miercuri, 30 noiembrie 2011

Sava Negrean Brudascu Hai sa-ntindem hora mare

1 decembrie 1918 Ziua Nationala a Romaniei

A murit in aceasta dimineata(1 dec.2011), regizorul Andrei Blaier (1933-2011)

La Multi Ani Romania de Ziua Romaniei 1 decembrie 1918 !!!

De cum m-am trezit de dimineata, in prima secunda  mi-am adus aminte de  ziua de ieri. De prestatia opozitiei, care s-a dovedit ca in toti acesti ani de chin si decadere a neamului nostru, au stat pe fotoliile caldute si comode din Parlamentul Romaniei.
Daca pana mai ieri ma gandeam ca, la o posibila sansa pentru neamul nostru, ieri s-a vazut clar ca nu ei sunt alesii. 2 blegi, care  nu reprezinta sangele nou viguros si curajos de care avem neaparata nevoie.
Despre ce vorbeau ei ? Despre alegerile viitoare, care ar fi urmarete de batalia pe functii si ducerea calvarului nostru spre sfarsitul anului 2013.
In tot acest timp ce se va intampla cu noi ? Spun  asta ca timpul de distrugere este urias,  2 ani adica tot 2012 si tot 2013. Apoi pana ar fi inlaturate nedreptatile, vin alegerile prezidentiale  si plata masiva a datoriilor facute de nemernicii de acum.  In 2008 am scris despre unul din presedintii ai unuia din staele care formau cei 4 tigri  asiatici. Asa li se spunea pentru, progresul lor  fulgerator. Asta se petrecea in anii 1990.
Unul dintre presediunti, a fost debarcat dupa num ai 5 luni de la instalare. Isi trasese 5 gagici si le luase la fiecare cate o vila si traia ca un pasa. Nu s-a mai asteptat sa se mearga mai departe, caci  perspectivele nu erau de bun augur. A fost dat jos de multime si initial condamnat la moarte, dar eu nu am mai auzit sa fie executat. Am urmarit cu atentie sa vad ce  a patit, daca ia fost comutata pedeapsa  cu moartea, in inchisoare pe viata. Asta este diferenta intre noi si ei.
Noi nu luam masurile radicale necesare din timp si lasam ca, caracatita coruptiei sa ne  cuprinda si sa ne  distruga din interior.
De atunci mi s-a parut ca,  pedeapsa cu moartea era excesiva pentru ca,  daruise doar 5 vile.
Dar la noi daca fac socoteala, betivul statului a daruit   ministere si tot bugetul tarii  unor experte profesioniste dupa prestatia la pat. Se vede clar care a fost cea mai buna si restul  in continuare.  Ce avem aici de  concluzionat? Ca de la inceput trecuie taiata  coada catelului, nu sa asteptam sa ne aduca in sapa de lemn  curvarii si betivii tari. Nu zic sa fie  etalon de moralitate dar, totul sa se desfasoare intr-un harem feriti de ochii lumii si sa nu li se dea  banii si soarta unui intreg popor pe mana, in functie de prestatia lor la pat, mai buna sau execrabila in functie de gusturi. Si  cel mai bine se vede murdaria morala in care se scalda  clasa politica ca,  un sot isi da nevasta sa  fie  jucaria preferata a altuo nemernic numai pentru a  mari si pastra averea  nemeritata  furata.
Asa ca pentru mine  si cred ca si pentru altii prestatia anemica  a opozitiei, cu buna stiinta pentru a nu face nimic, arata cat de  discrepanta este intre ce piesa se joaca in tara si  activitatea lor  care nu se poate impune nici prin prestanta fizica. De aceea revin sa spun ca opozitia, este dezamagirea mea si a majoritatii romanilor si  acum este vremea sa ne trezim, daca  prin ajutor strain nu vom si obligati ca la revolutie, sa se instraureze o dictatura militara. SPUN ASA CA MILITARII, SUNT CEI MAI LOVITI SI CEI MAI CONSTIENI SI AU ARMELE IN MANA.  Dar daca vor fi folosite va fi greu  si aproape inposibil nu numai pentru  nemernicii, adica banda  de la conducerea tarii ci si pentru noi. Pentru revenirea la normal daca ati citit despre astfel de situatii cand, armata pune mana pe putere vor fi mari privatiuni si asta cere timp. Dar de ce trebuie noi sa suportam  rasturnarea galetii cu cacat, in capul nostru, de toate dejectiile neamului nostru. Spun  ca o lovitura de stat militare ar fi partea buna, daca intre timp nu se va dezagrega teritoriul tarii  si noi vom fi niste palmasi  de nicaieri. Caci  partea asta se intrevede dupa cum conduce politica externa  banda de criminali alesi de noi, sa ne distruga din interior. Trebuia sa  facem acest lucru din 2008 de cand s-au inslata si situatia din tara era parfum, fata de cea de acum. Atat va reamintesc, ca  romanii au luptat pentru  intregirea tarii si pentru ca viitorul nostru sa fie mai usort si implinit. Ce am oferit noi ? O banda de ticalosi care  ne-au distrus, si o opozitie miniaturala de decor, cu 2 pierde vara carora le convine sa stea in opozitie, asa cum se prevesteste  in viitor. Dar sa nu uit SINDICATELE ??????? ELE UNDE  SUNT SI UNDE AU FOST IN ACESTI 22 DE ANI ? Va spun eu, au fost la butoiul cu miere si s-au tot  lins pe degete pana in ziua de azi, si vor continua pana se va termina mierea si atunci vor trebui sa infrunte si fierea  OAMNILOR nemultumiti si saraciti adusi, in stadiul de animale salbatice turbate.  Vreau sa cred ca si ei vor plati alaturi de  banda de infractori  caci au fost frati de cruce si in hotie si-au  imbarligat cozile.

