marți, 30 noiembrie 2010

1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei

Foto: maslinul supranumit arborele civilizatiei.
Aceasta zi care ar trebui sa fie o zi de bucurie pentru intregul popor, este o zi mohorita ca sufletele noastre. Pe linga faptul ca a fost prost aleasa  la inceputul iernii cind se stie ca, daca nu este ger este o zi  urita de toamna tirzie, nu este macar  inseninata de o viata   cit de cit multumitoare.
Mizeriile care se spun la tv. de  clampaii de partid nu reusesc sa  faca altceva dec, sa bage mai devreme sau mai tirziu un intreg popor la balamuc.
 Tot timpul pe un ton certaret ni se spune ca, de aceea sintem aspru pedepsiti pentru ca noi toti, sintem de vina si nimeni altcineva. Si ca toata aceasta nenorocire adusa fara voia noastra pe capul nostru, este  din cauza noastra si numai asa  vom  iesi (care v-a mai iesi ) din aceasta prapastie, condusi de  nemernici totul este spre binele nostru. Deunazi am vazut la o emisiune stiintifica, ca in Mauruitania se  poarta femeile grase. Si pentru asta fetitelor de 4,5 ani incepind li se da obligatoriu sa manince. Cind nu mai port se striunge  cite un picior intre 2 lemne pentru a le forta sa manince chiar daca vomita.  Reporterilor li s-a spus chiar de catre tatal lor ca, asta este spre binele lor. Se vor marita mai repede si vor ocupa un loc important in inima barbatului. Si toata aceasta tortura  este numai pentru binele lor, nemaispunindu-se ca multe fetite se imbolnavesc de pancreatita si mor. Asta este spre binele lor. Aceasta gindire inapoiata si barbara, este si in capul conducatorului suprem al tarii. Totul este spre binele nostru.Nu stiu altii cum fac sa-si primeasca informatiile de peste zi dar eu,  unul din televizoare, il tin pe stiri iar celalalt in camerea alatur, pe emisiuni  despre calatorii,  stiinta sau orice altceva care sa-mi capteze atentia. Si numai  trecindu-mi pe la ureche  idioteniile clampailor care ar trebui pedepsiti, pentru ca intretin aceasta  crima asupra poporului nostru ca, ne vor binele si toata mizeria pe care o traim este spre binele nostru. Eu nu pot sa stau sa ma uit la o emisiune de dezbatere, in care sint invitati calaii nostrii si  sa fiu linistita. Trebuie sa am alte informatii la care sa ma uit. Asa ca ziua asta mohotita ca in fiecare an de 1 dec. (parca numai odata a fost soare),  reprezinta exact sufletul nostru mohorit  si  in hibernare asteptind sa vina primavara si pentru noi, care sintem dintotdeauna in Europa dar numai prin gindirea malefica, a conducatorilor pe care singuri ni i-am ales, din nestiinta sintem mai in urma, ca triburile africane.  Nu va pierderti nadejdea ca s-a dat si la tv. exemplu ca tara noastr, s-a refacut in mai multe rinduri de-a lungul istoriei si a renascut  mai frumoasa ca inainte. Dar mai dureaza si cu vointa noastra a tuturor si prin unire, vom scapa de acesti imbecili.  Anul viitor pe vremea asta sa privim plini de speranta, spre viitorul nostru si al urmasilor nostrii.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Dia Europeo de la Opera en Pamplona

luni, 29 noiembrie 2010

Marea Unire 18 nov./1 dec. 1918

Nu mai reiau  din punct de vedere istoric  semnificatia acestei zile pentru noi  romanii. Ma basez pe  cultura generala solida si de nezdruncinat a cititorilor. 
Nu este cu nimic  mai prejos in  serbarea  infaptuirii Unirii Romaniei daca,  dupa revolutie nu se lua aceasta initiativa paguboasa . Ziua sa fie  pusa  intr-o perioada a anului cu frig, ploi, noroaie. Parada militara se desfasoara marsaluind  prin ploaie si noroi la 99% din aniversari. Fac apel,  la inteligenta dvs,. ca stii  si nu va mai spun eu imprejurarile in care s-a declarat Unirea Romaniei. Si modul  periculos in care s-a desavirsit.
Parlamentarii  primului Parlament dupa revolutie nu au vrut sa aleaga 9  mai ,care cuprindea mai multe sarbatori, printre care Ziua Independentei(1877), sfirsitul celui de al 2-lea razb. mondial(1945), prin infringerea Germaniei naziste de catre URSS, Ziua Europei (1950) si daca vrem 8 mai ziua  primului congres al PC din Romania sustinut in strainatate prin reprezentant(Cristescu). Dar s-au temut ca 1 Mai este aproape si sint 2 zile libere. 10 mai, ziua regelui este acolo  daca se dau 9 si 10 mai libere si in concluzie mai bine iarna.
De ce sa ne bucuram noi romanii de  o zi frumoasa de sfirsit de primavara? Sa iesim la iarba verde cu mici si bere,cu imbracaminte de vara  frumoasa in culorile pastelate? I-am invidiat in fiecare an pe tigani cu ziua lor de 7 apr., cu joc  si voie buna sarbatorita cu iesiti la iarba verde. Noi sintem pedepsiti,  important este sa simtim ca este ziua noastra a tuturor romanilor, caci fiecare zi din an este importanta in istoria tarii. Dar prostia unora se rasfringe asupra noastra neiertatoare cu frig, ger, noroi si ploaie. Avem ce meritam.
Ce bine era daca si la noi ar fi ca in Elvetia cind dupa semnarea a 100.000 de cetateni o petitie,  se poate  face o lege. Legea la noi sa fie pentru asezarea zilei tarii noastre intr-o  perioada a anului, in care sa ne bucuram si noi de sarbatoare. Si alte tari au facut asta. Noi de ce nu ??? Asta NU INSEAMNA CA NU DAM IMPORTANTA ZILEI DE 18 nov./1 dec.1918.
La Multi ani de Ziua Romaniei  tuturor romanilor si sa speram ca dupa ce vom arunca din circa noastra hotii, vom aseza lucrurile pe fagasul lor normal si vom rezolva si aceasta  situatie pentru noi, ca sa ne bucuram de Ziua Nationala a Romaniei.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Imnul legionarilor cazuti


http://dariaion.blogspot.com/

Noaptea de 29/30 nov.1938

 "- Camarazi ...in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Z. Codreanu si alti 13 fruntasi ai Miscarii Legionare au fost ucisi miseleste din ordinul regelui tradator Carol al II-lea, intrând în eternitate ca martiri ai Neamului si mucenici ai lui Hristos!!!
  Glorie eterna marilor martiri ai Neamului Romanesc care nu au sovait nici o clipa sa-si dea viata pentru Neam si Tara !"

