duminică, 31 octombrie 2010

Azi se implimesc 21 de ani, de la uciderea Mihaelei Runceanu(4 mai 1955- 1 nov.1989 ) Numele criminalului nu merita mentionat .

Columb a fost absolvit de vina, de a fi adus in Europa sifilisul

Mai puteţi avea încredere în ştiinţă? După ce a fost acuzat c-a adus sifilisul în Europa, Columb a fost acum absolvit de această vină

Ştirea de mai jos, din ziarul The Telegraph, e interesantă doar dintr-un anumit punct de vedere: aceea a neputinţei ştiinţei în a stabili adevărul.
“Cristofor Columb şi echipajul său a fost de-a lungul timpul blamat pentru că a transmis sifilisul din America în Europa, după prima sa călătorie istorică. În 1493, ei s-au întors în Spania pentru a aduce veşti dincolo de Atlantic, şi, se credea că, tocmai în acea perioadă, au apărut primele cazuri de sifilis, boală care în trecut ducea, inevitabil, la moarte.
Dar, oamenii de ştiinţă au găsit acum dovezi că această boală a existat în Europa cu mult înainte ca să se nască Columb. Nişte schelete dezgropate şi aflaţi într-un cimitir din estul Londrei arată clar că această boală exista cu cel puţin două secole înaintea apariţiei lui Columb. Astfel, arheologii au găsit urme ale sifilisului pe cranii şi pe membre, indicând faptul că acei oameni suferiseră de această boală. Brian Connell, un expert al Muzeului Londrei, cel care a studiat scheletele, a afirmat că nu există niciun dubiu că ele au fost îngropate înaintea călătoriei lui Columb. Datarea cu radiocarbon a mostrelor este estimată a avea 95% certitudine.

Două din scheletele sifilitice proveneau din perioada 1200-1250, pe când alte cinci din perioada 1250-1400. Ele au fost îngropate împreună cu monezi şi alte obiecte, ajutându-i astfel pe experţi să colaboreze rezultatele cu datările de radiocarbon. Dl Connell a mai spus: ‘Suntem încrezători că Cristofor Columb nu este un factor care a răspândit boala în Europa. Aceasta pune capăt definitiv ‘teoriei Columb privind sifilisul’”.
Mai ţineţi minte ştirea de acum 1 an de zile? http://www.lovendal.net/wp52/cristofor-columb-a-descoperit-america-dar-a-raspandit-in-europa-sifilisul/ Cea în care bietului Cristofor Columb i se punea în cârcă răspândirea în Europa a sifilisului. Acum, se afirmă exact opusul. În aceste condiţii: cum aţi putea avea încredere în ştiinţă? Acum spune ceva, peste 1 an sau 2 se răsuceşte la 180 de grade.
Stau şi privesc cu admiraţie, de exemplu, doctrina yoga. În ea se spune clar că există 7 corpuri ale omului. Niciodată această doctrină n-a mai fost schimbată de-a lungul timpului. Religia, spiritualitatea e foarte sigură pe ea însăşi. Ştiinţa, nu. Ea bâjbâie în întuneric; crede că a descoperit ceva, dar, de fapt, peste o anumită perioadă de timp, observă că s-a înşelat.
De aceea, vă pot pune întrebarea: aveţi încredere în ceva constant şi clar sau în ceva relativ şi schimbător? Voi alegeţi!
http://lovendal.net/
http://odorica.blogspot.com/