ALICIA KEYS

Turcii in Germania

Turcii in Germania – Oaspetii preiau casa

autor: FrontPress 30.11.2011
“Supraoamenii” germani şi-au marcat în urmă cu 70 de ani teritoriul cucerit înfingând steagul cu Hakenkreuz, de pe malurile Atlanticului, până în porţile Moscovei şi ale Stalingradului, şi de pe gheţurile Cercului Polar, până în nisipurile deşertului Sahara. În acele clipe, când Gloria lustruia cizmele soldatului german, Adolf Hitler nu se gândea că, peste puţin timp, va spune: “Dacă am fi fost musulmani, noi am fi putut astăzi să fim stăpânii lumii.”
Visul lui Hitler părea a fi dispărut în jarul uriaşului rug pe care s-a mistuit în flăcări capitala reich-ului milenar. Azi, Istoria, acest regizor şi scenarist genial, a hotărât să-i dea viaţa, cu ironie, într-un spectacol ai cărui actori sunt germanii şi cei care reprezentau ieri un model pentru Adolf.
În urmă cu ani, pe vremea când turcii nu mai erau musulmani, ci doar “gastarbeiteri”, Constantin Noica spunea despre destinul celor de la care, nu numai romanii, au învăţat ce-i haraciul şi peşcheşul: ”…Acel aur fără de care o cultură şi un popor pot trece prin istorie, o pot chiar domina câteva secole, ca fraţii turci, dar până la urmă se duc cu milioanele să măture străzile altora, cum fac acum foştii noştri stăpânitori în ţara lui Kant, a lui Goethe şi a lui Hegel.”
Nu cred că Necmettin Erbakan a citit spusele lui Noica, dar liderul istoric al mişcării islamiste turce Milli Gorus i-a răspuns, nu numai lui, ci şi urmaşilor lui Kant, Goethe şi Hegel, atunci când a spus: ”Europenii îşi închipuie că musulmanii nu au venit în Europa decât pentru a câştiga bani. DAR ALLAH ARE ALTE PLANURI. Vom pune cu siguranţa mâna pe putere. Ce nu se ştie încă, este dacă acest lucru va fi sau nu însoţit de vărsare de sânge.”
Politicianul german (sic) von Vural Oger îşi doreşte şi el acelaşi lucru ca înaintaşul său turc, Necmettin Erbakan şi speră ca invaziile musulmane nereuşite din secolele trecute să reuşească acum din interior. A găsit chiar o cale să elimine vărsarea de sânge din ecuaţie: ”Bărbaţi turci puternici şi turcoaice sănătoase.”
Cât despre ipotetica intrare a Turciei în Uniunea Europeană, se pare că ea îi preocupă azi mai mult pe unii europeni decât pe turci. Turcia tinde, strunită cu mână de fier de conducătorii ei, la ocuparea unei poziţii cât mai importante în rândul statelor islamice.
Samuel Huntington scria profetic cu ani în urmă: ”Într-un anumit moment, Turcia ar putea să fie pregătită pentru a renunţa la rolul său frustrant şi umilitor de cerşetor pledând pentru calitatea de membru al Occidentului şi să îşi reia rolul său istoric mult mai impresionant şi mai elevat de interlocutor principal islamic şi de antagonist al Occidentului.”
Soeren Kern ne arată în articolul său cum, fără vărsare de sânge, “oaspeţii” ocupă Germania care dacă va deveni musulmană, va realiza şi visul lui Hitler: Turkland, stăpâna lumii! Necmettin Erbakan ar spune: Ce nu se ştie încă, este dacă meterhaneaua va cânta Lili Marlene.
Primul ministru turc a făcut recent o vizită oficială în Germania. El i-a îndemnat din nou pe imigranţii, pardon, coloniştii turci, să nu se lase asimilaţi.
Primul ministru turc Recep Tayyp Erdogan a fost în Germania pe 1 şi 2 noiembrie pentru a marca a 50-a aniversare a acordului privindu-i pe “muncitorii invitaţi” (gastarbeiter).
Erdogan a transformat ceea ce se dorea a fi o întâlnire amicală pentru marcarea unui bilanţ, într-o platformă bună pentru lansarea unei noi tirade contra ofenselor şi lipsurilor bănuite a exista în tratamentul aplicat imigranţilor turci ce trăiesc în Germania, al cărui număr este estimat la 3,5 milioane.
Erdogan a spus că insistenţa cu care nemţii le cer turcilor ce trăiesc în Germania să înveţe limba germană este ”contrară drepturilor omului”. El a cerut Berlinului să acorde cetăţenie imigranţilor turci, fără a ţine cont de eforturile pe care aceştia le fac pentru a se integra în societatea germană.
Binecrescut, Erdogan a acuzat Germania de a fi “complice” campaniei de teroare declanşată în Turcia de Partidul Muncitorilor Kurzi(PKK). De-asemenea, el a condamnat-o pentru vina de a fi făcut să eşueze vechea cerere a Turciei de a face parte din Uniunea Europeană.
Alăturându-se controversei, un grup de oameni de ştiinţă, politicieni şi activişti germani pentru drepturile omului a depus o plângere vizând crime contra umanităţii împotriva premierului turc şi a altor 9 înalti oficiali politici şi militari.
Acţiunea în justiţie îl acuză pe Erdogan şi pe ceilalţi, de “zece acte de crime de război şi crime contra umanităţii, incluzând tortura şi utilizarea armelor chimice în timpul operaţiunilor militare turce contra rebelilor kurzi, în anul 2003.”
Preşedintele Christian Wulff şi cancelarul Angela Merkel l-au invitat pe Erdogan să asiste la o ceremonie de comemorare a “acordului privind recrutarea mâinii de lucru” din 31 octombrie 1961, încheiat între Germania de Vest şi Turcia, acord care a permis afluxul a milioane de muncitori turci în Germania în ultimii 50 de ani, dar care în acelaşi timp a marcat începutul problemelor actuale pe care Germania le are cu imigraţia musulmană.
În 1961, economia germană de după război era în plin avânt şi tratatele similare încheiate cu Grecia, Italia şi Spania, s-au dovedit insuficiente pentru a potoli “foamea” de mână de lucru. La sfârşitul lui 1969, mai mult de un milion de “gastarbeiter” sosiseră în Germania pentru a munci în zonele industriale ale “ţării gazdă”. Ideea de început a fost ca muncitorii turci să se reîntoarcă în ţara lor dupa o perioadă de 2 ani, dar “ clauza de rotaţie”, cum a fost denumită, a fost retrasă din tratatul germano-turc în 1964, pe de o parte şi datorită presiunilor sectorului industriei germane care nu dorea să plătească în permanenţă cursuri de calificare pentru muncitorii noi. Rezultatul previzibil a fost că mulţi turci nu s-au mai întors niciodată acasă!
Astăzi, numărul turcilor din Germania a explodat; turcii constituie acum cea mai numeroasă minoritate etnică. Demografii se aşteaptă ca populaţia turcă din Germania să crească exponenţial în următoarele decenii, datorită în primul rând unei puternice natalităţi şi în al doilea rând, unei cereri mari de muncitori străini.
Nevoia germană de mână de lucru străină este alimentată de criza demografică: populaţia germană este nu numai îmbătrânită dar şi in scădere rapidă. Potrivit proiecţiilor recente ale Biroului Federal de Statistică, populaţia Germaniei care este actualmente de 82 de milioane, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană, se va diminua cu circa 20%, ajungând la 65 de milioane în următorii 50 de ani. În acelaşi timp, 34% din populaţie va depăşi 65 de ani şi 14% va depăşi 80 de ani în 2060, comparativ cu procentele de 20%, respectiv 5% în 2009.
Provocările combinate ale depopulării şi îmbătrânirii vor avea consecinţe majore asupra stabilităţii sistemului german al securităţii sociale, care va trece de la leagăn la mormânt. Drept exemplu, numărul pensionarilor care vor trebui întreţinuţi de populaţia aptă de muncă aproape se va dubla până în 2060, potrivit Biroului Federal de Statistică. În timp ce, în 2009, 100 de persoane apte de muncă cu vârsta între 20 şi 65 de ani trebuiau să furnizeze pensiile pentru 34 de pensionari, acelaşi număr va trebui să asigure pensii pentru 63-67 de pensionari în 2060.
Acest lucru înseamnă că pe viitor Germania va deveni şi mai dependentă de imigranţi. În afară de asta, turcii continuă să reprezinte o sursa importantă de fortă de muncă, mai ales ţinând cont că rata de natalitate la imigranţii turci din Germania(2,4 copii/femeie) este aproape dublă faţă de cea a germanilor autohtoni(1,38, o rata mult inferioră ratei de înlocuire, care este de 2,1 copii/femeie). Dacă aceste cifre se vor menţine, predicţia demografilor este că numărul germanilor de origine se va reduce la jumătate în aproximativ şase generaţii, în timp ce numărul turcilor din Germania va creşte de patru ori în aceeaşi perioadă.
Nu mai este nici o surpriză că germanii sunt neliniştiţi de ce le rezervă viitorul; neliniştea lor alimentează dezbaterea naţională asupra imigraţiei şi a integrării musulmanilor, precum şi asupra rolului Islamului în Germania. Germanii sunt în mod deosebit preocupaţi de prezenţa milioanelor de musulmani neintegraţi.
Într-un discurs memorabil ţinut în octombrie 2010, Merkel a recunoscut că eforturile Germaniei de a construi o societate multiculturală după razboi, au eşuat lamentabil. Ea a spus:” Suntem o ţară care la începutul anilor ’60 a primit numeroşi muncitori străini( musulmani). Ei vor trăi de acum încolo în mijlocul nostru şi ne-am minţit mult timp pe noi înşine când ne-am spus că ei nu vor rămâne şi vor pleca într-o zi. Nu aceasta este realitatea. Această abordare multiculturală – spunându-ne că este de ajuns să trăieşti unul lângă celălalt, pentru a fi fericiți – acestă abordare a eşuat, a eşuat lamentabil.”
Confruntat cu o realitate care arată că mai mult de un milion de imigranţi ce trăiesc în Germania nu ştiu deloc germana, guvernul a început recent să-i oblige pe copiii imigranţilor să-şi dezvolte o mai bună cunoaştere a limbii germane.
Acest lucru l-a înfuriat pe Erdogan, care în timpul precedentei vizite în Germania, din februarie 2011, a cerut imigranţilor turci să-şi înveţe copiii să citească şi să scrie în turcă, înainte să o facă în germană. Vorbind în faţa unei mulţimi de peste 10.000 de imigranţi ce agitau drapele turceşti şi strigau “Turcia este mare”, în oraşul Dusseldorf, Erdogan a spus: ”Suntem contra asimilării. Nimeni nu este în masură să ne oblige să ne îndepărtăm de cultura şi civilizaţia noastră.”
În timpul unei vizite similare la Koln, în februarie 2008, Erdogan le-a spus celor 20.000 de turci ca “asimilarea este o crimă contra umanităţii” şi i-a încurajat să reziste asimilării la modelul occidental. În martie 2010, Erdogan a cerut Germaniei să deschidă şcoli primare şi secundare în limba turcă. În Germania, reacţia la retorica lui Erdogan a fost negativă.
Ziarul de centru-dreapta Die Welt, într-un articol de opinie intitulat “Apelurile la separare ale lui Erdogan sunt lipsite de tact”, scria că primul ministru turc s-a angajat “într-un adevărat război cultural”, având drept crez sloganul, “Turc o zi, turc pe viaţă”. Articolul spunea: ”Fiecare din vizitele lui oficiale a semănat mai mult cu cele ale unui rege vizitându-şi coloniile. Erdogan se crede patronul tuturor celor trei milioane de turci din Germania, ca şi cum ei i-ar aparţine. Aceasta este o atitudine paternalistă, adică în realitate, ne-democratică şi naţionalistă.”
Respectatul ziar Die Zeit, într-un articol intitulat “Erdogan un blestem pentru turcii Germaniei”, scria: “Primul ministru Erdogan este un dezastru pentru turcii din Germania. Odată în plus, Erdogan a folosit vizita în Germania pentru a-şi atinge propriile scopuri naţionaliste. Odată în plus, el a revenit asupra temei limbii turce: copiii trebuie să înveţe turca înaintea germanei. Bineînţeles, este de dorit ca, copiii cu rădăcini turce, să înveţe turca. Problema eşecului unei educaţii în întregime turceşti, nu constă în prima limbă învăţată, ci în mediocra stăpânire a celor două limbi. Sute de mii de copii nu pot vorbi corect nici turca, nici germana.”
În ziar se spune că retorica aprinsă a lui Erdogan se rezumă în totalitate la probleme ale politicii interne turceşti. Die Zeit scrie: ”Erdogan nu este realmente interesat de soarta imigranţilor turci şi a copiilor lor. Prestaţia sa teatrală şi naţionalistă nu este decât un joc ce utilizează sentimentele şi frustrările turcilor germani. Este o postură care îl avantajează: Erdogan îşi trage seva din mânia cetăţeanului turc. Pentru ce vrea el dubla cetăţenie? Pentru a putea face campanie pentru voturi în Germania şi a câştiga astfel aderenţi printre alegătorii din străinătate. Pompa şi splendoarea naţionalistă a lui Erdogan este foarte stânjenitoare şi face ca intrarea Turciei în Uniunea Europeană să fie din ce în ce mai puţin probabilă. De pe In Linie Dreapta
«