Creatura fantastica din Thailanda

O serie de fotografii, prezentând o creatură stranie găsită în Thailanda, au apărut pe site-ul Wonders World. Nu se ştie încă ce ar reprezenta exact această creatură: unii sugerează că ar putea fi un fetus de vacă, pe când sătenii din Thailanda cred că e o creatură ce deţine puteri speciale.
Fotografia de la începutul articolului nu cred că are nevoie de prea multe comentarii. Ea ar merita să se afle pe paginile tuturor ziarelor şi revistelor importante din lume. Sătenii din Thailanda, acolo unde a fost descoperită creatura, au început s-o venereze. Ei i-au adus ca ofrandă sucuri şi i-au aprins în jurul său beţişoare parfumate. I-au adus chiar şi un ventilator, pentru ca acest trup misterios să fie bine păstrat, pentru a fi analizat de oamenii de ştiinţă.
Alte fotografii cu această creatură fantastică, le puteţi vedea AICI: http://www.wonders-world.com/2010/11/strangest-creature-found-on-e
http://dariaion.blogspot.com/

Cit de credibil este ghicitul in carti?

Ghicitul în palmă şi mai ales cel după fizionomie pot fi cât de cât credibile, pentru că se bazează pe trăsături pipăibile, care disting şi caracterizează, semne particulare care sunt opera naturii şi pe care le putem accepta ca semnificative, pentru că sunt specifice fiecărui individ. Dar cărţile de joc, produs al omului străin de viitor, ca şi de trecut, nu au nicio legătură cu persoana care le consultă. Pentru o mie de persoane care le consultă ele vor spune acelaşi lucru şi vor aduce diverse pronosticuri de douăzeci de ori penru acelaşi lucru.
Un bărbat tânăr, deghizat în femeie, a consultat o faimoasă ghicitoare în cărţi; ea n-a fost capabilă nici măcar să descopere faptul că se adresa unui bărbat; i-a prezis că va naşte două fete. O domnişoară de 18 ani, curioasă, a fost la mai multe ghicitoare: una i-a prezis că nu se va căsători deloc, alta că o va face o singură dată şi va avea patru copii, iar a treia că va fi în mare pericol la a doua naştere şi că va muri la 40 de ani. Persoana respectivă a fost căsătorită de trei ori, are 72 de ani, e văduvă şi n-a avut niciun copil.
Am putea da asemenea exemple şi aduna multe poveşti despre ghicitoare şi ghicitul în palmă şi în trăsăturile feţei, lucruri care demonstrează că viitorul nu se lasă descoperit chiar aşa de uşor.
http://dariaion.blogspot.com/

Ninet Tayeb - Barefoot


http://dariaion.blogswpot.com/

Armagheddonus spunea ....

Nu îi iertaţi!
o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…
în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…
nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi
fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…
aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…
ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…
pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…
din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…
ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…
nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare…
nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…
pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…
nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul de-a pieri…
Costinel Petrache
http://dariaion.blogspot.com/

duminică, 28 noiembrie 2010

O-Zone Eu nu ma las de limba noastra


http://dariaion.blogspot.com/

Salvati Armata Romaniei !

Organizaţiile si persoanele semnatare ale acestei petitii cheamă toţi ROMANII să spună NU HOTARAT  batjocoririi traditiilor si valorilor morale ale POPORULUI ROMAN si, in special al celui de al doilea pilon al stabilitatii statale ARMATA. Pentru bunicii nostri imbracati in haina militara care, prin jertfa lor, au facut ROMANIA MARE, pentru părinţii nostri care au murit în cel de al doile Razboi Mondial, pentru fratii nostri care in conditiile vitrege ale comunismului au conservat si dus mai departe tot ce are mai sfant acest neam, pentru copiii nostri carora actuala putere le- gasit ca singura solutie de supravietuire răspândirea in toată lumea, aceasta petitie! Orice retinere de la semnatura inseamnă un vot pentru fortele oculte care au un singur scop: DISPARITIA ROMANIEI DE PE HARTA EUROPEI. Semnati  pentru Libertate, pentru Dreptate, şi pentru Democraţie, pentru Romania si brava ei armata! PETITIEONLINE.RO
 

Semnati  pentru Libertate, pentru Dreptate, şi pentru Democraţie, pentru Romania si brava ei armata!
• Semnatura tuturor este extrem de importanta.
• Dacă nu semnati , alţii vor  decide pentru voi .
• Dacă nu semnati, fortele oculte vor reinstaura tirania.
• Reamintiţi-vă ca pana acum Armata a fost permanent sprijinul sigur la greu, ca de fapt Armata este formata din tatii, sotii, fratii cumnatii si nepotii vostri.
• Semnati pentru restabilirea rolului Armatei in societatea Romaneasca, pentru restabilirea Adevărului Istoric despre aceasta.
• Semnati pentru ostenii lui Ştefan Cel Mare, Mircea Cel Batran şi ai Viteazului Mihai.
• Cercetaţi-vă conştiinţa şi semnati pentru tradiţiile cu care v-aţi născut.
• Semnati  pentru ca Armata sa fie tratata egal cu celelalte armate din Europa şi din NATO.
• Semnati pentru respectarea statutului cadrelor militare si al sodatilor si gradatilor
• Semnati pentru ca asemanator celorlate Armate din  Europa si din NATO militarii sa beneficieze in continuare de pensie ocupationala.
• Spuneţi un NU hotărât arbitrariului, răului şi posibilităţii reinstaurării lui.
. Semnati pentru interzicerea folosirii gradelor si insemnelor militare ca instrumente de propaganda politicianista.
. Semnati pentru retragerea gradelor si insemnelor militare acordate lientelei politice fara nii un fel de legatura cu serviciul militar
• Viitorul este al celor care cred in Dreptate şi Democraţie,in Traditie si Adevar Istoric.
• Semnati  cu inima şi apropiaţi-vă de izvoarele adevarate, nu false ale Romanismului .
 Aşa să ne ajute Dumnezeu!


General de brigada.(r) Nicolae GROPAN
http://exploziv-news.ro/

Hitler: Fara petrolul din Romania nu atacam URSS-ul

În iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde, care, deşi se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute de sovietici ca un aliat vasal al Germaniei naziste. La întâlnirea dintre cele două părţi, un microfon „uitat” deschis de către radioul naţional din Finlanda îl va înregistra pe Hitler având o discuţie neprotocolară cu mareşalul Mannerheim. Principalul subiect l-a constituit războiul contra URSS, dar şi importanţa strategică pentru Wehrmacht a României.

Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost ziua de naştere a mareşalului şi comandantului suprem al forţelor armate finlandeze, Carl Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere de vizita lui Hitler, finlandezi au evitat să îi facă o primire oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca loc pentru discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.
Conform radioului finlandez, întâlnirea a durat o oră şi a avut două părţi. In prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler a ţinut un scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim. În cea de a doua parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între Hitler şi Mannerheim. Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost înregistrate.
Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele radioului finlandez până în 2004.