0 clica de imbuibati

Vad cum toti imbuibatii tarii,au facut front comun impotiva intregului popor, saracit si disperat. Disperat ca nu poate  fi decit spectator, la jaful tarii cu concursul  forurilor financiare internationale,  poporul este spectator. Nu poate face nimic, nu-i poate opri ca i-au votat. Acum se vede un vot cit este de important. E legat de viata noastra, le dam un CEC in alb,  la unii care s-au dovedit si inainte niste nemernici.
Ma uit la  Adrian Vasilescu, o fosila ambulanta fost ziarist, ajuns mare scula la Banca Nationala. Cu cita impertinenta spune ca, la noi nu este pericol  sa pice bancile ca sint solide.Dar nu spune ca bancile noastre sint sucursale ale bancilor straine. Ele stau bine si nu sint in pericol sa cada datorita banilor, imprumutari  de la FMI si UE si bagati in conturile lor in strainatate. Noi tot poporul platitor, nu am vazut acesti bani. Dar au facut asta ca sa poate de la sucursalele din tara, sa imprumute statul cu dobinzi uriase.  Noi platim nu altii. Cit cinism, sa dam inapoi bani imprumutati, pentru relansarea economiei altor tari prin bancile straine, de la care sa luam proprii bani cu dobinzi uriase. Deci platim dobinzi de 2 ori, odata la  FMI si UE si a doua oara la acesti bani, dobinzi la bancile straine. Sintem noi in toate  mintile noastre. Cine ii pune ca in numele nostru, sa faca jaful tarii si sa scape nepedepsiti? Ei conducatorii tarii, sint disperati dupa bani si vor sa rada tot.  Banii sint cu dobinzi uriase.  Si FMI sustine acest  masacru asupra populatiei prin dobinzi mult mai mari, ca in tarile occidentale cu lefuri de de zeci de ori mai mari, ca la noi si preturi la mincare si utilitati mult mai mici. Unde sint acum intelectualii tarii in frunte cu Liiceanu,care la revolutie clama sa ne strigam disperarea si  sa dam jos  pe cei infiltrati din vechiul regim, in noul regim?  S-a imbuibat  si acum tace milc. Caci si el in calitate de intelectual rasuflat  e vinovat ca, a mers cu hahaiala  dupa el, spunind ca scoala scoate timpiti.
Si atitudinea care s-a luat  fata de manifestatiile care au avut loc(societatea civila  in frunte cu intelectualii trebuiau sa fie in fruntea manifestantilor)? O atitudine gresita  ca, sa nu fie implicati politic, partidele sa se tina deoparte. Pina nu se va intelege ca trebuie ca, toata populatia mai ales cea din Bucuresti, sa participe la manifestatii si greve prin care sa se paralizeze tara pe termen nelimitat, pentru a pune in imposibilitate conducerea tarii criminala, de a mai conduce tara si sa plece, nu se v a putea scapa de   infractori.
La acest jaf in afara de  intelectuali, sint raspunzatori si  FMI si UE care  special lasa la  mina jefuitorilor tara, perntru a o  dezagrega in timp scurt si fara efort. Mai ales ca acum s-a spus ca se va stabili ca in U.E. vor fii doua catregorii de tari, de mina intii si de mina a doua.
Insusi primul om al tarii, a spus ca sintem de mina a doua. Dar de ce ? Asa vrem noi, poporul? Cine stabileste asta, minoritatile? Ca am vazut ca d-l Varujan Bambuccian de la  minoritatea armeana, a spus ce a discutat cu FMI unde a fost invitat. Pe cine reprezinta acest domn ?  Cite sute de armeni sint in tara? Dar pe cei 22 mil.cine ii reprezinta? Aceste sulfe ordinare, care s-au  strecurat  pe banii poporului in Parlament pentru a face, ce vrea betivul tarii cu noi si a fura si banii imprumutati pe 20 de ani, nu mnai trebuiesc primiti in Parlament  la urmatoarele alegeri. In  frunte cu tiganii, ungurii, etc.
Trebuie sa facem curat in tara asta si sa incepem cu  Parlamentul ACEST TRADATOR DE NEAM SI TARA.
DACA NU-I VOM DA AFARA  CU SUTURI IN CUR  SI IN URMATORII ANI,  DUPA ALEGERI EI NE VOR REPREZENTA SPRE DISTRUGEREA NOASTRA.
CURAJ !!! CAPUL SUS, PIEPTUL INAINTE !!! PAPAPA
http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 30 octombrie 2010

