luni, 28 februarie 2011

Asteptam reactii

Nu stim cine a lansat aceasta campanie tampita si profund antiromaneasca.Daca aparea scris pe afise: “Tiganii si unguri,n-au viitor in Romania”Ce se intampla?Sareau toti in aer de sapte metri,presa interna si internationala,ii vedeai cum bazaie pe la televizor cu lacrimi de crocodil,procese peste procese,rasism,discriminare.In schimb,cand imaginea tarii noastre este calcata in picioare,prea putini se deranjeaza.Bineinteles,guvernul ala de retarzi care ne conduce,nu se sinchiseste sa ia atitudine,au altceva mai important de facut: SA FURE!!!Bai nesimtitilor,cine va permite voua sa batjocoriti imaginea tarii noastre prin asemenea campanii denigratoare?Ce a ajuns tara noastra?Carpa voastra de sters pe picioare?
CEI CARE VEDETI ASEMENEA AFISE AVETI DATORIA MORALA SA LE RUPETI!!!





http://garduldefier.wordpress.com/
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

Clarificari


“Banditul,criminalul,rasistul,antisemitul,nemernicul” de Corneliu Zelea Codreanu,alaturi de Ana Maria Marin-O EVREICA!!!Ana Maria Marin,sotia comandantului legionar,Vasile Marin.Domnilor,pai cum facem cu antisemitismul?Ca numai iese la socoteala…cum sa stea un antisemit notoriu,alaturi…DE-O EVREICA?!?Ba mai mult,sunt numeroase marturii ca d-ana Ana Maria Marin,O EVREICA,era una dintre cele mai bune prietene ale Capitanului!!!Mama masii,nu iese ecuatia cu antisemitismul sub nicio forma…

1945-Tribunalul de la Nurnberg: ” Sase milioane de evrei morti,Holocaust,Germania a fost vinovata….”
1945-Tribunalul de la Nurnberg: “Miscarea Legionara a fost scoasa de sub acuzare.Nu a fost fascista,rasista,xenofoba sau antisemita”

http://garduldefier.wordpress.com/
http://dariaion.blogspot.com/

America (povestea a 6-a)




- Au trecut câteva zile de când te-ai mutat cu totul la mine şi spre surprinderea mea m-am obişnuit foarte uşor cu viaţa în comun. Realitatea este că am avut amândoi multă bunăvoinţă în acest sens. A început să îmi placă ca seara să găsesc acasă cina pregătită şi o companie plăcută.
- Astăzi e sâmbătă şi e trecut de ora 8, vrei să mai ieşim undeva?
- Chiar dacă aş vrea, spectacolele au început, iar la vreun restaurant nu prea mă trage inima să mergem. Mă bucur că ai acceptat să stai cu mine. Serile şi nopţile au acum cu totul alt farmec.
- Să ştii că şi eu simt la fel. Cu tine am redescoperit frumuseţea vieţii în doi. Nu mai credeam că mă voi acomoda vreodată cu cineva permanent lângă mine.
- Ei permanent! Eu lipsesc de dimineaţa până târziu seara. Acasă chiar sunt un fel de musafir. Şi de multe ori am de lucru în continuare până noaptea târziu.
- Ba, nu e aşa, e foarte plăcut să te ştiu pe lângă mine, pentru că de ce să nu ţi-o spun, chiar dacă pleci devreme şi te întorci foarte târziu, prezenţa ta e mereu simţită, parcă eşti prezent în tot ce e în casă.
- Hai mai bine spune-mi astăzi pe cine ai mai întâlnit?
- Nu am întâlnit pe nimeni sau cel puţin nu am întâlnit pe nimeni important.
- Nu te cred, pari puţin îngândurat şi preocupat de ceva.
- Chiar se vede asta?
- Nu e chiar aşa evident ca altă dată, dar dacă mă uit atentă la tine, sigur că se vede. Şi apoi nu uita că în săptămâna asta s-au reînnodat toate firele rupte între noi sau aproape toate.
- Eu cred că toate, fiindcă nu au fost multe, în schimb au fost destul de solide, mai degrabă funii decât fire. Şi acum mă tot întreb ce a fost atunci, cum de am renunţat amândoi la toate şi ne-am despărţit.
- Lasă că avem timp să vedem şi asta, apoi să ne învinovăţim reciproc. Nu e acum momentul pentru subiectul ăsta. Mai bine totuşi spune-mi pe cine ai întâlnit azi, că îmi pari foarte iritat.
- O tâmpenie nu îţi fă nici o grijă. Nu se merită. Am zis eu pe un ton destul de ferm.
- Chiar aşa? Hai spune, că îmi place să ascult toate nimicurile tale.
- Bine, în drum spre casă m-am întâlnit cu o fostă vecină din Mehala, pe care nu am văzut-o de vreo 25 de ani. Sărutmâna, servus, ce plăcere, arăţi foarte bine şi alte cuvinte convenţionale de salut.
- Cum de eşti pe aici? Te ştiu în America. Ai tăi mi-au spus că o duci foarte bine pe acolo. De când m-am mutat din cartier mă întâlnesc foarte rar cu ei, dar de fiecare dată mi-au dat veşti despre tine. Mi-au povestit până şi de divorţul tău. Dar cu toate astea spuneau că îţi merge foarte bine.
- Da aşa e, a spus ea, dar ceea ce e mai important, tot nu ţi-au spus. Nu ţi-au spus că nu ştiau nici ei. Uite ţie îţi voi spune primul. Ştii că am o fetiţă, Michaela, de 23 de ani?
- Da ştiu.
- Dar nu ştii ce e mai important: e fetiţa ta, tu eşti tatăl ei.
- Nici în glumă să nu spui asta, am spus eu râzând.
M-ai privit foarte surprinsă şi întrebătoare.
- Şi asta numeşti tu tâmpenie? Deja am intrat la idei. Te rog povesteşte-mi totul amănunţit.
- Fi serioasă şi tu. Cum poţi crede şi tu aşa o aiureală? Dar pentru liniştea ta îţi voi povesti totul amănunţit.
Ne-am aşezat amândoi pe marginea patului şi încep a-i povesti.
- Totul a fost acum vreo 25 de ani. Locuiam în Mehala foarte aproape, la câteva case unul de altul. Eu am fost student la medicină, iar ea la filologie. Era o fată frumuşică şi inteligentă, mă rog îmi plăcea societatea ei, dar nu puteam spune că eram îndrăgostit de ea şi sunt convins că nici ea de mine - mă rog doi prieteni foarte buni. Uneori mai mergeam împreună la serile de dans studenţeşti.
- Cu timpul a început să îmi facă vizite mai dese. S-a întâmplat ca nu întotdeauna să fie părinţii mei acasă.
- După vreun an mi-a spus că se mărită cu cineva din America, pe care l-ar fi cunoscut nu cu mult timp în urmă şi va trebui să alerge după aprobări. Ce era să spun? I-am urat succes în toate demersurile necesare. Am început să ne vedem din ce in ce mai rar, apoi aproape de loc, până a venit într-o zi să îşi ia rămas bun pentru că a doua zi urma să plece. Ne-am despărţit în cei mai buni termeni, cu promisiunea de a ne scrie des, promisiune pe care nu am achitat-o nici ea nici eu. După ce a plecat în America singurele veşti despre ea erau numai cele ce mi le spuneau părinţii ei.
- Nici vorba să cred gluma asta, doar eram amândoi nişte copii în jur de 20 de ani.
- Hm, copii, copii, de 20 de ani zici tu?
- Da. Dar chiar dacă ar fi fost aşa, nu crezi că trebuia să îmi spună atunci?
- Cred că da, dar e posibil şi să nu îţi spună, cine ştie? Eu dacă eram în locul ei îţi spuneam.
- Ştii ce mă nedumereşte? Am o senzaţie că ea te iubea pe atunci şi încă foarte mult.
- Sincer nu cred, a existat o strânsă prietenie între noi, dar până la iubire... Aş putea-o numi prietenie dezinteresată.
- Dar hai să lăsăm povestea asta, oricum e foarte veche şi personal cred că a glumit astăzi - cam sinistră glumă, dar treacă de la mine.
- Cum spui tu Tony, dar m-au impresionat toate astea, încât nu cred că voi putea închide ochii la noapte.
- Mâine e duminică şi îţi voi ţine cu plăcere companie oricât de mult vrei tu.
- Îţi arde de glume acum, dar nu aş vrea să ştii ce e în mintea şi inima mea acum.
- Nu, chiar nu glumesc.
- Hai să lăsăm toate şi să ne culcăm, zău dacă mai am poftă de ceva, deşi am convingerea că nu voi avea nervi nici să dorm.
- Gândeşte-te şi tu, ceva nu e cinstit aici. Dacă tu ai fi fost în locul ei, plecai în America fără să îmi fi spus măcar o vorbă despre copil?
- Nu, chiar nu puteam pleca, fără să îţi spun despre copil.
- Acum mă faci să regret că ţi-am povestit toate astea.
- Nu, nu, foarte bine ai făcut. De fapt eu am fost cea care am insistat în toată povestea asta.
- Hai să te întreb ceva, câţi ani aţi avut atunci voi, fiecare dintre voi?
- Şi eu şi ea aveam 20 de ani.
- Hm, hm, hm, ce te face atunci să fi aşa convins că nu are dreptate?
- Cum ce? Ţi-am spus că eram doi copii cu capul aiurea. Chiar dacă am făcut noi ceva, a fost superficial, în mare grabă. În fond, nici nu am ştiut ce facem şi nici cum să facem.
- Adică cum în grabă? Cum superficial? Întreabă ea foarte insistenta.
- Pai amândoi cu ochii la fereastră şi cu urechile ciulite să nu fim surprinşi. Îţi spun eu că nu a fost nimic, nu aşa se face un copil.
- Acum cu întrebările tale mi-a sărit somnul şi mie.
- Ascultă Tony, că are sau nu dreptate, că putea fi concepută fata, habar nu mai am. După cum spui tu e incredibil, dar şi povestea ei e foarte verosimilă.
- Las-o în acolo, doar nu îţi imaginez că mă iau după ce spune ea şi plec în America. Chiar ea mi-a spus in seara asta că nu are pretenţii de la mine.
- Of! Of! Toată povestea asta mi se învârteşte în cap.
- Hai să ne culcăm odată, toată aiureala asta e atât de veche. S-a întâmplat cu mult înainte ca noi să ne cunoaştem.
- Da, e foarte veche, foarte, foarte veche.
Până la urmă am aţipit, am tresărit cam pe la ora 5. Stătea lângă mine cu ochii deschişi.
- Hai încearcă să dormi şi tu măcar un pic, spun si am luat-o în braţe.
Am dormit amândoi până foarte târziu, afară strălucea lumina soarelui.
- Hai să mai stăm în pat. Să ne odihnim cât de cât.
………………………………………………………………………………….
Într-un târziu m-am ridicat din pat, te-ai ridicat şi tu, dar cu ochii ţintă la mine mi-a spus:
- M-am gândit mult şi ai dreptate. Oricât de veche ar fi povestea asta, nu eşti tu omul care să împartă copii în dreapta şi stânga, fără ca să-ţi mai pese de ei.


