luni, 31 ianuarie 2011

Anul 2011, anul revoltelor ?

Foto: revolta in Egipt.
Lumea este cuprinsa de revolte antiguvernamentale, actiuni puternice care duc la caderea vechilor regimuri.
Tunisia cuprinsa de revolte a dus la caderea regimului, urmeaza acum Egiptul si Yemenul.  In Yemen populatia cere demisia presedintelui  Ali Abdulah Saleh, care conduce tara de 30 de ani in foamete si saracie. Va este cunoscut ? In Romania in 2 ani  s-a pus tara pe butuci.
Se intind revoltele ca epidemiile de ciuma. Ce tari vor urma ? Si Romania?
Sa fie efectul crizei economice inceputa in 2008?
Min. Apararii din  Anglia in 2007  a previzionat ca urmatorii 30 de ani va aparea o ruptur, din ce in ce mai mare intre clasa bogata si clasa medie.
Clasa medie devine o clasa revolutinara, antrenind masele sarace ale societatii.
In anul acesta  se anunta o criza alimentara si o crestere puternica a preturilor la alimente. Devine clar ca anul 2011 va fi anul revoltelor.
Romania, unde se va plasa ca pe linga  aceasta, este condusa si de o banda de hoti venali,  nemilosi mai rau ca o armata straina de ocupatie, care vor sa distruga tara si poporul  si a ne indatora transformindu-ne in scavii Europei si a lumii?  Sa luam exemplu de la arabi care s-au trezit, chiar cu ajutorul  oricui(a  americanilor?)!
Ce facem ne lasam coplesiti  de  nenorociri ? Curaj ! Sa aruncam din spatele nostru aceasta haita de lupi flaminzi !
Capul sus, pieptul inainte ! papapa
http://singurafelina.weblog.ro/

Informatie socanta

Informatie SOCANTA – Lideri militari iradiati

Un ofiter de rang superior are de 10 ori mai multe metale grele in corp decat cantitatea normala

de Marius-Adrian Porojnicu
Astazi am primit o informatie ciudata ! Iata, o adaug aici :
“Ce vreau eu sa spun sfideaza logica! Si nici nu se poate demonstra matematic! Eu iti spun doar atat: orice lider de armata, politie, securitate are de minim 10 ori mai multe metale grele in corp decat cantitatea normala! Nu e greu de verificat treaba asta nu? “
ROG PE TOTI CEI ARATATI MAI SUS, SA-SI FACA NISTE ANALIZE MEDICALE !!!!!

CUM POATE FI IRADIATĂ O PERSOANĂ

Medicul Vladimir Marcu de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoşani susţine că există trei metode prin care o persoană poate fi iradiată. Una ar fi prin diverse aparate care generează radiaţii de la distanţă, apoi cu substanţe radioactive (procedeu mai periculos pentru cei care le manipulează) şi a treia prin ingestie.
„Sunt diverse substanţe care se pun în băuturi. Sunt izotopi puternici care teoretic ar putea fi depistaţi prin urină sau, ulterior, în ţesuturile persoanei respective. Substanţele se pun în cantităţi infinitezimale, reacţioneză în timp, se fixează în anumite locuri din organism, se elimină greu şi de acolo bombardează permanent cu particule suficiente să perturbe bunul mers al organismului şi activitatea de refacere”
- a afirmat dr.Marcu.

Ucigasul “Radu”

Despre practica Securitatii de a elimina adversarii regimului de la Bucuresti prin iradiere a vorbit, pentru prima data, Ion Mihai Pacepa in cartea sa “Orizonturi Rosii”. Generalul defector i-a dat amanunte suplimentare, despre acest subiect lui Nestor Rates, pe care l-a intalnit in 1988.
Intr-un interviu consemnat de Rodica Palade, in revista “22”, Rates isi aminteste: “Instalatia de iradiere a fost experimentata, mai intai, pe niste detinuti, in celulele de la inchisoare. Aparatul purta numele “Radu”. Fostul general mi-a spus ca, inainte de a pleca el, Bucurestiul facuse niste demersuri la Moscova pentru a obtine aparatura portabila de iradiere si presupunea, desi nu stia cu certitudine, ca marfa ar fi fost livrata. In cartea mentionata, Ceausescu este citat a fi spus in diferite ocazii: “Da-i Radu!” unuia sau altuia dintre indezirabili. Dupa ‘89 s-a spus ca nu s-au gasit astfel de aparate in dotarea Securitatii. Vor fi disparut, poate, ca filele din dosare. Eu insumi am fost dotat cu un Geiger, un mic aparat de marimea unui pix, pe care trebuia sa-l port in buzunarul de la piept, urmand sa ma avertizeze daca eram iradiat. De altfel, si Plesita dezvaluie, in cartea de convorbiri aparuta in 2001, existenta la CIE a unei “unitati de lichidari”, care se ocupa de lichidarea “celor care tradau”.” In cartea “Operatiunile “Melita” si “Eterul”, Mihai Pelin considera ca aparatul “Radu” e o inventie a lui Pacepa pentru ca altfel ar fi existat macar o dovada a existentei lui.

Dovezile specialistilor

Specialistii spun ca iradierea poate fi cauza aparitiei cancerului, in special a celui de piele si a sangelui. In acest sens, sunt o multitudine de dovezi. Exista la ora actuala o literatura de specialitate foarte bogata pr 20320p1522u ivind experimentele de acest gen efectuate pe animale de laborator. Ca iradierea poate afecta viata omului sanatos o dovedesc “masurile exagerate “ luate pentru protejarea specialistilor din serviciile de radiologie.
Doctorul Dorina Rosca, medic primar radiolog in cadrul Serviciului Radiologie al Institutului “Marius Nasta”, ne introduce intr-un laborator de investigatii radiologice. Aflam ca “peretii noilor laboratoare sunt acoperiti cu barita, substanta de protectie. Barita inlocuies te vechea folie de plumb uzitata in acelasi scop pana nu demult”. In timpul investigatiilor radiologul poarta un sort de plumb. Din prima zi de la angajare si pana la pensie , medicii care lucreaza in serviciile de radiologie au prins de buzunarul halatului un dozimetru. Este un aparat care inregistreaza nivelul radiatiilor din corp. O persoana neexpusa profesional are nivelul dozelor de iradiere de 1 mSv (milisilvert) intr-un an, iar personalul expus prezinta nivelul dozelor admise de 15 mSv pe an.

Marturia unui radiolog

Doctorul Svetlana Bugarin Vasile este medic specialist radiolog la Serviciul Radiologie al Institutului “Marius Nasta”. Marturisirea acestui specialist este cutremuratoare. “Desi m-am protejat si am lucrat cu aparatura moderna, am cancer de san. Poate fi o coincidenta, dar eu am convingerea ca radiatiile reprezinta un factor favorizant, o noxa suplimentara pentru organism.”
De altfel, la inceputurile radiologiei, s-a acreditat ideea ca iradierea reprezinta un factor de declansare a unor forme de cancer. Coincidenta sau nu, dar chiar radiologii recunosc cu oarecare tristete ca multi dintre colegii lor au murit in urma unor cancere sau au fost supusi unor amputari de maini pentru a scapa de intinderea cancerului de piele. Cei mai multi au murit de cancer de piele sau leucemie. “Razele de cobalt, radiu, cesiu pot reprezenta sursa de iradiere. Razele se concentreaza in special pe linia hematiilor, provocand modificari ale elementelor sangvine: diminuarea trombocitelor, leucocitelor etc. Aceasta genereaza scaderea capacitatii de aparare a organismului si aparitia unor anemii severe, a unor infectii majore, care grabesc decesul”, ne explica dr. Svetlana Bugarin.
La ora actuala, se folosesc trei tipuri de tehnologii, care au la baza trei tipuri de raze: raze Gama, raze X si manunchiuri de electroni. Tehnologia prin iradiere cu raze Gama foloseste substant e radioactive – Cobalt 60 sau Cesiu 137. Razele gama au o mare putere de penetratie. Ele sunt folosite de peste 30 de ani pentru sterilizarea instrumentelor medicale si la tratamentul cancerului.

METALELE GRELE si SANATATEA

METALELE GRELE

-Metalele in cantitati foarte mici sunt necesare tuturor formelor vitale. Ele patrund in celula vie sub forma de cationi, dar inglobarea lor este strict reglata, deoarece in cantitati mari practic toate metalele sunt toxice.
Omul, asemeni celorlalte vertebrate, are nevoie de cationi de metale, care asigura derularea multor procese de importanta vitala. Din ele mentionam:
a) metale grele – cobalt, cupru, fier, mangan, molibden, zinc si in cantitati mici crom, vanadiu, nichel si plumb;
b) metalele usoare de obicei se intalnesc in cantitati mari – calciu, magneziu, potasiu si sodiu.
-Divizarea metalelor in necesare, neutre si toxice poate fi inexacta si deseori induce in eroare, deoarece toate elementele necesare in doze mici devin toxice si foarte toxice in doze mari. Diferenta intre concentratiile in care ele sunt folositoare si in care sunt daunatoare poate fi uneori foarte mica.
-De exemplu, limitele de toxicitate ale fluorului si seleniului au fost cunoscute cu mult inainte de a fi demonstrat ca aceste elemente sunt necesare in alimentare. Concentratiile mai mici sunt cauza cariei endemice, iar mai mari duc la o patologie complicata fluoroza, care ataca nu numai dintii (aparitia petelor cafenii inchise), dar si toate tesuturile osoase ale omului, in acest proces calciul este inlocuit cu fluor.
-In prezent, in conditiile impactului antropogen intens asupra naturii, este foarte important de a controla nivelul continutului metalelor in produsele alimentare, in mediul ambiant, deoarece sunt cunoscute cazuri de intoxicare a oamenilor cu compusii metalelor grele.
-Prin ce sunt periculoase metalele grele?
-In primul rand, in procesul de preparare a hranei metalele nu se descompun, dinpotriva concentratia lor pe unitatea de masa creste.
-In al doilea rand, metalele poseda proprietatea de a se acumula in organismul uman, astfel ele franeaza sau chiar blocheaza procesele biochimice intracelulare.
-In al treilea rand, majoritatea metalelor poseda proprietati mutagene si cancerigene.
-Metalele grele sunt greu de eliminat din organismul uman…
-Cateva cuvinte despre metalele cele mai raspandite.