O noua moda politica

Autor: Remus Tanasa-ND Italia
Nu mai este un secret faptul ca realitatea politica romaneasca este deficitara la capitolele eficienta si credibilitate. Calitatea mai mult decat indoielnica a clasei politice post-decembriste a cauzat randamentul extrem de scazut al democratiei in Romania, astfel incat politicienii nostri lasa impresia ca peste tara s-a instaurat un nou regim fanariot. Poate ca singura mare diferenta este ca “vechii fanarioti” dupa ce isi “construiau” averea paraseau principatele, “fanariotii contemporani” parand a nu-si mai termina de “construit” averile, dorind parca a include toata Romania in avutia lor. Datorita acestei atitudini retrograde, poporul si-a pierdut increderea in clasele noastre conducatoare, dandu-si seama ca au trecut 21 ani de democratie alla Balcani, fara ca bunastarea si progresul social promis in decembrie 1989 sa devina realitate. Mai mult, unii dintre romani au ajuns sa il planga pe Ceausescu cu al sau regim, astfel ca in iulie 2010 pe scena politica autohtona si-a refacut intrarea Partidul Comunist Roman. E drept ca aceasta grupare politica nu are o greutate insemnata, comunismul dovedindu-se a fi incoerent si deci depasit.
Inconsecventa si imprezentabilitatea politicienilor a cauzat si proasta functionare a sistemului electoral, tot mai putini romani mergand la vot, tendinta ce poate fi observata si la nivel european. Neincrederea poporului in “jocul” electoral democratic transforma cu adevarat alegerile libere intr-o joaca: partidele si membrii lor potenti financiar atrag voturi cu “mici si bere”; maselor infometate li se ofera “resturi” o data la 4-5 ani pentru ca apoi partidele sa nu se mai intereseze de respectivii indivizi, bineinteles, pana la alegerile urmatoare. Exagerand, se poate ajunge la concluzia ca bunastarea propusa in 1989 consta intr-o masa calda o data la 4-5 ani, asta cel putin pentru segmentul de populatie cel mai sarac.
Cei care au murit in decembrie 1989, au murit pentru libertate, sentiment care de nenumarate ori a miscat masele populare si care tot de nenumarate ori a fost folosit de o minoritate inteligenta cu scopul de a acaparara privilegii. In cazul nostru, acea minoritate este clasa politica post-decembrista. Foarte multi dintre guvernantii nostri din ultimile doua decenii erau obisnuiti cu unele privilegii fiind membri ai partidului comunist; alti indivizi au intrat in mod inspirat in politica fiind constienti ca exista atatea privilegii de impartit. Pe masura trecerii anilor, ambele categorii, de vechi si noi politicieni, si-au largit consistent privilegiile. Astazi putem usor observa ca principiul democratic al egalitatii in fata legii functioneaza doar in teorie, in plaiurile mioritice aplicandu-se justitia feudala bazata pe privilegii si favoruri. “Nimeni si nimic nu este mai presus de lege” este doar pura demagogie. Justitie si libertate, iata doua cauze pentru care s-a murit in 1989 si aparent s-a murit degeaba!
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

Aviv Geffen Mr.Down & Mrs.High


http://roderrock.blogspot.com/

vineri, 29 octombrie 2010

Sa demontam din punct de vedere istoric si stiintific aceasta magarie ca, romanii sint tigani