Inamicul comun: URSS

Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie. O mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce priveşte o eventuală alianţă cu Germania. Finlandezii s-au aşteptat ca Hitler să le propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce încălca flagrant linia adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta pe teritoriul sovietic. De altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de simpatie internaţională pe care şi-l câştigase în urma atacului sovietic.
De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se asigure că Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinând pe loc trupe ale Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a lupta contra Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus oficialităţilor finlandeze o implicare mai puternică în războiul contra URSS, dar aceştia să fi refuzat. Din înregistrare, care se termină brusc, lipseşte însă o astfel de discuţie.

Contextul militar al vizitei

După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 decembrie 1941, pe frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa Moscovei înapoi înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu mari pierderi de către armata germană, în februarie 1942, la doar o sută de kilometri de Smolensk. Armata Roşie a reuşit însă să recucerească oraşul Rostov, punct de mare importanţă strategică.
Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă,  Stalin hotărăşte lansarea unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 mai 1942, în zona Harkov. Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de  Armata VI-a germană condusă de Friedrich von Paulus. După câteva succese iniţiale, ofensiva a fost oprită de germani, care au contraatacat puternic. Printr-o dublă învăluire în zona Harkov, germanii au încercuit un sfert de milion de soldaţi ruşi. În ciuda încercărilor disperate ale ruşilor de a sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi ruşi au căzut prizonieri în mâinile germanilor.
În vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul. Cucerirea resurselor petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului deveniseră ţintele cele mai importante pentru Wehrmacht, în detrimentul ocupării Moscovei.

Analiza lui Hitler

În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. „Vremea” l-a obligat să atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui 1939, aşa cum ar fi dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a fost … Italia. Greutăţile întâmpinate de aliaţii italieni, atât în Africa, cât şi (în special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere şi la o scădere a forţei de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că a subestimat puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace URSS-ul încă din 1940. Momentul hotărâtor în luarea acestei decizii a fost întâlnirea cu ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.

Despre România

Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor  cinci milioane de tone de petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coşmarul cel mai mare a lui Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului 1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României.
Din nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor acordate României.

Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim -  4 iunie 1940

Hitler: … Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)
MannerheimNoi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.
HitlerE foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: “Aţi înnebunit!”
Mannerheim35.000?
Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis… “Dumneavoastră” (…) dacă un general de-al meu  mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis… “Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!”. N-aş fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (…) habar nu aveam.
http://garduldefier.wordpress.com/ 
http://odorica.blogspot.com/

Daca eu insumi n-as fi, nici Dumnezeu n-ar fi

Se ştiu foarte puţine despre Meister Eckhart, un mistic german din secolul al XIII-lea. Totuşi, se poate spune că el este sursa unei noi forme de conştiinţă, care avea să-i confere Europei Nordice o poziţie dominantă în lume.
Născut în apropiere de oraşul Gotha din Germania, în anul 1260, a devenit călugăr dominican, apoi stareţ şi în cele din urmă i-a succedat lui Toma d’Aquino la catedra de teologie din Paris. Al său Opus Tripartitum, de aceeaşi anvergură cu Summa Theologica, nu a fost niciodată finalizat. Eckhart a murit în vreme ce era judecat, acuzat fiind de erezie.
De la el ne-au parvenit câteva predici, unele dintre ele fiind transcrise de locuitorii din Strasbourg, care nu mai auziseră niciodată asemenea idei:
- Mă rog lui Dumnezeu să mă scape de Dumnezeu.
- Dacă eu însumi n-aş fi, nici Dumnezeu n-ar fi.
- Dacă eu n-aş fi, Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu.
- Dumnezeu este înlăuntru, noi suntem în afară.
- Ochiul prin care îl văd pe Dumnezeu şi ochiul prin care Dumnezeu mă vede pe mine este acelaşi ochi.
- El este El fiindcă El nu este El. Acest lucru nu poate fi înţeles de omul de afară, ci numai de cel dinlăuntru.
- Găseşte acea unică dorinţă ascunsă în spatele tuturor dorinţelor.
- Dumnezeu este acasă. Noi suntem cei care am plecat la plimbare.
- Prin nimic devin ceea ce sunt.
- Doar mâna care şterge poate scrie adevărul.
Toate aceste idei au o rezonanţă modernă. Ba poate că aţi fi surprinşi să le auziţi rostite chiar şi astăzi de preotul dumneavoastră.
http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Serghei Esenin Ducu Berti Focul vinat e gonit de vint


http://dariaion.blogspot.com/

Spovedania unui huligan de Serghei Esenin (1895-1925)

Focul vanat e gonit de vant,
zarile-au uitat sa ma mai doara…
de iubire-ntaia oara cant,
la scandal renunt intaia oara.

Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.

E de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul.

Tu – mers gingas, tu surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.

Carciumile le-as uita pe veci
n-as mai sti nici versul ce inseamna
de-as atinge-aceste brate reci
si-al tau par ca floarea cea de toamna.

Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara
(1923)

http:dariaion.blogspot.com/

De vorba cu Adrian Paunescu (1999). (1943-2010)

“Adevărul e că pe duşmanii mei tocmai asta îi enervează: supravieţuirea mea în două regimuri politice, în ciuda riscului la care m-am expus, în ambele. Starea de agitaţie care-i cuprinde şi înjurăturile ordinare pe care le rostesc la adresa mea mă fac să cred că-i animă, nu numai diverse răzbunări personale, ci şi că, întocmai lui Ivan Ivanovici Ivanov - care a primit în octombrie 1917 ordin să arunce poduri în aer, iar fostul lui şef, care-i dăduse acest ordin, îl întâlneşte în 1977 punând, sârguincios, dinamita chiar propriului său palat de om care ajunsese ministru -, aceşti domni nu au fost demobilizaţi.” (Adrian Păunescu). "Vă e frică de moarte?". "Nu mi-e frică. Mi-e mai puţin frică astăzi decât atunci când eram tânăr! Nu mai am fereala aia, spaima aia, când mi-au apărut primele extrasistole şi credeam că pot muri...


Vă e frică de moarte?

Nu mi-e frică. Mi-e mai puţin frică astăzi decât atunci când eram tânăr! Constat, cu surprindere, că fetiţa mea mă întreabă când l-am văzut eu, ultima oară, pe Mihai Viteazul. Pentru fetiţa mea nu există timp. Probabil că la această atitudine ar trebui să ajungem cu toţii. Nu mai am fereala aia, spaima aia, când mi-au apărut primele extrasistole şi credeam că pot muri...

De tânăr!

Da, de tânăr şi că nu pot ajunge nici măcar la primul om care ar fi în stare să mă ajute sau, în cel mai rău caz, să mă audă. Realmente, nu mai am nici o teamă. Mi-e uşor greaţă de penibilul prin care ar trebui să trec. De asta ar mai fi vorba, un fel de frivolitate în exces.

Nichita se temea de moarte! V-a fost vreodată teamă că o să muriţi în somn?