PLUMB

-Plumbul este unul din metalele care polueaza mediul ambiant, raspandirea caruia in natura este direct proportional numarului unitatilor de transport. Exista multe descrieri despre aparitia anemiei, provocate la intoxicarea cu plumb. A fost stabilita dependenta mortalitatii oamenilor din cauza afectiunii vaselor creierului, nefritelor cronice si nivelului de poluare a mediului ambiant cu plumb.
-Investigatiile medicale au demonstrat ca schimbarile in comportamentul nou-nascutilor si a copiilor de varsta mica sunt conditionate de influenta plumbului prin intermediul organismului mamei in perioada dezvoltarii intrauterine si alaptarii. Aceasta concluzie este confirmata de toxicologi in rezultatul experientelor asupra animalelor.
-Plumbul este unul din metalele grele, in jurul caruia sunt multe discutii si el, conform hotararii organizatiei internationale de ocrotire a sanatatii, este atribuit primilor indici de evaluare a poluarii mediului ambiant. Pentru plumb au fost stabilite concentratiile limita-admisibile (CLA). In produsele alimentare CLA ale plumbului oscileaza intre 0,005 mg/kg in produsele lactate si 1,0 mg/kg in peste.
-Plumbul, patrunzand in organism este absorbit de catre eritrocite, tesutul osos si nervos, rinichi. Intoxicarea cronica cu plumb duce la dezvoltarea nefritei. Efectul biochimic consta in inabusirea activitatii eritrocitelor si cresterea cantitatii de plumb in sange.
-Este descris cazul dezvoltarii nefritei cronice la un copil, care a consumat apa de ploaie, cursa de pe acoperisul, vopseaua caruia continea plumb. Intoxicarea cronica cu plumb duce la imbolnavire si la atacarea nervilor motori ai terminatiilor, care se reflecta in dereglarea conductivitatii impulsurilor nervoase. Sursele de intoxicare cu plumb pot fi benzina, alimentele si bauturile, care se pastreaza in vase, in componenta carora intra plumb sau vopsele, ce contin plumb (vase de lut glasate, vopsele de tipar, unele mase plastice).

CADMIU

-Izvoare de intoxicare cu cadmiu pot fi acoperirea vaselor si metalelor, substantele colorante, care se folosesc in industria textila si electrotehnica. Putin cine stie ca renumita culoare rosie de pe etichete si reclama bauturii «Coca-Cola» contine cadmiu.
-Este cunoscut, ca, cadmiul lipseste in organism la nastere, dar se acumuleaza cu varsta la persoanele, care conform genului lor de activitate profesionala nu sunt supuse influentei lui, atingand maximul la varsta medie 20-30 ani.
-Continutul total de cadmiu in organism este legat de patrunderea lui din hrana, apa si alte surse ale mediului ambiant. Cadmiul se acumuleaza preponderent in rinichi si in cantitati mai mici in ficat si alte organe.
Doctorul american Karrol a depistat dependenta directa intre continutul cadmiului in atmosfera si frecventa mortalitatii din cauza patologiilor cardio-vasculare.
-Deoarece cadmiul se acumuleaza in organe si poseda o perioada destul de lunga de semieliminare (10 -30 ani), folosirea cantitatilor neinsemnate de peste imbibat cu cadmiu intr-o perioada mare de timp poate duce la unele sau alte forme de intoxicare cu cadmiu. In rezultat standardele reglatoare limiteaza folosirea pestelui cu continut al cadmiului Cd>0,5 mg/kg masa uscata. Aceasta la randul ei atentioneaza ca ficatul si alte organe a pestilor nu sunt bune pentru consum.

MERCUR

-Inca Kipling scria «eu as prefera cea mai rea moarte decat sa lucrez la extragerea mercurului unde se farama dintii in gura…». In pofida faptului ca astazi e greu sa gasesti un om care nu stie ca mercurul este toxic, acest metal se gaseste in fiecare casa, institutie medicala (termometrul medical, manometrul, s.a.).
-Mercurul este unul din metalele fara de care este de neconceput civilizatia actuala, medicina, industria electronica sl altele. Vaporii de mercur si compusii lui intr-adevar sunt foarte periculosi pentru viata. Concentratiile limita admisibile (CLA) pentru aer in incaperile industriale constituie 0,01 mg/m3. CLA pentru produsele alimentare variaza de la 0,005 mg/kg – in sucuri pana la 0,5 mg/1 m peste.
-In anul 1966 a fost descrisa o neobisnuita afectiune a sistemului nervos central (SNC), asemanatoare cu encefalita, care a fost rezultatul intoxicarii cu mercur. Mercurul se continea in insecticidul, cu care se prelucrau semanaturile de graminee. Exista o legatura intre intoxicarea cu carnea animalelor, care se hraneau cu aceste cereale. Mercurul si compusii lui provoaca atrofia celulelor nervoase ale cerebelului si diferitor portiuni ale scoartei encefalului. Peste 1-2 luni de intoxicare cronica cu mercur la bolnavi se ivesc simptome de amortire a terminatiilor, buzelor si limbii, porozitatea gingiilor, surzenie, inrautatirea vederii, micsorarea campului de vedere, slabirea memoriei. Compusii mercurului poseda proprietatea de a patrunde prin bariera placentara. Mai des, surse de intoxicare cu preparatele de mercur sunt insecticidele, folosite pentru pastrarea cerealelor.
-Daca in casa, intamplator, a fost stricat termometrul, este necesar de a aduna toate picaturile de mercur si, in masura posibilitatilor, sa se prelucreze portiunea unde s-a imprastiat mercurul cu solutie de FeCl3, pentru a neutraliza chimic ramasitele.
-Pestele care contine cantitatile cele mai mari de mercur este Ton-ul. -Autoritatile Canadiene au atras atentia femeilor gravide sa evite complet Tonul.

NICHEL

-Nichelul provoaca afectiunea tesutului pulmonar cu dezvoltarea lenta a formatiunilor maligne. Cantitatile mari de nichel folosit in alimentarea animalelor duc la micsorarea continutului azotului si incalcarea cresterii. Investigatiile epidemiologice ale lucratorilor, legate de producerea nichelului rafinat, arata ca el si compusii lui pot provoca boli ale cavitatii nazale si gatului, de asemenea a plamanilor. Formatiunile maligne ale rinichilor apareau la sobolani la introducerea in rinichi a nichelului.
-Efectele teratogene, ca: exencefalia, fragilitatea coastelor si descompunerea palatului moale, au loc la mamiferele, care au fost supuse influentei diferitor compusi ai nichelului.

ZINCUL SI CUPRUL

-Aceste doua metale sunt de importanta vitala pentru cresterea si dezvoltarea normala a omului, animalelor si plantelor. In acelasi timp in legatura cu intensificarea poluarii mediului ambiant continutul acestor metale este limitat in produsele alimentare si apa. CLA pentru zinc variaza de la 5,0 mg/kg pentru produsele lactate si 40,0 mg/kg pentru peste si carne. CLA pentru cupru oscileaza de la 0,5 mg/kg pentru produsele lactate si 10,0 mg/kg in peste si legume.
-Exista ipoteza ca intoxicarea cronica cu zinc si cupru poate provoca dezvoltarea hipertoniei, aterosclerozei si bolilor de inima.
-Sunt date, care confirma ca afectarea organica a ficatului cu incalcarea structurii morfologice a organului (ciroza ficatului, cancerul primar al ficatului) duce la schimbari mult mai pronuntate ale spectrului microelementelor sangelui si in special a cuprului, zincului, plumbului.
-Dinamica acestor metale in ecosistemele acvatice ale Moldovei este o reflectare a impactului antropic, de aceea diapazonul lor este destul de mare. Cu regret si in muschii pestilor continutul acestor metale deseori nu corespunde cerintelor stabilite pentru produse piscicole.

ALUMINIU

-Acestui metal atat de raspandit in ultimii ani i se acorda o atentie deosebita. Astfel societatea standardelor SUA considera aluminiul si compusii lui drept puternic otravitoare. Dupa gradul de toxicitate ei il echivaleaza arsenicului, nichelului, cuprului si manganului. Natura actiunii negative a aluminiului asupra omului nu este suficient studiata. In acelasi timp exista date despre legatura reciproca a aparitiei alergiei, incalcarii metabolismului si cresterii organismului tanar cu cantitatea de aluminiu din apa folosita. Exista date despre influenta negativa a aluminiului asupra sistemului imunitar al omului si animalelor. Alumniul este intotdeauna prezent la persoanle cu Alzheimer.
-Vorbind despre prezenta metalelor grele in pesti trebuie sa mentionam ca cele mai inalte concentratii sunt inregistrate in pielea si ficatul acestora, iar cele mai mici in muschii albi.
(Sursa: Revista Natura)
-Alte metale grele daunatoare organismului cand se acumuleaza in cantitati mari:
-FIER, ARSENIC, MANGAN, MOLIBDEN
Boli care sunt legate direct de acumularile de metale grele:
-Dereglarea sistemului imunitar cu evoluarea ulterioara in diverse forme de afectiuni
-Boli cardio-vasculare
-Boli de vedere
-Afectiuni la nivel de creier (Autism, Alzeimer, Dementa, Afectiuni de memorie, concentrare, logica etc)
-Afectiuni la Ficat, Rinichi, Plamani
sursa http://stareanatiunii.com/
http://odorica.blogspot.com/

Che Guevara de dreapta

Foto: Arpad Magyarosi, roman agent CIA 29 de ani, avea legaturi cu gruparea iredentista EMI.
Printre cei implicaţi în incidentul armat de ieri seară( 16 apr.2009), de la hotelul Las Americas din Santa Cruz, se află şi doi cetăţeni români de etnie maghiară: Árpád Magyarosi, fondator al Legiunii Secuieşti, şi prietenul său Előd Tóásó. Primul a fost împuşcat mortal, alături de Eduardo Rózsa-Flores, una dintre figurile legendare ale războiului iugoslav, şi de irlandezul Dwyer Michael Martin. Cel de al doilea, a scăpat cu viaţă fiind, însă, reţinut de forţele de ordine boliviene împreună cu croatul Mario Tadic. Conform autorităţilor de la La Paz, cei cinci pregăteau asasinarea preşedintelui Evo Morales.
Imagini de după incidentul din Santa Cruz, puteţi vedea aici. Atenţie, imaginile sunt şocante!
Sursa:http://blog.cosmeanu.ro
Am lasat special la imagini "aici" pentru ca videoclipul este socant.Fiecare daca vrea poate sa vada.
Azi dim.duminica 22 aug. 2010, la ora 6, s-a spus la stirile Realitatea tv. ca romanul Arpad Maghyarosi era agent C.I.A.