De cind ma stiu,  italienii au fost socotiti un neam degenerat. Limba lor nu este curata, nu mai reprezinta latina veche care se vorbea in Imperiul Roman. S-a facut paralela cu Romania si s-a spus ca aici este singele cel mai curat al romanilor si aici limba romana, se apropie cel mai mult de vechea limba latina. Asa ca eu am sa fac un articol, cu toate ca am mai facut in care sa arat adevarul Sint un popor de degenerati cu singele lor si limba lor. Nu inteleg de ce “ride hirb de oala sparta”. Daca nu li se dadea bani in cadrul Planului Marchal, dupa razboi ce faceau? Rivneau sa fie ca tiganii ca , ei asa traiau. M-am suparat si am sa scriu sa vedeti ca, stam cu capul plecat, de aceea isi bat joc de noi.
Pentru asta sintem datori sa clamam nationalismul !!!
Vreau sa imi aduc contributia, pentru a da demnitate poporului nostru in spiritul adevarului istoric si sa nu mai colportam si noi mai departe prostia asta ca, noi sintem tigani. Noi sintem cel mai curat popor al Europei, urmasii cu adevarat ai Romei. Doar ca acum citeva sute de ani, au venit peste noi hoardele de tigani. Si noi fiind un popor blind, i-am ingaduit( ei fiind la cutile domnesti robi). Acum pentru ca le-am dat atitea drepturi, ni i-am suit in cap. Asta as vrea sa se inteleaga ca, asa cum i-am suit in capul nostru tot asa, noi trebuie sa-i dam jos.
Vreau sa scriu citeva articole in care sa dovedesc ca totul este o minciuna romanii si tiganii sint 2 etnnii separate. Tiganii au trait in legea lor, in lumea lor, nu s-au putut adapta la civilizatie. Chiar si tiganii care s-au romanizat continua sa traiasca cu aceleasi metehne. Minciuna, furt, crime, scandaluri in grup  si tot ce este mai rau in societate. Nu se pot educa. Imbecil este cine crede in ei..In aceste vremuri grele ale tarii si poporului nostru cind datorita conducerii criminale a tarii, tara noastra si numele de roman este tirit in noroi si asociat cu tiganii, fiecare dintre noi trebuie sa contribuim prim orice, la REABILITAREA NUMELUI NOSTRU.NU PUTEM ASTEPTA NIMIC DE LA  CONDUCEREA TARII SAU DE LA PRIMA PARASUTISTA A TARII CU FRUNZA EI CU TOT, la ceva mai bun.
Asa ca trebuie sa ne luam soarta singuri in miini pina la alungarea de la conducerea tarii, a acestei bande de criminali.Sint ei urmasii marilor  oameni ai tarii, incepind cu Decebal? Toti domnitorii de la Stefan Cel Mare, Mircea cel Batrin si pina la Bratieni si Regii tarii au tinut cu tara. Regii germani  nu au tradat Romania cu toate ca au luptat contra Germaniei.Dragostea de tara noastra si de poporul ei le-a dat curaj, da intre in brazboi impotriva Germaniei. Ei au fost mai iubitori de neam si tara, decit acesti sacali de acum care  au furat tot, fura si imprumuturile si apoi  ne lasa noua raspunderea agatata de coada din fata lor.
Am sa fac mereu referire la disocierea tiganilor de romani. Trebuie sa inteleaga orice om traitor in Romania, ca acest popor  necivilizat si care nu s-a putut civiliza in sutele de ani de traitori  in tara noastra, este un popor atasat, asa cum este si poporul nomad hunii, ungurii de azi veniti acum o mie de ani pe meleaguriule noastre bogate.
Dar ghinion, minoritatile  fara dragoste de neamul nostru ne stabilesc saracia, mizeria, moartea, a unui intreg popor.
Sa speram ca acest cosmar, prin vointa noastra v-a fi alungata definitiv din tara. Si sa ne fie invatatura de minte, asa incit sa terminam cu minoritatile din Parlament si romanii adevarati care vor calca strimb, sa fie  bagati la puscarie si nu tinuti in Parlament pe banii nostrii.
Sa avem incredere in noi, "prin noi insine", numai asa scapam de cancerul care a cuprins tara.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/

"Romani tigani, un neam de rahat" !

Pentru cei care merg in Italia:SA LUATI EXEMPLU DE LA IVAN BOGDANOV!!!Procedati la fel cu steagul Italiei,n-au ajuns mizeriile din Napoli,care mananca din gunoie,sa batjocoreasca intreg neamul romanesc.Cum au facut fratii nostri sarbii cand au fost in Italia.FITI VITEJI FRATI ROMANI SI DOVEDITI CA NU NE LASAM CALCATI IN PICIOARE DE UN NEAM DE CERSETORI SI MAFIOTI!!!


Italienii ameninţă deja pe internet şi vorbesc despre “românii ţigani, un neam de rahat!” » Românii riscă enorm la Napoli!
Românii din Italia, precum şi fani ai roş-albaştrilor din Bucureşti au cerut deja tichete pentru meciul de la Napoli, de la mijlocul lunii decembrie. Deplasarea lor în “Cizmă” se anunţă una cu grad de risc extrem de ridicat, din cauza reacţiei pe care tifosii peninsulari au avut-o deja pe site-urile lor.
Suporterii echipei lui Cavani şi a lui Lavezzi s-au aprins şi din cauza incidentelor care s-au produs cu ocazia partidei tur, de la Bucureşti. Acum patru săptămîni, pe Ghencea, românii şi napoletanii s-au războit cu torţe, cu petarde şi au încercat să rupă gardul despărţitor.