Angajament pentru Romania (la Cluj)


Am vazut discursul  micului  Titulescu.  De la inceput s-a axat pe faptul ca, isi ia angajementul. Dar un angajament anemic si prea mult vlaguit. Spunea fara nici o intonatie ca spera ca, la anul  sa nu mai fie la  conducerea tarii Basescu cu banda lui. Nici  Crin Antonescu nu este mai de soi.
Urmarind pentru a intelege aceasta  cenusie  prestanta a opozitiei, cu toate ca spune mereu ca se va bate, imi arata adevarata hiba a  opozitiei  si  nu ar fi decat  o  normalitate pentru mine, ca  betivul statului sa fie in continuare pe toate butoanele, cu orice formatie politica pe care o infiinteaza.
Pentru ca castiga  alegerile viitoare trebuiesc mai multi lider,i lideri adevarati.
In primul rand pentru poporul nostru amortit si neinformat trebuie un  lider,  cu voce puternica, care sa stapaneasca bine retorica. Sa fie constient cui se adreseaza.
Acesti rostitori de poezioare de gradinita, nu au vana de lideri.
S-au axat mereu pe viitoarele alegeri care, sunt tot mai cu semnul intrebarii, daca va aduce schimbarea. Dar si acum vorbind  parca fara sa fie constienti de gravitatea  vietii  din Romania,  ca in timp ce dansii talalaie  si se cacaie  in absolut oamenii sufera, sunt aruncati in strada, sunt  framanzi, bolnavi si tot mai multi copii nu au acces la instruire. Aceste  mari nenorociti continuate inca un an, inseamna carastrofa.  Aceste nemernicii nu se mai pot repara, nici macar atenua nici in viitorul mediu.
Ce nu intelege opozitia de carton, nu intelege ca  sunt defazati de  situatia si nevoile tarii. Barem banda lui Basescu stiu ce fac.
SI NU AU VANA DE LIDERI.  Daca nu ai lideri care sa se adreseze la toti si sa fie ascultati si sa ramana in mintea lor cuvintele tale, degeaba. Aceste poezioare  de copil de gradinita care spune si el ceva neintelegand despre ce este vorba, doar de frica educatoarei, nu convinge pe nimeni.
Am spus mereu ca vorbitorul trebuie sa fie un barbat adevarat, cu voce puternica, convingatoare si cu propozitii scurte  in care sa-si rosteasca ce are de spus. Chemarile la lupta, sa fie raspicate,  nu  sa insaileze vorbe ca, sa se  spuna vorbe.
Nu este de bun augur aceste maimutele, dindu-se drept micul Titulescu si celalalt intr-o  nesfarsita luna de miere si din cand in cand mai scoate si el citeva fraze( de sub plapuma:))).
Nu au alura, nu au vana, sunt perdanti.
Sa lase aceste cuvinte ca, angajamentul sau ma bat, caci  mai mult enerveaza decat  indeamna. Nu dau sperante.
Daca nu se iau masuri hotarite pentru a  schimba acesti lideri limbricosi, nu  trebuie sa ne asteptam la nimic bun in viitor. Viitorul e subru,  daca nu se gaseste vocea puternica si hotarata care sa cheme lumea la un nou viitor si un nou trai mult mai bun. Opozitia a tras cat a putut de timp,  stand pe coada de bou a lor ca, sa vina alegerile si atunci  sa-ti ia angajementele.
Angajamente pleostite si festelite de pe acum, fara sorti de izbanda. 
Alegerea liderilor opozitiei s-a facut  acolo, intre ei prin inteleleri intre grupulete. Ei nu au aratat anvergura  lor, cea piticoasa si in confruntari adevarate s-au dovedit niste piticoti si acum ne indreptam tot din acelas motiv spre un esec rasunator, in neconcordanta cu aspiratiile noastre si cu nevoile noastre. Iar va lua Basescu taurul de coarne, cu minciunile lui spuse tare si raspicat, chiar daca duhneste pana la noi a tarie. ACEASTA ESTE CHEIA,  numai un asfel de lider da incredere prin alura, forta,  vocea puternica  si frazele scurte si clare are sanse si merita increderea noastra. Inca odata trebuie schimbata toata garnitura opozitiei si toata strategia. Altfel .....
Mila fata de liderii opozitiei si a nu li se spune in fata ca nu sunt potriviti pentru a ne scoate din aceasta hazna in care suntem, pana la nas nu vom rezolva nici la viitoarele alegeri nimic si  dezamagirea va fi ca si pana acum resemnandu-ne, ca asa a vrut soarta si ne-am obisnuit cu raul
DACA VREM SA SCHIMBAM DIRECTIA SPRE CATASTROFA, IN PRIMUL RAND, JOS CU OPOZITIA !!!!!!!  Inca mai este timp pentru a garnitura noua !!!!

