ceva. Prin actiunile lor insa nu dovedesc decat ca sunt inca o haita de talhari care ne jupoaie la dumul mare.
Poate nu intamplator in ultimele zile am sesizat mai multe semnale in media in directia monarhiei. Se discuta despre rege, cum era pe vremea monarhiei, cat de mult a suferit regele Mihai, etc, etc. Nu m-ar mira ca acestea sa nu fie doar semnale aleatoare sau refulari ale pesimismului actual prin rumegarea de iluzii ci chiar pregatirea terenului (sau lucrarea la un plan B) pentru ce va urma in cazul  destramarii totale a societatii romanesti in anul care vine.
La multi ani! Din pacate multi ani vor fi in criza din ce ince mai profunda … De Gigel Chiazna

Bataia de la Ruginoasa

Traditionala bataie de la Ruginoasa oprita anul acesta de jandarmi

autor: FrontPress 31.12.2012
ruginoasaTradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, judeţul Iaşi, nu a mai avut loc în acest an, jandarmii împiedicându-i pe membrii celor două tabere să ajungă faţă în faţă şi să se lovească reciproc. Anul trecut la acest eveniment au participat circa 1.000 de oameni şi patru persoane au fost rănite, printre care un tânăr de 17 ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral sever.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău, Marius Ţăranu, a declarat, luni, pentru corespondentul Mediafax că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 6.00, în trei zone din comună, după care au pornit spre centrul localităţii, cu intenţia de a se confrunta.
“S-au adunat în trei locaţii, Rediu, Dumbrăviţa şi Bugioaia, după care au plecat spre locul de întâlnire. Grupurile erau formate din câte 40 de tineri. Aceştia purtau căşti de protecţie pe cap şi erau înarmaţi cu bâte. În spatele lor erau cam 200 de civili de fiecare parte, oamenii urmând să asiste la bătaie. În momentul în care s-au apropiat unii de alţii, ne-am interpus între ei şi i-am avertizat că vor suporta rigorile legii dacă vor comite acte de violenţă”, a afirmat reprezentantul Jandarmeriei Bacău, unitate care a asigurat ordinea la manifestarea de la Ruginoasa.
Potrivit sursei citate, cetele de mascaţi nu s-au mai bătut ca în anii precedenţi, iar în jurul orei 9.30, membrii celor două grupări – Vălenii şi Delenii – s-au retras către case. “Oamenii au înţeles, nu au existat violenţe în acest an. Noi nu le interzicem tradiţia, însă nu permitem actele de violenţă. Una este tradiţia, altceva este bătaia. S-a dansat, s-a cântat, dar nu a fost nimeni lovit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău.
În ultima săptămână, reprezentanţi ai Prefecturii Iaşi, ai Jandarmeriei şi Poliţiei s-au întâlnit de câteva ori cu tinerii din Ruginoasa, informându-i că în acest an nu vor mai fi permise manifestări violente la tradiţionala bătaie din ultima zi a anului.
Bătaia care se desfăşoară în fiecare an în 31 decembrie la Ruginoasa, între “Deleni” şi “Văleni”, are ca scop stabilirea ierarhiei în comună pentru anul următor între tinerii din localitate. Potrivit tradiţiei, câştigătorii bătăliei au dreptul de a organiza balurile din sat, dar şi de a solicita întâlniri cu fetele nemăritate.
În fiecare an taberele celor din deal şi celor din vale, unele foarte numeroase, se înfruntă pentru supremaţia comunei. Zeci şi uneori sute de tineri mascaţi şi înarmaţi cu bâte participă la confruntarea tradiţională. Învingătorii au în anul următor dreptul să organizeze balurile şi să invite la aceste petreceri orice fete din comună doresc.
Obiceiul este unul foarte vechi, transmis din generaţie în generaţie, devenind popular doar prin 1967. De atunci, în fiecare an tot mai mulţi spectatori din împrejurimi vin să asiste la bătaia de la Ruginoasa.
În urmă cu cinci ani, confruntarea de la Ruginoasa a degenerat, mascaţii şi localnicii atacând forţele de ordine şi existând câţiva răniţi. În urma incidentelor din 31 decembrie 2007, au fost întocmite şase dosare penale iar 20 de persoane au fost amendate. În ultimii patru ani, bătaia mascaţilor de la Ruginoasa a avut loc fără a se înregistra incidente majore. Sursa: FrontPress.ro
H