Preşedintele Evo Morales a criticat Uniunea Europeană, a cărui reprezentant la La Paz şi-a exprimat îndoielile privind ancheta în dosarul uciderii a trei "mercenari" europeni, dintre care unul român, acuzaţi că au pregătit un complot împotriva şefului statului bolivian.

Am revenit cu acest articol caci,  zilele trecute tot la Realitatea tv. s-a spus ca totul a fost o inscenare. Ce sa mai cred? Aceasta atitudine a fost impusa  de organismele internationale ???

duminică, 30 ianuarie 2011

Un banc bun


In avion, la clasa intai, o doamnă e aşezată lângă un
domn. La un moment dat, ea începe să strănute şi de fiecare dată
începe să tremure din toata fiinţa ei, după care îşi şterge delicat
nasul.
Istoria se repetă, la care domnul de lângă ea i se adresează:
- Mă scuzaţi, nu vreau să vă inoportunez, dar mi-e imposibil să mă
abţin să vă întreb: de ce tremuraţi aşa de tare de fiecare dată când
strănutaţi?
- Pentru că sufăr de o boală foarte rară, de fiecare dată când
strănut, am un orgasm.
La care domnul, un pic jenat că nu a mai auzit de asemenea boală, o
întreabă grijuliu:
- Şi luaţi ceva?
- Da... piper...
http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Inteligenta umana

Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.
Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în care se comportă.
Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat în literaturǎ (se pare, de Cicero) și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, faber și sapiens, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ.
În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale (Paul Popescu –Neveanu, Dicționar de psihologie).
În 1979, N. V. Findler afirma:
un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la situații noi, are capacitatea de a raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței trecute.
John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: ” o entitate este inteligentă dacă are un model adecvat al lumii , dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea exterioară când are nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice”.
C. Contantinescu folosește următoarea definiție (2007): „Inteligența reprezintă capacitatea de manipulare și operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice si abstracte”. A nu se confunda Inteligența cu Inteligența Emoțională, care reprezinta „capacitatea de a conștientiza și întelege propriile emoții si emoțiile celor din jur și de a le gestiona si folosi cu rezultate pozitive”. Inteligența se măsoară prin coeficientul de inteligență (IQ), iar inteligența emoțională și competențele ce sunt componente ale acesteia (cum sunt empatia sau capacitatea de lider) sunt măsurate de coeficienți emoționali (EQ).
Dintre toate aptitudinile omului, caracteristica cea mai specific umană este inteligența, dat fiind că transformă omul biologic în homo sapiens. Totuși, inteligența nu este un lucru material, ci un concept abstract, fiind dificil de definit. Putem spune că se analizează manifestările inteligenței, comportamentele „inteligente”, dar nu inteligența însăși. Inteligența a fost definită și studiată de fiecare școală psihologică după postulatele generale ale concepției despre om. Psihologia inteligenței este strâns legată de conceptul diferențelor individuale în privința „trăsăturilor” mentale și a dezvoltării instrumentelor de analiză. De-a lungul istoriei, conceptul de inteligență s-a schimbat mult.
Modelul Galton
Modelul Galton abordează tema sub aceeași denumire și se preocupă de aspectele ereditare. Galton atribuia inteligenței o origine de tip genetic și ereditar, teorie ce va fi susținută, deși ulterior alți autori îi vor aduce unele nuanțări. Ceea ce definea prin „abilitate naturală” era o abilitate care nu implică doar capacitate, ci și entuziasm. İn lucrarea sa „Geniul ereditar”, Galton atrage atenția asupra problemei pe care o reprezintă conturarea caracteristicilor geniale, sugerând că geniul este o caracteristică ce tinde să apară în cadrul acelorași familii. Galton a fost printre primii care au anunțat că diferențele de inteligență s-ar putea aprecia prin timpul de reacție.
Modelul lui Francis Galton nu includea nici o formă de măsurare, în afară de luarea în calcul a contribuțiilor pentru societate și de unele corelații antropomorfice, elemente având doar importanță istorică, puțin valorizate în prezent. Contribuția lui Galton a fost anecdotică, deoarece prezenta o viziune a genialului în termeni calitativi, iar desenul care legitima caracterul ereditar era foarte puțin adecvat acestui scop, el confundând aspectele ambientale cu cele proprii genetice. Atât acest studiu, cât și altele din opera sa au arătat lipsa unei rigori teoretice, motivată de absența unui model care să le dea sens. Ideile lui Galton au fost discutate în acest secol de Leta S. Hollingworth, în viziunea căreia termenul de eminență reprezintă rezultatul caracterului oportun și al poziției în societate, nefiind accesibilă tuturor persoanelor. Dacă acest caracter oportun ar fi determinantul principal al eminenței, atunci ar trebui ca indivizii care aparțin unor categorii sociale inferioare să nu aibă acces la reușită, fapt neverificat întrucât oameni de seamă s-au ridicat din clase socio-economice și culturale defavorizate.
Există ideea potrivit căreia părinții puțin dotați au și copii puțin dotați, iar părinții foarte inteligenți au copii foarte inteligenți. Acest lucru este total eronat, din cauza efectului de regres față de medie: părinții puțin dotați pot avea copii cu un QI normal. Părinții cu o inteligență medie pot avea copii foarte deștepți. Pe de altă parte, părinții foarte inteligenți pot avea copii cu o inteligență medie. Regresul este o consecință statistică necesară, prin simplul fapt că relația coeficientului de inteligență dintre părinte și copil nu este perfectă.
În secolul XX au fost efectuate diferite investigații asupra inteligenței, fiecare pornind de la alte concepții, în funcție de autorii lor, dintre care unii au fost pionieri în ultimii aniai secolului al XlX-lea.
Cele mai relevante contribuții aduse în acest sens au fost grupate în patru mari teorii, în funcție de structura inteligenței.
[modifică]
Teoriile monolitice
Inteligența monolitică face parte din concepția teoretică a inteligenței, ca unica variabilă demnă de luat în seamă. Această abordare a fost prima estimare care s-a făcut asupra inteligenței. Din concepția monolitică derivă trei dintre principalele concepte : vârsta biologică, coeficientul de inteligență și factorul g, numit și inteligență generală.
După Alfred Binet și Théodore Simon (1905), vârsta mintală s-ar caracteriza printr-o prezentare evolutivă a dezvoltării inteligenței, în care capacitățile individuale sunt puse în contrast cu nivelul de randament mediu la o vârstă determinată: nepotrivirile sau avansul în raport cu acest randament mediu ar constitui indicii capacității intelectuale a individului .
Contribuțiile cele mai importante ale lui Binet la studiul inteligenței s-ar putea rezuma în următoarele idei:
a)inteligența este măsurabilă;
b)inteligența se manifestă ca rapiditate în învățare;
c)inteligența se leagă de randament.
Binet a ajuns la concluzia că la testele care includ teme mai complexe, precum și la cele care prezintă o asemănare pronunțată cu activitățile mintale din viața de zi cu zi se înregistrează rezultate mai bune.
Unele studii ulterioare testelor lui Binet, mai ales cele realizate de Lewis Terman în testul Stanford-Binet, au condus la apariția unei tehnologii elaborate special pentru acest tip de scală; studiile includeau selectarea și așezarea atentă a temelor pe scală în scopul de a găsi medii și devieri-standard aproximativ constante pentru coeficientul de inteligență la diferite vârste. Scala ar putea fi aplicată nu doar copiilor normali și retardați, ci și celor cu abilități superioare.
Studiile lui Terman aveau două obiective foarte clare:
1) compararea stabilității inteligenței pe parcursul vieții persoanelor cu inteligență ridicată;
2) demonstrarea relației strânse dintre inteligență și randament.
Este ciudat că lipsa de sincronicitate în dezvoltarea copilului supradotat a fost mai bine înțeleasă la începutul secolului XX decât în prezent.
Binet și Simon (1911), Terman (1931), Hollingworth (1926) și Witty (1930) susțineau că supradotații sunt acele persoane a căror vârstă mentală depășește cu mult vârsta lor cronologică. Conceptul de vârstă mentală a fost abandonat în ultimii ani și a fost înlocuit cu termenii de QI și de centile, care însă nu dădeau o imagine exactă a dezvoltării: dacă spui că un copil are 99 centile, nu oferi o imagine grafică la fel de exactă cum ai face-o dacă ai spune că un copil de 5 ani are capacitatea intelectuală a unuia de 8 ani (Silverman, 1992). Dar acest copil nu este identic cu unul de 8 ani, nu are nici experiența și nici trăirile acelei vârste, la fel cum un copil de 15 ani cu o deficiență mintală, având vârsta mintală de 5 ani, nu este identic cu un copil de 5 ani.
Introducerea conceptului de QI se datorează psihologului german Stern (1911); QI presupune transformarea vârstei mentale într-un indice numeric care facilitează cuantificarea diferențelor dintre vârsta mentală (VM) și vârsta cronologică (VC). Apariția acestui concept psihometric a trecut termenul de varsta mentala pe un plan secund.
In orice caz, problemele s-ar ivi din nou în momentul final al dezvoltării intelectuale, scăzând valoarea QI la niște cifre absurde, dată fiind creșterea liniară a vârstei cronologice, în paralel cu creșterea accelerată invers a vârstei mentale.
Al treilea studiu monolitic a fost cel al lui Spearman (1904), care considera că factorul g, inteligența generală, reprezintă și definește cel mai bine structura inteligenței. Acest autor estima că în orice test de inteligență există doi factori: un factor general g, asimilat cu inteligența propriu-zisă, deși inteligența variază liber de la un individ la altul, dar rămâne nealterată pentru același individ în ceea ce privește celelalte aptitudini corelate; și alt factor specific s, mai mic decât g și caracteristic testului folosit. Factorii s sau specifici sunt multipli la fiecare individ și nu numai că variază de la un individ la altul, dar pot varia la același subiect pentru diverse aptitudini. într-un anumit fel, g ar fi implicat în toată activitatea intelectuală și, prin urmare, ar apărea în toate testele intelectuale într-o proporție variabilă. Pornind de la această idee, mulți autori au insistat că există diverși factori ai inteligenței. Chiar dacă studiile lui Spearman sunt criticabile, lucrările ulterioare au luat expunerea acestuia drept punct de referință, adoptând ideea că inteligența constă într-un factor general g, comun tuturor operațiilor realizate, și o serie de factori numiți specifici, care reprezintă aptitudini pentru anumite domenii sau soluții la probleme determinate.
[modifică]
Teoriile factoriale
După teoria „monolitică” a inteligenței a apărut teoria factorială, având o metodologie mai sofisticată, ale cărei criterii răspund unei mai bune raționalități de utilizare. Această concepție se bazează pe ideea existenței unor componente intelectuale multiple, dependente sau nu una de cealaltă, care constituie ansamblul inteligenței. Conceptualizarea funcționării intelectuale printr-o singură variabilă dispare, fiind înlocuită de un ansamblu de elemente. Acest ansamblu de procese intelectuale duce la determinarea profilurilor aptitudinale specifice prin care diferă subiecții. Thurstone (1938) a definit o serie de componente intelectuale implicate în explicarea diverselor tipuri de comportament inteligent-prin modelul de aptitudini mentale primare. Conceptul și modelul erau net distincte de ale precursorilor săi, adepți ai teoriilor monolitice, prin existența unui lot de componente care împărțeau factorul g în aptitudini mai elementare.
Thurstone a luat în considerație în mod special cinci factori pe care îi numește aptitudini mentale primare specifice : factorul V (înțelegere verbală), factorul W (fluiditate verbală), factorul R (raționare abstractă), factorul N (numeric) și factorul S (spațial). Critica adusă acestui model factorial se referă la faptul că pleacă de la reprezentarea unui domeniu al inteligenței, începând de la ceea ce măsoară testele pline de elemente legate de învățarea școlară.
Guilford (1967), a definit inteligența ca un produs al unei serii de factori încadrați în schema tradițională a elaborării informației având o structură tridimensională: stimul – organism – răspuns, abilitate necesară procesării informației, informație pe care individul o poate discerne în câmpul său perceptiv.
După Guilford, poziția primului factor central g variază în funcție de pachetul de teste. Așadar, se generau diverse structuri ierarhice în funcție de datele problemei.
Modelul Guilford a avut o influență decisivă în definirea supradotării, pe care o caracteriza ca fiind o combinație a factorilor ce compun inteligența, făcând referiri la diverse tipuri de inteligență și, prin urmare, la diverse tipuri de supradotare. Acest moodel este foarte util, în special când se caută o perspectivă clară asupra aptitudinilor specifice pentru a le lua în calcul în procesul educațional. Una dintre aceste aptitudini specifice este gândirea creativă, sinonimă cu producția divergentă.
Datorită studiilor lui Guilford, diverși autori și-au orientat investigațiile în câmpul creativității și al subiecților cu capacități deosebite.
[modifică]
Structurile ierarhice
Modelele anterioare au dat naștere planurilor ierarhice.
Planurile ierarhice prezentau o mare variabilitate, în cel puțin trei aspecte :
a) forma analizei datelor;
b)considerarea factorului g ca fiind în topul ierarhiei;
c)evaluarea diverșilor factori ai structurii ierarhice.
Principalii reprezentanți ai școlii engleze, ca Burt, Vernon sau Cattell, au ținut să includă în nivelul superior al ierarhiei factorul g al lui Spearman.
Concepțiile ierarhice diferă, în general, de viziunile exclusiv factoriale cu privire la evaluarea factorilor. Adepții structurilor ierarhice se referă la factorii de cea mai mare importanță sau generalitate, ca, de altfel, și la subdiviziuni de factori: Burt considera că factorul g este un factor de ordin secund ce se extrage din factorii primari ai lui Thurstone. De unde ar rezulta că factorul general al lui Spearman se găsește dispersat în rezultatele lui Thurstone din cauza formei analizei – factori oblici -, corelațiile dintre acești factori trimițând tot la factorul g.
În ciuda tuturor criticilor, această abordare a dus la avântul studiilor ulterioare, printre care se află și cele ale lui Vernon.
Modelul lui Vernon se constituie din patru niveluri, de la superior la inferior: factorul g, factori de grup, factori de grup mai puțin importanți și factori specifici. Vernon a putut constata cum la diferite vârste unii factori dispar, apărând alții noi. Principala dihotomie făcută de Vernon era cea a factorilor de grup: factorul verbal -numeric – școlar / factorul practic – mecanic – spațial – fizic.
Această concepție în privința inteligenței a fost adoptată și de alți autori. Cattell (1963) a realizat o prezentare ierarhică diferită: a disociat factorii de ordin superior în factori elementari, realizând astfel o analiză și o conceptualizare mai sofisticată a modelelor factoriale.
[modifică]
Perspectivele evolutive și calitative
Adepții acestor perspective pleacă de la un punct de referință mai amplu decât cel al modelelor anterioare.
În funcție de abordare – evolutivă sau calitativă – autorii sunt grupați astfel:
Abordare evolutivă
Piaget (1956)
Vîgoțki (1979)
Bruner (1978)
Abordare calitativă
Eysenck(1979)
White (1965)
Cattell (1971);
Dezvoltarea proceselor psihice superioare este rezultatul unui proces de construcție, însă, evolutiv, aceste procese apar întotdeauna pe primul loc în planul relației inter¬personale și, în consecință, sunt mediatizate de către modelele culturale ce domină grupul social în care se dezvoltă individul. Astfel, procesul dezvoltării personale se opune învățării specifice, dar în același timp este strâns legat și influențat de aceasta. Ocupându-se de originea inteligenței, Piaget (1956) o identifică în funcțiile elementare ale organismului, cum ar fi percepția și, îndeosebi, motricitatea.
Există două posibile aplicații ale modelului lui Piaget în relație cu inteligența generală: pe de o parte, corelația acesteia cu stadiul de evoluție, iar pe de altă parte, folosirea stadiilor lui Piaget ca o alternativă la modelul lui Binet de măsurare a inteligenței, cu alte cuvinte, asociind unei inteligențe de nivel superior o mai mare viteză de dezvoltare (Eysenck, 1979). Paralelismul dintre Piaget și Binet riscă să recurgă la presupuneri exagerate, dat fiind faptul că, în lucrările lui Piaget și mai ales în cele ale colaboratorilor săi, nu este suficient de clară relația dintre viteza de atingere a unui stadiu determinat și inteligența generală.
Teoria lui Piaget viza diverse aplicații educative, cele mai importante fiind următoarele :
a) instrucția la care sunt supuși copiii trebuie să se potrivească cu tipul de funcționare intelectuală de care sunt capabili și
b)abordarea generală pentru care se optează trebuie să stimuleze procesul de autoreglare sau cel constructiv.
În momentul în care, în SUA, teoria lui Jean Piaget a fost confruntată cu cea a învățării, s-au descoperit „scăpările” primei teorii și pe cele din lucrările succesorilor lui Piaget.
Teoria inteligenței fluide și cristalizate a atins deja un nivel înalt de dezvoltare. Prin inteligența cristalizată înțelegem valoarea educației verbale, iar inteligența fluidă desem¬nează valoarea gândirii analitice, mai ales în situații noi. Există ipoteza că inteligența fluidă este cea care se moștenește cel mai ușor. Vandenberg (1969)a făcut studii, cu privire la transmiterea ereditară a inteligenței. Acest autor a demonstrat că există o variație a moștenirii genetice, în funcție de tipul de capacitate care se ia în considerație. Astfel, o clasificare a factorilor susceptibili de a se transmite genetic, în ordinea descrescătoare a posibilității apariției lor, ar arăta în felul următor:
fluiditatea cuvintelor;
capacitățile verbale;
gramatica și ortografia;
vizualizarea spațială;
abilitățile matematice;
gândirea;
memoria;
viteza și precizia.
Dintre aceste rezultate destul de neașteptate din perspectiva inteligenței fluide și cristalizate, în particular factorul verbal pare a avea cel mai mare potențial de transmitere genetică (deși este vorba de un factor al inteligenței cristalizate), în timp ce gândirea (inteligența fluidă) nu prea este subiectul moștenirii genetice. Comparând aceste rezultate cu observațiile privind nivelul memoriei vizuale și al percepției vizuale și cu modelul Stanford-Binet, se constată că, niște măsuri atât de simple, ca timpul de reacție și variabilitatea,sa pot corela până la 0,7 și 0,8 cu masurile QI ale lui Binet. Aceste rezultate sprijină cu fermitate teoria lui Galton asupra existenței unui factor general al inteligenței (Eysenck, 1988).http://rumanolandia.com