Da, toată adolescenţa, toată tinereţea mi-a fost teamă că n-aş putea să-mi controlez ultimele clipe. Şi m-am îngrozit. Dar, la puţin timp după împlinirea vârstei prin care treci tu, am început să mă liniştesc. Până la urmă, nici nu mai contează cum mori. N-aş vrea, însă, să mor înainte ca Basarabia şi Bucovina să se întoarcă la Patria-mamă. Adică, dacă am avut de mic o obsesie, din casa bunicului meu şi a tatălui meu şi până astăzi, asta a fost: integritatea teritorială! România Mare, România întreagă. Însă, îţi spun: noi nici în România Mare nu vom fi fericiţi! Suntem un popor destinat zbuciumului nefericirii şi nestatorniciei. Eu sper să ajungem în România tuturor teritoriilor locuite de români, eu sper să mor în România Mare. Dar nu vor spori decât grijile. Este o fatalitate pentru noi, românii, să nu ajungem să ne bucurăm aproape niciodată de ceea ce facem!

Fiecare om are un călcâi al lui Ahile. Dumneavoastră?

Punctele mele vulnerabile sunt calităţile mele. Dacă n-aş avea sensibilitate, aş fi de neînvins. Dar am sensibilitate şi relansez, în fiecare confruntare, o bătălie împotriva mea, în primul rând pentru că sensibilitatea nu e un bun gardian. Eu nu pot să spun orice, pentru că mi-e ruşine. Apoi, tot o calitate a mea este empatia, faptul că mă pun în locul altuia. E greu, când te pui în locul altuia, să câştigi o bătălie. Pentru că omul în locul căruia te pui... nu se pune în locul tău.

Să trecem atunci la poezie. Cum o definiţi?

Nu, nu pot. Poezia nu poate fi definită.

Dar iubirea?

Iubirea?

Da.

Este motorul lumii. Motorul lumii căruia noi îi spunem combustibil. Mereu plătim cu viaţa ca să meargă motorul lumii.

Care sunt marile iubiri ale vieţii dumneavoastră?

Asta e greu de spus. E greu de spus, pentru că n-am un clasament riguros şi rece. Toate femeile pe care le-am iubit sunt sfintele calendarului meu.

Cât de multe sunt?

E un calendar ortodox întreg, o parte dintr-un calendar catolic, o parte dintr-un calendar mozaic, o parte dintr-un calendar protestant etc.

S-ar putea scrie o carte despre toate iubitele dumneavoastră?

Eu am scris ceva, dar n-am avut tăria să duc totul până la capăt. Am şi publicat, în 1990-1991, fragmente dintr-o carte. “Vinovat de iubire”. “Vinovat de iubire” este un roman al tuturor marilor mele iubiri. Şi nici una n-a fost mică, dintre iubirile mele. Dar cea mai mare probabil că este aceea care m-a făcut să fiu cel mai bun.

Vă e teamă de nemărginire?

Da, am o anumită reacţie, de blocaj, în faţa nemărginirii. Deşi nemărginirea e Totul, dar e o nemărginire cartelată. Dar, dacă mă uit de sus în hău, nu mi-e bine. Dacă mă uit în orizont şi orizontul nu are nici o fântână în cale, nici un stog de fân, mă deprimă.

Ce este visul?

Ei, dac-aş şti eu ce e visul, aş deschide o fabrică de visuri. Nu ştiu ce e visul.

Un mijloc de comunicare cu altceva?

Nu ştiu.

Dar măcar sunteţi de acord cu faptul că este un mijloc de comunicare?

Nu ştiu, nu vreau să risc, să fiu...

Tocmai dumneavoastră, care vă pricepeţi aproape la toate...

Mă pricep la ce mă pricep. Şi dacă nu mă pricep, nu răspund. Eu, şi când mă hazardez, mă hazardez în ceea ce ştiu, nu în ceea ce nu ştiu. Doar atât pot să-ţi confirm: că există vis şi că eu, din când în când, şi, nu rar, sunt vizitat de visuri. Şi poate mai mult decât atât: sunt asuprit de ele. De visuri!

Sunt ele prevestitoare? Aduc ele vreun mesaj de undeva?

Unele sunt prevestitoare, altele amintitoare.

Amintitoare?

Da. Eu m-am întâlnit cu bunica mea, de-atâtea ori, în vis, încât nu cred că era numai prevestire, era şi amintire.

Poate fi vorba de o altă viaţă acolo, în vis?

Este, probabil, vorba despre plecarea sufletelor din corp. Pe timpul somnului. Şi sufletul e liber când pleacă din corp.

Da, dar în perioada visului e vorba de un somn fără de moarte, nu?

Atât mai spun şi gata: sufletul pleacă din corp să se reîncarneze la energia universală. Acest fapt e dovedit. În timpul somnului, al anesteziei, atunci când iei tranchilizante, sufletul iese din corp. Trezirea se face cu cutremure, cu zguduire. Atunci... sufletul reintră în trup.

Există chiar şi fotografii ale sufletului care pleacă din corp în timpul somnului. Plecând şi eliberându-se de coşmarul materiei, sufletul, acest dar divin şi nedefinit, călătoreşte unde vrea el: în trecut sau în viitor. Pentru că sufletul n-are trecut şi nici viitor. Nu sunt puncte cardinale. De aceea, nu se ştie ce este visul mai mult: prevestire sau amintire. Şi încă un aspect: nu se ştie dacă amintirea nu este prevestire. Şi cu asta, gata, hai să ne oprim.

Totuşi, în încheiere, putem afla un nume din galeria marilor dumneavostră iubiri?

Nu, nu vreau să nedreptăţesc celelalte iubiri. Ca să glumesc... aş spune că a fost un fel de “mişcare populară”!

Ce părere aveţi despre cei care se sinucid din iubire? Ca Serghei Esenin, de exemplu!

N-am o părere bună despre sinucigaşii din iubire. Mie mi se pare că nici o femeie care supravieţuieşte unei sinucideri din iubire a partenerului sau un bărbat care, de asemenea, supravieţuieşte nu confirmă, ci infirmă sinuciderea. Nu e o soluţie. Şi aşa iubirea este moarte! A te sinucide din iubire înseamnă a comite tautologii. A face redundantă o calitate care şi aşa se vede. Iubirea e moarte, e consum vital. Şi este, prin disperarea inspirată a ceea ce face omul când iubeşte, “arhitectul” definitiv al lumii. Aşa cum arată lumea, arată datorită marilor ei iubiri. Aşa că, eu, sinuciderile nu le încurajez şi nici nu le practic.