Suntem 5

Suntem “CINCI”. Putem fi UN MILION

autor: FrontPress 31.12.2012
ponta guvernAm văzut mai alaltăieri la televizor, creditarea de către parlament a noului guvern, precum şi jurământul depus de membrii lui în faţa preşedintelui ţării. Mi-a fost foarte greu să rezist atâta timp în faţa acelui circ, datorită dezgustului care mă năpădea pe măsură ce-i vedeam pe toţi acei criminali scrobiţi cum se lipesc, într-o cârdăşie transpartinică, de trupul şi aşa prea secat al acestui popor, pregătindu-i parcă o ultimă şi letală lovitură. Pentru că ce ar putea aştepta poporul de la indivizi de teapa celor care râdeau cu gurile până la urechi văzându-şi, iată, satisfăcute râvnele după acele funcţii?! Ar putea aştepta ceva bun pentru el?! Păi n-a fost România pe mâna ăstora (într-un fel sau altul), din ’90 şi până azi şi uite-o în ce hal au adus-o!
Ce speranţe îşi poate pune poporul într-un ministru care cochetează cu prostituţia, altul cu mafia, al treilea cu trucarea licitaţiilor, un al patrulea cu subminarea economiei naţionale (de fapt, cu asta se ocupă cam toţi)?! La ce ne putem aştepta de la oameni dovediţi ca fiind capi ai mafiei politice interne, precum şi de la cei care după ce îi dovedesc pe primii nu fac altceva decât să-i decreteze miniştri?! Sau, bomba bombelor, cât de bine îi va fi poporului care va fi ”administrat” şi ”dezvoltat” de omul care în calităţile sale de Prefect (4 ani) şi Preşedinte al Consiliului Judeţean (atenţie – 12 ani!!!) a reuşit să plaseze nenorocitul judeţ de care s-a ocupat pe ultimele locuri în mai toate clasamentele ce ţin de aspectele vieţii economice – recte Teleormanul?! Ăsta da vice-prim-ministru; un adevărat bărbat de stat(!). Să-şi tot pună POPORUL ROMÂN speranţe în d’alde dăştia(!). Ca să nu mai vorbim despre cosmica lui avere, asta făcută aşa…, în calitate de socialist ce este el, nu?!
Şi câţi ca el, care mai decare mai socialişti şi mai multi-milionari în acelaşi timp, cu bani făcuţi, desigur, prin metode exclusiv… licite!!!
Şi cu toate astea o anumită parte a poporului crede că ăştia îi vor binele! E o adevărată nebunie! Iată şi dovada: în campania electorală, pe străzile Alexandriei, nişte reporteri încercau un fel de sondare a opiniei publice. Întrebată fiind o femeie cu cine va vota, aceasta îşi spune preferatul. Reporterul încearcă să-i amintească femeii că, de fapt, acesta este acuzat de furt electoral, dar n-are prea multe şanse pentru că respectiva i-o taie radical: ”O fi furat, cine ştie, da-l votăm că e de aici, de-al nostru!”.
Extrapolând această mentalitate la nivel naţional, constatăm că pe viitor singura calitate pe care un exponent al mafiei politice trebuie s-o deţină pentru a fi votat în funcţii de administrare şi conducere a celor pe care, de fapt, el îi distruge, este aceea de a candida la el acasă (quod erat demonstrandum)! Hal de popor, pentru că ăştia s-au dus şi au votat nu de frică, nu din constrângere, ci din conştiinţă şi convingere!!!
Nădejdea însă ţine de faptul că, totuşi,  au fost vreo 10.000.000 de români care nu i-au votat pe ”teroriştii” ăştia. Un număr foarte mare deci, din care în mod sigur se poate extrage o ”rămăşiţă” care este posibil să nu fi votat pe motiv de repulsie şi dezgust faţă de cei ce le surâdeau satanic din posterele electorale afişând sloganuri exact de acest gen: cutărică… e’ de-al nostru! Din care de-al nostru, din ăia care fură ţara din orice poziţie sau din ceilalţi care trebuie să muncească pe 150 de euro pe lună pentru a avea primii ce fura?
În fine, un mai tânăr prieten şi camarad de-al meu, la mirarea nostră cum de încă mai poate fi păcălit poporul de aceşti eterni şnapani, a găsit şi explicaţia: ”n-a ajuns, încă, cuţitul la os”.
Dar de ce trebuie să aşteptăm atâta şi să reacţionăm aşa târziu?! De ce nu suntem în stare să învăţăm din propriul nostru trecut, constatând că atunci, în momentele de ”prea-plin”, tocmai datorită supra-saturării populaţiei de mârşăviile la care a fost supusă, metodele prin care se replică sunt, din păcate pentru cei implicaţi, atât de extreme încât le pune în suspensie bunul lor cel mai de preţ – mântuirea?! Este ştiut faptul că, de regulă, la probleme speciale trebuie găsite rezolvări speciale, ori acestea din urmă sunt extrem de periculoase pentru sufletele celor ce acţionează.