vineri, 28 ianuarie 2011

Ciorna de "rahat"

Daca m-ar intreba cineva cum vad eu situatia politica din tara, i-as raspunde ca  acesta situatie politica o vad ca PE UN HIRDAU DE RAHAT.  plin cu zeama murdara si urit  mirositoare care  are la suprafata, cite un mot de rahat. Acestia SINT ASAZISII LIDERI  POLITICI. si de o parte si de alta a esicherului politic, caci nici cu opozitia nu-mi este rusine.  Imi e rusine cind vad pe liderii opozitiei ca pe niste copii retardati mintal. Atit V.Ponta cit si C.Antonescu apar  bine dispusi, ca intr-o emisiune de divertisment. Sint amuzanti nevoie mare si spun mereu cuvintele (Ponta mai ales) "ne vom bate, ma voi bate", pina la saturatie. Apoi spun  ca la alegerile viitoare ce vor veni in 2012,  vor face si vor drege. Dar mai mult de atit,  imaginea unei  victorii electorale ipotetice, nimic. Numai disvertisment si buna dispozitie.  Au dreptate cei ce spun,  ca sint marionete impinse de putere inainte, pentru a compromite opozitia. Imi este rusine de rusinea lor. De aceea vad   hirdaul politicii plin cu zeama de rahat, in care plutesc citeva bucati de rahat, ce reprezinta si puterea si opozitia. Asta pina cind  bucatelele de rahat, se vor topii in malaxorul timpului si va rezulta o pasta consistenta. Si noi in acest timp si dupa aceea ce facem? Noi toti cei multi si amariti adica poporul(populatia). Ne vom hrani mereu la infinit din acest hirhau? Voi continua.
http://odorica.blogspot.com/
foto: http://baricada.wordpress.com/

joi, 27 ianuarie 2011

Cantu pi la me sorti Musica della mafia

Infama Vinditta

Traditiile mafiote italiene

Traditiile mafiote italiene – legile nescrise ale crimei

Traditiile mafiote italiene – legile nescrise ale crimei Foto 
Nu incercati sa cautati un manual de instructiuni cu privire la ritualurile mafiote si la cele ale grupurilor criminale. Nu veti gasi. Tot ceea ce veti descoperi sunt cateva franturi ce au scapat unor pentiti (mafioti pocaiti, colaboratori ai politiei) si pe care diferiti autori au incercat sa le exploateze, creand mituri ce poate nu se regasesc defel in realitate. Ca mafiile isi impun propriile coduri si reguli este un adevar de necontestat. Ca fiecare „om de onoare” trebuie sa le respecte cu strictete este iarasi un fapt cunoscut. Dar ceea ce se afla dincolo de acest zid al tacerii mafiote nu poate fi, inca patruns. Vom incerca, insa, sa va prezentam cateva dintre putinele lucruri stiute de catre autoritati, lucruri care ne vorbesc despre o societate cu reguli proprii, distincte fata de cele pe care le respecta cei mai multi dintre noi... legile nescrise ale crimei.
Nu incercati sa cautati un manual de instructiuni cu privire la ritualurile mafiote si la cele ale grupurilor criminale. Nu veti gasi. Tot ceea ce veti descoperi sunt cateva franturi ce au scapat unor pentiti (mafioti pocaiti, colaboratori ai politiei) si pe care diferiti autori au incercat sa le exploateze, creand mituri ce poate nu se regasesc defel in realitate. Ca mafiile isi impun propriile coduri si reguli este un adevar de necontestat. Ca fiecare "om de onoare" trebuie sa le respecte cu strictete este iarasi un fapt cunoscut. Dar ceea ce se afla dincolo de acest zid al tacerii mafiote nu poate fi, inca patruns. Vom incerca, insa, sa va prezentam cateva dintre putinele lucruri stiute de catre autoritati, lucruri care ne vorbesc despre o societate cu reguli proprii, distincte fata de cele pe care le respecta cei mai multi dintre noi... legile nescrise ale crimei.