Cealalta fata a lui Tudor Arghezi (1880-1967)

autor: FrontPress 30.11.2011
Tudor Arghezi este azi unul dintre autorii canonici ai literaturii române şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă. Opera sa poetică este relativ bine cunoscută de către publicul larg, chiar şi numai pentru faptul că ea se studiază intens în şcoli. Însă activitatea de publicist a lui Arghezi şi relaţiile sale cu diversele regimuri ce s-au succedat în România în anii săi de viaţă rămân necunoscute, deşi sunt cel puţin la fel de interesante ca poezia sa.
Ca mulţi alţii din generaţia sa, Arghezi a trăit să vadă România implicându-se în Primul Război Mondial, de partea „greşită” în opinia lui, a primit consacrarea în România Mare, şi a cunoscut, de aproape, toate regimurile din cei 30 de ani ce separă realizarea aspiraţiilor naţionale (1918) şi instaurarea regimului comunist (1948). Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste regimuri, ducând-o mai bine pe vremea Regelui Carol, arestat în timpul lui Antonescu, denigrat şi marginalizat de comunişti, reabilitat tot de aceştia câţiva ani mai târziu.
Tudor Arghezi – sau, pe numele său adevărat, Ion M. Theodorescu – se naşte la Bucureşti în mai 1880, şi debutează în presa literară timpuriu, la doar 16 ani, într-o publicaţie condusă de Alexandru Macedonski. Utilizează pentru prima oară pseudonimul de Arghezi în anii 1897-1899, când publică proză şi poezii în Revista Modernă şi Viaţa nouă. Încă de la început, tănârul scriitor s-a simţit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creaţie că:
“Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”
La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde pleacă patru ani mai târziu. Este ciudat să ni-l imaginăm pe autorul faimoşilor Psalmi ca luând-o serios pe calea călugăriei: să ne amintim versurile psalmilor săi: „Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”
Arghezi, colaboraționistul
Anii 1914-1916 sunt anii în care intelectualitatea românească se împarte în mai multe tabere: antantofilii, adepţii păstrării neutralităţii şi germanofilii. Arghezi a ales cea din urmă tabără, fapt ce i-a adus ulterior numeroase prejudicii. Ca şi în cazul multora, alegerea poetului n-a fost dictată de o puternică germanofilie cât de frica de Rusia. Ca atare, Arghezi a condamnat intrarea României în război de partea Antantei, a denunţat alianţa cu Rusia Imperială şi, în momenul ocupării ţării de trupele germane, a ales să rămână la Bucureşti. În acele luni, a scris mult în publicaţiile filogermane şi în cele aflate sub controlul ocupanţilor. Activitatea sa din aceşti ani i-a adus un mandat de arestare cu o acuzație și condamnare pentru colaboraţionism. A petrecut un an în închisoare împreună cu alţi ziarişti şi scriitori „colaboraţionişti”, între care cei mai cunoscuţi sunt Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu. Pedeapsa primită fusese de cinci ani de zile, însă lotul ziariştilor a fost graţiat şi a ieşit din închisoare după un an de zile.
Deşi eliberat, au urmat ani grei pentru Tudor Arghezi, asupra acestuia planând stigmatul germanofiliei proclamate anterior. Într-o Românie ieşită învingătoare din război după ce alesese partea Antantei, cei care se aflaseră în tabăra cealaltă au fost supuşi criticii întregii societăţi.
În anii Regelui Ferdinand I, Arghezi a colaborat la diverse publicaţii, atât ale liberalilor, cât şi ale ţărăniştilor, evident în momentele în care unul sau celălalt partid se afla la putere. Se pare că Arghezi avea această predispoziţie de a se alipi partidei puternice ale momentului. Perioada sa de glorie a venit însă odată cu revenirea în ţară a lui Carol al II-lea. Carol a vrut să fie un rege al culturii şi i-a reuşit; este unul din marile sale merite ce nu-i pot fi contestate. Din această poziţie asumată, el „i-a ajutat pe «creatori» şi material, într-o anumită măsură, dar mai ales dându-le sentimentul că reprezintă ceva în societatea românească.” (Lucian Boia, Capcanele istoriei).
Arghezi, Carlistul
Primul volum de versuri îi apare abia în 1927: Cuvinte potrivite. În 1931 apare celălalt foarte apreciat volum, Flori de mucigai. Critica literară a fost împărţită cu privire la valoarea operei argheziene: generaţiile mai în vârstă, tradiţionaliştii, i-au denunţat poeziile ca fiind vulgare, imorale. Cei care apreciau arta modernă l-au văzut pe Arghezi ca fiind o revelaţie. Între ei, Eugen Lovinescu – simbol al promovării literaturii moderne – a fost unul din cei mai fervenţi apărători ai creaţiei argheziene. De aceea, a avut şi de suferit, Lovinescu ratând intrarea în Academie: deşi era cel mai cunoscut şi apreciat critic literar al vremii, el era un apărător al literaturii moderne şi, deci, nu putea deveni academician. Însă Arghezi a avut norocul de a beneficia de sprijinul Regelui.
În toamna anului 1930, la câteva luni după încoronarea lui Carol, Arghezi nu se afla într-o situaţie materială prea bună, având numeroase datorii. El a apelat la generalul Nicolae Condiescu, preşedintele Consiliului de administraţie al Radiodifuziunii Române, pe care-l roagă să intervină pe lângă guvern sau pe lângă Rege pentru a-i fi oferit un ajutor bănesc. Dând dovadă de o impresionantă generozitate, Carol al II-lea a hotărât ca din fondurile Casei Regale să-i fie oferită lui Arghezi întreaga sumă de care avea nevoie pentru a-şi achita datoriile şi a termina casa de la Mărţişor. (Lucian Boia, Capcanele istoriei)
În 1933, a fost întemeiată Fundaţia pentru Literatură şi Cultură „Regele Carol al II-lea”, de fapt o casă de editură ce a publicat unele dintre cele mai importante lucrări ale vremii. Editura i-a publicat lui Arghezi volumul Versuri, care altfel ar fi rămas probabil nepublicat având în vedere indignarea pe care a trezit-o la Academie. Iorga numea acest volum „scabros”, spune că Arghezi foloseşte în unele poezii „cel mai ordinar limbaj”. Practic, consacrarea lui Arghezi s-a făcut prin intermediul Regelui, nu la Academie. În acest context, e de înţeles că poetul a rămas fidel Regelui, pe care nu încetează să-l mai laude. Poezia Făt frumos e un exemplu elocvent:
Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Cum va voi, cãci vrednicul urmaş
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.
Arghezi, antifascistul
În ajunul plecării lui Carol de pe tron şi din ţară, Arghezi era deja un scriitor şi publicist consacrat, având o voce influentă în presa românească. S-a afirmat însă nu prin vechea germanofilie, ci printr-o critică acidă la adresa fascismului. A rămas în istorie faimosul pamflet intitulat Baroane, publicat în toamna anului 1943, dedicat nimeni altuia decât ambasadorului german la Bucureşti, von Killinger. Reproducem aici întregul text, prea savuros pentru a fi tăiat:
„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială. Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi! Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…”
În mod evident, a urmat închisoarea. Arghezi a plătit pentru acest pamflet cu câteva luni de închisoare petrecute la Târgu-Jiu. Momentul 23 august l-a mulţmuit probabil pe poet, deşi influenţa sovieticilor în România – şi, poate, intuiţia că lucrurile se vor înrâutăţi – n-avea cum să-l bucure pe mai vechiul adversar al Rusiei imperiale. Antifascist, Arghezi n-a fost niciodată comunist.
Arghezi, marginalizatul…
Au urmat vremuri grele pentru cel care fusese cu câţiva ani înainte marea revelaţie a artei moderne românești. Viziunea sa despre artă şi poezie intra în totală contradicţie cu realismul socialist impus de sovietici. În plus, dacă până în acel moment publicistica lui Arghezi, fie ea pro-regim (ca în timpul lui Carol), fie ea anti-regim (anii lui Antonescu), putuse fi tipărită în ciuda cenzurii (mai mult sau mai puţin relative) impuse de cele două regimuri dictatoriale, după 1947 Arghezi n-a mai putut semna aproape nimic în presă. O primă reacţie împotriva noii ordini ce se impunea treptat în România a constituit-o seria de articole publicate săptămânal în Adevărul, în care Arghezi se pronunţa împotriva puterii populare şi a autoritarismului acesteia în problemele artei.
Din 1948 Arghezi e stigmatizat de noul regim. Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, a publicat în Scânteia un articol devenit celebru: Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, în care întreaga operă a poetului este pusă la zid, acuzată ca fiind o ilustrare a clasei burgheze, a decadenţei. Din acel moment, lucrările lui Arghezi au fost interzise, el retrăgându-se complet din viaţa publică. În acei ani, orice opinii politice va fi avut, nu şi le-a putut exprima.
Reabilitarea: Arghezi, poet național
El va fi reabilitat abia la mijlocul anilor ’50, de către Dej, evident cu un preţ. După zece ani de marginalizare, Arghezi a acceptat să colaboreze cu noul regim. I s-a permis să publice din nou, apărându-i mai multe volume de poezii. Revine şi în presă, în Cultura poporului, Veac nou, Contemporanul. În 1955, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a fost ales membru al Academiei (dacă ar mai fi trăit, Iorga ar fi fost revoltat!), iar 10 ani mai târziu aniversarea sa de 85 de ani a fost sărbătorită la nivelul întregii ţări.
Arghezi moare în 1967, beneficiind de funeralii naţionale. După zeci de ani de oscilări între diverse regimuri, după 10 ani de recluziune şi respingere, după compromisul făcut cu autorităţile comuniste, Tudor Arghezi a murit considerat unul din marii poeţi naţionali. De Andreea Lupşor - Historia
« | Home | »

Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938) 73 de ani de la uciderea sa

“Ca o lacrima de sange, a cazut o stea”: Corneliu Codreanu, PREZENT!

autor: FrontPress 30.11.2011
Mieruri 30 noiembrie s-au împlinit 73 de la asasinarea mişelească a “Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, cea mai puternică mişcare revoluţionară de renaştere naţională şi spirituală care a existat vreodată în România. La 39 de ani, în data de 30 noiembrie 1938, în noaptea Sfântului Andrei, acesta murea sugrumat mişeleşte de jandarmi, din ordinul criminal al regelui trădător Carol al II-lea. Chiar şi după moarte, a continuat să insufle teamă în rândul duşmanilor creştinismului şi naţionalismului, devenind un exemplu pentru noi şi noi generaţii de patrioţi români şi europeni.
Scurte repere biografice
Codreanu s-a născut în 13 noiembrie 1899 la Huşi, fiind cel mai mare dintre cei şapte fii ai profesorului Ion Zelea Codreanu (în trei rânduri deputat, provenind dintr-o străveche familie de pădurari). Între 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea “Dealul”.
În 1913, la Liceul Militar, împreună cu tatăl său
În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă. Urmează apoi Facultatea de Drept din Iaşi.
În 1919 aderă la Garda Conştiinţei Naţionale, organizaţie anticomunistă militantă, condusă de muncitorul Constantin Pancu şi promotoare a socialismului naţional-creştin. Dejoacă cu mult curaj, în 1920, două acţiuni comuniste la Regia din Iaşi şi la Atelierele CFR Nicolina. Se opune cu succes deschiderii anului universitar fără serviciu religios. Este ales preşedinte al Societăţii Studenţilor la Drept. La 10 mai 1922, înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini.
În toamna lui 1922 pleacă sa studieze la Berlin şi Jena, dar se întoarce în iarnă pentru a participa la marile mişcari studenţeşti din decembrie 1922. Punctul principal al revendicărilor tinerilor români îl reprezenta “numerus clausus”, adică limitarea numărului de locuri alocate evreilor în universităţi la procentul pe care aceştia îl aveau în populaţia românească.
Împreună cu profesorul A.C.Cuza, fondează în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine (LANC) şi alege svastica drept simbol al noi mişcări, cu 10 ani înainte de venirea la putere în Germania a naţional-socialiştilor conduşi de Adolf Hitler.
Organizează în acelaşi an, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Vernichescu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Leonida Bardac şi Tudose Popescu un complot împotriva bancherilor evrei şi a capilor corupţiei din lumea politică românească. Complotul este trădat de clujeanul Vernichescu. Este eliberat şi considerat nevinovat de justiţie.
În 1924 îl împuscă în legitimă apărare pe prefectul de poliţie Manciu din Iaşi, acuzat de abuzuri inimaginabile împotriva elevilor de liceu şi studenţilor naţionalişti. Este achitat un an mai târziu la Turnu Severin.
Întemeiază la 24 iunie 1927, împreuna cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, Legiunea Arhanghelul Mihail.
În mijlocul unui grup de legionari, în costum popular
În 1930 organizează două ample marşuri în Basarabia, cu scopul de a potoli agitaţiile comuniste. Se constituie organizaţia de tineret Garda de Fier, la care aderă nu numai legionari. Este dizolvată de trei ori fără temei între 1931 şi 1933.
În tabăra de muncă Carmen Silva
Este ales deputat de Neamţ în 1931 iar în 1935 organizează Comerţul Legionar, o formă unică de strângere de fonduri pentru Mişcare şi în acelaşi timp o alternativă paralelă la materialismul capitalist burghez.
Întemeiază deasemenea partidul Totul pentru Ţară, ca expresie politică a Mişcării Legionare.
Este arestat în noaptea de 16-17 aprilie 1938 pentru ultragierea într-o scrisoare publică a lui Nicolae Iorga, catalogat drept un “necinstit sufleteşte” deoarece după ce o perioadă a susţinut avântul tinerilor patrioţi români, istoricul le-a întors spatele pentru a intra în graţiile regelui Carol. Este condamnat la şase luni detenţie. În luna mai i se intentează încă un proces şi este condamnat la zece ani de muncă silnică.
În noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 este asasinat de jandarmi împreună cu alţi fruntaşi legionari, Nicadorii şi Decemvirii, în timp de erau transportaţi către Jilava.
Ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar în septembrie 1940, trupul Căpitanului este deshumat şi reîngropat creştineşte la Casa Verde din Bucureşti, sediul central al Mişcării.
Mormântul a fost distrus de regimul comunist şi astăzi nu se cunoaşte care este locul de veci al aceluia care a marcat generaţia interbelică şi nu numai prin exemplul său de sacrificiu, dăruire, trăire ortodoxă, iubire de tot ce e românesc şi dârzenie ieşită din comun.
Declaraţiile plutonierului Sârbu, publicate în ziarul “Buna Vestire”, 9 septembri 1940
“…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunşi la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţii asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang după gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu.
I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din faţa, în aşa fel ca să nu se poată mişca nici într-o parte, nici în alta. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşina şi 4 în alta. Eu am fost în prima maşina, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredinţat. În mâini aveam ştreangurile. Am pornit. În maşina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi şi nici legionarii între ei.
Ajunşi în dreptul pădurii Tâncăbeşti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executaţi.
Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a şoptit: “Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”.
Dar în aceiaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi păşind înăuntru cu revolverul în mână a rostit printre dinţi: “Executarea!”. La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile… A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o linişte de mormânt.
Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineaţa. Aici ne aşteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era făcută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcaţi în spate, pentru a se simula astfel împuşcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncaţi în groapa comuna…”. Sursa: FrontPress.ro

« |

marți, 29 noiembrie 2011

Cum sa te superi ???

Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie?
Publicat de Ion Coja in
Textele altora pe 21.09.2011 |
Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie marcând, cică, semnificativ istoria lumii !? (Bastilia – 14 iulie 1789)

( Cotidianul )
Umorul de (foarte) prost gust al francezilor, de fapt jignirile aduse României
și românilor a primit deja o replică. Evident nu din partea oficialităților, pentru că
Teodor Baconschi & co. a demonstrat că agrează ca România să devină un sac de box. Un blogger, “
Mosheordechai.wordpress.com” a găsit,
sub forma unui pamflet – dar care con
ține o serie de adevăruri – să dea un răspuns pe măsură jignirilor aduse pe 6 septembrie pe postul
tv Canal plus.

 
 Redăm integral pamfletul postat pe blogul mai sus amintit.

 
Nu vă  mai supăraţi pe francezi!