Da, bine, ţinând cont de calitatea duhovnicească la care ne aflăm acum, ca popor, putem crede că mulţi dintre noi nu cunosc nici măcar semantica cuvântului ”mântuire”, dar asta nu ne absolvă cu nimic în faţa Dumnezeirii. De exemplu, s-or fi mântuit Horea, Iancu, Tudor, Codreanu, Ogoranu şi alte mii de astfel de haiduci? N-avem de unde şti; singurul lucru pe care-l putem face este să ne rugăm la Dumnezeu în acest sens, dar riscul pe care ei şi l-au asumat rămâne şi acesta a fost imens. Şi atunci, de ce trebuie să aşteptăm să se ajungă, iară şi iară, la astfel de perioade absolut dramatice şi nu ne trezim din timp spre a ne rezolva această problemă ce pare a fi un adevărat blestem pentru NEAMUL ROMÂNESC, anume aceea de a ne alege, în special atunci când vremurile ne permit aceasta, conducători cu credinţă şi frică de Dumnezeu şi, implicit, morali şi demofili – iubitori de popor?! Ni se pare cumva că nu-i avem, că nu mai există astfel de oameni politici? Poate, dar există în mod sigur rezolvare la această problemă.
Marele duhovnic al Ardealului, naţionalistul Pr. Arsenie Boca, îi învăţa pe contemporanii lui care se văitau de proasta calitate a clericilor să pună mâna să-şi facă alţii mai buni decât cei existenţi. Da, da, să-şi facă alţii, asta le zicea! Să ridice din copiii şi tinerii lor oameni cu carte ce pot deveni preoţi de nădejde, ba chiar să nască prunci pe care să-i afierosească Domnului şi să nu mai stea indolenţi, dar cu gura mare.
Iată, deci, o soluţie pentru cei câteva milioane de români care, uitându-se mai alaltăieri la televizor, au rămas cu stomacul întors pe dos. Pe cei care votează după principiul ”e de-al nostru” nu se mai poate bizui nimeni niciodată. Ăştia sunt morţi de-a gata; ei sunt vii doar prin faptul că respiră, dar ceilalţi au această variantă la îndemână – ea se numeşte ”fapta, nu vorba”.
Lamentările sunt bune deoarece ele dovedesc aceea că ne-am trezit din aţipeală. Acum însă trebuie să ne aşezăm în poziţie bipedă, să creăm forţa socio-politică necesară contracarării politicianismului venal post-decembrist, după care prin metode administrative dure dar canonic-creştine, să trecem, cât mai repede posibil, la recâştigarea României de partea poporului. Nu în sensul comunist al acestei expresii, Doamne fereşte, ci, din contră, în sensul naţional-creştin. Demofilia a fost dintotdeauna apanajul doctrinei naţional-creştine, doctrină care îşi aşteaptă noii militanţi cu braţele deschise. Şi ei pot fi cu milioanele.
Precedentul există. Cândva, în perioada interbelică, şeful de atunci al naţionaliştilor îi număra pe aceştia: ”Am fost cinci; suntem un milion; vom fi toată ţara”. Şi atunci, ca şi acum, chibiţii strigau din răsputeri că cei ”cinci” sunt utopici, că nu vor reuşi nimic, că nimeni nu-i va sprijini, etc. De partea celor ”cinci” n-a fost însă utopia, ci dreptatea. În zece ani ei au devenit un milion.
Cum s-a reuşit aceasta? Simplu. Prin voinţa Domnului şi prin implicarea oamenilor. Fapta, nu vorba. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi şi bagă-n traistă. Ne-a dat minte, raţiune, judecată, de aici încolo depinde de noi cum le folosim (dacă le folosim!). Unul dintre cei mai mari luptători pentru apărarea credinţei şi naţionalităţii noastre, Ion Gavrilă Ogoranu, ne zicea că avem conducătorii politici pe care îi merităm. El spunea că oamenii imorali vor vota cu imoralii, pe când cei înţelepţi îşi vor alege conducători înţelepţi.
Avem iar pesimişti care cred că fenomenul acesta nu se mai poate petrece în România? Dacă da, aceştia ar trebui să ştie vorba care spune că sunt anumite lucruri despre care oamenii ştiu că sunt imposibil de realizat. Asta până când apar alţi oameni care nu ştiu acest fapt şi rezolvă lucrurile respective. Nimic nu este de nerealizat în lumea asta atâta timp cât îl ai de partea ta pe Făcătorul ei, al lumii. El este cel care ne-a învăţat zicându-ne: ”În lume necaz veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” – Ioan. 16. 33.
De acest tip de îndrăzneală consider eu că are nevoie POPORUL ROMÂN – să creadă nelimitat în Dumnezeul cel Întreit şi să-şi hotărască soarta prin implicare activă. Nepăcătoasă, dar activă. Ei bine, doctrina politică naţionalist-creştină îi oferă posibilitatea unei dezvoltări depline în acest sens. Trebuie doar să vrea. Doamne ajută. De Sorin ANDREI - Buciumul