“O rasă de ţigani!”
Dar mesajele pe care italienii le transmit pe forumuri ale fanilor lui Napoli şi pe pagini de facebook special create developează adversitatea pe care ei o arată faţă de români, pe care îi numesc “o rasă de rahat”, “neam de ţigani de rahat”. Ultraşii au mai descoperit şi un alt motiv pentru un război cu românii: “Steliştii sînt înfrăţiţi cu Roma. Mulţi dintre ei vin la meciuri în tricouri ale Romei”. Gruparea din Capitală e cel mai mare rival al lui Napoli, mai urîtă decît sînt Milan, Inter şi Juventus.
Cer protecţie maximă
http://dariaion.blogspot.com/

joi, 28 octombrie 2010

Petitie catre vremuri odioase

INDEMN LA LUPTA

...înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
RADU GYR

Politica la genunchiul broastei

Ce politica la genunchiul broastei se face la noi in tara !!! Imi este rusine ca, sint contemporana cu acesti tradatori de tara, care au pus mai presus interesele lor personale, pentru devalizarea tarii decit interesele unui intreg popor, cu toate ca au fost alesi  uninominal.Minoritatile toate unele mai ticaloase ca altele, si-au  dat arama pe fata. Cu fata radiind de bucurie ungurii(mai a;les Gheorghi Frundo, de profesie avocat)  ca diavolii, nu s-au urnit din banci cu conditia ca la asumarea de azi a Legii Invatamintului  sa fie predata in limba maghiara,  istoria si geografia. Ce  balanta s-a facut intre infometarea si condamnarea la moarte, a unui intreg popor de 22 mil. si predarea in lb. maghiara a 2 materii in scoala. Celelalte minoritati au amenintat ca, e ultima oara cind asculta de PDL si  Traian Basescu, dar ce folos ca acesti nemernici care nu au singe si suflet romanesc, ne-au vindut impreuna cu Basescu ca pe niste  sclavi?  Numai o mina de oameni au scris destinul  cu  singe a unui intreg popor. Nu merita impuscati ar fi prea onorabil, ar trebui jupuiti de vii si dati cu sare.  De ce am lasat sa ne pingareasca Parlamentul alesilor uninominal aceste  bestii, o mina de straini care  au fost primiti in  tara noastra cu bratele deschise, bagati in Parlament dinduli-se onorurile pe banii nostrii ai tuturor, cu pretul foamei pentru a ne subjuga si a ne baga  in pamint, sau la balamuc inainte de termen.  Sa se adune semnaturi prin care sa fie scoase, aceste  adunaturi  care nu reprezinta interesele poporului noastru, sa nu mai intre in Parlament  fiind intretinuti regeste pe banii nostrii, luati de la gura copiilor nostrii. Jos cu aceste bestii si pina la rezolvarea acestei anomalii sa fie huiduiti si blocatele masinile lor cu girofar, nemeritate unor criminali ai poporului nostru. In America tot asa este ? O mina de  emigranti  stabileste legile a 300 mil. americani? Ei de ce nu fac asa? Pentru ca s-ar fi ales praful de America demult, daca lasau toate loazele sa le faca legile si sa le impuna vointa  tuturor veneticilor. Sint indignata si cred ca a venit vremea sa terminam cu prostiile, adica a lasa pe cei mai cu tupeu si tradatori ai acestui popor sa stabileasca in locul nostru cit de saraci putem ajunge, fara invatamint, fara ingrijire  a sanatatii.Ei nu au nici un interes pentru binele nostru. Si  primul om al tarii, este avid de bani si putere si pentru asta nimic nu ii sta in cale. Sint indignata si vreau ca atit cit mai traiesc, sa inceteze vi zarea neamului nostru.  Sa nu ne lasam caci, slabiciunea noastra ne va pierde ,  poate chiar definitiv.
Capul sus, pieptul inainte !!! papap
http://odorica.blogspot.com/

miercuri, 27 octombrie 2010

Centura de siguranta a FMI, devenita centura de castitate pentru un intreg popor

FMI, groparul unei natiuni.