 

http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://odorica.blogspot.com/

Fernando Alonso


http://odoricaion.blogspot.com/

Veverita cangur

http://blog.xfancy.ro/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Calul delfin

Cele mai fantastice combinatii de animale

Duminica (povestea a cincia)

Duminică (povestirea cincia)

Am mâncat dejunul în linişte. După ce am terminat, m-ai întrebat.
- Ce faci în continuare, azi e duminică?
- Ce să fac? Nimic în plus faţă de obicei. Vreau să merg la biserică şi apoi pe undeva la prânz.
- Vin cu tine la biserică, dacă vom lua şi prânzul împreună.
- Bine, hai, am răspuns eu.
Am ieşit, era o zi frumoasă. Ne-am plimbat mult. Întâi pe Corso apoi prin câteva parcuri. Amândoi eram veseli, bine dispuşi.
Într-un târziu am intrat la catedrală. Liturghia era pe terminate. Am aprins fiecare câte o lumânare şi ne-am rugat îndelung.
Am ieşit printre ultimii. Pe Corso am mai întâlnit câţiva cunoscuţi cu care am stat puţin de vorba. Ne-am îndreptat pentru prânz tot către restaurantul nostru.
Era lume multă aşa că ne-am aşezat într-un colţ mai retras. Am comandat supă, grătare şi câte o savarină.
- După masă ce program ai astăzi, m-ai întrebat curioasă.
- Să nu râzi, dar mi-am luat acasă ceva de lucru.
- Te superi dacă până tu lucrezi eu mă voi culca puţin?
- Nu, dar cred că vei dormi foarte mult. Te va apuca seara, dacă nu şi mai târziu. Doar nu ai uitat obiceiurile mele?
- Cum să uit? Dacă te întinzi cu lucru, voi coborî în oraş să iau ceva pentru cină? Ce zici?
- Mai pot zice ceva? După prânz mergem acasă.
Am prânzit sporovăind de una alta. Ce să spun, m-am simţit foarte bine.
După ce am terminat prânzul, am plecat spre casă.
Deşi destul de departe din centru până în Calea Girocului, am luat-o pe jos. Odată ajunşi am făcut imediat ceea ce ne-am propus, tu ai trecut în dormitor să te odihneşti, iar eu am început să studiez atent documentele. Nu am mai pierdut vremea şi am început să lucrez.
Pe nesimţite a coborât seara şi ai venit să întrebi ce mi-ar place să cinez. Am răspuns că las totul la aprecierea ta, ţi-ai luat o sacoşă şi ai plecat la cumpărături. M-am uitat prin ce am lucrat şi am constatat că am avut mult randament în lucrările mele. Ce mi-a rămas era foarte puţin şi nu îmi mai făceam griji pentru ziua următoare. Nu peste mult timp ai revenit şi tu încărcată cu tot felul de cumpărături. Am pregătit împreună masa şi ne-am aşezat.
- Te-ai supărat că am luat şi o sticlă de şampanie?
- Nu cum să mă supăr, dar te vei sacrifica singură cu ea, că eu nu vin cu nici un fel de aport.
- Am tot timpul până dimineaţă, pentru că sper că vom petrece noaptea amândoi.
- Hm, eşti o dulceaţă, chiar voiam să te rog să rămâi cu mine.
- Gând la gând cu bucurie, mi-ai spus tu cu un zâmbet larg.
Am mâncat sporovoind într-una, ba şi făcându-ţi un pic de curte. La sfârşit mi-ai propus să facem o scurtă plimbare, măcar o jumătate de oră ai zis tu.
Am coborât şi ca doi copii la braţ am pornit să hoinărim pe străzi. Tare bine venită a fost plimbarea noastră.
- Tony, de atâta vreme ne-am despărţit, cum de ai rămas tot singur?
- Nu ştiu, poate ştii tu mai bine cu zvonurile tale
- Ştiu şi nu ştiu, s-au vorbit foarte multe, dar nu am vrut să le ascult atunci
- Dar acum?
- Acum să ştii, că vreau.
- Hai atunci să mergem sus, ne facem comozi, ne tolănim în pat şi să povestim, doar avem la dispoziţie cele o mie şi una de seri ale noastre. Când te plictiseşte ceva, te rog să mă tragi de mâneca şi vii cu altă propunere, da?
- Bine, mai ales că îţi va place să te întrerup des.
Am urcat sus în apartament şi zis şi făcut, ne-am aşezat lejer în patul meu foarte larg şi comod. Ţi-am deschis şi sticla de şampanie din care am turnat intr-un pahar. Am lăsat numai o lumină foarte slabă, dar tot vedeam cât eşti de frumoasă, cu ochii mari, buze senzuale, iar trupul ca o statuie greceasca. Privindu-te mă am simţit cum se revarsă peste mine o căldură interioară.
- Îmi place să te privesc, să te admir, aş vrea să mângâi, să te sărut.
- Cine te opreşte şi m-ai luat în braţe. Inima îmi bate ca un ciocan să te strâng tare, tot mai tare.
- Tony ce păcat că au trecut atâţia ani şi noi am stat departe unul de altul. Amândoi am gândit ca doi copii răi.
- Ai dreptate, să ştii că în tot timpul asta nu mi-am găsit astâmpărul, am încercat să te uit, dar n-am reuşit.
- Nici eu. Hai să încercăm să recuperăm tot ce am pierdut.
- În toţi anii ăştia nu am găsit pe nimeni, nu am găsit nici o fată ca tine.
- Parcă m-ai vrăjit, nu am reuşit nici eu să găsesc pe nimeni. M-am tot gândit cu ciudă la tine, la viaţa ta veşnic încărcata, fără pic de odihnă. La şantierele tale care nu se mai terminau şi-ţi ocupau zilele şi nopţile.
- Chiar aşa cum erai mereu ocupat, nu m-am simţit o clipă neglijată, ai fost atent, tandru şi mereu curtenitor cu mine.
- După ce am plecat am auzit că tu mereu ai fost ocupat, nu ai ieşit în lume doar când erai obligat de diverse acţiuni protocolare, aşa-i?
- Da, cam aşa a fost.
- Dar după vreo doi ani am auzit ceva nou.
- Hm, funcţionează foarte eficient sistemul vostru de comunicare prin zvonuri.
- Hai povesteşte-mi tu mai departe ce şi cum a fost
- Am cunoscut-o într-o seară când mă întorceam de la o şedinţă. M-am oprit la o cofetărie să beau o cafea. Era foarte aglomeraţie şi a venit la masă o doamnă relativ tânără, cu un băiat mai mare, care au cerut permisiunea de a se aşeza. Bineînţeles că am fost de acord. Mi-a spus că a venit cu băiatul să mănânce o prăjitură. M-am uitat atunci atent la ei, foarte frumoasă, iar băiatul îi semăna.
Am schimbat doar câteva cuvinte, din politeţe, lăsându-i cu ale lor. M-am ridicat primul şi am plecat spre casă.
Sincer cum am ieşit din cofetărie am uitat de ea, cu gândul la problemele mele curente.
Peste vreo două, trei săptămâni, poate o lună eram la primărie, aşteptând să intru în audienţă la arhitectul şef, am văzut pe coridor o doamnă cu o figură cunoscută, dar nu ştiu de unde. La un moment dat s-a întors înspre mine şi mi-a zâmbit. Atunci mi-am amintit de ea. M-am apropiat şi i-am spus că îmi face plăcere revederea noastră.
- Să ştiţi că şi mie la fel. După ce aţi plecat, chiar şi fiul meu a remarcat discreţia dumneavoastră. Într-adevăr nu aţi încercat de loc să vă faceţi remarcat cu ceva. Aţi terminat cafeaua şi v-aţi retras.
- Dar ce faceţi aici? Întreabă ea.
- Aş vrea să intru la arhitectul şef cu nişte probleme, îi răspund eu.
- Să ştiţi că aşteptăm de pomană, mi-a spus o doamnă că se amână audienţele de azi, e într-o şedinţă la domnul primar cu nişte delegaţi din străinătate.
- Asta e la primăria noastră, mereu intervine câte ceva şi noi rămânem pe ultimul plan. Ce să fac? Vin peste o săptămână.
- Şi eu la fel.
Am ieşit împreună din clădirea primăriei şi am luat-o înspre centru. Când am ajuns în dreptul cofetăriei „Violeta” o întreb
- Aici am avut plăcerea să vă întâlnesc şi prima oară. Nu vreţi acum să intrăm la o cafea sau o îngheţată?
M-a privit puţin surprinsă, dar a fost de acord.
Am intrat înăuntru şi am luat loc la o masă. Amândoi am cerut câte o îngheţată. Ca şi data trecută am vorbit de una de alta - lucruri fără importanţă. Am plecat împreună. La despărţire m-am scuzat că am foarte mult de lucru.
- Dar mi-ar face plăcere să cinăm altădată împreună.
S-a oprit puţin gânditoare.
- Să ştii că în seara asta, nu am nici un program.
Am privit-o eu acum puţin mirat.
- Cu mare plăcere, am răspuns eu.
Mi-a dat o carte de vizită, spunând că mă va aştepta diseară la ora 8.
Da şi seara la ora 8 iată-mă căutând adresa indicată, care nu era chiar departe de locuinţa mea. E o casă nu prea mare, cochetă, retrasă de la stradă, cu rondouri de flori în faţă. Am sunat la poartă. După două minute a ieşit gata îmbrăcată. Am urcat în maşină şi am pornit spre centru.
- Unde vreţi să cinăm? Întreb eu.
- Mi-ar place undeva la o grădină, a răspuns.
- Am coborât la Grădina Cina şi am intrat. Nu era lume multă, dar tot am căutat un loc mai retras.
- Ce aţi dori să servim? Întreb eu.
- Nu ştiu ce să spun, cred că un grătar şi un pahar cu bere.
Am comandat grătarele şi berea pentru ea. Orchestra cânta o melodie frumoasă, dar cam strident, nu prea îmbietoare. Aşa că am rămas pe loc.
- De astăzi sunt puţin mai liberă, băiatul a plecat pentru câteva zile în vacanţă la sat, la bunici.
Au venit şi grătarele comandate, aşa că ne-am apucat de cină.
În timpul mesei am sporovăit multe şi fără importanţă. Dar una peste alta a fost o seară plăcută.
Am pornit spre casă, dar pe drum am invitat-o, cam cu jumătate de gură, să urce la mine să bem o cafea. Spre surprinderea mea a acceptat imediat.
A rămas până dimineaţa. De atunci a venit cam de două ori pe săptămână la mine. A trecut vara şi a început toamna.
Cam din mijlocul lui octombrie n-a mai venit. Am cătat-o acasă, dar nu a răspuns nimeni. La serviciu mi s-a spus că a plecat in concediu. Am fost puţin supărat de această dispariţie bruscă. De atunci nu am mai întâlnit-o niciodată.
………………………………………………………………………………….
Cam după o lună am citit în ziarul local despre o bandă de studenţi şi elevi care tâlhăreau prin parcurile oraşului. Deşi foarte tineri au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Era şi fiul ei printre aceştia.
http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/