La sala si de Anul nou


duminică, 30 decembrie 2012

Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvant la Anul Nou

autor: FrontPress 31.12.2012
Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.
Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.
Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.
Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.
Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.
De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?
Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!
Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.
Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin. De pe IoanGuradeAur.ro
«

Pedagogia MUNCII

Pedagogia MUNCII, de Ernest Bernea

autor: FrontPress 30.12.2012
Munca aparţine indestructibil condiţiei umane. Nimeni nu i se poate sustrage fără să-şi altereze natura. Munca este pentru noi o problemă de sănătate fizică şi morală, este o problemă de demnitate. Un om şi un caracter nu se poate forma fără muncă.
S’a spus că munca e penibilă, dar cât de penibil e golul trândăviei; este penibilă, dar numai în anume condiţii. Munca forţată, munca fără orizont este în adevăr o pedeapsă, dar munca liberă, munca ce aspiră, care cucereşte este bucurie şi este bucurie pentru că este creatoare.
Lipsa muncii aduce mizerie materială şi morală. Lenea este un viţiu care alterează natura omului. Mai mult oboseşte cel ce stă, cel ce trăieşte fără rost, decât cel ce munceşte. Lenea nu poate aduce bucurie, după cum nici desfrâul nu dă putere şi sete de viaţă omului.
Şi dacă ar să facem o gradare, lipsa muncii distruge mai mult sufetul decât trupul. Lipsa de probleme, lipsa de preocupare a spiritului lasă porţi deschise tuturor slăbiciunilor, lipsa muncii aduce întristare şi desgust. Lucrează şi vei evada spre lumină.
De cele mai multe ori munca e văzută ca un consum, ca ceva ce ne topeşte făptura. În adevăr munca este efort continuu,este energie consumată, dar este şi creaţie. Orice lucru adus la viaţă costă, costă într’un fel sau altul; dacă nu costă bani costă energie manuală sau spirituală. Nimic nu se produce şi nimic nu ne hrăneşte fără efort, fără consum. Ca şi lenea, căpătuiala e un viţiu.
Munca întăreşte trupul şi sufetul; ea creează bunuri materiale şi spirituale, măreşte cuprinsul nostru. Munca aduce închinare vieţii în ascensiune căreia îi dă ritm şi-i alungă urâtul. Că semeni grâu, îngrijeşti un pom sau creşti un copil, toate aceste sforţări te întăresc. Că ţeşi un covor, închegi o masă sau faci o poezie e tot atât de frumos şi demn.
Munca e un factor educativ, e un instrument al împlinirii noastre ca oameni. Munca ne luminează mintea şi ne formează caracterul. Prin activitate se stimulează inteligenţa şi procesul gândirii. Dar mai mult decât atât: ea măreşte disciplina interioară şi virtuţile ordonatoare ale caracterului, cum sânt răbdarea, tenacitatea, respectul faţă de oameni şi efort. Exerciţiul muncii aduce la viaţă deprinderi noi şi învaţă metoda. Munca bine orientată şi ordonată aduce deprinderi bune şi omagiază timpul. Omul harnic se întreabă în fiece seară, cel ucru bun a făcut în ziua ce a trecut.
Fără muncă nici odihna nu o simţim; repaosul este un dar bine meritat al muncii; el e simţit ca o bucurie numai după o muncă rodnică. Aşa cum lipsa muncii e un viţiu, la fel este şi suprasolicitarea în muncă; ele fixează cele două extreme care trebuie evitate pentru ca omul să nu devieze. Lenea şi abuzul de muncă distrug omul în ce are el mai omenesc: spiritul său.
Munca poate fi o evadare sau o împlinire; atunci când este bine orientată şi înţelept folosită, munca alungă plictiseala şi tristeţea. Şi nu numai atât: ea creşte omul interior până în limitele bunătăţii. Cine munceşte este generos, iar cine nu, este meschin. Omul creşte din prisosul lui.
Munca nu este numai o problemă de efort fizic, ci şi una de morală; ea priveşte etica persoanei umane. În acest fel ea nu mai apare ca un blestem sau suferinţă, ci ca un act liber de împlinire a naturii noastre înseşi şi o satisfacţie. Munca devine greu de suportat când se aplică omului în mod exterior, când vine ca o urmare a constrângerii. De ce? Pentru că în acest fel este lezată persoana umană şi spiritul.
Calitatea muncii vine nu numai din randamentul material, ci şi din atitudinea ce o luăm faţă de fenomen. Integrată în marele proces al vieţii şi al destinului uman, munca dobândeşteo semnificaţie cu totul deosebită. Există un mod ascetic şi spiritual al vieţii umane care integrează toate activităţile omului dându-i în acest fel strălucire.
Dacă munca lipsită de libertate aduce suferinţă, munca mecanică oboseşte şi depersonalizează; nimic nou, nimic bun nu poate aduce o astfel de condiţie. Pentru ca activitatea să devină creaţie este necesar ca ea să se producă la nivelul conştiinţei şi al prezenţei spiritului; mecanizarea muncii a închis aceste porţi.
În limitele ei superioare, munca este o condiţie şi un atribut al umanităţii noastre. Nobleţea ei au manifestat-o marii creatori ai civilizaţiei. De Ernest Bernea, Bucuria de a crea, Treptele bucuriei în “Preludii”, editura Predania, pp. 199-202. via Foaie Nationala
«