Asa ne-au amagit,  adormindu-ne simturile cu aceste cuvinte care ne dadeau speranta ca, sintem aparati de criza de toate nenorocirile aduse de ea. Cu centura de siguranta. La aceasta hotie a sacalilor  autoalesi au contribuit cu buna stiinta, FMI, care au dat miliarde  indatorind tara pe zeci de ani, bani folositi la  alegerea  betivului si instaurind si mai bine banda asta de  nemernici. Eu credeam ca parasutista, este numai participanta la menaj an troa, dar ea este un pion decisiv in  devalizarea tarii.
Asta inseamna sa  fim infantili in gindire. Sa lasam voturile pe mina alegatorilor din catune fara lumina, fara scoala, fara un pic de informatie. Sau la buna placere, adica de a fi cumparati, a tiganilor analfabeti. Noi traim alegea lor, a celor  prosti dar multi.Fiind in suferinta toata tara sanatatea, invatamintul si fiecare dintre noi suferind prin somaj inflatie, etc.
In concluzie FMI-ul este principalul vinovat, care face in continuare cu cinism jocul criminalilor acestui popor. Trebuie sa fie o cerere colectiva a tarii sa nu se mai dea bani infractorilor, caci tot noi vom plati, chiar si acum pentru ca banii vor berge in conturile straine, ale bandei de infractori de la conducerea tarii. Nu imprumuturilor FMI. Stiind cum sintem inrobiti de sacali, sint coparticipanti la distrugerea acestui popor nevinovat, nu numai dezinformat. FMI daca mai da bani criminalilor tarii sa fie incadrati in rindul criminalilor unei natiuni si ei sa acopere datoria facuta ca intre  bestii. De aceea am facut paralela intre centura de castitate si centura de siguranta. Care siguranta ca noi nu mai avem voie la hrana, sanatate, invatamint. Acum 500 de ani cind s-a impus centura de castitate de catre barbatii, care plecau la lupta nu este valabila acum cind daca este nevoie ne-o impunem singure. Dar a interzice unui popor, membru al UE,  in sec.XXI dreptul la viata si civilizatie este o crima, facuta  cu buna stiinta de FMI. Sa plece si sa nu mai vina niciodata. Sa plateasca ei stergindu-ne datoriile stabilite intre ei si sacalii tarii.
Sa speram ca vom scapa DE TOTI SI VOM MATURA SCENA POLITICA A TARII SI  BESTIILE SA FIE ARUNCATE ,LA COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI  SI SA LE FIE CONFISCATE AVERILE CITE SE MAI GASESC, CACI BESTIILE SI-AU STERS URMELE. Curaj, ca o tara intreaga cu 22 milioane de locuitori  veche de  milenii, nu piere asa usor.Dar aceasta perioada de citeva luni, dovedeste ca poate fi ingenunchiata de bestiile care urasc si tara si poporul . Sa nu ne plecam capul, ca nu avem de ce. Sa fim mindrii ca sintem romani, urmasii imparatului Traian, nu lichelei  betive si curvare Traian cel mic." Iesi afara, javra ordinara". Bine a zis cel care a compus acest slogan.CAPUL SUS, PIEPTUL INAINTE !!! PAPAPA
http://dariaion.blogspot.com/

marți, 26 octombrie 2010

Pe-al nostru steag e scris UNIRE

Am ajuns o tara de alienati? Nu mai gindeste nimeni? Lasam hotii sa ne distruga?

Caricatura http://ironic.ro/
Emisiunile de dezbateri tv,. sint adevarate terapii pentru imbolnavirea unui popor de nervi. Cu mintile spalate acesti imbecili slugi a le presedintelui, beat mereu sustin timpenia ca tot ce fac impotriva poporului nostru, este pentru binele nostru si al tarii.  Parca aceste discutii cu contributia majora a proastelor, care  le dau apa la moara nu fac decit sa ne faca sa ne suim pe pereti de nervi. Faptul ca-si asuma raspunderea ma scoate din sarite. De unde a mai aparut aceasta indobitoceala? Si daca distrug toata tara si ne lasa datori pe zeci de ani, ce facem dupa ce pleaca de buna voie, sau alungati de la putere? EI UNDE ISI ASUMA RASPUNDEREA? SI UNDE O PUN? O AGATA DE COADA DIN FATA? SI NOI CE FACEM CU RASPUNDEREA LOR? Am devenit o tara de alienati mintal.Ne-au stors de toata vlaga cu atitea timpenii, somaj, taxe peste taxe. Am vazut la tv. ca in Anglia  anului 1840 s-a dat o lege prin care oamenii saraci, erau scutiti de taxe si impozite. Cum a ajuns un  politist ca manince prin rotatie cu nevasta, adica numai o data pe zi seara? In  ce tara traim ? Intr-un mare balamuc? Nu mai gindeste nimeni limpede?  Alo, ati adormit cu totii. Nici macar de la U.E. nu ne vede nimeni? Ne lasa pe mina FMI mai ingaduitori ca, criminalii care ne conduc?  Ce inseamna atentionarile ca, sindicatele si partidele de opozitie ne vor raul, ca vor fi violente? Dar cum vor pleca de la conducerea tatii hotii? Invitati ca la un  pension de domnisoare, sau ca o invitatie la dans la curtea lui Ludovic al XIV-lea? Nu vedeti ca nu vor sa plece si mai spun ca vor fi alesi si in 2012?  Am vazut aceara pe vizionarul indian despre care am mai scris , prezicerile lui au fost si dupa revolutie. Spunea de atunci, ca ne v-a conduce un diavol betiv si curvar, care v-a fi eliminat  cu forta prin violenta, dar dupa el,  Romania v-a avea un viitor frumos, in belsug. Asa sa fie? Nu mai rezist in tara asta condusa numai de timpiti. Este imposibil sa nu existe si barbati adevarati. Sa spuna prezent la timpul oportun si noi ii vom urma. Compatriotii vor intelege gravitatea momentului.
Sa nu fim ca oile.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/