(De vorba cu Maestrul, in anul 1999, la Barca, Dolj)
Simona FICA
http://ordinulnegru.blogspot.com/
htp://odorica.blogspot.com/

vineri, 26 noiembrie 2010

Adolf Hitler a avut origini evreiesti

După ce au analizat ADN-urile mai multor rude ale fostului lider nazist, un jurnalist şi un istoric, ambii belgieni, au descoperit că Adolf Hitler a avut rădăcini evreieşti şi africane.
ADN-ul preluat de la 39 de persoane înrudite cu Hitler indică faptul că nazistul a avut legături biologice cu aşa-zisele "rase inferioare", pe care a încercat să le extermine în timpul Holocaustului.
Cei doi belgieni au luat legătura cu rudele lui Adolf Hitler la începutul anului, iar după ce le-au analizat mostrele de salivă au identificat un cromozom rar întâlnit în vestul Europei, întâlnit cu precădere la berberii din Maroc, Algeria şi Tunisia şi la evreii ashkenazi şi sefarzi, scrie The Telegraph.
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Iubita LUI HITLER ANGELA "GELI" RAUBAL

Fotografiile unei dintre iubitele lui Hitler, scoase la licitatie.


Un album cu fotografii care a apartinut unei tinere iubite a lui Adolf Hitler, Angela "Geli" Raubal, A FOST SCOS LA LICITATIE.
Albumul este evaluat la suma de 2.000 de lire sterline (2.980 de euro) si contine 35 de fotografii. Se crede ca multe dintre acestea au fost realizate de liderul nazist.
Raubal, fiica surorii vitrege a lui Hitler, a fost gasita impuscata mortal in apartamentul pe care aceasta il impartea cu iubitul in Munchen, in urma cu 75 de ani. Geli a murit la virsta de 23 de ani. Cauza oficiala a mortii a fost suicidul, totusi, nu se stie cit de obiectiva a fost ancheta politiei pentru ca inca de pe atunci Hitler era considerat o persoana foarte influenta.
Albumul va fi scos la licitatie miercuri, in Ludlow Racecourse, Shropshire.
Un purtator de cuvint al casei de licitatii a declarat: "Datorita relatiei perverse pe care Hitler a avut-o cu tinara sa nepoata ne asteptam la un interes ridicat".
http://dariaion.blogspot.com/

joi, 25 noiembrie 2010

Poezii impertinente de Ion Pribeagu(1887-1971) Pandele


http://dariaion.blogspot.com/

Somnorosul

http://drrobert-impresiones.blogspot.com/

Sa crosetam clatite ! A fost sa fie un Pa........

Foto: steag Germania Nazista.

Nimic nu ne scoate din nimicnicia   prostioarelor din viata cotidiana. Nici faptul ca  s-a anuntat ca va intra Romania in incapacitate de plata.  Ce ginduri urite, le alungam  cu mina si ce frumos este sa vezi cancanuri mincinoase pe bloguri.
Dar eu atit as vrea sa va aduc in memorie daca ati citit, sau nu venirea lui Hitler  pe val la putere in 1933, cind a fost ales cancelar. Situatia Germaniei in acel moment este de necrezut acum, cind privim in urma.
Inflatia si somajul erau atit de mari incit cuprinsese toata tara si tot acest popor harnic si ordonat.
Din  scrierile citite de mine de la aceea vreme, se spune ca  pentru a cumpara o piine mergeai cu roaba  plina cu hirtii fara valoare. Preturile se schimbau pe zi de 5 ori. Ca sa prinzi  de-ale mincarii cu un pret bun in ziua respectiva,  trebuia sa mergi de cu noapte pentru a prinde primul pret caci pina seara, se  tripla sau mai mult.  Oamenii nu munceau nimic(la un popor asa de harnic).
Orasenii mergeau la sate unde la marginea lor ii asteptau taranii cu de-ale gurii.
Orasenii din familii  bune vechi si cu stare  veneau cu obiectele de mare valoare, vechi de sute de ani provenind din familie si  le dadeau pentru 2 oua, o gaina, o bucata de brinza, putina faina si alte citeva  nimicuri dar, care si la  tarani devenisera o comoara.Cei care nu aveau ce oferi la troc, mincau o zeama calda oferita gratis de primarii, in centrul  oraselor.  Si sa nu va inchipuiti ca situatia asta devastatoare s-a intimplat  in ani de zile. S-a intimplat imediat ce Germania a intrat in  incapacitate de plata.  Hitler a promis locuri de munca pentru toata lumea, ordine si disciplina. Si asa a fost odata cu alegerea lui  Cancelar al Germaniei in 1933, a inceput  prin  angajarea oamenilor la infracstructura tarii caci, aceasta a abosorbit aproape toata forta de munca a Germaniei . Important este ca nu a mai fost nici un somer in Germania. Si apoi, a inceput inarmarea Germaniei, dezvoltind industria de armament, pentru inceperea unui razboi(al 2-lea) cu toate ca nu avea voie. Si dupa cum stim cu totii dupa 6 ani Germania era pregatita  din toate punctele de vedere, sa intoarca lumea pe dos. Dar oare la noi dupa 6 ani de la alegerea Cancelarului nostru unde sintem?  Ne imbatam cu gindul ca ne v-a ajuta U.E., ca sintem in aceeiasi caruta cu Ungaria, Portugalia si Grecia ? Dar ei au salarii  de 4 sau 5 ori mai mari ca ale noastre! Cine ne-a adus in starea asta, noi cu paminturile nelucrate de zeci de ani? Asteptam ajutor alimentar  din occident? Nu intereseaza pe nimeni. Noi crosetam clatite in continuare. Nu  vream sa  cunoastem istoria !!! Asta este istoria, o privire in urma pentru a vedea ce au patit altii inaintea noastra,  popoare harnice si disciplinate. Dar nu vrem sa stim ca si America si Germania in anii crizei din 1933 au  iesit din criza prin munca la infrastructura tarii, care nu se termina niciodata, absoarbe in totalitate somajul si oricite eforturi s-ar face, este benefica pe termen lung.
Dar noua ce ne pasa? Crosetam clatite in contuinuare si sorbim cancanurile....
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

miercuri, 24 noiembrie 2010

Primul calculator Apple si legatura sa cu "cifra fiarei" (666) si cu org.Iluminatilor

Am citit pe site-ul BBC o ştire foarte interesantă:
“Unul dintre primele loturi de calculatoare Apple a fost vândut la o licitaţie din Londra pentru suma de 133.250 de lire sterline. Computerul vine în ambalajul său original şi c-o scrisoare de vânzare de la co-fondatorul Apple, actualul preşedinte executiv Steve Jobs.

Acest model de computer a fost fabricat în doar 200 de exemplare şi a fost vândut pentru preţul de 666,66 dolari pe bucată, atunci când a fost scos pe piaţă, în 1976. Calculatorul a fost cumpărat de omul de afaceri italian Marco Boglione, un colecţionar pasionat şi iubitor de computere.