Originile istorice ale dezbinarii la romani

Originile istorice ale dezbinarii la romani

Sursa: Ionuţ Ţene-Napocanews
Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. – d. cca. 425 î.Hr.) a fost un celebru istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el evenimentele erau tratate în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și pentru descrierile oamenilor și locurilor vizitate. Herodot s-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi Bodrum, Turcia). Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată familia lui, Herodot trăit o vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se stabilește la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului democrat a lui Pericle. În opera sa Historiai (Istorii), redactată în dialect ionic și împărțită în epoca elenistică în 9 cărți, Herodot își propune programatic să abordeze prima mare confruntare dintre lumea orientală (Asia) și cea apuseană (Grecia), dintre despotismul oriental și democrația elenă, culminând cu războaiele medice. Herodot descrie și obiceiurile și religia Geților. Cucerirea orașului Sestos (478 î.Hr.) de către atenieni încheie opera lui Herodot. „Pater historiae” este titlu pe care posteritatea i l-a acordat lui Herodot (apud wikipedia).
Înainte de marele rege Dromihete, care s-a impus în sudul Daciei, actuala Muntenie, Herodot a vizitat ţinuturile îndepărtate şi întunecate de la nord de Dunăre. El face în scrierile sale o descriere a dacilor, ramura nordică a tracilor ambivalentă şi pozitivă, dar şi extrem de critică. Un citat celebru din Istoriile lui Herodot, în legătură cu strămoşii noştri traci şi ramura lor geto-dacii l-am învăţat cu toţii la şcoală. Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961): “Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.(…) La Cartea a V-a, paragraful 3, istoricul grec mai spune: “După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. Mai încolo, istoricul grec scrie peiorativ despre traci, pentru a justifica superioritatea şi rasismul grec faţă de lumea barbară: “La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”(…)”La traci există următoarea rînduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare”. (chestiunea a continuat în evul mediu, prin trimiterea băieţilor tineri la Stambul să devină ienicieri).
http://blog.nouadreapta.org/
http://odorica.blogspot.com/

duminică, 27 februarie 2011

Miss Bunica Brazilia 2011 Cistigatoarea Maria Lucia 49 ani(daca vreti va arat si restul concurentelor)

Poza de grup si o parte din concurente le vedeti pe http://dariaion.blogspot.com/

http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Si totusi exista iubire ..... Tatiana Stepa, versuri Adrian Paunescu


http://dariaion.blogspot.com/

Iubita mea cu .....

…Trupul de zeiţă şi chipul tău de zână,
Vino la mine şi dorul mi-l alină…
Cu ochii strălucitori, iar vocea mângâiere,
Atingerea tandră - o dulce adiere…


Cu braţe moi tu de umeri mă cuprinde
Şi patima din mine o aprinde,
Sânii tăi pentru beţie sunt pahare,
Iar şoldurile-s largi ademenitoare…


Flămând muşc din ale tale buze,
Când mâinile-mi aleargă pe sub bluze,
Iar dorinţele în mine se aprind
Şi trupul gol în braţe ţi-l cuprind…


Lacom privesc faţa ta îmbujorată,
Aprinsă, de iubire răsfăţată,
Iubito la noapte vreau să mă iubeşti,
Aşa cum numai tu ştii, să mă iubeşti… 



http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Dimimneata (povestea a patra)


M-am trezit ca de obicei la ora şase. Am privit-o cu multă atenţie şi cum încă dormea, mi se pare mult mai frumoasă. Ne-am iubit mult toată noaptea, ne-am iubit cu patimă. Am ridicat telefonul şi am comandat două cafele. M-a simţit şi s-a trezit.
- Of! Cât e ceasul?
- Şase şi câteva minute.
- De ce te grăbeşti? Doar e duminică. Avem timp să tot stăm.
M-am aplecat si am sărutat-o uşor pe obraz. Parcă torcea o pisică. M-a tras înapoi în pat.
- Hai Tony să te întreb ceva.
- Te rog.
- Spune-mi, tu mai ştii cum ne-am cunoscut?
Am tresărit cu ochii întrebători.
- Aşa-i că ai uitat?
- Hm, nu sunt chiar convins, dar hai reaminteşte-mi.
- Ei convins, spui tu aşa să faci pe misteriosul, dar nu mai ai habar.
- Atunci te rog spune-mi tu.
- Şi asta a fost foarte de mult, acum vreo nouă sau zece ani. Eram în divorţ şi mă simţeam tare dezorientată. Nu mai ştiu cine m-a sfătuit, să dau un anunţ la rubrica matrimonială a ziarului local. Am ales o poreclă foarte interesantă - Focul sacru. Mi-au scris foarte mulţi, dar numai răspunsul tău mi-a plăcut. Era semnat Don Carlos. După ce am schimbat câteva mesaje, ţi-am dat numărul de telefon. M-ai sunat seara şi am vorbit foarte mult. Ai o voce plăcută şi nu mai îmi mai venea să închei convorbirea. Te-am invitat în oraş, dar mi-ai răspuns ceva ce m-a intrigat.
Au venit cele două cafele cerute şi comand să ni se aducă şi micul dejun în cameră.
- M-ai ţii minte? Mă întreabă ea.
- Că nu aş fi în formă sau aş ceva.
- Cam aşa ceva, dar mai detailat, că ai avut un accident şi o vreme eşti imobilizat.
Curiozitatea mea a depăşit limitele normale şi a doua zi m-am auto-invitat la tine, pe motiv ca pe la ora zece am drum în oraş. Foarte drăguţ mi-ai dat adresa, spunând că mă aştepţi cu flori.
- Şi aşa a fost? Întreb eu zâmbind.
- Am sunat la uşă fix la ora 10 şi când mi-ai deschis am rămas un pic înmărmurită, erai exact cum mi te-am închipuit şaten, înalt, solid, cu o barbă scurtă, neagră, dar cu piciorul stâng in ghips şi sprijinit de o cârjă de lemn. M-ai poftit în sufragerie unde pe masă mă aştepta un buchet de trandafiri roşii. Ne-am aşezat şi am început să vorbim de una alta.
Am început să îţi povestesc de divorţul meu, când tu ai scos din bar o sticlă de şampanie franţuzească pe ai deschis-o. Ai turnat lichidul spumos în două pahare şi am ciocnit, după aceea m-ai rugat pe mine să beau şi paharul tău până la fund, pentru a ne merge bine. Mi-ai motivat că din motive personale tu nu bei şi nu fumezi de loc. Dialogul nostru continua cu tot mai multă însufleţire.
- Spune acum de când eşti accidentat ce faci toată ziua?
- Ce să fac? Mai toată ziua stau în pat, cu excepţia timpului cât mai lucrez câte ceva. Dar mai am doar două săptămâni de imobilizare şi-mi încep iar în activitatea.
- Îmi arăţi dormitorul tău?
- Cum să nu şi te-ai ridicat să mă conduci.
La uşa dormitorului m-am aplecat să îmi dau jos cizmuliţele. Tu m-ai oprit şi m-ai sărutat spunând:
- Hai să lăsăm pe mâine. Vrei?
- Da, am răspuns eu roşie la faţă.
Mi-a plăcut mult dormitorul tău, avea o atmosferă de discreţie, am simţit prezenţa ta în ordinea care domnea acolo.
Am revenit în sufragerie şi am mai stat mult de vorbă. Am intuit că îţi place de mine şi parcă mă simţeam învăluită de gândurile tale.
Într-un târziu am plecat, deşi tu m-ai invitat să rămân cu tine la masă. A fost rândul meu să amân şi să spun că voi rămâne cu plăcere a doua zi.
- Să ştii că aş fi fericit să vii şi mâine, mi-ai spus foarte serios.
- Da Tony şi eu, astăzi m-am simţit aşa de bine, am uitat de divorţ şi de toate ce mă apasă. Voi veni cu mare drag. Tot aşa ca astăzi la 10 e bine?
- Da şi atunci ai făcut ceva ce m-a uimit. Mi-ai oferit un rând de chei spunând:
- Te rog ca să vii de fiecare dată când te simţi singură, când simţi că ai nevoie de cineva lângă tine. Acum încă două săptămâni voi fi permanent acasă, iar după aceea cu atât mai mult vei avea nevoie de chei.
Nu mi-a venit să cred, simţeam ochii inundaţi de lacrimi.
De la uşă m-am întors după buchetul de trandafiri şi am plecat repede.
Toată după masa am fost frământată de gânduri, întâlnirea noastră m-a impresionat profund. Nu am fost în stare să mai fac nimic pe acasă. Către seară nu am mai rezistat şi am început să mă îmbrac. Mi-am ales hainele cu multă grijă, voiam să arăt cât mai bine.
La ora opt am descuiat încet şi am intrat la tine în apartament. Erai la masă cu două dosare în faţă şi lucrai ceva. În vază un alt buchet de trandafiri roşii.
Te-ai ridicat şi m-ai salutat foarte politicos.
- Sărutmâna, mă bucur că ai revenit aşa de repede. Dacă ştiam că vii pregătim ceva mai deosebit pentru cină, aşa că nu am decât ceva rece, dar dacă nu te superi am să te rog să cobori şi să mai cumperi câte ceva de jos de la prăvălie şi mi-ai întins portmoneul.
- Cu multă plăcere am răspuns e loc, am luat o mică sacoşă şi am coborât.
Când am revenit am găsit masa pregătită cu ce ai avut tu prin casă, am adăugat şi cele cumpărate de mine şi am cinat pe cinste.
Atunci am petrecut cea mai frumoasă noapte din viaţa mea. Şi la fel ca azi te-ai trezit la şase. M-ai lăsat să dorm şi pe la şase jumătate a sunat o femeie, care ţi-a adus laptele. M-am trezit şi eu. De atunci m-am cam mutat la tine.
- Aşa îmi amintesc eu că ne-am cunoscut. Ce părere ai? Am greşit cu ceva?
A venit şi micul dejun comandat, ne-am aşezat la masă.
………………………………………………………………………………….
După ce am mâncat ţi-am oferit portmoneul, cu rugămintea să cauţi în el un plic alb. Din plic au căzut pe masă nişte tăieturi vechi de ziar. Era schimbul nostru de mesaje din rubrica matrimonială.