Omerta - Legea tacerii
"Profesorul de istorie - Elev Pepino, spune-mi cine l-a asasinat pe Iulius Cezar.
Elevul Pepino - Nu stiu nimic, nu am vazut nimic!"
- anecdota siciliana.

S-a afirmat, pe buna dreptate, ca puterea Mafiei nu sta nici in armele sale, nici in abilitatea oamenilor sai si nici in deasa retea de complicitati pe are o alimenteaza, ci in respectarea cu sfintenie a legii tacerii. "Chi tace campa" (Cine tace traieste) - este o norma atat de generala incat a devenit tipica pentru grupurile mafiote din intreaga lume. Este de notorietate exemplul mafiotului irlandez, Frank Gusenberg, gasit impuscat in noapte de 14 februarie 1929, si care, cu ultimele puteri, raspunde intrebarilor politiei :"Impuscat? Nimeni nu m-a impuscat, sergentule!".


Termenul de Omerta este - Cum altfel? - de origine siciliana. Conform lingvistilor italieni, originile sale s-ar afla in latinescul Humilitas - umilinta, devenit cu timpul umirta, apoi omerta. Codul tacerii reprezinta si astazi o forma extrema de loialitate fata de cauza mafiei. Nu este permis sa vorbesti politiei nici macar despre cel mai inversunat inamic al tau, chiar si daca el nu este un mafiot, orice tradare fiind considerata rusinea maxima care se poate abate asupra unui "om de onoare". Pedeapsa este una singura, moartea, iar cei care intra in Mafie stiu ca nu mai au decat aceasta singura iesire. Din Mafie nu se demisioneaza niciodata, indiferent ce ati vazut in filme.

Un mafiot trebuie sa fie, in primul rand, umil. El nu trebuie sa epateze prin reusitele sale financiare si nici printr-un lux exagerat. Vorbim aici, in general, de mafia clasica din Italia si Statele Unite ale Americii. Altfel, ar atrage atentia asupra sa, iar asta inseamna, totusi, o tradare. Atunci cum s-ar putea traduce un proverb cum este acesta? - Cu e surdu, orbu e taci, campa cent'anni 'mpaci - Cine e surd, orb si mut, va trai sute de ani in pace. Lucrurile au mers pana acolo incat regula omertei a fost impusa inclusiv populatiei care nu avea nimic de a face cu crima organizata. Mafia a stiut sa creeze o psihoza in randul cetatenilor, mai ales in Italia, acolo unde orice martor al unei infractiuni stie ca va fi urmarit si pedepsit pentru simplul fapt de a fi spus politiei ceea ce a vazut.


Initierea si crimele rituale

"Mafia foloseste simboluri la fel ca vrajitorii anumitor triburi africane si un sistem analog de avertismente gradate" - Norman Lewis, ziarist american.

De abia in anul 1957 a reusit politia italiana sa afle secretul ritualului de initiere al unui mafiot in randul unei organizatii criminale. A fost, cum era de asteptat, marturia unui pentiti, Giuseppe Lupino, arestat la 10 aprilie 1957. Iata ce declara fostul mafiot: "M-au legat la ochi, dandu-mi un obiect arzand, trebuia sa il trec dintr-o mana in alta pentru a nu ma frige. Mi-au spus ca este un ritual sacru, iar apoi mi-au facut o impunsatura in degetul aratator pentru a sangera. In final, m-au pus sa jur: Jur sa nu tradez Familia si sa respect toate ordinele ce-mi vor fi date. Cine tradeaza va muri!". Cateva zile mai tarziu dupa aceasta confesiune, trupul lui Giuseppe Lupino a fost gasit ciuruit pe un teren viran.


O declaratie asemanatoare face si Giovanni Brusca, temutul asasin din slujba familiei Corleone: "In 1976 am fost invitat la un banchet, undeva la tara. Am fost dus intr-o camera in care mai multi mafioti stateau tacuti in jurul unei mese pe care se aflau un pistol, un cutit si o icoana cu un sfant. M-au intrebat despre daruirea mea si despre opiniile mele cu privire la criminalitate si la crima. Cand s-au convins ca sunt "de incredere", insusi Toto Riina a venit si mi-a intepat degetul cu un ac. Mi-a lasat sangele sa curga pe icoana, apoi i-a dat foc chiar in palmele mele. In timp ce o plimbam dintr-o mana in alta ca sa nu ma friga, Riina mi-a spus: Daca tradezi Cosa Nostra, carnea ta va arde precum acest sfant".


Asa cum am mentionat si mai devreme, pedeapsa pentru tradare nu este decat una singura, moartea. Nu exista mila si nici targuieli. Cei care vorbeau sau care aveau de gand sa vorbeasca erau asasinati, iar in gura le era introdus un obiect: o piatra, un peste. De asemenea, cei care vazusera prea multe erau ucisi, iar ochii le erau scosi sau strapunsi. Prin asemenea cadavre exemplare, Mafia a stiut sa creeze o teama colectiva, inradacinand in subconstientul populatiei credinta in invulnerabilitatea si atotputernicia ei. A avut intotdeauna grija ca toata lumea sa stie ce crime ii poarta amprenta si ce crime nu ii apartin. Prin astfel de metode, Mafia a ajuns acolo unde este in prezent, controland peste o treime din finantele mondiale.



Armele
"Mafia nu loveste decat atunci cand se afla in criza" - judecatorul Giovanni Falcone

Evident ca, in lumea actuala, arsenalul unei grupari de crima organizata nu este limitat decat de avansul tehnologic al industriei de armament. Si asta pentru ca banii pot cumpara orice, de la minuscule arbalete si bate de base-ball la lansatoare de rachete si chiar bombe de mare putere. Exista insa arme asociate, eminamente, mafiei, si discutam aici, in special, de mafiile americana si italiana, acolo unde unde traditia crimei se intinde pe sute sau chiar mii de ani.

Poate cea mai cunoscuta arma a mafiei siciliene este "lupara", pusca de vanatoare folosita initial la vanarea lupilor. Cu teava retezata, astfel incat sa poate fi ascunsa in haina sau chiar legata de picior, departe de ochii potentialelor victime, lupara se face vinovata de cele mai multe victime din istoria mafiei italiene si chiar a celei italo-americane. Sa nu uitam faptul ca prima victima din randul politiei in razboiul cu mafia siciliana din SUA, seriful David Hennessy, asasinat in octombrie 1890, a cazut sub focurile necrutatoare a mai multor arme de acest gen. Tot de la lupara provine si termenul "lupara bianca", expresie asociata cu crimele Cosei Nostra, in care cadavrul este facut disparut in mod deliberat. Cele mai multe victime ale luparei nu au mai fost descoperite niciodata. In fapt, abia in secolul XX, autoritatile italiene au reusit sa descopere un veritabil cimitir, ascuns intr-o rapa, in care cadavrele celor ucisi de lupara fusesera acoperite cu var de-a lungul a zeci sau poate chiar sute de ani.



O alta arma asociata, prin traditie, cu mafia esta celebrul Tommy Gun, sau Thompson M1A1. Inventata in anul 1919 de catre John T, Thompson, arma era destinata, paradoxal, trupelor de politie si cadrelor militare. Istoria se scrie, insa, altfel, iar pistolul mitraliera Tommy Gun a devenit faimos in anii Prohibitiei, atunci cand italienii si irlandezii luptau pentru suprematie pe piata neagra a alcoolului. Cu o putere de foc de circa 800-850 de cartuse trase pe minut, Tommy Gun putea reduce la o gramada de fier contorsionat orice masina de epoca, lipsita, evident, de blindaj. Le fel de bine putea distruge in totalitate un local, un magazin sau orice persoana chiar i-ar fi aparut in cale. Creata ca o arma a fortelor de ordine, Tommy Gun a ajuns, in final, o arma asociata cu Mafia, iar victimele ei, din nefericire, depasesc nivelul miilor.



Si daca vorbim de traditia armelor in grupurile de crima organizata, nu putem omite temuta sabie japoneza din arsenalul membrilor Yakuza. Evident, nimeni nu se incumeta sa umble cu o astfel de sabie la brau, in miezul zilei, pe strazile aglomerate ale urbelor nipone. Sabia samurailor sau a roninilor se face insa vinovata de un numar imens de victime, si asta deoarece multe dintre crime au loc departe de ochii lumii, in intunericul noptii. Este de notorietate si ritualul taierii degetelor la mafiotii japonezi, efectuat tot cu arme traditionale nipone, totul spre ispasirea pacatelor si confirmarea loialitatii fata de liderii grupurilor criminale.

Folclorul&Vendetta

Atunci cand vorbim de o mafie cu o traditie de peste un mileniu, asa cum este cea italiana, inevitabil ne vom referi si la cultura lasata in inimile italienilor. Sicilia a fost o colonie exploatata rand pe rand de greci, cartaginezi, romani, arabi, normanzi, germani, francezi, aragonezi, spanioli, bourboni si, mai ales, de Inchizitie. Sicilia a devenit astfel terenul propice dezvoltarii fenomenului de banditism ca lupta impotiva asupritorilor. "Vendetta" - razbunarea si mafia erau putinele arme la indemana celor fara aparare intr-o lume in care justitia era la bunul plac al seniorului feudal. De cele mai multe ori, singura solutie a celor oprimati era fuga in munti si inrolarea in bandele inarmate care au existat dintotdeauna in Sicilia.