Celălalt co-fondator al firmei Apple, Steve Wozniak, care a fost şi el prezent la licitaţie, a fost de acord ca să scrie şi el o scrisoare de prezentare acestui calculator, spunând că este foarte bucuros pentru domnul care l-a cumpărat”.
Aţi remarcat şi dvs. ce am remarcat şi eu? Calculatorul în 1976 a costat doar 666,66 USD. De ce acest preţ? 666 e “numărul fiarei” din Biblie, nu? Apoi, în 1976 au fost fabricate doar 200 de calculatoare. Dacă scădem 200 din 1976, obţinem anul 1776. Dar pe 1 mai 1776 a fost fondată organizaţia francmasonică şi satanică, Illuminati. Desigur că totul sunt doar coincidenţe, nu?
http://lovendal.net/


Iuliu Maniu despre Corneliu Zelea Codreanu

Într-o oarecare mãsurã, faima detestabilã care s-a creat legionarilor este de înteles deoarece din 1941 si pânã în 1990 ei n-au putut sã rãspundã la nici una din calomniile rostite pe seama lor, iar din ’90 încoace posibilitãtile lor de a rãspunde noilor calomnii sunt infinit mai reduse decât ale calomniatorilor. Acuzatorii de azi ai Miscãrii Legionare sau n-o cunosc sau refuzã sã recunoascã valorile morale si intelectuale care au aderat la crezul ei.
Nu pot însã uita dintre oamenii politici din afara Legiunii atitudinea de onestã aprobare adoptatã de Iuliu Maniu. În 1937 acest om de o inflexibilitate proverbialã a convingerilor sale, n-a putut totusi sã nu declare: “D-l Codreanu este convins ca si mine cã fãrã a respecta regulile de corectitudine în viata publicã si particularã si fãrã a tine seama de morala crestinã, nu se poate asigura dãinuirea unei natiuni, si cã pãrãsirea acestei morale ar însemna si pentru poporul nostru ceea ce a însemnat pentru alte popoare din trecut: distrugerea si pieirea. Pentru aceasta suntem de acord în tendinta de a impune în viata particularã publicã si socialã, corectitudinea, onoarea si morala crestinã pe care astãtzi – cu durere spun – atâtia o calcã”.
În toamna anului 1944, dupã publicarea unui apel adresat tineretului de a se înscrie în partidul National-Tãrãnesc, a declarat: “Recunosc cã d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat sã adopt în lupta si salvarea tãrii cãi politice; el a ales o cale superioarã si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe cãi de înãltare patrioticã sã dãruiascã totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia sã creeze mai întâi o elitã conducãtoare si apoi un partid.” În 1945, primind vizita d-nei Codreanu, mama Cãpitanului si fiind rugat de aceasta sã-i dea un memoriu lui Petru Groza – în care se cerea eliberarea din lagãr a fiicei si a nurorii sale – Iridenta Mota si Elena Codreanu – cã fuseserã sotii de legionari, decedati cu multi ani înainte, ele nefãcând nici un fel de politicã, Iuliu Maniu le-a spus: “Nu pot sã fac nimic. Astept si eu sã fiu arestat. Doamnã, eu nu am avut copii, dar dacã as fi avut, as fi dorit sã semene cu fiul d-voastrã Corneliu!”
Redau pentru moment din memorie pãrerile Cãpitanului despre doi oameni politici: Maniu si Iunian. “Peste alte deosebiri, noi credem cã d-l Maniu este un om corect si cu tinutã moralã într-o tarã care moare în fiecare zi din lipsã de tinutã moralã si de corectitudine interioarã; cã pentru aceastã tinutã, se unelteste în contra sa, asa cum se unelteste si împotriva tineretului ceas cu ceas”. Dacã cineva mi-ar cere sã-i spun cum ar trebui sã fie profilul moral al unui dintre oamenii politici din afara Legiunii, i-as rãspunde imediat: “Ca Iuliu Maniu!” exemplu de corectitudine, integritate, curaj civic, fermitatea de a spune nu, chiar de i-ar sta împotrivã un milion de voci agresive.
Iatã acum ce a spus Cãpitanul despre Grigore Iunian, la moartea acestuia: “A dispãrut unul dintre putinii oameni de caracter care a avut curajul sã spunã numai adevãrul într-o lume dominatã de minciunã. Oameni ce nu fac parte din aceeasi generatie cu noi, sunt cu atât mai vrednici de veneratia noastrã. Sã ne închinãm deci si sã ne rugãm pentru odihna sufletului sãu. Am ordonat ca o echipã de legionari sã-l conducã la locul de veci si la coborârea în mormânt”.
Alexandru Serafim
http://blog.nouadreapta.org/