http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http//dariaion.blogspot.com/

sâmbătă, 26 februarie 2011

Fernando Alonso (n.1981)


http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Dragostea inseamna ....

Dragostea inseamna sa dai cuiva sansa sa-ti calce sufletul in picioare si sa ai naivitatea sa crezi ca nu o va face.
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

Povestea a treia

O mie şi una de nopţi - prima noapte (povestirea treia)
Aşteptând, mă gândesc la ce înseamnă, punctualitatea promisă de o doamnă. Dar uite că de astă dată am aflat că astfel de minune, există. După câteva minute de la sosirea mea îşi face apariţia şi cea pe care o aştept,
- Sărutmâna, bună seara, mă ridic şi curtenitor fac doi paşi în întâmpinarea ei.
- Te-am surprins sau mi se pare?
- Într-adevăr eşti foarte surprinzătoare şi cu toată promisiunea ce ai făcut-o acum o lună, mă gândeam că voi fi nevoit să stau singur, măcar o jumătate de oră, i-am răspuns privind-o admirativ.
Ne aşezăm amândoi la masă şi imediat apare un picolo, de data asta cu două cafele şi un păhărel de coniac.
- Ei, doamnă, doamnă, astăzi îmi faci surpriză după surpriză, îi spun clipind dintr-un ochi.
- Tu eşti un băiat bun şi astăzi vreau să ne povestim multe. Îmi zice cu un aer mai misterios.
- Iar tu se pare că ai regizat puţin întâlnirea sau mi se pare?
- Sigur că aşa e, am fost acum o jumătate de oră şi am pus totul la cale cu găzdăriţa ta. Am convenit amândouă să îţi facem o seară cât mai plăcută.
- Ai de gând să o inviţi şi pe ea cu noi?
- Astăzi nu, dar să ştii că de când am cunoscut-o am petrecut multă vreme împreună şi crede-mă am, avut multe să ne povestim.
Mi se adresează puţin încruntat
- Ce e cu tine? Nu mă mai inviţi să facem câţiva paşi de dans?
- Ba da, răspund oarecum descumpănit.
Îi ofer braţul pentru a ajunge la ringul de dans. Şi acum ca în fiecare seară orchestra cânta o melodie lentă, o melodie de dragoste. Dansam privind-o atent în ochii. Îmi părea cu totul altă femeie decât cea pe care o cunosc.
După terminarea melodiei ne reîntoarcem la masă. Parcă pe moment nu mai eram tentaţi nici unul din noi să rămânem pe ring în continuare.
- Mai avem timp şi mai târziu să revenim la dans, spun sărutându-i mâna.
- Se pare că seara asta va dura mai mult decât de obicei, îi spun în drum către masa noastră.
După ce ne aşezăm spune cu un aer foarte preocupat.
- Da Tony, aşa este, mi-ar face plăcere să stăm astăzi mai mult, măcar până la închidere.
- După cum am început, să ştii că sunt tentat să te cred şi nu îmi displace.
- Dragul meu, noi nu mai suntem aşa de tineri, am trecut prin multe până acum, unele întâmplări plăcute, altele mai puţin plăcute. Ne cunoaştem de multă vreme, pot spune că a fost o perioadă când mi-ai făcut curte şi iată că nu ştim mai nimic unul despre celălalt.
- Da aşa-i, până aici ai dreptate, zic eu dând afirmativ din cap. Dar să ştii că sunt foarte curios unde vrei să ajungi şi bănuiesc un scop în toate astea. Îmi face impresia că ai regizat ceva mai mare, nu o simplă întâlnire la o cină în doi.
- Uite de multă vreme mă întreb de ce nu răspunzi nici unei invitaţii a vre-unei femei de a petrece noaptea la ea acasă. Să nu mă contrazici, că printre noi femeile vorbele astea circulă cu multă exactitate.
Mă uit foarte lung, am simţit întrebarea ca o lovitură directă - un fel de upercut - şi nu ca pe o lovitură de tatonare.
- Nu îmi place mie să pătrund prea adânc în intimitatea lor, de aceea prefer locuri mai neutre, de pildă la hotel sau uneori la mine acasă, dar asta destul de rar.
- Tu crezi că asta se numeşte răspuns? Sau mă crezi elevă de liceu. Nu dragul meu, precis că tu ai alte motive, mult mai întemeiate. Zice ea foarte încruntată.
- Hai Tony, vreau să te rog ceva şi nu cred că ai avea ceva împotrivă. Nu trebuie să răspunzi pe loc, avem timp până la sfârşitul cinei.
- Orice dorinţă a ta e ordin pentru mine şi dacă e ordin cu plăcere, zic eu pentru a mai îndepărta încordarea ce se ivise între noi.
- Să iau ce ai spus ad literam? Nu mai bine să îţi spun rugămintea şi apoi decidem amândoi.
- Bine, spun eu mai destins, cum vrei tu şi apoi mâncăm.
- Hai fi şi tu serios măcar pic. Măcar să termin ce vreau să iţi spun.
- Bine, încep să mă conving că mă aşteaptă o seară foarte lungă.
- Uite ce e Tony, noi nu ştim nimic din vieţile noastre, nu vrei să ne întâlnim mai des şi să ne povestim pe rând câte ceva? Hai să o numim un fel de o mie şi una de nopţi ale noastre, doar că vom povesti fiecare pe rând.
Am rămas perplex, nu mă aşteptam la aşa o propunere.
- Ce pot să spun, într-adevăr nu pot să răspund pe loc, chiar necesită un timp de gândire. Mă întreb, de ce tu? Ce urmăreşti? Poate că aşteptam propunerea sau poate voiam chiar eu să o fac? Să nu fi îndrăznit încă? Mă simt inundat de o apă mare, dar caldă plăcută.
- Să înţeleg că nu te-ai supărat? Că practic îţi surâde şi ai cam fi de acord?
- Nu ştiu încă, lasă-mă să mă gândesc la cele o mie şi una de nopţi ce ne aşteaptă, dar uite îţi voi povesti acum de ce nu fac femeilor vizite nocturne, vrei?
- Cum să nu, te ascult cu mare atenţie, sunt convinsă că voi asculta ceva neaşteptat.
- Cu foarte mult timp în urmă, cam 20 de ani, pe când eram medic stagiar, lucram prin părţile Lugojului. Într-o zi am cunoscut în Lugoj la Ştrand o doamnă foarte frumoasă, cu ochii mari, un chip de păpuşă. Am cochetat amândoi şi am început să-i fac puţină curte. Mi-a spus că e din părţile astea şi e soţie de ofiţer. Că locuiesc într-un apartament frumos dintr-un bloc din apropiere. Am stat până către ora 4 după masă. Am invitat-o la Dacia, dar ea a propus să mergem să bem o cafea la Liliacul. Am stat aici mai puţin de o oră, pentru că s-a retras spunând că în curând urma să vină soţul acasă. Au urmat mai multe întâlniri, e drept destul de rare, dar toate în locuri publice, vara la Ştrand apoi am găsit noi altele, tot la fel de nevinovate. Prin ianuarie, deja căzuse o zăpadă mare, m-a invitat seara la ea acasă, spunând că soţul ei pleacă la vânătoare şi nu se întoarce decât a doua zi dimineaţa foarte târziu. Nici nu am cuvinte să îţi descriu emoţia şi fericirea mea. Iată că seara cu un buchet de flori în braţe şi cu alte mici atenţii sun la uşa ei. Mi-a deschis îmbrăcată într-un capot frumos şi tineresc. Apartamentul cu două camere, era frumos, la etajul întâi şi aranjat cu gust. Nu vreau să intru în amănunte, dar am petrecut ceasuri minunate, ce mai am uitat de toate, mă simţeam în paradis. De odată pe la ora 2 tresare, ascultă cu ochii la uşa de la intrare şi îmi spune că îl aude pe soţul ei cântând pe casa scărilor. Am înlemnit, ştiind ca vine de la vânătoare mă şi vedeam împuşcat. M-a ajutat să împăturesc hainele şi aşa sumar cum eram, cu pantofii în mână am ieşit în balcon şi am sărit jos, apoi mi-a aruncat hainele.
- Nu ai păţit nimic? Întreabă ea.
- Nu dar cum am ajuns jos am simţit un frig groaznic, am căzut într-un troian de zăpadă.
- De atunci nu am mai întâlnit-o niciodată şi foarte rar m-am gândit la ea, însă întâmplarea nu am mai uitat-o, am spus eu şi a urmat o tăcere prelungită.
………………………………………………………………………………….
- Da Dragul meu o întâmplare stupidă, groaznică. Hai să mergem, am reţinut o cameră la hotelul Cina. M-am ridicat şi am urmat-o cu mişcări automate.



http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Antiprimavara de Adrian Paunescu

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.
Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuibul li-i stricat la streşini
Şi lîngă mine nu eşti tu.
R. Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, sîntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.