Antisemitism

Top 10 al “ANTISEMITISMULUI” pentru anul 2012

autor: FrontPress 30.12.2012
space invadersCentrul Simon Wiesenthal, o organizaţie sionistă internaţională cu sediul central în Los Angeles, a anunţat joi că a întocmit un Top 10 al “antisemiţilor” şi al acelora care “urăsc Israelul”. Această listă include artişti, jurnalişti, clerici musulmani, lideri naţionalişti europeni şi chiar suporteri de fotbal.
zMorsi atriclePe primul loc a fost clasat regimul islamic din Egipt, condus de Fraţii Musulmani. În acest sens sunt menţionaţi doi clerici importanţi, Muhammad Badie şi Futouh Abd al-Nabi Mansour, ambii cunoscuţi pentru retorica lor antisionistă. Cei doi sunt apropiaţi ai preşedintelui Mohamed Morsi.
wPe locul al II-lea se află regimul din Republica Islamică Iran. Sunt amintiţi aici cu declaraţii împotriva Israelului preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, vicepreşedintele Mohamed Rahimi şi şeful Statului Major al Forţelor Armate, generalul Hassan Firouzabadi.
carlos latuff74Pe locul al III-lea îl găsim pe Carlos Latuff, un celebru caricaturist brazilian de origine libaneză, cunoscut pentru desenele sale anticapitaliste şi prin care îşi exprimă solidaritatea cu cauza palestiniană.
palestinePe locul al IV-lea sunt menţionaţi suporterii echipelor de fotbal europene. Este amintit cazul scandărilor împotriva clubului englez Tottenham Hotspur, situat într-o zonă evreiască a Londrei.
DSC_4410Pe locul al V-lea sunt clasaţi naţionaliştii ucrainieni de la partidul parlamentar Svoboda. Este citat liderul formaţiunii, Oleg Tyagnibok, care s-a pronunţat de mai multe ori împotriva “mafiei ruso-evreieşti”.
nazi22q-2-webPe locul al VI-lea sunt plasaţi tot nişte naţionalişti europeni, de data aceasta fiind vorba de grecii de la Zorii Aurii. Sunt amintiţi purtătorul de cuvânt al partidului, Ilias Kasidiaris, şi liderul acestuia, Nikolaos Michaloliakos, acuzat că ar fi negat Holocaustul.
1354053809359Pe locul al VII-lea a fost clasat partidul radical maghiar Jobbik. Este nominalizat explicit responsabilul cu departamentul de relaţii externe al partidului, Marton Gyongyosi, care a cerut recent Guvernului de la Budapesta să întocmească liste cu evreii din ţară, motivând cu faptul că aceștia ar reprezenta “un risc pentru securitatea naţională”.
wPe locul al VIII-lea se află norvegianul Trond Ali Linstad, medic comunist, convertit la islam. Acesta coordonează un site unde avertizează asupra “influenţei evreieşti” din presă şi din politica SUA. Anul acesta a fost decorat de regele Harald al V-lea cu Medalia de merit pentru munca depusă în slujba publicului, artelor şi ştiinţei.
121212_Jakob_Augstein_Freitag_dpaPe locul al IX-lea s-a clasat editorialistul german Jakob Augstein de la revista Spiegel. Drept argumente sunt aduse mai multe citate despre influenţa lobby-ului evreiesc asupra Washingtonului. Ziaristul german a mai scris într-un mod critic şi despre evreii extremişti ultra-religioşi şi despre pericolul reprezentat de programul militar nuclear al Israelului, singurul stat din Orientul Mijlociu care deţine arma atomică.
louis-farrakhanPe locul al X-lea îl găsim pe singurul cetăţean american din Top. Este vorba despre Louis Farrakhan, liderul de culoare al organizaţiei Naţiunea Islamului. Acesta este acuzat că ar fi vorbit despre “influenţa evreiască” din mass-media. Deasemenea acesta ar mai fi rostit într-un discurs că “evreii sunt cel mai violent popor”. Sursa: FrontPress.ro
H

sâmbătă, 29 decembrie 2012

30 decembrie 1947 Ziua abdicarii

Secretele abdicării Regelui Mihai. A fost Regina Ana motivul?

Dirty Dacing Patrick Swayze


Bancuri...

Doi nebuni mergeau prin pădure, bucurându-se de răcoarea pe care le-o oferă aceasta. La un moment dat, unul vede o puşcă. O ridică şi, mirat, îl întreabă pe celălalt:
- Măi, ce-o fi asta?
Şi se uită pe ţevi. Al doilea se apucă şi mângâie arma întrebându-se ce-o fi şi îi spune primului:
- Uite, am găsit aici ceva şi se mişcă.
Apasă pe trăgaci. Cel care se uita pe ţevi cade desfigurat, la care al doilea îl întreabă:
- No’, amu’ de ce faci faţa asta, că şi eu m-am speriat?!
***
Gigel intră în biroul șefei lui și o plesnește peste fund zicându-i:
- Ce mai faci, păpușă, mai merge una mica?
Șefa, indignată:
- Gigel, dar cum îți permiți?
- Ete, așa vorbesc eu cu tipele cu care am dormit împreună!
- Da’ când am dormit noi doi împreună, Gigele?, replică nedumerită șefa.
- Ieri, la ședința de analiză a rezultatelor departamentului nostru…

Cand ti-e dor


Foarte frumos....


Bancuri....




= Un politist opreste o masina condusa de o blonda deoarece mergea pe o strada, cu sens unic, pe cuntrasens:
- Stiti unde mergeti?
- Nu, dar trebuie sa fie tare rau acolo! Toti se intorc...

= La interviul pentru angajare:
- Nu. 
- Ne pare rau, noi avem nevoie de persoane care sunt obisnuite sa se subordoneze....

= Tatal vine de la crese cu copilul, mama isi pune mainile in cap:
- Mai barbate , asta nu-i copilul nostru! 
El, mirat: 
-Ce importanta are, maine tot la crese il duc!

= Anchetatorul: 
- De ce v-ati injunghiat sotul?
- Pai daca il impuscam, trezeam copilul ... si e cam bolnavior...

= Un tip intra intr-o berarie:
- Dati-mi o bere, imi astept nevasta aici.
- Bruna s-au blonda?, il intreaba chelnerul.
- Nu stiu, de-abia a intrat la coafoar.

= O tanara se duce suparata la parintii sai.
- Mama, sotul iarasi a urlat la mine. Vin sa traiesc la voi!
- Nu, draga mea, el trebuie sa plateasca pentru pacate. Ma mut eu la voi!

= Consultatie la ginecolog:
- Trebuie sa va previn, domnule doctor, ca sotul meu vine dupa mine peste o jumatate de ora!
- Dar nu fac nimic condamnabil!
- Tocmai... si timpul trece!