Scrisoare deschisa viitorului Sef al Statului Major General

Domnule General, 
Vă scriu cu sentimentul   temător al decenţei, dar, deopotrivă,  şi copleşitor al responsabilităţii faţă de instituţia căreia îi datorez, ca om, totul, responsabilitate care, asemenea celor mai mulţi dintre noi, ai nimănui acum,  n-a încetat să existe  odată  cu trecerea mea în corpul cadrelor de rezervă. Ba, dimpotrivă, există altfel –  liberă de orice constrângere, lucidă, nepartinică, altruistă, critică, întotdeauna asumată...
Peste puţin timp (mult a fost, iată, oleacă a mai rămas!), dacă, cine ştie, nu apar imprevizibile  circumstanţe anulatoare, mandatul actualului şef al Statului Major General se încheie. Odată cu el şi perioada cea mai tristă, tragică întru totul, a condiţiei militare naţionale, cum fu aceasta consacrată, afirmată şi confirmată în mai bine de un veac şi jumătate de istorie naţională.
Dar, negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţie, consecinţele absolutismului  alienant, prelungit  spasmodic în împlinirea antiumană  a conducătorului unic, bubele, viciile  şi puroiul acestor patru ani şi mai bine, care au caracatiţat  organismul militar românesc,  metastaziindu-i interdependenţele şi curajul libertăţii instituţionale, dar şi individuale, se vor vedea cu adevărat după  risipirea întunericului, când acesta va da brusc ochii cu lumina, când atitudinile vor putea să respire liber, când în Statul Major General, implicit în întreaga Armată, bucuria statornică a profesiei şi a conştiinţei de corp va fi „înghiţită” de normalitate.  Ştim bine unde se află, unde a ajuns Armata României, după patru ani de ocârmuire străină oricărei morale a binelui, potenţată şi întreţinută de  circumstanţe dintre cele mai murdare, pe care istoria prezentă, cea de mâine cu atât mai mult,  le condamnă şi le va condamna cu maximă severitate. Îmi repugnă orice aluzie la „greaua moştenire”, orice atribuire a unei neîmpliniri sau alta „grelei moşteniri”.  Acestea îmi par, în ultimă instanţa, măşti străvezii ale neputinţei, incompetenţei, imoralităţii. Chiar aşa stând treburile, domnule general,  nimeni nu poate să  facă abstracţie de faptul că veniţi la conducerea unei Armate demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până  dincolo de marginile firii, dezarticulată  relaţional, persecutată  moral, deposedată cu brutalitate  de  drepturile, chiar şi de obligaţiile, constituţionale,  pulverizată şi distrusă psihic.
Nu ştiu cine trebuie să fie şef al Statului Major General, nu am nici  măcar căderea opiniei, plină de gravitate şi asumare istorică,   ştiu însă, am   susţinut explicit, cine nu trebuie să  fie şef al Statului Major General.  Mai  ştiu,   cine se bate şi cine nu se bate pentru această demnitate, cine o râvneşte şi cine nu,  cine dă acatiste pe la tot felul de mănăstiri, cabinete  şi biserici spre a-l îndupleca pe Cel de Sus să-l  mai împingă o treaptă, cine  trage tot felul de sfori şi cine nu, spre a ocupa această funcţie,  de o responsabilitate imensă, covârşitoare, la care în mod firesc nu s-ar angaja  conştiinţele insalubre,  spiritele incolore şi competenţele  clătinânde, decorative ale rostului militar.  Dar,  pe-aici pe la noi,  este posibil orice.  Despre fiecare dintre aceştia, libertatea, cel puţin cea pe care sunt capabil să mi-o asum,  îmi îngăduie să am propria mea opinie, propriile mele păreri...  Iată de ce, îmi este relativ uşor să mă adresez dumneavoastră, domnule general,  care veţi fi rânduit să împliniţi istoric această demnitate naţională.  
Domnule general,
Mă  adresez dumneavoastră, oricare aţi fi în sala de aşteptare a celei mai înalte demnităţi militare,  îngăduindu-mi cu deferenţă să vă  supun  atenţie neliniştile mele regăsite cognitiv în înţelegerea de azi şi nu numai a condiţiei militare. Iată-le...
1. Reabilitaţi degrabă prestigiul celei mai înalte demnităţi militare a statului, compromis şi mutilat până la descompunere de anonimul dumneavoastră predecesor. Aduceţi în conduita dumneavoastră, drept  pildă, oricare din exemplele înaintaşilor dumneavoastră şi ridicaţi-vă, măcar, la înălţimea faptelor lor ştiute de istorie.
2.    Luaţi neîncetat în seamă faptul că, fiind unul dintre  generalii de prestigiu ai Armatei României, nu sunteţi singurul care merită această demnitate. Sunt, poate, generali mai buni decât dumneavoastră, care, prin merite dovedite şi nu doar proclamate, ar fi fost la fel de îndreptăţiţi să ocupe această funcţie, dar numai „întâmplarea” a făcut să fie altfel.
3.    Nu uitaţi de unde aţi plecat, nu uitaţi că ascensiunea dumneavoastră a început din bocancii înnoroiţi ai poligoanelor de instrucţie, dar mai cu seamă nu uitaţi că mâine-poimâine, mai devreme sau mai târziu, respectul de care vă veţi bucura ca fost, este, esenţial şi irevocabil,  calificativul ultim acordat personalităţii dumneavoastră.
4.   Apropiaţi-vă de cei care au puţin şi se mulţumesc cu atât şi trataţi cu prudenţă pe cei care au mult şi care nu se mai satură. Aceştia  vor mereu mai mult, mereu mai mult...
5.    Colaboraţi productiv, fără să abandonaţi câtuşi de puţin arhitectura şi esenţa demnităţii militare, cu ministrul care respectă şi iubeşte aplicat Armata şi nu intraţi în cârdăşie cu impostori, ticăloşi, aventurieri şi nemernici ajunşi, prin înţelegeri de tarabă şi trădări de crez şi ideal,  în fotoliul ministerial al Apărării.
6.   Intăriţi fraternitatea dintre arme, atât de greu încercată în anii din urmă.  Trataţi fratern, cu un plus de înţelegere şi apropiere, camarazii din Forţele Navale. Marinarii militari au fost dintotdeauna, sunt şi, nu am nicio îndoială, vor fi oameni minunaţi, camarazi de excepţie, profesionişti desăvârşiţi. Ei nu au absolut nicio vină că un impostor, un nevrednic întru toate,  ajuns să conducă Armata României,  a dezlănţuit din primul moment o represiune dintre cele mai abjecte împotriva celorlalte arme, cu precădere împotriva liderilor din Forţele Terestre. Da, nu am uitat, şi Forţele Aeriene au fost decapitate!
7.    Fiţi neîncetat  aproape de talpa  tăvălită a Armatei.  Fără ei, dumneavoastră, şef al Statului Major General, nu aţi avea niciun sens. Deopotrivă, luaţi în grijă şi ascultare tovarăşii noştri de muncă civili. Ei sunt militarii fără uniformă ai Armatei.
8.    Nu vă îndepărtaţi prietenii de-o viaţă, în beneficiul circumstanţial al  „prieteniilor” care se vor  înmulţi  epidemic în jurul dumneavoastră. Adevăratele prietenii se nasc şi se dezvoltă  spre a  rămâne, în anii frumoşi, simpli şi neîntinaţi ai vieţii, când nimeni nu cere nimic nimănui.
9.   Aduceţi-vă în sprijinul imediat, cursiv al rolului dumneavoastră formal, colaboratori pe care-i consideraţi mai buni, mai valoroşi decât dumneavoastră, capabili să vă îndrepte fără nici cea mai mică reţinere erorile, să vă împlinească înţelegerile, să vă optimizeze oportun deciziile, şi nu colaboratori care să-şi snopească traumatizant călcâiele, urlând, cu pieptul încărcat de spume,  „Am înţeles!”. Aceştia din urmă vă vor duce spre pierzanie. Nu uitaţi că de subordonaţi slabi se înconjoară doar şefii slabi; şefii puternici îşi doresc subordonaţi puternici. Exemplul oferit de cel mai slab dintre şefii care au condus Statul Major General, trebuie avut neîncetat în seamă.