Schimbări mai grave decît moartea
Au fost şi sînt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi,
Şi ninge pînă la prăsele
Ninsoarea intră-n trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.
Ce dacă vine primăvara
Atîta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţï.
http://dariaion.blogspot.com/

Ti-am luat un martisor





Mereu să-mi fi alături în nopţile fierbinţi,
Astăzi şi mâine şi mereu, mereu, iar
Rodul iubirii să nu-ntârzie să vină
Topind ce-i rău în jurul tău şi
Inima ta de-amor mereu e plină, ca
Etern semn al iubirii ce ţi-o port… 


Sursa http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

Ferrari en plen accion





Me gustan estas imágenes en las que podemos ver a la gente Ferrari y la promo de una empresa de aviación de Emiratos Árabes que es quien promociona la exhibición que vemos al final seguramente
http://formuladeportes.blogspot.com/
http://odorica.blogspot.com/

Zece povestiri

Propunerea (povestirea a doua)
Nu peste multe zile iată-mă din nou, stând la masă în acelaşi restaurant, ascultând cu plăcere aceeaşi bună orchestră. Să nu râdeţi dacă vă sun că aştept aceeaşi doamnă, care e tot în întârziere. Astăzi parcă nu mai gustam muzica la fel ca în urmă cu cele câteva zile care s-au scurs, totuşi îmi plăcea mult ceea ce ascultam.
Într-un târziu a ajuns şi cea aşteptată. Mă ridic şi mă plec ceremonios înainte de a-i mai da timp sa-mi ofere vreo scuză.
- Sărutmâna, bună seara, astăzi eşti mai fermecătoare şi frumoasă ca oricând. Îi sărut mana şi o ajut să ia loc la masă.
- Mă flatezi dragul meu, chiar îmi place ce şi cum îmi spui.
- Eu mă simt flatat că îmi oferi atât de mult din timpul tău. Nici nu cred merit un astfel efort din partea ta. Zic eu aşezându-mă la locul meu.
Mi-a aruncat o privire lungă plină de semnificaţii, care m-a făcut să înroşesc puţin. Noroc că a venit un picolo cu listele lui de meniu.
- Te rog spune-mi ce vrei să serveşti în astă seară.
Studiază atent lista şi cu un aer nehotărât spune
- Nu ştiu Tony dragă, nu prea îmi e foame, e greu să mă hotărăsc.
- Nici mie nu mi-e foame, hai să luăm acum ceva rece, ce spui?
- Bine, foarte bine şi mai stăm de vorbă, mai povestim de ale noastre.
Cer doua gustări reci cu roşii şi caşcaval.
- Te văd preocupată, spune te necăjeşte ceva sau cineva?
- Ai un spirit de observaţie deosebit de dezvoltat.
- Ce să fac, deformaţie profesională, zic eu zâmbind larg.
- Interesant om eşti şi tu Tony, cunosc mulţi medici, dar nici unul nu e aşa de atent ca tine, tu observi imediat orice nuanţă şi schimbi direcţia discuţiei. Dar o faci fără să se observe, fără a mai apărea aerul inerent de stânjeneală. Totul decurge firesc. Nu zău, pentru mine prezenţa ta e o adevărată feerie.
- Sincer, foarte sincer şi mie îmi face multă plăcere societatea ta. Eşti o femeie frumoasă, deşteaptă, plăcută şi cu mult tact.
- Hai dragul meu, acum mă simt ca o fetiţă căreia i se face curte.
- Că veni vorba de curte, te rog să îmi permiţi să dansez cu tine, spun eu ridicându-mă şi plecându-mă uşor înspre ea.
- Vai dragul meu, chiar mi-ar place să dansăm, spune ridicându-se încet.
O conduc de braţ spre ringul de dans. Se cânta o melodie frumoasă veche, plină de iubire. O ating uşor şi începem să dansăm. O facem strâns, apropiaţi unul de altul. Muzica ne învăluie şi pătrunde uşor. Ne şoptim câteva cuvinte obişnuite în timpul dansului, ceea ce ne umple de bucurie pe amândoi. Se termină melodia, dar rămânem să dansăm în continuare. Ne place dansul la amândoi. Şi acum e tot o melodie lentă, cu un ritm uşor sincopat. Ne priveam în ochi cuprinşi de plăcerea dansului. După un timp se termină si această melodie, aşa că vrând nevrând revenim la masă.
- Dansezi foarte bine dragul meu şi am surprins pe unii uitându-se admirativ la noi.
- La noi? Nu, sunt convins ca numai tu ai atras privirile tuturor. Dacă nu dansam cu tine şi eu la fel de admirativ te-aş fi privit, spun eu clipind din ochi.
- Au venit gustările, o întreb ce ar dori să bea şi îmi răspunde şoptit că un pahar de şampanie.
Comand şampania şi o oranjadă mare pentru mine.
- Dragul meu de când te cunosc nu ai băut niciodată nimic in afară de oranjadă sau cafea.
- Nu îmi place şi apoi m-am obişnuit aşa. Nici ţie nu ţi-ar place să mă auzi vorbind împiedecat sau debitând vreo tâmpenie cu convingerea de a fi inventat praful de puşcă. Ar fi păcat ca preţiosul timp, ce îl petrec alături de o doamnă frumoasă ca tine, să îl irosesc altfel decât lucid. Spune şi tu, nu am dreptate?
- Ba da, dar vezi nu toată lumea e aşa ca tine, în general bărbaţii sunt foarte superficiali. Zice ea ridicând spre mine paharul de şampanie.
- Numai bucurii şi când o fi mai rău, să fie ca acum, îmi urează era.
- La fel şi ţie. La fel pentru amândoi răspund eu zâmbind.
- Dragul meu sunt foarte ataşată de tine. Cu tine mă simt bine, mă simt în largul meu. Tu eşti mereu drăguţ, mă asculţi mereu atent şi mă iei întotdeauna în serios.
- Draga mea cum aş putea altfel doar şi tu eşti la fel ca mine, cu bucurii, necazuri, cu o viaţă de zi cu zi mai mult sau mai puţin fericită.
- Tony dragă, ai observat bine astă seară, de o vreme mă simt obosită, nu mai văd viaţa chiar aşa frumos ca până acum.
- Cum aşa, ce vrei să spui?
- Simt că singurătatea îţi arată colţii, parcă şi acasă îmi e urât să merg.
- Nu îmi place să te aud vorbind aşa. Tu ca mine eşti o luptătoare şi nu ai voie să te laşi plângându-ţi de milă. Trebuie să îţi revii, să treci peste asta. Nouă ne place, să luptăm cu viaţa, cu adversari de talia noastră nu mai slabi. Că decât o victorie fără răsunet, mai bine o înfrângere acoperită cu aplauze.
Am văzut-o ridicând faţa cu ochii strălucitori.
- Parcă m-ai trezit din somn, dintr-o depresie. Mi-ai schimbat acum toate planurile, ce le-am avut cu noi în noaptea asta.
Continuă pe acelaşi ton puţin agitat.
- Ai dreptate şi ştii ce îţi propun?
- Nu, dar te rog spune.
- Vrei să ne reîntâlnim, aici, exact peste o lună şi să continuăm seara de astăzi? Mai mult promit să nu întârzii nici un minut.
………………………………………………………………………………..
Am mai stat o vreme în restaurant, gândindu-ne unul la celălalt. Apoi ne-am ridicat şi am condus-o până acasă.

Sursa : http://trandafirul-roz.blogspot.com/
Http://teodorapetrescu.blogspot.com/

vineri, 25 februarie 2011

In exclusivitate

IN EXCLUSIVITATE!Vineri,04.03.2011,un material de exceptie care va schimba definitiv optica asupra Miscarii Legionare.