= Doamna, stiti ca sotul dv. va inseala?
- Bineinteles, stiu unde si cand, dar nu mi-am dat sama cu ce...

= Nu stiu ce sa fac, domnule doctor. Casatoria mea a intrat intr-un impas. 
- Cum asa?
- Pai sotia mea nu ma poate suferi cand sunt beat, iar eu n-o pot suferi cand sunt treaz.

= Ploua torential. Un betiv se impiedica si cade intr-o baltoaca...
- Cineva vrea sa-l ridice, dar el protesteaza:
- Lasati-ma! Ma descurc! Eu stiu sa inot! Salvati mai intai femeile si copiii!






Obama

 
"Yes, we can"  = "Travailler plus pour gagner plus" !
La même daube mensongère
avec une seule fonction :
mettre le monde à genoux !

Pasta de scortisoara cu miere


 

Pasta de scorţișoară cu miere revigorează memoria
Scorţișoara cu miere este un excelent remediu pentru afecţiuni grave. O porţie de pastă, obţinută dintr-o linguriţă de miere amestecată cu o linguriţă de scorţișoară, degustată dimineaţa, la micul dejun, revigorează memoria. De asemenea, reumaticii, cardiacii, persoanele supraponderale și pesimiștii se vor simţi mai puternice , după o astfel de cură, dacă acesta este continuată timp de patru săptămâni.


vineri, 28 decembrie 2012

Sterie Ciumetti (1904-1933)

Sterie Ciumetti – PREZENT!