luni, 25 octombrie 2010

Sa lasam pudibonderia la O PARTE.

Imi este sila de oamenii care  fac parada de pudibonderie falsa, sa faca totul   incit sa fie inregimentati cu toti prostii la un loc. Vorba cuiva prosti dar multi si ar putea fi benefica. A nu iesi din rind, a nu spune lucrurilor pe nume este un atentat  la  vitorul nostru. A nu arata mizeria morala si financiara in care traim, inseamna ca ne condamnam singuri.
A nu merge pina la capat,  pentru a instaura o noua conducere si o noua ordine in tara cu orice pret, chiar cu instaurarea militarilor la conducerea tarii, este o blasfemie la adresa unui intreg popor, condamnat la mizerie si saracie pentru multi zeci de ani.
 A ne multumi sa intram sau nu, in corul latratorilor de la Guvern sau Cotroceni  inseamna sa fim  oameni fara o gindire sanatoasa pe termen lung. A NE MULTUMI CU CORUL LATRATORILOR CARE NU SPERIE CONDUCEREA TARII, pentru ca ESTE CALARE PE CAI MARI inseamna lasitate maxima.
In timp oamenii exasperati, de  bataia de joc a primului om al tarii la adresa lor, poate acesta  chiar, face sex o... cu prima parasutista a tari, si in mici PAUZE, de lucru zice, catre garzile care il apara de muste:"mai aruncati-le in cap la prostii aia care  zbiara, inca o  cisterna de apa rece ca ghiata ca, sa-si mai racoreasca entuziasmul." Am imaginatie? Dar credeti ca ii intereseaza pe acesti hoti criminali, de hoarda  de prosti care se amageste imbatindu-se cu apa rece? Eu nu vad nici o solutie si  pentru debarcarea acestor borfasi si aportul decisiv al armatei poate fi salvator. Altfel nu scapam. Sa ne trezim luind aminte ce se intimpla zilele acestea la manifestatiile armatei si la 2 zile ale sindicatelor impreiuna cu societatea civila. a nu uitam ca aceasta este numai o repetitie. O mare manifestatie care trebuie ca mearga pina la capat pentru debarcarea criminalilor tarii si a poporului trebuie bine chibzuita si programata pe timp indelungat saptamini si chiar luni daca este nevoie. Dar acum a venit iarna. Ce au pazit pina acum organizatorii manifestatiilor?  PE ASTA AU CONTAT SI GUVERNANTII.  Descalecarea lor de pe spatele nosrtru, nu se face cu manevre sa sarje  desperecheate si disproportionate, trebuie sa stea tot timpul in fata criminalilor pina cind se vor satura manifestanii si vor lua cu asalt  si sa cucereasca reduta cu ajutorul armatei. Altfel nu avem scapar, latrind ca niste catei calcati pe coada. Atit am avut de spuns si imi asum raspunderea. Nu va pierdeti increderea, compatrioti !!! Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/