De curand am intrat in posesia unui material de exceptie…il vom publica saptamana viitoare…materialul este foarte amplu si ne trebuie timp pentru al prelucra…adevaruri care n-au fost rostite timp de 70 de ani…o sa vedeti cu totii in ce hal am fost manipulati in privinta Miscarii Legionare…SUNT DOVEZI ZDROBITOARE LA ADRESA TUTUROR CONTESTATARILOR MISCARII LEGIONARE!!!
http://garduldefier.wordpress.com/ 
http://odorica.blogspot.com/

Zece povestiri

Cina (povestirea întâia)

Stau la masa si ascult atent melodiile cântate de orchestră. Sunt lente, tandre bine nuanţate de fiecare instrumentist. Simt cu toată fibra că sunt muzicieni buni, sensibili, artişti de mare clasă. Timpul trece pe nesimţite fără să-mi dau seama că doamna pe care o aştept la cină, e în întârziere. Cred că sunt bucuros de întârzierea ei. Ascultând prin faţa ochilor mi se derulează disparat şi aleatoriu fragmente din viaţa trăită până acum.
Într-un târziu orchestra a tăcut, mă uit în jur şi văd apropiindu-se de masă doamna aşteptată.
Mă ridic, plecându-mă ceremonios.
- Sărutmâna, bună seara.
- Servus Tony, te rog nu te supăra pentru mica mea întârziere.
- Cum să mă supăr, doar punctualitatea nici nu ar sta bine unei doamne atâta de frumoasă şi graţioasă ca tine.
- Vai mă copleşeşti ca întotdeauna.
- Ei şi tu...
- Să ştii că am stat câteva clipe în uşă şi te-am privit cum ascultai orchestra. Nici nu ştii cât mi-a plăcut expresia ta.
Mă uit, oarecum, întrebător.
- Zău Tony, numai odată am mai văzut la tine faţa atât de concentrată cu ochii strălucind parcă de o bucurie pătimaşă.
Mă uit la ea, de parcă azi o văd pentru prima oară.
- Nu te uita aşa mirat, precis că nici nu îţi aminteşti.
S-a apropiat un picolo şi ne-a oferit două liste de meniu.
- Stai să ne alegem ceva şi apoi toată seara îţi voi povesti cum a fost atunci. Bine?
- Da, zău m-ai făcut foarte curios, pentru că nu ştiu ca noi doi, să avem prea multe secrete.
A cerut un grătar cu garnitură de cartofi, iar eu ceva rece şi uşor.
- Hai te rog începe, sunt nerăbdător să te aud, că tu n-arunci vorbe-n vânt. Precis că te-a frapat atunci ceva.
- A fost cu foarte multă vreme în urmă, acum vreo şapte sau opt ani, tot într-o seară de vară şi tot aşa târziu ca astăzi. Era bine trecut de ora 11, eu ieşeam de la operă, când te-am văzut trecând grăbit, preocupat de ceva. Te-am strigat, ai tresărit, dar ai făcut câţiva paşi spre mine. Arătai foarte obosit şi tras la faţă.
- Ce plăcere să te întâlnesc, ai spus, deşi mă cam îndoiam de sinceritatea cuvintelor tale. Ce mai faci? De mult nu te-am văzut. Chiar m-am gândit deunăzi la tine.
- Ce să fac, mi-e foame, dar mi-e groază să merg acasă şi să mă apuc să îmi fac ceva de mâncare.
Te-ai uitat la mine şi m-ai luat de braţ
- Te rog să îmi permiţi să te invit acum, să cinezi cu mine. - Tony dragul meu, chiar mi-ai înseninat seara, sigur că accept invitaţia.
Şi amândoi la braţ am venit aici, tot în acest restaurant.
- Ca astăzi şi atunci a venit picolo-ul cu listele lui, le-ai studiat atent, dar nemulţumit l-ai rugat să cheme pe şefa sălii.
Iarăşi mă uit la ea mirat şi întrebător - zău nu îmi amintesc nimic.
- A venit o doamnă foarte drăguţă şi foarte familiar i te-ai adresat.
- Sărutmâna găzdăriţo mi-i tare foame şi cu ce oferiţi pe listele voastre, nu s-ar sătura nici un căţel.
- Bine Tony dragă a spus şi a plecat cu picolo dându-i nişte instrucţiuni. Peste câteva minute se întoarce, să mă întrebe ce vreau să servesc. Nu mai ştiu ce bunătăţi am comandat, dar surprinzător de repede revine însoţită de picolo şi masa de servit.
- Doamnă sunteţi servită, iar tu Tony te rog să mă laşi să mă ocup personal de tine, am o costiţă cu păsulă ca la mama în Mehala. Şi ce să îţi spun ţi-a pus în faţă o porţie uriaşă de fasole.
Cred că i-am fost agreabilă doamnei, pentru că a cerut permisiunea să se aşeze la masă cu noi, să bem o şampanie. Bineînţeles că ai dat afirmativ din cap. Atunci am văzut în ochii tăi strălucind aceeaşi bucurie pătimaşă ca şi astăzi.
- A făcut un semn şi băiatul a venit cu o sticlă de şampanie pe care a deschis-o, turnând numai în două pahare.
- Fi liniştită că i-am spus de Tony că nu bea, dar o să-l servească cu o oranjadă mare şi rece. Am vorbit multe atunci cu găzdăriţa ta drăguţă, de fapt am pălăvrăgit toţi trei, chiar dacă tu erai foarte preocupat de păsula ta cu ciolan. Nici salata nu ţi-a mai trebuit. La rugămintea mea ai plecat la garderobă să îmi aduci un pachet de ţigări şi atunci ea mi-a spus foarte repede.
- Te rog să ai grijă de el, că văd că ţine foarte mult la tine.
- La mine sau la fasole? O întreb zâmbind.
- Să ştii că la tine, eu îl cunosc de foarte multă vreme.
………………………………………………………………………………….
- De ce te uiţi acum aşa la mine? Nu îţi place ce ţi-am povestit?
- Tocmai că mi-a plăcut mai mult de cât crezi şi te rog să mă ierţi doar două minute.
M-ai lăsat în aşteptare, iar picolo foarte atent mă întreabă ce mai doresc. Te văd acum şi rămân împietrită, pentru că ai revenit însoţit de găzdăriţa care întreabă zâmbind:
- Vă e foame la amândoi?


http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Noaptea care a trecut si noptile care vor veni

Am privit îndeung în urma ta, cu gândul la noaptea ce-a trecut.
A fost o noapte fierbinte încărcată cu iubire, cu dorinţe fierbinţi, cu vise, cu planuri, pecetluite de săruturi pătimaşe, de trupuri fremătătoare dansând în întuneric, de şoapte şi gemete răguşite.
A fost o noapte plină de poezie, de gingăşie, de tandreţe, de senzualitate, de voluptate şi de pasiuni dezlănţuite.
Ştiu că voi număra orele, minutele, clipele până la următoarea noastră noapte de iubire şi aşa îmi vor trece, de acum, toate zilele care le voi mai trăi…
http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://odorica.blogspot.com/

joi, 24 februarie 2011

" Iubeste-ma cind merit cel mai putin..atunci am nevoie cel mai mult..."

..............surprinde-ma.. alinta-ma.. fura-ma.. pastreaza-ma.. atinge-mi sufletul.. rapeste-mi simturile.. inventeaza-mi ritmul.. picteaza-mi fericirea.. construieste cu mine.. nu-mi critica gandurile, nu-mi inchide universul, nu ma face sa plang, iubeste-ma sincer.. iubeste-ma mult.. iubeste-ma simplu.. Nu renunta cand vezi ca incep sa ma pierd... Iubeste-ma cand merit cel mai putin.. atunci am nevoie cel mai mult..."

UDMR: Regiunea autonoma maghiara va functiona din 2013

UDMR: Regiunea autonomă maghiară va funcționa din 2013

Comunistii s-au straduit 18 ani, dupa terminarea razboiului sa scape de  ea.

Liderii UDMR dau declaratii in presa maghiara despre victoria din Parlament * Regiunea autonoma maghiara va functiona din 2013 * In februarie 2009, Basescu spunea la Budapesta ca autonomia maghiara nu se va realiza niciodata * PDL a cedat pentru ca Basescu sa ia voturile ungurilor, iar PNL s-a “tacit”
Saptamana trecuta proiectul UDMR de formare a regiunilor din Romania si reducerea lor de la 16 la 8 atrecut de Parlament prin aprobare tacita, datorita lipsei de cvorum. Senatorii PSD au acuzat imediat PDL ca proiectul a trecut printr-o manevra a grupului si ca este pretul intrarii UDMR la guvernare, dar si pentru votul maghiarimii acordat lui Traian Basescu in turul al doilea al alegerilor prezidentiale.
In schimb, senatorii PNL au tacut malc. Si asta pentru ca si ei au avut o intelegere cu UDMR, si ei au curvasarit in timpul campaniei lui Antonescu cu desfranta politica de serviciu. In plus, pe timpul Guvernarii PNL, UDMR a propus proiectul cu aprobarea lui Tariceanu., cu sprijinul lui Ludovic Orban si cu comisioane grase de la firmele lui Verestoy Attila. Sa nu uitam ca Tariceanu a cedat si Curtile Gojdu la fel de usor facand un parteneriat cu Ungaria, desi Gojdu lasa romanilor ortodocsi din Ardeal averea sa. Este plin internetul – din consemnarile ziarelor – cu intelegerile Guvernului Tariceanu cu UDMR pe chestiunea autonomiei si cu aprobarea acestui proiect rusinos.
Asa ca dupa sistemul euroregiunilor, prin care UE propune ca guvernarea locala sa fie autonoma, sa fie bazata pe limba si etnie, chiar si transfrontaliera (ideea Parlamentului European de a structura continentul dupa modelul SUA), UDMR s-a ales cu reinvierea HarCov, cu Muresul, dar si sectiuni din Cluj, Bihor, Salaj si Satu Mare. Usor-usor renaste Tinutul Secuiesc, iar Constitutia trebuie schimbata dupa Tratatul de la Lisabona, in care autoritatile locale din euroregiuni se vor subordona direct Parlamentului European, parlamentul national, prin camera inferioara (cea superioara fiind PE) va avea un rol administrativ – in sensul punerii in practica a legilor UE – si, zicem noi, pe cale de consecinta, decorativ. Continuarea
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

Tricolor de 150 de metri desfasurat de nationalistii italieni



Sursa: FrontPress
Sâmbăta aceasta a avut loc în Bolzano o manifestaţie organizată de mişcarea naţionalistă “La Destra” (Dreapta) în cinstea împlinrii a 150 de ani de la unificarea Italiei.
“Suntem aici pentru ca dorim să ne arătăm ataşamentul faţă de valorile fundamentale ale Patriei”, a declarat Gianni Musetti, unul din liderii organizaţiei.
Peste o suta de persoane s-au strâns în Piaţa Mazzini şi au desfăşurat un drapel italian lung de 150 de metri, apoi au mărşăluit pe străzile oraşului până în faţa Monumentului Victoriei, ridicat în perioada fascistă.
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

un banc ....