autor: FrontPress 29.12.2012

În noaptea de 29 spre 30 decembrie 1933, în sediul Poliţiei din Bucureşti este asasinat mişeleşte de “oamenii legii”, din ordinul ministrului Iamandi, legionarul macedo-român Sterie Ciumetti, după ce chiar în aceeaşi zi fusese eliberat din închisoare împreună cu fruntaşii Mişcării Legionare Ion Moţa şi Vasile Marin. Acesta s-a refugiat în România interbelică din cauza politicii Greciei de asimilare a aromânilor. Este arestat şi închis la Văcăreşti în 1930 ca militant pentru dreptul macedo-românilor de a se stabili în Dobrogea. Aici îl cunoaşte pe Corneliu Codreanu, liderul tineretului naţionalist român reunit sub aripa protectoare a Arganghelului Mihail, de care rămâne legat până la moarte. Devine casier central al Gărzii de Fier. Este rănit grav de jandarmi în timpul campaniei electorale din 1933. La sfârşitul lunii aceluiaş an, abia eliberat de câteva ore din închisoare, este din nou arestat şi anchetat de poliţie pentru a divulga unde se ascunde Corneliu Codreanu. Pentru că refuză, este schingiuit, împuşcat şi aruncat într-un lac.
În continuare reproducem integral articolul dedicat acestui erou de comandantul Mişcării Legionare Horia Sima. Textul apare în publicaţia ŢARA ŞI EXILUL – Curier Informativ al Miscãrii Legionare, din Madrid, în numărul 9, din iulie 1965.
“În cartea Căpitanului, “Pentru legionari”, găsim următoarele rânduri despre Sterie Ciumetti: „Sterie Ciumetti trăieşte zi şi noapte cu mine. E un tânăr de o mare corectitudine şi de o credinţă de câine. El devine casier central al Gărzii. Sterie Ciumetti Toate zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Gardă, nu se va frământa şi nu va acţiona decât pentru Gardă, nu va trăi viaţa decât pentru ea”.
Când a evocat in termenii de mai sus viaţa legionară a lui Sterie Ciumetti, Căpitanul s-a gândit şi la finalul sublim al acestei vieţi. Au fost mii de legionari care au căzut pentru Legiune, dar in cazul lui Ciumetti avea de-a face cu o situaţie exceptională, când soarta întregei mişcări era in joc, când de atitudinea lui, in momentul in care duşmanii au pus mâna pe el, depindea continuitatea sau dispariţia Legiunii. Dacă ar fi cedat in noaptea de 29-30 Decembrie 1933 presiunilor, torturilor şi amenintarilor, acela in care îşi pusese nădejdile întreg tineretul ţării, Comeliu Codreanu, ar fi fost descoperit şi ucis. Daca i-ar fi fost mai dragă viaţa lui, ar fi tăiat firul vieţii legionare. Căpitanul ucis in 1933, după toate prevederile omeneşti, s-ar fi destrămat şi Legiunea. Mişcarea era încâ prea puţin extinsă ca să poată recupera şi dăinui şi după moartea întemeietorului ei. Abia in cei patru ani următori, 1934-1937, si-a creat cadre putemice şi a prins rădăcini in toată ţara. Ciumetti, şi in aceasta constă măreţia unică a jertfei lui, a respins alternativa salvării şi s-a hotărât pentru moarte. Si-a zdrobit existenţa lui proprie pentru a îndepărta fâlfâirea morţii de deasupra capului şefului său.
Ionel Mota si Sterie Ciumetti la inchisoarea Jilava – decembrie 1933
Sunt cunoscute împrejurările in care Căpitanul s-a întâlnit cu grupul de studenti români din Macedonia, o întâmplare din acelea pe care nu le poti atribui decât Providentei: in duba care transporta pe aceşti tineri la închisoarea Văcareşti, după atentatul neisbutit a lui Beza contra ministrului Angelescu. În celulele acestei închisori, sub privirea ocrotitoare a Arhanghelului, s-a plămadit frătia de cruce între Căpitanul oastei legionare, pe atunci destul de mică, şi grupul de luptători nationalişti veniti din Macedonia. Aceşti români, renumiti prin vitejia şi dârzenia lor in apărarea patrimoniului national, in loc să găsească sprijin in Patria-Mamă, erau prigoniti de autorităti, tratati ca duşmani ai Statului şi azvârliti in închisori. Între cei întemnitati se găsea şi Sterie Ciumetti. “Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, scrie Căpitanul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul său bun şi curat ca roua să fie, prin tragica sa soartă şi chinuire, cel mai mare martir al Mişcării Legionare, al României legionare”.
Corneliu Codreanu şi tovarăşii lui de suferintă au folosit timpul petrecut in închisoare in vara anului 1930 pentru a dezbate problemele vitale ale neamului românesc de pretutindeni. Căpitanul a avut prilejul să cunoască in amanunt, chiar din mărturia cutremurătoare a acelora care au trăit-o, tragedia Românilor din Balcani, iar tinerii originari din Macedonia au fost cuceriti nu numai de personalitatea umană a Căpitanului, bunătatea lui fără margini, dar şi de conceptia lui politică, a cărei viziune nu se limita la fruntariile unui Stat, ci îmbrătişa totalitatea natiunii noastre, de la Nistru şi până in Pind. Luptele şi suferintele Românilor din Macedonia fac parte integrantă din zbuciumul neamului întreg. De altă parte însă, din convorbirile cu Căpitanul, ei şi-au dat seama că problema lor nu poate fi rezolvată fară existenta unei Români puternice şi respectate in afară. Drumul de salvare al elementului românesc din Balcani trece prin Bucureşti. Dar cum România însăşi suferea de plaga politicianismului, trebuia ca mai înainte să se dea bătălia in Patria-Mamă, pentru a impune un regim sănătos la cârma tării. Odată ce s-ar fi întărit Statul Român, influenta lui binefăcătoare s-ar fi resimţit asupra tuturor aşezărilor româneşti din întreaga lume. Legiunea lui Codreanu era instrumentul politic destinat să opereze “schimbarea la fată a României” şi, in consecintă, locul lor era in această organizatie.
Aceste discutii şi confruntări fără îndoială că nu ar fi avut acelaşi ecou in sufletul acestor tineri dacă s-ar fi desfăşurat in alte împrejurări, mai putin dramatice, şi nu îndărătul gratiilor unei închisori. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe studentii macedoneni, care nu erau nişte însăilători de vorbe goale, ci oameni de actiune, haiduci şi revolutionari, a fost solidarizarea Căpitanului cu cauza lor. In toată tara, in toate partidele, nu s-a găsit nimeni să-i înteleagă şi să le ia apărarea. În afară de acest om. El însuşi într-o situatie grea, el însuşi pândit de duşmani din toate părtile. Căpitanul risca mai mult decât toti cei închişi in chestiunea manifestului lansat de studentimea macedoneană. Risca existenta organizatiei abia înfiripate. Risca o condamnare care l-ar fi desfiintat politic. O cât de uşoară condamnare, cereau duşmanii, pentru ca să aibă prilejul să se năpustească asupra Legiunii. Dar onoarea lui de luptător nationalist nu putea suporta ca el să tacă, in timp ce se săvârşea o mare nedreptate acestor Români din partea unor politicieni vânduti străinilor. El a sărit in ajutorul altor Români obiditi sau primejduiti, ca la Iaşi, la Universitate, la Nicolina, sau in Maramureş, fară nici un calcul, fără a măsura primejdiile ce le atrage asupra lui.