In urma cu un secol si jumatate, autoritatile bourbonice au decis crearea primului corp de politie, denumit Companiile Armate, tocmai pentru a face fata atacurilor repetate ale banditilor locali. Cert este, insa, ca alegerea autoritatilor a fost una neinspirata. Majoritatea acestor primi reprezentanti ai legii era formata din criminali lipsiti de scrupule, condamnati la moarte si alti paria carora li se acorda o ultima sansa. Inca din aceasta epoca, populatia siciliana a intors spatele oricarei forme de autoritate oficiala, resimtind litera legii ca una straina si oprimatoare. Nu este un secret ca mafia a creat un adevarat mod de viata, in special in Sicilia, acolo unde cantecele si proverbele mafiote sunt la fel de actuale ca si acum cateva sute de ani. Deseori, folclorul sicilian autentic se intepatrunde cu cel mafiot, iar ceea ce a rezultat va lasam sa urmariti in imaginile de mai jos.


Reguli de conduita&Cele 10 porunci mafiote
Atunci cand carabinierii l-au arestat pe mafiotul Salvatore Lo Piccolo, cel poreclit "Il Barone"-Baronul, la 5 noiembrie 2007, printre lucrurile acestuia a fost descoperita o lista a codurilor mafiote care i-a uimit pe oamenii legii. Nimeni nu se gandise ca regulile mafiote au mers pana acolo incat sa se creeze chiar "10 porunci" ale membrilor Cosa Nostra:

1.Nimeni nu se poate prezenta direct unui om de onoare. Trebuie sa exista o a treia persoana care sa faca introducerea.
2.Niciodata sa nu te uiti la sotia unui prieten sau om de onoare
3.Niciodata sa nu fii vazut in compania unui politist
4.Nu trebuie sa intri in cluburi sau baruri
5.Sa fii mereu pregatit pentru a indeplini ordinele date de Cosa Nostra- chiar daca sotia ta este pe punctul de a naste
6.Trebuie sa fii intotdeauna punctual
7.Sotiile trebuie tratate cu respect
8.Atunci cand esti intrebat ceva, raspunsul nu trebuie sa contina decat adevarul
9.Nu poti lua bani care apartin unor sau uneia dintre famigliile mafiote
10. Ce fel de oameni nu pot intra in Cosa Nostra: oricine are o ruda sau un apropiat in politie, oricine nu respecta codurile morale si care are un comportament urat, oricine are o ruda care a tradat deja mafia.



Exista, evident, si reguli perimate, care se foloseau de catre mafiotii sicilieni si care astazi nu mai sunt de actualitate. In orice perioada de timp, insa, familia si respectul aratat celor din jur au constituit o regula de baza a mafiotilor italieni. Astfel, pana la inlocuirea vechii Mafii cu structurile Cosa Nostra ale lui Lucky Luciano in America si ale lui Luciano Leggio si Toto Riina in Italia, mafiotii vechilor principii nu trebuiau niciodata sa se implice in afaceri cu droguri, cu trafic de carne vie sau jocuri de noroc. Pare ciudat, dar orice mafiot italian devenea, in primul rand, un mare proprietar de terenuri, agricultura fiind o meserie de baza. Modul in care isi obtinea terenurile, finantele si bunurile reprezinta, insa, o alta poveste.


O alta regula, despre care nu se stie daca mai este actuala, este cea a crimelor comandate de Capo di tutti capi. O regula nescrisa a mafiei italiene sustinea ca un "condamnat la moarte" nu poate fi ucis decat de un membru al propriei familii. Altfel, sangele varsat cerea razbunarea rudelor, iar asasinul si famiglia acestuia ar fi fost urmariti pana cand vendetta era dusa la finalizare. Respectul reprezinta si astazi o norma de baza a sicilienilor, Chiar si in randul oamenilor simpli nu este recomandat sa te adrezi doar cu numele respectivei persoane. De obicei, atunci cand te adresezi unui cunoscut, sau chiar unui necunoscut, trebuie sa faci acest lucru mentionand inaintea numelui meseria celui apelat (Dottore, Ingegnere, Insegnante) iar in cazul in care nu o stii trebuie sa folosesti apelativul "Don".

Structurile mafiei italiene
Mafia - Cosa Nostra
Este mafia siciliana cu cea mai mare notorietate si este, totodata, mafia cu o structura bune articulata, in acelasi timp unitara, si organizata piramidal ierarhic. Aceasta are la baza "familia" care controleaza o parte determinata din teritoriul in care opereaza sau pe care il domina. "Familia" este compusa din asa-zisii "oameni de onoare"si din "soldati" constituiti in grupe, fiecare grupa cuprinzand 10 membri aflati sub comanda unui sef (capo di cirea), iar grupele reunite au in frunte un "sef de familie"secondat de un ajutor al sefului de familie si unul sau mai multi consilieri. Deasupra "familiilor" se afla "comisia" sau "cupola", constituita din sefii mafiilor ale caror zone de influenta sunt limitrofe. Aceasta este condusa de un sef de comisie sau seful cupolei, care reprezinta, de fapt, puterea absoluta a Mafiei intr-o anumita provincie. Acest sef de comisie are diferite denumiri, cele mai cunoscute fiind "capo di tutti capi" sau "mama santisima". Multa vreme s-a crezut ca Mafia reprezinta doar un ansamblu de bande rivale aflate in permanent conflict. Aceasta idee a fost dezmintita de nimeni altul decat judecatorul Giovanni Falcone, fapt confirmat si de celebrul "pentiti", Tommaso Busceta.
Giovanni Brusca - cel mai cunoscut asasin aflat in slujba corleonezilor

Camorra
A aparut la Napoli, la inceputul secolului al XIX-lea, sub forma unei coalitii de bande criminale de cartier. Si-a pastrat urmele originii sale, fiind si astazi o federatie ce cuprinde circa 100 de organizatii locale, dirijate fiecare de catre un clan, organizatii intre care au, deseori, ciocniri violente.Incercarile de stabilire a unei structuri centrale au esuat. Camorra continua sa aplice schema de organizare pe orizontala, fapt ce o deosebeste fundamental de Mafia siciliana.


N'dragheta
A aparut in Calabria la sfarsitul secolului al XIX-lea. Denumirea provine de la termenul grecesc "androghetos" - om valoros, siret; si a fost intalnit pentru prima oara in documentele oficiale la sfarsitul secolului al XVIII-lea, fiind legat de afacerile referitoare la proprietatea funciara si la unele conflicte generate de aceasta intre nobilime, burghezi si tarani.

Initial, structura N'draghetei era piramidala. Ierarhia era reprezentata de asa-zisul "arbore al stiintei" care cuprindea:
Trunchiul - adica seful, poreclit si "piesa de 90" (aluzie la o temuta arma de artilerie din timpul campaniilor lui Garibaldi). El era creierul organizatiei, coordonatorul actiunilor si avea drept de viata si de moarte asupra membrilor.
Ramura principala - administratorul sau seful contabil al calnului
Ramurile - cuprind pe adevaratii mafioti sau experti care formeaza baza organizatiei
Ramurelele - noii recruti
Florile - tinerii de onoare, viitorii recruti
Frunzele - cei care trebuiau eliminati

La inceput, mafia calabreza dispunea de un ceremonial in care cei care doreau sa faca parte din organizatie trebuiau sa ucida fara scrupule pentru a deveni "om de onoare". Astazi, N'dragheta, ca si Camorra, are o structura organizationala pe orizontala. Ea este compusa din aproximativ 140 de clanuri numite "casche" sau "n'drine", ai caror membri sunt recrutati pe baza legaturilor de familie. Din acest motiv, rivalitatile si conflictele interne se mentin pe parcursul ma multor ani sau chiar generatii. Astfel, N'dragheta si-a capatat renumele de cea mai sangeroasa organizatie criminala din Italia.


Sacra Corona Unita

A fost infiintata de curand, in regiunea Pouilles, ca reactie la tendinta de extindere a Camorrei. Structura acesteia, ca si in cazul Camorrei si N'draghetei, este una orizontala.

Medicul sexolog (Foto Marilyn Monroe 1926-1962)

Medicul sexolog, telefoneaza unei paciente, in urma unui consult
facut la insistenta sotului :
- Comparand fisa dumneavoastra cu cea a sotului, am descoperit o
neconcordanta. Sotul spune ca face sex de doua ori pe saptamana, iar
dumneavoastra ca faceti sex, de cateva ori pe zi.
-Foarte exact! Si va ramane asa, pana cand vom achita creditul pentru casa.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Mafia Irlandeza

Mafia irlandeza – Teroarea nevazuta a Mainii Albe

Mafia irlandeza – Teroarea nevazuta a Mainii Albe Foto 
Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.
Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.

In cautarea unei vieti mai bune
Inainte de revolutia americana, numarul irlandezilor care migrau in SUA era relativ mic. Plecau acolo fie de buna voie - asa cum se intampla cu servitorii care-si urmau stapanii -, fie deportati ca urmare a unor infractiuni comise in tara de origine. Dupa anul 1820, numarul lor a crescut enorm: incepuse epoca marii dezvoltari economice a SUA, peste tot se defrisa, se construia, iar mana de lucru era mai necesara ca oricand. Impinsi de saracie, barbatii Irlandei - pe vremea aceea o tara prea putin dezvoltata - isi paraseau insula cetoasa in cautarea unei vieti noi, peste ocean. Ajunsi in America, mii de irlandezi lucrau in exploatari forestiere sau in constructii, mai ales in partea de nord-vest a tarii. Marile proiecte de constructii au avut de castigat de pe urma sosirii in numar mare a irlandezilor dornici sa lucreze in America. Saparea Canalului Erie, de pilda, - menit sa lege raul Hudson cu lacul Erie, aflat la granita dintre SUA si Canada, - a fost un astfel de proiect: cei mai multi dintre muncitorii care au lucrat la construirea lui erau irlandezi.
Imigranti irlandezi la sfarsitul secolului al XIX-lea


Daca ar fi fost doar atat, SUA n-ar avea astazi peste 36 de milioane de locuitori de origine irlandeza (autodeclarati ca atare cu prilejul unui studiu efectuat in anul 2006). Dar, incepand cu anul 1854, s-a petrecut in Irlanda ceva cumplit, care avea sa-i goneasca pe irlandezi din propria lor tara, facandu-i sa caute peste ocean o viata mai buna - sau macar supravietuirea. Irlanda a fost lovita de o foamete ingrozitoare, pricinuita de o boala a cartofului, boala care a distrus recoltele de care depindea viata unei treimi din populatia tarii. La acest ghinion s-au adaugat factori politici si sociali. Irlanda, cucerita de englezi, se afla in componenta Marii Britanii. Pamanturile erau detinute de un mic numar de proprietari bogati, dintre care multi isi petreceau viata in Anglia, lasandu-si mosiile in grija unor arendasi care aveau sarcina de a stoarce venituri cat mai mari - evident, exploatandu-i pe tarani. In lipsa unor relatii mai bune, mai apropiate, intre stapanii pamanturilor si cei care le munceau, relatii care le-ar fi conferit, poate o oarecare protectie in fata flagelului, irlandezii au resimtit groaznic scaderea recoltelor care le asigurau hrana. Foametea a lovit cumplit populatia deja saracita. Un milion de oameni au murit, iar alti un milion si-au luat, pur si simplu, lumea in cap, parasindu-si tara, unde parea ca nu-i asteapta decat moartea prin infometare.