Zău nu înţeleg de ce se inflamează toată lumea pentru că, în nu ştiu ce emisiune care insistă că e umoristică, francezii ne-ar fi făcut păduchioşi
şi aşa mai departe. E cusută cu aţă albă, parol!  Nu vedeţi, bre, că cineva vrea să ne strice cu francezii şi bagă zâzanie?
Nu e atât de evident că mizeria aia nu are legătură cu Franţa şi franţujii?
Ia uitaţi-vă atenţi la imaginile alea ( nationala de fotbal ) şi o să vă daţi seama.
- În imagini toţi ăia sunt albi. Ori se ştie bine că francezii sunt tuciurii cu părul creţ.
- Emisiunea aia a fost difuzată la o oră la care majoritatea franţujilor sunt la moschee, implorându-l pe Allah
( Franta este de fapt denumita …Marele Califat Arab ).
- Francezii nu au umor. Singurele glume reuşite sunt maşinile franţuzeşti.
- Nimeni în Franţa nu are timp de caterincă ieftină. Acolo toată lumea munceşte non-stop. Cei mai mulţi sapă la linia Maginot,
iar cei rămaşi lucrează la noi modele de pantofi cu toc de 38 cm pentru preşedintele lor ( tigan ungur naturalizat in Franta ! ).
- N-ai cum să mai faci bancuri pe seama altora când îl ai preşedinte pe unul ca Sarkozy.
- Cum să  te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie?
Les jours de gloire est arriveeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !?.
- Teama de păduchi a franţujilor n-ar mai fi o problemă dacă femeile lor s-ar mai epila din când în când.
Că veni vorba, la ce foloseau beţişoarele cu care se scărpinau aristocraţii lor pe sub peruci?
- Parfumurile franţuzeşti sunt renumite în lume, s-au născut dintr-o lungă  luptă cu duhoarea.
Noi foloseam săpunul de casă, aromat cu pelin !.
- Cu francezii te poţi împrieteni foarte uşor dacă le dai o banană  şi-i laşi să se legene în copaci.  
(la fel ca si-n refren: Aux arbres citoyens ! Formez vos bataillons ! Marchons ..!)
- Salutul tradiţional al francezilor, salam aleikum, habibi, ne arată că ei sunt, de fapt, un popor prietenos şi paşnic.
 
Lucian Gheorghiu
Publicat Luni, 12 septembrie 2011

 
PRIVIŢI-I IN TOATĂ SPLENDOAREA !

Acum veti intelege de unde pleacă ura impotriva românilor !

 
Echipa de fotbal a Franţei in 1959
………….
Description: cid:_2_078A4788078A016400416622C225793E
Echipa de fotbal a Franţei in 2008 …..

Description: cid:_2_078A49B8078A016400416622C225793E
Efectele incălzirii globale nu mai pot fi ignorate…

Şi ne mai fac pe noi ţigani !  Au dreptul tiganii să se considere jigniţi, discriminati ! Noblesse oblige !



The information contained herein is intended for its addressee(s) only and it is privileged or otherwise confidential. Any unauthorized distribution, amendment or disclosure hereof is strictly forbidden by the law. Please find complete and translated versions at http://www.rompetrol.com/disclaimer.html








Trebuie sa gandim in ilegalitate, dar preturile au luat-o razna, adica s-au dublat


Incep sa cred din ce in ce mai mult in faptul ca puteri oculte internationale,  vor cu tot dinadinsul sa stearga definitiv de pe fata Pamantului Romania. Totul ni se face impotriva noastra, in timp ce ni se explica ca pentru dobitoci ca, este pentru binele nostru.  Am vazut la tv. viata lui Pink cel care a facut ultimele canoane ale masoneriei si se zice ca si ale KKK. Am pus la indoiala ca acum s-ar mai putea  tine in palma toata omenirea. Dar  vad ca in ultimii  22 de ani, dar mai ales  in ultimii 7 ani, poate sub dominatia americana, se  vrea cu tot dinadinsul  stergerea fiintei nationale. Mi se pare foarte dubios ca,  nu are nimeni de zis nimic,  si am vazut ca se formuleaza tot mai clar  ca, totul trebuie sa se desfasoare in ilegalitate. Poate  acesta este raspunsul cand, la tv. se discuta de catre moderatoare si moderatori ca, totul  merge struna si ma gandesc ca numai mie, mi se pare ceva anormal.
In seara asta ma uitam la o moderatoare care vorbeste pe nas ca," bine, bine  in toata Europa  este greu si este criza". Dar cum poate o vorbitoare pe nas, sa stabileasca ca este bine asa, cand europenii  au salarii de 10 - 20 de ori mai mari ca noi si pensiile la fel. Cand  preturile la ei sunt mai mici. Cum sa fie la fel cand s-a spus ca, salariile si pensiile raman inghetate si eu am fost in piata si ciupercile pe care le luam cu  6 lei, le iau acum cu 11,5 lei, cutiuta de chibrituri nu mai este 10 bani ci 20 de bani,  patrunjelul nu mai este 50 de bani legaturica, ci un leu, mezelurile, carnea, nu mai spun ca sunt acum la preturi astronomice, de la 100 au trecut direct la 300 de lei kg., etc. ??? Si toate preturile au luat-o razna.  Cum a inghetat ? Ce a inghetat, poate mintea celor care ne conduc ?  Pai din cauza lor ca tot timpul au spus ca  ingheata,  dar  numai preturile nu au inghetat. Ca sa fim la acelas nivel ca luna trecuta, adica inghetate,  trebuiesc  ca salariile si pensiile si orice venituri sa se dubleze !!!!Si se vorbeste  tot timpul de reduceri de personal , cu sutele de mii. Dar din ce vor trai oamenii aceeia cu copii, cu familiile lor?
Si sistemul sanitar care va fi privatizat, cum va  fi restructurata pentru binele nostru, al tuturor? Vad ca se face pentru raul nostru. Pentru ca aceasta situatie,  se face special si nici  tacerea noastra a tuturor  nu este normala.  Dar poate mi se pare numai mie si ceilalti o duc stralucit si aceea stralucine nu a ajuns si la mine. Dar OPOZITIA  !!!!  UNDE ESTE ??????  FILOZOFEAZA ??????

A murit regizorul Alexandru Tocilescu ( 1946-2011)

un banc

Doi prieteni se întâlnesc dimineaţa la cafea. Unul din ei are un ochi vânăt.
- Ce-ai păţit la ochi?
- M-a lovit nevasta…
- De ce?
- I-am vorbit cu “tu”…
- Doamne, iartă-mă, dar ce fel de relaţie aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru?
- Păi aseară, pe când mâncam, mi-a zis: “Ştii dragă, noi n-am mai făcut sex de trei luni”. Şi eu i-am raspuns: “Poate tu…”  SmileKissWink


Buna dimineata ! Va invit la micul dejun :)))))))

Ciocniri in Kosovo

Ciocniri violente între minoritatea sârbă şi trupele NATO în nordul provinciei Kosovo. Doi soldaţi de ocupaţie răniţi prin împuşcare

autor: FrontPress 29.11.2011
Peste 100 de sârbi şi soldaţi NATO au fost răniţi luni într-un nou val de violenţe care a cuprins nordul provinciei separatiste Kosovo. Confruntările au avut loc în apropiere de localitatea Zubin Potok, în momentul în care forţele NATO au încercat să îndepărteze de pe un drum principal o baricadă alcătuită din buşteni şi camioane.
S-au tras gloanţe de cauciuc şi s-a încercat dispersarea mulţimii cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Protestatarii au ripostat cu pietre şi sticle. Aproape 100 de sârbi au ajuns la spital.
25 de soldaţi NATO au fost răniţi, dintre care 2 prin împuşcare cu arme de calibru mic. Televiziunea online Russia Today a informat că din această cauză soldaţii de ocupaţie au primit instrucţiuni să folosească în viitor muniţia de război.
Ciocnirile violente regulate între sârbii kosovari şi trupele NATO au izbucnit în această vară, după ce autoproclamatul guvern al provinciei separatiste a instalat puncte vamale de control proprii în zonele din nord, unde sârbii sunt încă majoritari.
Săptămâna trecută peste 20 de soldaţi portughezi şi maghiari au fost răniţi într-o operaţiune similară de îndepărtare a unei baricade.
Din 1999, după bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei de către NATO, Kosovo s-a aflat sub adimistraţia Naţiunilor Unite. În anii imediat urmatori, mii de sârbi au fost răpiţi, ucişi sau forţaţi să se refugieze. Casele sârbeşti au fost incendiate sau ocupate de albanezi iar multe biserici au fost distruse de majoritatea musulmană. Independenţa Kosovo a fost proclamată unilateral pe 17 februarie 2008 şi acestă stare de fapt a alimentat şi mai mult tensiunile separatiste din ţările europene, inclusiv în regiuni problemă de interes major pentru România, precum Transnistria sau aşa-zisul “Ţinut Secuiesc”. Până acum, statul kosovar a fost recunoscut de peste 80 de ţări din cele 193 membre ale ONU. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Slovacia, Spania, Grecia, Cipru şi România nu au recunoscut independeţa provinciei sârbeşti Kosovo. În prezent Kosovo este o regiune populată în proporţie de aproximativ 90 la sută de etnici albanezi. Sârbii kosovari locuiesc în enclave şi în câteva zone din nord, aflate la graniţa cu Serbia. Sursa: FrontPress.ro
«