Acest gest, tinerii români din Macedonia nu l-au uitat. Unitatea lor de simtire şi gândire cu Căpitanul s-a pecetluit in focul luptei. De îndată ce au fost liberi, s-au înrolat in Legiune, atrăgând după ei cea mai mare parte a tineretului universitar originar din Peninsula Balcanică şi a coloniştilor aşezaţi in Cadrilater. Căpitanul a fost răsplătit din belşug pentru ajutorul dat acestor oameni in momente de restrişte. Tocmai atunci luase hotărârea să se stabilească la Bucureşti. Elementul macedonean i-a fost de nepreţuit sprijin tocmai in această perioada dificilă, a primului contact cu Capitala, o lume necunoscută şi in mare parte străină de aspiraţiile Mişcării. De atunci încoace nu a fost luptă legionară in care ei să nu fie prezenţi, cu munca lor, cu banul lor, cu sacrificiul lor, cu viaţa lor.
Sterie Ciumetti a luat parte la toată această eroică afirmare a ramurii de romani macedoneni in sanul Legiunii, in perioada 1930-1933. E umbra credincioasă a Căpitanului. E numit casier central al Gărzii, funcţiune care presupune nu numai corectitudine in mânuirea banilor, dar şi strădania zilnică şi penibilă de a acoperi nevoile minime ale organizaţiei. Legiunea nu era finanţată de nimeni. Toate mijloacele ei materiale proveneau din cotizaţii sau din ajutoare benevole ale membrilor ei. Campaniile electorale din 1932 si 1933 au impus însă Legiunii un efort financiar covârşitor, care nu mai putea fi susţinut din cotizaţii. Situaţia era critică. Atunci Sterie Ciumetti a făcut apel la generozitatea negustorilor macedoneni din Capitală şi Legiunea a fost salvată din impas. Listele de candidaturi au putut fi depuse la timp in toată ţara.
Ne-am oprit câteva clipe asupra antecedentelor legionare ale lui Sterie Ciumetti pentru că numai pe firul lor putem încerca să pătrundem in taina sufletului său. Cununa martiriului nu s-a aşezat întâmplător pe capul lui, n-a fost un gest temerar de ultimă oră, ci intra in vocaţia lui de luptător, era împlinirea concepţiilor lui de viaţă. Fără îndoială că ultimul lui act de serviciu pentru Legiune depăşeşte tot ce a făcut el pâna atunci, dar între masa sacrificiilor zilnice săvârşite in cursul funcţiunilor ce le-a îndeplinit in Mişcare, adeseori anonime, adeseori cunoscute numai de cel care le poartă povara, şi între ultima lui zvacnire de energie, care a spart plafonul acestei lumi pentru a salva viaţa Căpitanului, exista o legătură naturală şi o continuitate logică. Sterie Ciumetti era aeelaşi şi când strângea un ban pentru Legiune şi când murea pentru Capitan. Aceeaşi vână spirituală hrănea amândouă sacrificiile, deşi valoarea lor nici nu se poate compara.
După împuşcarea lui Duca, Victor Iamandi, subsecretar de stat la Inteme, dăduse ordin organelor de poliţie şi jandarmerie că dacă îl prind pe Corneliu Codreanu să facă justiţie sumara cu el. Sterie Ciumetti fusese eliberat de la Jilava in după amiaza zilei de 29 Decembrie, cu câteva ore înainte de atentatul de la Sinaia, împreună cu Ion Moţa şi Vasile Marin. Abia poposise in mijlocul familiei lui, când zbirii bat din nou la uşă şi îl ridică. De asta dată pentru totdeauna. Dus la poliţie, a fost groaznic chinuit ca să spună unde poate fi găsit Căpitanul. Cum Ciumetti lucrase permanent la secretariatul Mişcării, era cel mai indicat să le dezvăluie legăturile Căpitanului, persoanele pe care le frecventa in Capitală şi unde eventual s-ar putea ascunde. Cu toate chinurile ce le-a suferit, comisarii n-au putut smulge nimic de la el. L-au ameninţat cu moartea. Ciumetti nu s-a turburat, atunci într-un acces de furie şi disperare, au tras in el şi apoi i-au azvârlit trupul neînsufleţit la marginea unui lac in jurul Bucureştilor.
Comisarii de politie, Panova si Aurelian Negrescu, responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost reclamaţi justiţiei şi s-au început cercetările împotriva lor. Dar procesul n-a ajuns să se judece. Prin corupţie şi presiuni guvemamentale asupra organelor de anchetă, afacerea a fost înmormântată. Abia in toamna anului 1940 vinovaţii si-au luat cuvenita pedeapsă.
Trebuie să ne închipuim ce s-a petrecut in sufletul lui Sterie Ciumetti in timp ce loviturile cădeau cu grămada asupra trupului său slăbit. De o parte era viaţa caldă şi ademenitoare, era căminul abia înfiripat, de unde fusese smuls abia de câteva ore; de alta, era viziunea măreaţă a destinului românesc in lume, Căpitanul, Ţara, Legiunea, care-şi croise drum vitejeşte până atunci in mijlocul a mii de primejdii şi duşmănii. Toate aceste cuceriri şi realizari să se prăbuşească acum, după atâtea suferinte şi sacrificii, dacă ar fi Căpitanul descoperit şi ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare să ia de la capăt mişcarea de renaştere natională. Totul se putea pierde pentru un moment de slăbiciune al lui. Atunci, gândindu-se la figurile legendare ale Armatolilor, într-un efort supraomenesc s-a ghemuit in durerea lui, pentru a rămânea credincios visului de înăltare românească in lume. Carnea si oasele zdrobite au fost învinse de forţa spiritului până ce călăii l-au eliberat de chinuri şi dureri, dându-i lovitura de graţie.
În toată viaţa lui de luptător pentru mântuirea neamului românesc, Sterie Ciumetti a fost de o consecvenţă severă. Odată ce s-a hotărât să apuce drumul spinos al luptei naţionale, pentru el nu au mai existat întoarceri, revizuiri, sau îndoieli. Având formaţie de luptător încă din mediul in care s-a născut şi in care şi-a petrecut adolescenţa, prin Legiune a îmbrăţişat aspiraţiile neamului întreg şi şi-a încheiat viaţa dând un exemplu cutremurător de lealitate fată de idealul care i-a încălzit sufletul. Căpitanul i-a cinstit memoria, aşezându-l in fruntea martirilor pomeniţi la şedinţele de cuib.
Sterie Ciumetti a fost un caracter tăiat in stâncă. Viaţa şi moartea lui formează un bloc de granit, o unitate indestructubilă. O existenţă rar întâlnită, modelată până in ultima clipă de văpaia spiritului nemuritor.” Sursa: FrontPress.ro