America le aparea acestor deznadajduiti ca un liman, un loc in care ar fi putut sa gaseasca un trai mai bun. Asa incat intr-acolo s-au indreptat cei mai multi dintre irlandezii plecati de acasa. Aproximativ doua tremi s-au dus in SUA si o treime in Canada dar, dintre acestia din urma, multi au parasit Canada dupa cativa ani, mutandu-se si ei in Statele Unite ale Americii si alaturandu-se comunitatilor irlandeze deja instalate in cateva orase aflate in plina dezvoltare, precum Philadephia, Boston, New York si Providence. Treptat, au inceput sa se stabileasca tot mai la vest, din Pittsburg, Chicago si Detroit pana in San Francisco si Los Angeles. Iar din randul comunitatilor de imigranti irlandezi s-au constituit mai intai bandele strazilor - sau bandele de cartier -, iar dintre acestia s-au recrutat, mai tarziu, membrii unor extinse grupari de crima organizata care, impreuna, au alcatuit asa-numita mafie irlandeza. (Un numar mai mic de irlandezi a ales Australia spre a-si incerca norocul, drept care si acolo exista, mai ales in orasul Melbourne, o istorie si o traditie a mafiei irlandeze. Membrii acesteia sunt infiltrati in mai multe sindicate, pe care le controleaza intr-o masura mai mare sau mai mica. Se banuieste ca ar fi fost implicati si intr-o serie de omoruri care au avut drept victime peste 30 de membri si asociati ai unor grupari de crima organizata, intre anii 1998 si 2009. Dar sa nu anticipam.)
Gangsteri irlandezi din America anilor '20


O viata la marginea societatii
Viata irlandezilor in SUA era, cel mai adesea, precara. Erau supusi discriminarii - mai ales din motive religioase, cei mai multi dintre ei fiind catolici, in vreme ce populatia majoritara era protestanta. Dar, mai grav, aveau, cum am spune azi, o "imagine proasta", fiind considerati violenti, alcoolici, nedemni de incredere si inclinati spre tot felul de faradelegi. Unul dintre stereotipurile cele mai frecvent asociate cu irlandezii era apartenenta lor la bandele de strada, alcatuite din derbedei batausi, lipsiti de orice bruma de comportament civilizat. Ca asemenea bande si asemenea infractori au existat , e neindoielnic; inca de la inceputul secolului al XIX-lea, in orasele unde existau comunitati irlandeze, s-au constituit grupuri de barbati de aceasta origine. Asa cum se intampla si azi cu bandele de cartier, aceste grupari erau rivale, fiecare cautand sa obtina un avantaj asupra celorlalte, sa capete un statut superior, iar rivalitatea degenera, in cele din urma, in conflicte, alimentate de factorii psihologici inerenti vietii pe care o duceau acesti oameni. Traind cel mai adesea in mahalale, ducand o viata mizera, care starnea resentimentele si stimula agresivitatea, gasindu-si adesea refugiul in alcool, irlandezii din America aveau toate sansele sa dea nastere unui asemenea fenomen. Iar aceste bande de cartier au stat la originea "mafiei" irlandeze.


Bandele irlandeze isi obtineau veniturile ocupandu-se de tot soiul de afaceri ilegale, dirijand retele de jocuri de noroc, prostitutie, baruri, case de pariuri. Una dintre specialitatile lor recunoscute era "aranjarea" curselor de cai. Unul dintre primii asemenea afaceristi a fost James "Old Smoke" Morissey, o foarte bizara figura a istoriei americane, un personaj incredibil, care s-a ridicat de la statutul de emigrant sarantoc si analfabet pana la cel de reprezentat in Congresul si in Senatul Statelor Unite ale Americii, in buna parte datorita caracterului sau darz si duritatii capatate ca urmare a vietii grele pe care a dus-o in tinerete. El si-a castigat notorietatea boxand, fiind unul dintre primii si cei mai cunoscuti eroi ai ringului in SUA; in acelasi timp, insa, a fost implicat in tot felul de afaceri cu pariuri sportive, iar unii spun ca ar fi patronat si niste case de toleranta. Asta se intampla in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
James "Old Smoke" Morissey


In anii 1860 si 1880, in SUA au sosit valuri masive de imigranti evrei si italieni. Acestia aveau aceleasi probleme ca si imigrantii irlandezi: erau saraci, inaspriti de viata grea, dispretuiti de populatia autohtona protestanta, discriminati si plini de ura si frustrarea pe care o astfel de viata le sadeste in oameni. Si fenomenul s-a repetat: dupa cateva decenii, mafia irlandeza si-a vazut pozitia dominatoare amenintata de mai nou constituitele mafii evreiasca si italiana. Razboiul dintre ele s-a intetit la inceputul secolului XX si a ajuns la apogeu in perioada prohibitiei (1919 - 1933). Ca si alti emigranti, irlandezii au vazut in prohibitie un prilej de afaceri si de imbogatire. Dar era vorba de o lume dura, in care fiecare trebuia sa-si faca loc cu pumnii si cu gloantele. Pentru a ajunge sa faci afaceri rentabile cu spirtoase - afaceri ilegale - trebuia sa fii capabil sa te aperi de cei care voiau sa-ti deturneze transporturile si sa-ti fure marfa si, cum pentru cei inclinati spre violenta cea mai buna aparare este atacul, bandele incercau care mai de care sa-si sterpeleasca unele altora incarcaturile de alcool transportate clandestin.


Irlandezii s-au impus repede in acest brutal "mediu de afaceri", caci trecutul violent al bandelor de imigranti irladezi pregatise deja o adevarata traditie a violentei in randurile lor. Asa ca gangsterii irlandezi au devenit jucatori temuti in lumea intunecata a afacerilor interlope. La Chicago, orasul devenit simbol al gangsterismului in anii prohibitiei, numeroase grupari irlandeze s-au implicat in comertul clandestin cu bautura, rivalizand atat intre ele, cat si cu gangsterii italieni, ca Al Capone si banda sa Chicago Outfit, rivalitatea comerciala degenerand in confruntari pline de impuscaturi, sange si morti.



In primii ani ai secolului XX, mai multe bande irlandeze din New York au incercat sa tina piept puterii crescande a gangsterilor de origine italiana, asociindu-se intr-o grupare numita White Hand Gang. Initial, metoda a functionat cu succes, tinandu-i la respect pe rivalii italieni. Dar, curand, pe la mijlocul anilor 1920, alianta irlandeza s-a destramat si gangsterii italieni au dobandit suprematia in lumea interlopa new-yorkeza. Iar distrugerea aliantei a pornit chiar din interior, pentru ca, pe langa conflictele cu gangsterii evrei si italieni, mafia irlandeza era macinata adesea de razboaie interne. Bandele se luptau intre ele si acest lucru le-a slabit considerabil puterea si le-a grabit declinul.
Membri ai gruparii White Hand Gang

  • Acest fenomen nu a fost specific doar primelor decenii ale secolului XX: in Boston, oras in care mafia irlandeza are o istorie lunga si bine documentata, s-a desfasurat, in anii 1960, un sangeros razboi intre doua grupari rivale: Charlestown Mob, condusa de fratii McLaughlin, si Winter Hill Gang, carmuita de James "Buddy" McLean. De data aceasta conflictul ar fi izbucnit, se spune, nu din cauza unei rivalitati de ordin economic, ci din pricina unei povesti cu femei: unul dintre fratii McLaughlin ar fi incercat sa-i fure iubita unui asociat al bandei Winter Hill. Razboiul s-a soldat cu mai multi morti si cu disparitia bandei Charlestown Mob.
  • Intre 1966 si 1977, New York a fost teatrul unui razboi pentru suprematie intre Michael Spillane si James Coonan, fiecare dorind sa capete controlul asupra gruparii The Westies. Conflictul s-a complicat prin implicarea a doua organizatii mafiote italiene, clanurile Gambino si Genovese, incheindu-se, in cele din urma, dupa infruntari soldate cu mai multi morti, printr-o intelegere intre grupuri, prevazandu-se si niste clauze financiare care sa multumeasca pe toata lumea si sa puna capat luptelor.


Mafia irlandeza contemporana
Daca, timp de un secol, mafia irlandeza din America purtase stigmatul originii sale si inclusese mai ales oameni din clasele inferioare ale societatii - urmasi ai imigrantilor saraci si agresivi care formasera bandele de cartier in secolul al XIX-lea - in schimb, in anii 1950 si 1960, americanii de origine irlandeza au inceput sa se inalte treptat. Au trecut, in marea lor majoritate, la afaceri legale; un mare numar dintre ei au facut studii universitare. Odata cu cresterea nivelului intelectual si social al minoritatii irlandeze si cu scaderea infractionalitatii in randurile sale, imaginea ei s-a imbunatatit considerabil. O contributie la acesta ameliorare a avut-o, probabil, si alegerea ca presedinte (in 1960) a lui John Fitzgerald Kennedy, mandru de originea sa irlandeza si a carui popularitate s-a rasfrant in mod pozitiv asupra grupului etnic din care facea parte.
Tatuaj tipic al gangsterilor irlandezi


Cum se prezinta mafia irlandeza in a doua jumatate a secolului XX si in primii ani ai secolului XXI? Reputatia ei de violenta si cruzime a palit mult. Totusi, au mai fost asociate cu ea cateva scandaluri (destul de rasunatoare, e drept) si cateva personaje devenite aproape legende. Unul dintre aceste scandaluri are in centru figura lui James Joseph Bulger, zis Whitey Bulger (n. 1929), american de origine irlandeza, presupus cap al gruparii Winter Hill Gang si care se afla pe lista celor 10 oameni pe care FBI ii cauta cu cea mai mare inversunare. Bulger este acuzat de o gramada de infractiuni, printre care omor, talharie, spalare de bani si trafic de droguri. Afacerea a implicat si un scandal de coruptie, acesta fiind motivul penteru care cazul a facut atata valva: Bulger a reusit, in anii 1990, sa scape de toate incercarile FBI-ul de a-l captura, gratie informatiilor pe care i le-a furnizat chiar un membru al FBI, agentul John Connolly. Timp de ani de zile, acesta a transmis membrilor bandei Winter Hill informatii confidentiale privind intentiile si actiunile FBI cu privire la ei.