A murit Svetlana Peters, fiica lui Stalin

Svetlana Peters, fiica lui Stalin care a fugit în SUA şi a denunţat comunismul, a murit la 85 de ani

autor: FrontPress 29.11.2011
Stalin şi Svetlana
Fiica fostului dictator sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, care a denunţat comunismul după ce a fugit în Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece, a murit la vârsta de 85 de ani, după ce ultima parte a vieţii a trăit-o retrasă, departe de ochii lumii şi ai presei. Lana Peters era ultimul copil al lui Stalin rămas în viaţă şi l-a descris la un moment dat pe tatăl ei drept “un monstru moral şi spiritual”.
În 1967 a fost ajutată de serviciile secrete americane să fugă din Uniunea Sovietică, stârnindu-se la vremea respectivă un scandal diplomatic suplimentar între cele două superputeri.
Născută Svetlana Stalina, a ales numele de familie al mamei Alliluyeva, după moartea tatălui ei în 1953. A încetat din viaţă Lana Peters, noua ei identitate adoptată după ce a cerut azil politic în SUA.
S-a stins din viaţă în 22 noiembrie în Wisconsin, suferind de cancer la colon, scrie The Guardian.
A experimentat mai multe religii şi a fost măritată de patru ori. A scris câteva cărţi, cele mai bine vândute fiind autobiografiile din perioada trăită în Uniunea Sovietică.
Decizia de a-şi părăsi ţara a fost parţial motivată de persecuţiile autorităţilor asupra celui de al treilea soţ. Fuga ei a fost o lovitură propagandistică uriaşă pentru occidentali. Când a ajuns în New York a organizat imediat o conferinţă de presă prin care a denunţat regimul comunist.
Imediat premierul rus Alexei Kosygin a catalogat-o drept “instabilă moral” şi “o persoană bolnavă” spunând că “nu putem decât să simţim milă faţă de aceia care doresc să se folosească de ea în scopuri politice şi pentru a discredita Uniunea Sovietică”.
Peters era singurul copil al lui Stalin cu cea de a doua soţie, Nadezhda Alliluyeva, care s-a sinucis în 1932. A studiat la Universitatea din Moscova şi apoi a lucrat ca profesoară şi translator până la fuga în SUA.
La 18 ani a sfidat dorinţa tatălui ei şi s-a căsătorit cu studentul evreu Aleksei Kapler. Au avut un copil, dar mariajul a fost anulat şi soţul trimis într-un lagăr de muncă din Siberia.
Cu cel de al doilea soţ, Yuri Zhadanov, a avut o fată. După ce a divorţat de acesta, s-a căsătorit în 1964 cu Brijesh Singh, un comunist indian.
În SUA s-a căsătorit pentru a patra oară, cu William Wesley Peters. Au avut împreună o fiică, înainte de a divorţa şi de acesta, în 1973.
O perioadă a trăit şi în Marea Britanie, dar s-a reîntors în Uniunea Sovietică în 1984, pentru a-şi revedea cei doi copii lăsaţi în urmă. A reprimit cetăţenia sovietică, dar după numai un an a revenit în SUA, unde şi-a petrecut restul vieţii. Sursa: FrontPress.ro
«

Susan Sarandon

Susan Sarandon - Are 63 de ani, dar merge pe 30

Chiar daca este sexagenara, Susan nu arata a bunicuta si nici nu se comporta ca atare. Iar daca intr-o zi va deveni bunica, va fi una nebunatica: ii plac tinereii, este innebunita dupa ping-pong, se tatueaza si vorbeste vrute si nevrute. Actrita, are un Oscar(depozitat in baie) pentru „Dead Man Walking“ (1995) si alte patru nominalizari la acest premiu.
 
Susan Sarandon - Are 63 de ani, dar merge pe 30
http://viva.ro/

Tampitii si tampitele

Anti Plicti merge mai departe… :)

Nu mai rezist la tot tampitii si tampitele de la tv. care  auzi ce spun: ca  foarte bine ca ungurii stiu sa negocieze si au ocupat posturile  cele mai bune acum RAPPS, un post banos o vaca de muls, mai ales acum cu  privatizarea locuintelor de serviciu.
Cred ca meritam acesta soarta ingrata.  Ii felicitam pe unguri ca isi bat joc de noi romanii, dupa ce i-am bagat ca partid in Parlamentul Romaniei sa-si isi faca jocurile dupa interesele lor.
Imi vine se sparg ecranul tv. cand vad ca aceste cabaline  prezentatoare rad cu gura pana la urechi ca :" Bravo Lor, ca stiu sa negoicieze". Stiu pentru ca asta vrea betivul statului, sa-i tina la posturi importante  numai pentru a se mentine la  conducerea tarii. Si uratele astea ranjesc aratandu-si fasolea, ca ne-o trage UDMR-ul cand ar trebui sa fie scosi din Parlament cu picioare in cur ca,  saboteaza Romania si un  intreg popor. Ca pentru ei 1.500.000  maghiari, nr.umflat nu conteaza, important este ca suferim noi ceilalti.
Afara cu ei din  Parlament ca in Ungaria  romanii nu au nici o reprezentare si nu  isi pot bate joc de Un garia. De ce ? Ca nu li se permite si isi dau seama ca  a baga o etnie in forul legislativ al tarii  este sabotaj interesul  etniei lor, din interior.
Am mai vazut alti dobitoci care spun ca la  43 de ani, au vechime 45 de ani vechime si pensii  triple. Ca asa au toate tarile. Atunci noi de ce avem  pensii si salarii de mizerie cand tarile pe care le avem exemplu, au de 10-20 de ori mai mult ca noi.
Ori eu am inebunit ori acesti nemernici sunt buni de legat ca, asa se gasesc tot felul de imbecili care ne dau numai exemplele   din tarile  care dau pe dinafara de  belsug si noi  care murim de foame, dar am luat masurile cele mai corecte, sa ne fie luata si  coaja de paine gasita la gunoi :D   IMI PARE RAU CA DE LA  OCUPATIA  RUSA NU S-A MAI POMENIT CU VEHEMENTA  CUVANTUL "SABOTAJ". ASTA ESTE, TOTI NE-AU SABOTAT pana ne-au adus  cu capul in  latrina, nu numai plecat. Asta fac imbecilii numiti deontologi si mari politologi. Cum sa dai si macar unuia  bani ca in tarile  cele mai dezvoltate ale lumii si sa nu tii cont de cei multi adusi in stadiu de animale, salariati si pensionari. Adica cei care  contribuie la progresul unei tari, medici, profesori si alte categorii care, niciodata nu au fost respectate  de catre stat la valoarea lor, dar  niciodata nu au fost dispretuiti ca  acum  drept spagari si   profesorii infractori ca nu declara meditatiile. Daca nu ar fi meditatiile, nu ar fi nici bruma de  elevi  cu care ne mandrim. Ar fi tot o apa si un pamant, mocirlos.Cand ne trezim si terminam in  primul rand cu pitipoancele care ne citec de pe prompter, ce li se scrie de toti imbeciii  vanduri  prin  conducatorii tarii puterilor oculte straine, care  vor sa ne desfiinteze. In distrugerea unei tari si a unui popor, se ia totul in consideratie  pentru atingerea scopului de la cel mai mic amanunt in sus.

luni, 28 noiembrie 2011

Italia si limba tiganeasca

Sistemul Bibliotecar Naţional din Italia asociază literatura ROMÂNĂ cu cea de limbă ŢIGĂNEASCĂ!