10.                     Concentraţi-vă programatic atenţia asupra evoluţiei  profesionale şi împlinirii  umane a cadrelor tinere – ofiţeri, subofiţeri, militari angajaţi. Ei sunt temeiul de  azi al vitalităţii militare şi substanţa ei de mâine. Pe ei, jertfe uitate curând, îi aducem din războaie de departe în sicriele sigilate ale morţii pentru România, pe ei şi nu pe cei care decorează slinos  birourile care le justifică existenţa sau  cabinetele şefilor care nu prea ştiu de unde vin, dar ştiu pe de rost încotro se îndreaptă. 
11.                     Daţi credit loialităţii, dar celei care respiră prin performanţă, nu prin intense şi neobosite exerciţii de măgulire a sensibilităţilor atrofiate; loialităţii prin cultivarea demnă a subordonării, nu prin devertebralizarea nechinuită a reprezentării; prin autodepăşirea referenţială  a limitelor, nu prin acordul cu îngăduinţa tacită a mediocrităţii; prin libertatea  deplină a spiritului, nu prin aservirea lui oleaginoasă; prin curajul firesc de a spune ceea ce gândeşti, nu ceea ce convine corzile sensibile ale auzului unidirecţional...
12.                     Între militari nu sunt decât diferenţe de grad  şi rol. Preţuiţi-i şi iubiţi-i pe toţi deopotrivă şi în egală măsură  şi nu uitaţi o clipă faptul că cei cu grade mici sunt mai apăsaţi de nevoi, mai singuri în faţa greutăţilor, mai expuşi nedreptăţilor, fie acestea cronice sau conjuncturale. Pe ei ascultaţi-i  mai mult, mai atent, mai cu grijă...
13.                     Recurgeţi neîntârziat la neutralizarea morală a apropiaţilor incolori ai, încă, actualului lider. Ei au fost instrumentele de descurajare, aplatizare şi nonsens ale celui dintâi amiral de uscat al tuturor timpurilor, spirite oleaginoase, lipsite de personalitate, avide de mărire, putere şi bani. Aceştia vă pot fi de folos prin decenţă, reţinere şi trudă concretă, nu doar asumată. Credibilitatea acestora, în rostul ei complex, înrâuritor, este compromisă irecovacabil.
14.                      Dislocaţi „baronii locali” ai Armatei şi orientaţi-le utilitatea spre îndeletniciri conforme posibilităţilor lor generale şi particulare şi nu cu capacitatea de a se superpune sistemului, spre a-l stoarce de vlagă, demnitate şi onoare. Păstrarea lor vă decredibilizează, prelungind agonia şi teama, certificând metastaza.
15.                     Îndreptaţi, atât cât este posibil, moral cel puţin, nedreptăţile care au afectat grav oameni şi care au schimbat destine.
16.                     Reinstauraţi dreptul cursiv al bucuriilor mărunte, inerente oricăror construcţii/aşezări lucrative, şi eradicaţi cu maximă asprime delaţiunea, ipocrizia, impostura şi servilismul. Ele au nenorocit seninul şi încrederea dintre oameni!
17.                     Prezenţa României în NATO nu înseamnă, din perspectiva imediată a filozofiei euroatlantice, doar trimiterea  militarilor  români în teatrele de operaţii, ci şi impunerea aplicată a înţelegerilor noastre despre evoluţia fenomenului militar contemporan  în dezvoltările conceptuale ale strategiilor nord-atlantice. Cei aproape cinci sute de doctori în ştiinţe militare, dacă nu cumva mai mulţi,  trebuie să-şi dovedească meritul acestei ajungeri.
18.                     Consolidaţi neîncetat unitatea de corp a Oştirii, dezvoltaţi preţuirea jumătăţii active a condiţiei militare pentru cealaltă jumătate, din rezervă, şi puneţi în rost formal instituţia celor care au condus Statul Major General. Rămaşii în viaţă sunt un patrimoniu care nu trebuie lăsat în plata Domnului!
19.                     Reuniţi sub autoritatea dumneavoastră  valorile cursive ale instituţiei militare naţionale, de oriunde ar fi acestea, active sau în rezervă. Centraţi-vă proiectele, edificările şi aşteptările pe valorile dovedite ale instituţiei militare naţionale, sunt asemenea valori, şi nu pe altitudini de carton, gonflate la maxim de conjuncturi derizorii. Preţuirea integrală a valorilor condiţiei militare naţionale este imperativă.
20.                     Recurgeţi, în regim de primă urgenţă, la angajarea şi asumarea explicită a unui program de încurajare morală a Armatei şi de recredibilizare socială a condiţiei militare naţionale. Ieşirea din această prăpastie, a lipsei de încredere în condiţia militară şi în rostul social al Armatei, este imperativă, întrucât, dincolo de orice detaliu de ordin economic, criza este morală.  Şi nu uitaţi, pierderea încrederii sociale este greu reversibilă.
21.           Reconstruiţi neutralitatea politică a instituţiei militare, afectată profund, în special în straturile superioare, de imixtiunile oligofrene ale trepăduşilor şi lepădăturilor politice.  Sfidaţi făţiş, ferm  şi, dacă este cazul,  brutal orice încercare de amestec politic în treburile Armatei, oricare ar fi culoarea rujului politic de pe buzele nesătule de neadevăr extrem. 
22.                     Valorificaţi potenţialul de preţuire a instituţiei militare naţionale, încă existent semnificativ şi în forme concrete, din spaţiul social românesc. Altitudini de necontestat ale elitei intelectuale naţionale, care acordă maximă preţuire instituţiei militare, sunt, din păcate,  ignorate sau  tratate cu o condamnabilă neconsiderare.
     De asemenea, domnule general, să nu fiţi încă o botniţă  de serviciu aplicată  Armatei României, ci cuvântul ei liber, demn, constituţional, astfel încât în respiraţia şi  în silabele  bine rostuite ale cuvântului dumneavoastră   să se regăsească respiraţia şi silabele de gândire, aspiraţii şi aşteptare ale fiecărui militar, ale întregului organism  militar naţional. Să nu scape atenţiei dumneavoastră dezobedientizarea  politică a ierarhiei militare şi excluderea amestecului politic în treburile cu inalienabil specific militar; „spargerea”  entităţilor cu manifestări sectare şi îndepărtarea nucleelor în jurul cărora acestea gravitează; decăpuşarea  folosirii banului public şi îndreptarea  riguros controlată a acestuia  pe drumul maximei eficienţe,  în folosul constituţional al Armatei; erodarea îngrijorătoare a autorităţii formale, cu consecinţe nemijlocite în croirea unei stări de fals şi incertitudie  a raporturilor dintre şefi şi subordonaţi şi câte-or mai fi...
     Domnule general,
     Chiar râvnită îndelung, nu acceptaţi această funcţie doar spre a defila copleşit de măreţie şi importanţă în faţa oglinzii din sufragerie; acceptaţi-o doar dacă, în forul dumneavoastră interior, sunteţi dominat de certitudinea că îi puteţi împlini deplin răspunderile. Oricât de mult aţi râvnit-o, de nu sunteţi vrednic de această demnitate, refuzaţi-o. Nu oricine, domnule general, se poate înălţa până la un gest de o asemenea măreţie morală, de o asemenea onoare – să refuze întâia demnitate militară a ţării sale!
    Domnule general,

         Mi-am îngăduit aceste gânduri care, poate, nu sunt doar ale mele, mistuit de dorinţa de a-i fi oleacă mai  bine instituţiei căreia, tot restul zilelor mele, nu am să-i pot oferi îndeajuns de mult, spre a-i arăta recunoştinţa pe care i-o port.  De asemenea, mi le-am îngăduit deoarece am câţiva ani peste anii dumneavoastră,  cunosc realităţile  morale care vă responsabilizează de-acum existenţa şi, nu este lipsit de importanţă, am învăţat câte ceva din propriile mele greşeli.
      Iar mie, în încheiere, vă rog să îmi permiteţi să îmi iubesc în continuare instituţia nu mocirlându-mă la picioarele liderilor ei, ci arătându-i pe mai departe, de-or mai fi, bolile cronice, viciile incurabile, bubele puroinde  şi nu poticnelile de parcurs.    
De vă veţi fi gândit şi dumneavoastră la toate acestea, cu atât mai bine.
    Cu  consideraţie,
                 Colonel (r) Costinel Petrache

Link http://ziarulscmd.blogspot.com/