John Connolly a fost, la randul lui, acuzat de complicitate la numeroase fapte savarsite de Bulger si, in urma condamnarilor primite (ultima la 15 ianuarie 2009 - la 40 ani de inchisoare) urmeaza, dupa toate probabilitatile, sa-si petreaca tot restul vietii in detentie. Intre timp, Whitey Bulger este in continuare cautat de FBI, care a anuntat ca ofera o recompensa de 2 milioane USD (!) pentru informatii care sa duca la capturarea lui. Cea mai recenta stire sigura, care ii confirma prezenta la Londra, dateaza din 2002. De atunci, nu s-a mai primit nici o informatie certa.
REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE AL CAPONE - GANGSTERUL PRIN EXCELENTA, IN URMATORUL EPISOD AL MARATONULUI "DESCOPERA SECRETELE MAFIEI"!
Nu ratati niciun articol din maratonul "Descopera secretele Mafiei" si veti afla ceea ce putini au avut curajul sa va spuna pana acum...crima organizata se desfasoara chiar langa voi, face parte din viata voastra, fara ca macar sa o stiti!
http://descopera.ro/

joi, 20 ianuarie 2011

Alarmant !

Posted By: Radu Cristian
To: Members in DEMISIA TRAIAN BASESCU !!!

ALARMANT !! SE PREGATESTE STAREA DE URGENTA ?

http://www.inpolitics.ro/precautie-guvernul-completeaza-pe-sest-legea-privind-mobilizarea-rezervistilor-art63804.aspx

Guvernul Boc a dat, discret, zilele trecute, o hotărîre prin care este completată legea privind regimul stării de mobilizare parțială sau în caz de război, semnată de premier, miniștrii Apărării, Internelor și de șefii tuturor serviciilor secrete.

Hotărîrea de guvern, cu numărul 13/5.01.2011, aprobă modelul ordinului de chemare a militarilor rezerviști la exerciții și antrenamente și reprezintă o completare, să spunem, restantă, a legii 358/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război.

De ce a decis guvernul Boc să completeze legea respectivă, dată acum doi ani, exact în acest moment, cînd s-a creat un val uriaș de revoltă exact în sînul cadrelor militare în rezervă, pensionari ai MapN, Interenelor, ori ai serviciilor secrete?
Poate fi vorba de o simplă coincidență. La fel de bine s-ar putea, însă, ca actualii guvernanți să încerce evitarea unei situații similiare celei din 1999, atunci cînd, pe fondul mineriadei de la Costești, președintele Emil Constantinescu a vrut să declare stare de necesitate, dar a constatat că nu există cadrul legislativ, iar guvernul Radu Vasile a trebuit să reglementeze situația rapid, printr-o ordonanță de urgență pritocită peste noapte, la propriu.

Să fie, oare, situația atît de explozivă încît guvernul, avetizat de rapoaretele serviciilor secrete, să ia în calcul izbucnirea unei posibile revolte a rezerviștilor, care ar putea fi înăbușită, eventual, prin decretarea mobilizării pentru ”antrenament”? Probabil că un răspuns nu va întîrzia prea mult să apară. (Bogdan Tiberiu Iacob)

http://www.inpolitics.ro/precautie-guvernul-completeaza-pe-sest-legea-privind-mobilizarea-rezervistilor-art63804.aspx

Tiganii au speriat lumea toata(doar noi romanii ii pupam in chiur)

Presedintele Garzii Maghiare: VOM AVEA RAZBOI CIVIL IN UNGARIA DIN CAUZA TIGANILOR

Nicolae Steinhardt despre tigani

Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“.
Jurnalului fericirii“ (Editura Dacia, 1992, pagina 205)
http://blog.nouadreapta.org/

Atentie! Pericol ! Miroase a creier incins!

Conrad Gessner, un respectat savant elvetian, ar fi fost, se pare, primul care a tras semnalul de alarma cu privire la efectele suprasolicitarii informationale – fenomenul pe care oamenii de stiinta ai vremurilor noastre il numesc “brain overload”.
El a descris, intr-una dintre lucrarile sale, felul in care societatea ii copleseste pe oameni cu informatii si faptul ca aceasta abundenta extrema ar fi atat "generatoare de confuzie, cat si daunatoare" pentru mintea umana. Peste timp, temerile savantului elvetian au tot "reverberat" in lucrari stiintifice si in mass-media, pana la recentele rapoarte asupra riscurilor fara precedent ale vietii intr-un mediu digital mereu "on". Nu conteaza ca Gessner nu s-a folosit de email niciodata, fiind complet "ignorant" in ceea ce priveste computerele; si asta nu pentru ca ar fi fost tehnofob, ci pentru simplul motiv ca a murit in 1565.

Aceeasi Marie, cu alta palarie

In opinia psihologului Vaughan Bell, profesor la Universidad de Antioquia, Columbia si King's College din Londra, grijile oamenilor cu privire la excesul de informatie sunt la fel de vechi ca informatia insasi, fiecare generatie reiterand avertismentele in privinta efectelor periculoase ale tehnologiei asupra psihicului si creierului uman. Dintr-o perspectiva istorica, crede specialistul, ceea ce pare familiar nu este atat evolutia acestor preocupari sociale, cat similitudinea lor: faptul ca sunt "resuscitate" in fiecare secol, doar cu "eticheta" schimbata.
Aceste temeri se intorc, insa, in timp, pana la nasterea stiintei de carte. In mod asemanator grijilor moderne ale parintilor cu privire la utilizarea excesiva a tehnologiei de catre copii, Socrate, la vremea lui (secolul V i. Hr.), avertiza cu privire la scris, care ar aduce uitarea in sufletele invataceilor, pentru ca acestia nu si-ar mai folosi amintirile. Tot Socrate considera ca, intrucat copiii nu pot distinge intre fantezie si realitate, parintii trebuie sa le permita sa asculte doar alegorii "sanatoase" si nu povesti grosolane, inexacte; altminteri, dezvoltarea lor o va lua pe cai gresite. Avertismentul socratic a fost repetat de multe ori de-atunci: generatie de generatie, oamenii mai in varsta semnaleaza pericolul noilor tehnologii, deplangand acele mijloace de informare si distractie "sanatoase" cu care ei au crescut, parca fara a realiza ca si acestea au fost considerate daunatoare atunci cand au aparut pentru intaia oara.

In ceea ce-l priveste pe Gessner, nelinistile acestuia cu privire la o eventuala epuizare psihica au fost generate de demersul compilarii unui repertoar al tuturor cartilor disponibile in secolul al XVI-lea, publicat in cele din urma ca Bibliotheca universalis. Ingrijorari similare vor reaparea in secolul al XVIII-lea, cand ziarele devin un lucru obisnuit. Omul de stat francez Malesherbes (1721-1794) va infiera si el obiceiul de a afla stiri din pagina tiparita, argumentand ca acest lucru ii izoleaza pe oameni din punct de vedere social si ii distrage de la practica de grup - mult mai inaltatoare spiritual - de a fi informati de la amvon.
O suta de ani mai tarziu, pe masura ce invatatura va deveni esentiala, iar scolile vor aparea pe scara larga, carcotasii se vor intoarce chiar impotriva educatiei, acuzand-o ca este contra naturii si un risc pentru sanatatea psihica.
Intr-un articol din 1883, dintr-o revista medicala, se va afirma ca scolile "le epuizeaza copiilor creierul si sistemul nervos cu studii complexe si multiple si le ruineaza trupurile printr-o recluziune de lunga durata". Pana una-alta, studiul excesiv va fi considerat o vreme, de catre comunitatea medicala, drept principala cauza a nebuniei.
Astfel, nu-i de mirare ca, la aparitia radioului, oamenii vor descoperi o alta napasta abatuta asupra tineretului. Radioul va fi acuzat ca-i distrage pe copii de la lectura si le diminueaza performantele la scoala, aceste doua "apucaturi" fiind de-acum, evident, considerate cat se poate de respectabile, utile si sanatoase. In Statele Unite, in 1936, revista muzicala "The Gramophone" va consemna atractia exercitata in randul copiilor de "dezvoltarea obiceiului de a-si imparti atentia intre pregatirea temelor date de scoala si fascinatia irezistibila a difuzorului", descriind felul in care programele radio tulbura echilibrul excitabilelor minti ale acestora.
Peste putin timp, la randul ei, televiziunea va starni si ea o profunda ingrijorare: Ellen Wartella, istoric al media, nota cum "oponentii si-au exprimat temerile ca televiziunea ar putea dauna radioului, conversatiei, cititului si tiparelor vietii de familie, avand ca rezultat o vulgarizare suplimentara a culturii americane".

Warning: brain overload!

Ajungand in zilele noastre, cum pana la finele secolului XX, computerele erau deja intrate in casele oamenilor si Internetul reprezenta un fenomen global, temeri aproape identice au inceput sa fie vehiculate de mass-media, cu titluri menite a le da oamenilor fiori pe sira spinarii: CNN va transmite ca "emailul dauneaza IQ-ului mai rau decat marijuana", mai recent stiri aparute in Telegraph vor avertiza ca "Twitter si Facebook pot leza valorile morale" sau ca generatia Facebook si MySpace "este incapabila sa dezvolte relatii interumane"; ba chiar, nu cu mult timp in urma, Daily Mail publica un articol despre cum iti poate creste riscul de cancer utilizarea Facebook-ului.
Paradoxal sau nu, acelasi temeri au fost diseminate si de articole aparute in publicatii considerate serioase: in The Atlantic, in articolul intitulat "Is Google Making Us Stupid?", Nicolas Carr sugera ca Internetul ne submineaza atentia si ne afecteaza capacitatea de a rationa; in Times-ul londonez, autorul articolului "Warning: brain overload" scria ca tehnologia digitala ne distruge abilitatea de a empatiza; iar intr-un altul, din New York Times - "The Lure of Data: Is It Addictive?" -, se lansa ipoteza ca tehnologia ar putea sta la baza sindromului deficitului de atentie (ADD).
http://descopera.ro/