autor: FrontPress 29.11.2011
O gravă eroare s-a “strecurat” pe adresa de internet a Sistemului Bibliotecar Național din Italia, care a creat confuzie în peninsulă şi a stârnit furia comunităţii româneşti. Nici mai mult nici mai puţin, întreaga literatură românească este prezentată ca fiind scrisă în limba ţigănească!
“Asociația politico-culturală Noua Dreaptă filiala Italia, dorește să atragă atenția asupra faptului că Sistemul Bibliotecar Național (SBN) al Italiei discriminează, prin informațiile furnizate asupra cărților de limbă română, cultura și identitatea românească care sunt asociate intenționat cu etnia țigănească. Pe siteul sistemului bibliotecar național italian, sbn.it, se pot găsi cărți cu titlul în limba română şi despre România, dar scrise, se pare, în limba țigănească (zingaresco).”, se arată în comunicatul filialei italiene a organizaţiei Noua Dreaptă.
Naţionaliştii români au verificat erorile de sistem şi s-a dovedit că deşi cărţile în cauză sunt scrise în limba română şi au autori români, ele sunt prezentate ca aparţinând culturii ţigăneşti. Dovada aici şi aici.
În acest sens Noua Dreaptă Italia a trimis şi o sesizare scrisă responsabililor SBN, prin care se cere remedierea imediată a situaţiei stânjenitoare, provocate de o lipsă evidentă de profesionalism din partea bibliotecarilor italieni, asta bineînţeles dacă nu este vorba şi de rea credinţă, lucru mult mai grav în acest caz.
La sfârşitul lunii septembrie membrii Noii Drepte din Italia s-au mai făcut remarcaţi prin denunţarea imigranţilor români şi ţigani care se adună regulat în zona staţiei Anagnina din Roma şi care prin comportamentul lor fac de râs imaginea României. Atunci a fost amplasat un banner sugestiv în zonă, având mesajul „Știți doar de mici și bere, maneliști, rușinea țării mele”. Acţiunea, însoţită şi de o campanie de afişaj, a fost amplu reflectată în presa din ţară şi din peninsulă. Sursa: FrontPress.ro
H

Franta - Prea multi straini

Franta accepta pe teritoriul sau prea multi straini

autor: FrontPress 28.11.2011
Franţa acceptă în fiecare an 200.000 de străini aflaţi în situaţie legală şi este “prea mult”, a apreciat duminică ministrul francez de Interne, Claude Gueant, amintind obiectivul său de a reduce cu 10 la sută într-un an această imigraţie.
“Acceptăm pe teritoriul nostru în fiecare an 200.000 de străini în situaţie legală. Acesta este echivalentul unui oraş ca Rennes, sau de două ori cât Perpignan”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii Le Grand rendez-vous Europe 1. “Şi eu cred că este prea mult”, a precizat Gueant, căruia i s-a amintit punctul de vedere în acest sens al preşedintei Frontului Naţional, Marine Le Pen.
“De ce este prea mult? Pentru că eu vreau, ca şi Guvernul, ca şi preşedintele republicii (Nicolas Sarkozy-n.r.), ca străinii care vin la noi să fie integraţi, să adopte legile noastre, să adopte stilul nostru de viaţă“, a adăugat ministrul.
El a amintit obiectivul său “de a reduce într-un an cu 10 la sută”, adică 20.000 de persoane, această imigraţie legală. Şi “vom menţine acest obiectiv”, a precizat el.
“Franţa nu este închisă, Franţa nu este o ţară xenofobă”, a subliniat Gueant.
Pe de altă parte, el s-a declarat împotriva alegerii unor primari străini. Ministrul a criticat “acordul Partidului Socialist şi al Verzilor” (opoziţie), care “devine programul Partidului Socialist şi merge mai departe decât propunerea legislativă care va fi discutată în Senat din moment ce acest acord prevede eligibilitatea”. “Asta înseamnă că am putea avea primari străini. Sincer, nu aş vrea să văd în departamentul Seine-Saint-Denis (periferia Parisului-n.r.), care are o puternică populaţie străină, că majoritatea primarilor sunt străini“, a precizat el.
În ceea ce priveşte dreptul de vot al străinilor, Gueant a amintit că acest drept este “din 1789 indisociabil de naţionalitate”. El a apreciat însă că “acesta este un subiect care poate diviza, iar Partidul Socialist se joacă cu focul”.
Conform unui sondaj realizat de BVA, care va apărea luni în Le Parisien /Aujourd’hui en France, 61 la sută dintre francezi sunt favorabili votului străinilor. Ancheta a fost realizată la 25 şi 26 noiembrie, pe un eşantion de 980 de persoane. De pe Mediafax
Grup de tineri imigranti dintr-o suburbie a Parisului
«

Iranul devine o putere?

Schimbare de forte in Orientul Mijlociu: Iranul devine o putere?

autor: FrontPress 28.11.2011
Situatia actuala din Orientul Mijlociu este extrem de complexa, din cauza a doua puncte fierbinti: situatia din Siria si problema nucleara a Iranului. Orientul Mijlociu este mai degraba o imensa tabla de sah, unde Iranul – care a inventat acest joc – pare sa redevina un jucator important in regiune.
Trupele americane sunt in curs de retragere din Irak, pana la sfarsitul anului 2011. Incercam sa luam in considerare acest fapt si sa vedem ce consecinte vor aparea in viitor, apreciaza Business Insider.
Exista potentialul unei schimbari masive de putere in regiune, Iranul va trece de la statutul de forta marginala la unul de putere dominanta. Pe masura ce procesul se desfasoara, Statele Unite si Israelul fac contramutari.
Iranul s-a pregatit pentru retragerea americana. Desi este nerezonabil sa spunem ca Iranul va domina Irakul, este corect ca Teheranul va avea o influenta destul de mare asupra Bagdadului.
Aceasta influenta va creste, pe masura ce se va incheia retragerea trupelor Statelor Unite si devine destul de clar ca nu se va modifica politica americana. Calculul politicienilor irakieni este de a se apropia de Iran si de a se indeparta de puterea americana.
Siria si Iranul
Situatia din Siria complica toate aceste lucruri. Minoritatea Alawite a dominat Guvernul sirian din 1970. Aceasta este o comunitate musulmana, care reprezinta aproximativ 7% din populatia tarii, care este majoritara sunita.
Siria si Iranul au fost aliati in Liban. La inceputul anilor ’80, iranienii au incercat sa le creasca influenta in lumea islamica, prin sprijinirea fortelor siite. Hezbollah a fost una dintre acestea.
Via Iran, Hezbollahul a devenit un instrument al puterii siriene in Liban. Iranul si Siria au stabilit o alianta, care a durat pana astazi. In tulburarile din Siria, sauditii si turcii, alaturi de americani, sunt ostili regimului presedintelui Bashar al Assad.
Iranul este singura tara care mai sprijina guvernul actual sirian. Damascul este izolat in lumea sunita, Turcia si Liga Araba fiind impotriva acestuia.
Iranul si, in mod surprinzator, premierul irakian, Nouri al-Maliki, au constituit un suport din exterior pentru Assad. Daca Assad supravietuieste, Iranul va fi marele castigator. Daca Irakul va intra sub influenta iraniana, iar regimul Assad va ramane la putere, atunci Iranul si-ar intinde sfera de influenta din vestul Afganistanului pana la Marea Mediterana.
Optiunile americane pentru Orientul Mijlociu
Dintre toti jucatorii acestui joc din regiune, pozitia Israelului este cea mai complexa. Israelul nu poate influenta evenimentele din Siria. In schimb, Israelul trebuie sa se adapteze la situatie, in cazul care Iranul va deveni o forta importanta in regiune.
Principala amenintare iraniana nu este cea nucleara. Iranul si fara armele nucleare ramane o amenintare. Chiar daca Iranul va renunta la programul sau nuclear, situatia ramane la fel de delicata.
In acest moment, Statele Unite, Israelul, Turcia si Arabia Saudita au o strategie axata pe doua directii: una sa creasca presiunea asupra Iranului si a doua sa faca in asa fel ca guvernul sirian sa cada, pentru a limita influenta iraniana din Irak.
SUA au trei optiuni. Prima, sa accepte evolutia situatiei din zona. A doua, sa faca o intelegere cu Iranul, ceea ce este destul de costisitor. Iar ultima, sa porneasca un razboi. De George Titus Albulescu – Ziare.com
«