Într-una din zile, Bulă trebăluia prin bucătărie. O clipă de neatenţie la tocat zarzavaturi şi sângele începe să curgă. Ia repede o cârpă, înfăşoară degetul şi fuge la doctor.
Intră în dispensar şi vede două uşi: „Bolnavi“ şi „Accidentaţi“. Ca un cetăţean disciplinat ce este, Bulă intră la „Accidentaţi“. Acolo, ce să vezi? Alte două uşi: „Cu sângerare“ şi „Fără sângerare“. Aşa cum era firesc, intră la „Cu sângerare“. Alte două uşi: „De importanţă vitală“ şi „Fără importanţă vitală“. Deschide uşa „Fără importanţă vitală“ şi se trezeşte iar în stradă…
Pleacă nervos acasă, unde familia îl întreabă:
- Ei, Bulă, te-au tratat bine?
- Nu s-a uitat nici dracu la mine, dar organizarea e la maaaaaare meserie!

O zi faina !!!Kisshttp://dariaion.blogspot.com/

miercuri, 23 februarie 2011

Comentariul ML Fundatia


 
23.02 15:23
 
23 Februarie 2011
COMUNICAT. FOSTII DETINUTI POLITICI DENUNTA LINSAJUL MEDIATIC LA ADRESA PARINTELUI JUSTIN PARVU

FEDERAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI LUPTĂTORI ANTICOMUNIŞTI

Biroul de presă, tel. 0722749249, e-mail: frfdpla@gmail.com

COMUNICAT

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti ia act cu îngrijorare de presiunile fără precedent care s-au făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române în vederea smulgerii unei reacţii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre naţionale legate de Mişcarea Legionară.

Considerăm că atât atitudinea Patriarhiei, cât şi cea a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curată a conştiinţei celor care, prin voia lui Dumnezeu, cârmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Române. Facem pe această cale un apel la demnitate şi la statornicie din partea păstorilor noştri, asigurându-i că numai astfel trupul Bisericii - ierarhi, clerici, monahi şi laici - va rămâne unit întru adevărul credinţei.

Precizăm că legionarii s-au raportat în permanenţă la valorile creştine şi că au fost mereu conştienţi de faptul că unele din gesturile lor de autojustiţie (atunci când justiţia română, subordonată altor interese decât cele ale dreptăţii, închidea ochii în faţa unor fărădelegi strigătoare la cer comise împotriva legionarilor) se constituie în păcate din punct de vedere creştin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Aceştia au plătit pentru ele cu viaţa lor.

Asemenea evenimente tragice pentru toată lumea nu s-au mai petrecut însă de peste şaptezeci de ani încoace. E un timp suficient de lung pentru a înţelege că accentul luptei legionare şi-a găsit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale. Nu s-a făcut niciodată confuzia filetistă a amestecării primelor două planuri.

Ceea ce s-a pretins din partea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române a fost condamnarea de facto a principiilor directoare amintite mai înainte şi implicit şi a suferinţei şi muceniciei creştine a legionarilor din închisori, care nu poate fi desprinsă de matca în care aceşti oameni s-au format. De peste şaptezeci de ani încoace legionarii s-au situat în avangarda luptei anticomuniste, mai ales pe plan spiritual. Noi, cei care am trecut prin închisorile comuniste, depunem mărturie pentru atâtea jertfe curate aduse de tineretul român la Piteşti, Aiud, Gherla şi în celelalte temniţe, jertfe prin care au mărturisit întotdeauna adevărul creştin şi credinţa lor în Hristos. Majoritatea acestora au fost legionari. E semnificativ faptul că torţionarii comunişti desemnau prin acest termen nu doar pe cei cu o apartenenţă politică explicită, ci chiar pe unii mistici şi trăitori creştini care doar au avut tangenţă cu fenomenul legionar, fără a fi implicaţi direct: Părintele Arsenie Boca, Sandu Tudor, Dinu Pillat şi alţii.

În vremurile de prigoană comunistă, orice creştin incomod regimului risca să primească eticheta de „legionar” şi să fie condamnat la ani grei de închisoare. Nici Biserica din afara închisorilor nu a fost cu adevărat în libertate, fiind obligată la compromisuri şi la o pactizare silită cu regimul totalitar. Se pare că şi în ziua de azi orice creştin incomod riscă să primească aceeaşi etichetă de „legionar”, cu toate falsele ei conotaţii negative binecunoscute.

Nădăjduim că vremurile sub care am trăit şi am suferit noi au apus pentru totdeauna şi că societatea democratică de astăzi va şti să-şi respecte cu adevărat principiile de la care se revendică: libertatea de opinie şi libertatea credinţei. Aceasta implicând şi independenţa Bisericii faţă de orice fel de instanţe exterioare valorilor şi credinţei ei. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să le mărturisim împreună, până la capăt!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Preşedinte: Constantin Iulian

Secretar: Gheorghe Jijie

Biroul de presă, tel. 0722749249, e-mail: frfdpla@gmail.com

http://www.fgmanu.ro/sentinela.php#31

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8330082-fostii-detinuti-politici-denunta-linsajul-mediatic-adresa-parintelui-justin-parvu-orice-crestin-incomod-risca-primeasca-eticheta-legionar.htm 
http://dariaion.blogspot.com/

Tu esti femeia





Tu eşti femeia curată şi pură,
A mea eşti pentru viaţă, nu o aventură…
Tu înfloreşti în mine şi-mi aprinzi iubirea,
Fericirea, împlinirea, dăruirea…
Puternic ca un munte mă simt cu tine-n zori,
Privind la obrajii tăi ca doi bujori
Si la ochii vii, aprinşi, strălucitori…
Ai inima deschisă bătând dezlănţuit,
Când mă chemi la tine cu glasul gâtuit
Eu fascinat uit că soarele a răsărit
Şi fascinat, vrăjit
În braţe te cuprind
Te strâng, tandru te sărut,
Oricând gata s-o luăm de la-nceput.. 
Tony Klein  medic militar si colonel in armata Germaniei (in Mexic).
http://trandafirul-roz.blogspot.com/
http://dariaion.blogspot.com/

MINCIUNA DIN SALARIUL MINIM IN BRAZILIA

Foto: Caricatura  presedintei Braziliei, noua aleasa in 3 oct.2010 Dilma Rousseff de origine bulgara.
"În 2010, INSS - Institutul Naţional de Securitate Socială, înregistrat un deficit de 42.9 miliarde dolari pentru a satisface 24.4 milioane de pensionari, dar prevedere a Uniunii civile şi militare, pensionari sau federal toate organele, a fugit un deficit de 51.2 miliarde dolari (!) (!) creşteri salariale pentru (doar) un milion de pensionari. "

Toate aceste discuţii despre salariul de bază minim sau în politica noastră de astăzi, ne expune la nivelul acestor oameni care bântuie acum naţiunii noastre. Ştiam deja acest lucru, deoarece pe vremea când fostul preşedinte Fernando Henrique Cardoso încercat să reformeze securitatea socială şi planul său a fost blocat, în principal din cauza stânga brazilian.
continuare http://roderrock.blogspot.com/ 
http://dariaion.blogspot.com/
P.S. Scuzati traducerea defectuoasa, din portugheza in romana de pe google.

marți, 22 februarie 2011

Kubica

Kubica deberá estar al menos dos semanas más en el hospital



El piloto polaco Robert Kubica (Lotus Renault) deberá estar al menos "dos semanas más" en el hospital italiano de Santa Corona, donde se encuentra ingresado desde que el pasado 6 de febrero sufriera un grave accidente en un rally en Italia, según informó uno de sus médicos, el doctor Mario Igor Rosello.

"Las dos próximas semanas, seguirá aquí para que podamos monitorizar su estado. En este periodo de tiempo aún habrá riesgo de infección y otras complicaciones, hay que cambiarle los drenajes de la mano cada pocos días. Después de dos semanas, evaluaremos el próximo paso a dar", afirmó en una entrevista con la web de la marca del rombo.
El galeno precisó que Kubica está afrontando "muy bien" las cosas y su condición "es positiva, teniendo en cuenta lo que ha pasado". "La buena noticia es que no ha habido ninguna complicación después de todas las operaciones a las que se ha sometido recientemente", añadió.
De hecho el corredor ya puede mover "ligeramente los dedos" y tiene "un poco de sensibilidad en la mano". "Eso es muy importante porque significa que no hay ningún signo de infección, que es la principal preocupación", apuntó.
continuare: http:// formuladeportes.blogspot.com/ 
http://odorica.blogspot.com/

Un banc.......

Un bărbat merge la doctor pentru a-i cere sfaturi în legătură cu soţia sa. După ce-i prezintă tot comportamentul acesteia, medicul decretează:
- Începând de azi va trebui să faceţi dragoste cu soţia dumneavoastră cel puţin o dată pe seară, altfel dânsa va muri!
Când bărbatul iese de la doctor, nevasta îl întreabă:
- Ce ţi-a spus? Sunt grav bolnavă, nu e aşa?
- A spus că o să mori...
***
Întrebare la Radio Erevan:
- Ce îmbătrâneşte prima oară la un bărbat?
- Nevasta.
- Din ce direcţie?
O zi faina !!!Kiss

Defecte umane care afecteaza nationalismul romanesc

Autor: Gheorghe Haiduc-ND Cluj
Dupa patru ani de lupta nationalista in cadrul Noii Drepte, am aflat multe despre motivele care impiedica o dezvoltare mai intensa si mai rapida a nationalismului romanesc. Exista atat factori externi care impiedica dezvoltarea cat si factori interni. Nu o sa ma concentrez asupra factorilor externi, in aceasta categorie intrand dusmanii romanismului, cei care au distrus imaginea nationalismului in Romania, tradatorii si desigur cei care au cautat prin orice mijloace sa atace nationalismul. Voi trece direct la cealalta categorie, la factorii interni, care se reduc pana la urma la defecte individuale sau cel mult la niste probleme survenite in relatile dintre indivizi. Analizand mai atent situatia, am gasit cateva defecte care sunt intalnite foarte des, dar a caror efecte impiedica un progres mai energic a patriotismului in Romania:
1. Indiferenta. Un lucru care ne defineste ca nationalisti este interesul nostru fata de ce se intampla in jur, fata de soarta neamului nostru, a tarii, a semenilor, a familiei si chiar fata de soarta noastra ca indivizi. Insa observam ca multi romani sunt indiferenti cand vine vorba de soarta lor. Omul indiferent cand este pus in fata cu probleme precum: extremismul maghiar, chestiunea tiganeasca, politicianismul sau criza morala si identitara prin care trec astazi romanii; va zice: “pe mine nu ma intereseaza”. Pornind de la o astfel de mentalitate etno-masochista si “sinucigasa”, nici nu se mai pune problema de fapte.
2. Lenea. Daca unele persoane reusesc sa iasa din starea de indiferenta si sa constientizeze problemele cu care se confrunta natiunea, desfasurarea unei activitati nationaliste intense este impiedicata de un alt defect: lenea. Desi multi isi dau seama de greutatile cu care se confrunta si ar dori sa faca ceva, cad prada pacatului lenei si nu reusesc sa faca prea multe in incercarea lor de a-si schimba soarta, spunand in gandul lor: “Lasa, ca va face altul ceva” sau “Sper ca cineva sa rezolve problema asta”. Insa daca stam cu capul in jug si asteptam ca altii sa ne salveze, atunci tot asa vom ramane. Singurii care pot sa lupte pentru drepturile noastre, suntem noi.
3. Dezbinarea. Cei care au invins lenea si ca indivizi au intrat deplin in lupta nationalista, ajung la un punct unde trebuie sa colaboreze cu alti patrioti pentru a reusi cu adevarat sa schimbe ceva. Unitatea este sfanta. Insa noi romanii, spre deosebire de alte popoare, nu stim sa fim uniti. Unii indivizi pun anumite ganduri si idei personale in fata romanismului si astfel in loc de buna intelegere intre nationalisti, se ajunge la cearta, invidie, ura si rivalitate, mai pe scurt la dezbinare. Un alt factor care cauzeaza dezbinarea este “boala sefiei”. Anumiti patrioti romani doresc cu orice pret sa fie ei sefi. Felul lor de a gandi este: “Mai bine sef peste 3 oameni decat sa fim 100 dar sa fie altul sef peste mine”. Iar daca toti cei care simtim romaneste nu stam uniti, de acest defect vor profita dusmanii nostrii, care ne rad in nas. Continuarea
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

Calaul devenit calugar, imbratisat de propria victima !


In august 2009 aveam sa traiesc una dintre cele mai tulburatoare zile, cu intamplari a caror semnificatie continua sa imbrace si astazi intelesuri noi. Ma aflam la Aiud, la Rapa Robilor, in pamantul cel mai flamand de suflete omenesti din toata istoria Romaniei. Martiri, luptatori anticomunisti, uriasi oameni ai culturii romane si-au gasit aici sfarsitul, masacrati la propriu de cei care construiau cu indraznete idealuri comunismul stralucitor.
O cruce insemnata cu numele lui Mircea Vulcanescu, fara ca mormantul sa fie al bietului filosof care a murit in jertfa crestina (s-a intins pe jos, la carcera, in mocirla neagra si intunecoasa, indemnandu-i pe cei tineri sa se aseze pe trupul sau si sa isi salveze astfel viata. “Sa nu ma razbunati”, i-au fost ultimele cuvinte din viata). Vechii gardieni ar fi insemnat locul si peste ani l-au indicat ca fiind mormantul lui Mircea Vulcanescu. Familia s-a indoit insa ca trupul osificat al martirului ar fi al marelui carturar: “Tata albise complet in ultimii ani. Ori acela din mormant avea par negru”, aveam sa aflu anul trecut, de la o prietena a familiei Voiculescu.
Sub dealul care astazi tine in spate blocuri muncitoresti, viu colorate si totusi infricosatoare in maiestuozitatea cu care par sa se arunce pe marginea prapastiei, siruri de cruci ard privirea. Alaturi, in lutul rascolit, alte trupuri abia au fost smulse din istoria celor 60 de ani. Prind in maini un rest de bocanc de puscarie, care pana de curand a incalzit oasele romanilor-detinuti, ce astazi se odihnesc sub altarul bisericii. Aflu ca blocurile de sus apasa pe sute de oase. Victoria socialismului!
“Un netrebnic de calugar…”
Calugarul care iese in intampinare isi fereste cu smerenie, dar si spaima, mana pe care credinciosii se apleaca sa o sarute. “Nu sunt preot, doar un netrebnic de calugar”, spune batranul alb, cu centura groasa la mijloc care ascunde parca, nu stiu de ce, o autodetentie. “Daca va grabiti nu va spun nimic, daca vreti sa ascultati va rog sa ramaneti”. Se face liniste. Batranul inalta o cruce mare in aer si prinde a vorbi. Oamenii veniti parca in excursie se prabusesc repede sub lacrimile calugarului, el insusi coplesit de propriile amintiri. Chinul batranului devine suferinta tuturor. Vorbeste cu curaj, cu hotarare, cu smerenie in acelasi timp. Si cu multa lacrima in barba alba. Aflam in amanunt cum au fost chinuiti marii oameni ai tarii, ii pomeneste, ca intr-un pomelnic, pe toti cei care au patimit si au murit. Ne pre-umbla in biserica, apoi in Osuar, langa oasele de sfinti. Se aseaza pe un scaun. In fata, o usa de puscarie sprijinita de un perete. Priveste spre ea si povesteste in continuare, cu lacrima tacuta, aproape tihnita. Ofera apoi celor prezenti ulei din candela arzanda si cate o icoana.
Calugarul fost tortionar!
Ma intorc la Botosani tulburata, ochii si lacrimile batranului calugar tulbura inca si astazi. A doua zi, povestesc unui prieten preot despre drumul la Aiud si amintesc despre faptul ca am gasit acolo un om din alta lume. “Parintele Augustin?”, ma intreaba parintele. “E din Botosani, cred ca stiai”. Nu, nu cred ca era Parintele Augustin, era un calugar batran. “Aaa, Teodor Stanescu. Da, este calugar. A fost tortionar la Pitesti, s-a calugarit dupa 1990 si Parintele Iustin l-a trimis sa vietuiasca la Aiud”, imi spune parintele si ma cutremur. Caut pe internet numele si mi se confirma: Teodor Stanescu a fost unul dintre sefii-tortionari in Fenomenul de reeducare de la Pitesti. Unul dintre cei cruzi, calai, fara suflet si fara Dumnezeu…
“Cum ne-am despartit si cum ne intalnim…”
Iata povestea lui Aurel Suciu, in 2007:
“Urmand sa merg la simpozionul international de la Pitesti, am primit un telefon de la prietenul meu Nagy Geza de la Tg. Mures, astazi preot pensionar, ca sa ma roage sa citesc eu comunicarea lui la Pitesti, intrucat el nu se poate deplasa. Cu ocazia aceasta a facut si cateva remarci in legatura cu “reeducarea”, prin care am trecut impreuna. Si face remarca in legatura cu doi sefi-tortionari din camera in care am fost: C-tin Juberian si Tudor Stanescu, evidentiind cruzimea, sadismul lui Tudor Stanescu. Juberian a fost executat impreuna cu Turcanu, dar dupa parerea prietenului meu, trebuia executat mai degraba Stanescu, pentru rautatea si cruzimea lui. La monumentul de la Aiud, unde se savarsea slujba religioasa pentru sufletele celor de la “Dealul Robilor” si pentru cei din toata tara, era lume destul de multa. Desigur ca cei trecuti prin temnitele Aiudului sunt tot mai putini, dar mai vin membrii familiilor. Cum toti erau oameni in varsta era o problema de rezistenta a sta in picioare pe parcursul slujbei, intrucat erau doar doua banci. Multi s-au asezat pe iarba. A venit un calugar si ne-a chemat pe cativa sa mergem sa aducem banci. In timp ce mergeam, prietenul de langa mine m-a intrebat daca stiu cine este calugarul care mergea in fata noastra. Nu stiam. Am ramas rascolit cand mi-a spus ca este Tudor Stanescu. Am iutit pasii si ajungand langa el i-am spus cine sunt si am adaugat: “Cum ne-am despartit si cum ne intalnim”. A plecat capul. Am luat bancile si le-am dus unde era nevoie. Peste putin timp a venit si calugarul. M-am dus la el, l-am imbratisat si l-am sarutat pe amandoi obrajii… Cat a durat slujba, calugarul Stanescu s-a agitat, aparent fara rost, printre cei prezenti… Si astazi ma urmareste scena si tot ce ar putea semnifica… Caile Domnului…”
Iertarea. Calaul marturiseste, dar nu isi aminteste…
In aceste zile, in februarie 2011, a fost lansat oficial un film, regizat de Nicolae Margineanu, dupa un scenariu de Alin Mureşan, despre Fenomenul Pitesti petrecut intre anii 1949-1051, reeducarea avand drept scop distrugerea morala a detinutilor, daramarea intregului sistem de valori, neutralizarea vointei de libertate sau a oricarei trairi spirituale si credinte in Dumnezeu. Se pregatea nasterea “omului nou”, propovaduit de ideologia comunista.
La lansarea filmului, victimele marturisitoare inca pe pamant s-au intalnit cu proprii calai, unul dintre acestia… calugarul Tudor Stanescu.
Constantin (Tache) Rodas, una dintre victime, il vede si ii spune: “Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai tii minte? Ma gandeam ca pot sa ma loveasca oriunde, dar nu la cap, ca sa nu innebunesc”. Calugarul, astazi batran, cu barba alba, curata, nu-si aminteste. Cere insa iertare. Si este iertat. “Le-am multumit la toti cei care m-au batut si i-am intalnit dupa”, spune fericitul supravietuitor. Fericit pentru ca a cunoscut astfel frumusetea credintei, puterea lui Dumnezeu. Astazi, Tache Rodas isi imbratiseaza calaul…
Caile Domnului…
Tulburator destin! Un calau marturisitor, in smerenia credintei, isi duce veacul inconjurat de oasele victimelor sale… Fiecare zi este o noua marturisire a propriilor atrocitati… Fiecare noapte ascunde ceasuri de rugaciune, de planse iertari, in mireasca sfintilor de la Aiud. Ce frumoasa si tulburatoare poveste de viata, cat de coplesitoare truda crestina pentru un fost calau, sa jertfeasca pana la capatul vietii intru marturisirea si iertarea tuturor tortionarilor romani!
http://blog.nouadreapta.org/
http://odorica.blogspot.com/