duminică, 24 octombrie 2010

Circuito de Corea,carrerra, victoria y liderato para Fernando

Se esperaban lluvias hoy y han acudido, salen tras el safety car, dan dos vueltas y ponen la bandera roja, tras una hora se reanuda tras el safety car, puede que no se corra las vueltas suficientes para repartir todos los puntos y se repartan la mitad ya que oscurecerá, tras la vuelta 17 se retuya en safety, Rosberg adelanta a Hamilto que tenía muchas ganas de que se corriera pero no le ha ido bien, Vettel se va aprovechándose de que ve mejor que nadie al ir primero, en la vuelta 19 fuera Webber que se le va el coche y se lleva por delante a Rosberg, sale el safety car, Trulli se toca con Senna y pierde el alerón delantero, se investigará este incidente, Di Gassi fuera, Schumi adelanta a Button,Button monta mixtos y pisa la línea en la salida a la pista, Buemi fuera en la vuelta 31, safety car de nuevo, entran Massa y Hamilton a cambiar neumáticos, Vettel entra en la 32 y Fernando también, mal cambio y Fernando sale a pista tras Hamilton, el problema ha sido que al mecánico de la rueda derecha ha tardado en ponerla, Fernando ha adelantado a Hamilton, Drive-through para Kovalainen, se pasó de velocidad en boxes, Petrov fuera en la 41, en la vuerlta 46 Fernando adelanta a Vettel oléeeeeeeeeeeee, rompe Vettel, ne la vuelta siguiente Kobayashi y Sutil se tocasn, este fuera, Button ha ido con tácticas cambiada y le ha ido muy mal, Jaime casi puntúa.

GRANDEEEEEEEEEEE



Oléeeeeeeeeeeeeeeeeeee , victoria y vuleta rápida y liderato de Fernando, gana y saca 11 puntos a Webber para el mundiall de pilotos, Hamilton segundo, tercero Massa, cuarto Schumi y quinto Kubica



Carrerrónnnnnnnnnnn del mejror, BRAVO, VIvAAAAAAAAAAAAAAA!



CAMPEÓN!!!





cavallino dijo...
PODEEEMOOOSSSSSSSSSSSSSSSS!!!!!!! GRANDE FERNANDOOOOOOO!!!!!!!!!!! GUAAAAUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!! TOMA! TOMA! TOOOMAAAAAAA!!!!!!!! UN ABRAZOTE, SILVO! ¡¡¡¡¡¡¡VAMOS FERNANDO!!!!!! ¡¡¡¡PODEMOSSSSSSSSSSSS!!!!!!
silvo dijo...
Siempre creimos en él, y ahí está, clkaro que podemosssssssssssss!, grande un abrazo cavallino 
http://singurafelina.weblog.ro/

Viitorul in ceata....Cele mai puternice sindicate sint in America sustinute de Mafia americana,nu uitati cazul Hoffa pres.sind.camionagiilor

Romanii sint creduli. In situatia grava in care sintem, ei sint inca inconstienti si reactioneaza haotic.Nu se gindesc ca  aceasta situatie este numai inceputul. De aceea atunci cind scriu articole mai vehemente,  la adresa hotilor si criminalilor de la conducerea tarii, spun ca nu trebuie sa dau exempolul din Franta de la Paris. Ei nu inteleg ca  aceste  animale pradatoare de la conducerea tatii, nu pleaca  numai cu demonstratii pasnice. Mai ales ca manifestatiile de pina acum, le-au dat curaj nicidecum nu  i-au speriat. Aceste manifestatii, au demonstrat ca nu au de ce se teme. In Bucuresti locul unde s-au desfasurat la manifestatii la guvern si Cotroceni, au participat oamenii veniti din provincie,  nicidecum bucurestenii care erau la ei in oras, nu trebuiau sa vina de pe drum si sa stea pe strazi. Bucurestenii mergeau acasa o ora sau doua si apoi reveneau. Dar ei sint mai lasi ca lasii.
Asa ca spun ca astept cu mare interes, rezultatul celor doua manifestatii impotriva guvernului din 25 si 27 octombrie. Chiar daca ar veni 80.000 de oameni tot nu este suficient,  ar trebui sa vina jumatate din bucurestenii valizi pentru a lua cu asalt Cotroceniul si nici asa nu este sigur ca  Dracul care ne conduce sa inteleaga ca trebuie sa plece.Ca el cu nebuniile lui de "Presedinte Jucato" ne-a adus aici.Toata tara, toata conducerea tarii, toti  la un loc si fiecare dintre noi, vietile noastre, vietile copiilor si nepotilor nostrii depind de pandaliile acestui bezmetic. Viata noastra de zi cu zi si peste 30 de ani, v-a avea amprenta acestui nebun. Nu trebuie lasat mai departe sa ne duca in prapastie, caci sintem pe marginea prapastiei, a unui popor intreg de 22 mil.oameni.
Acum dupa demonstratii, vom vedea cit de mult ne putem baza pe  sindicate, societatea civila si fiecare nemultumit care, nu se considera a fi  incorporat in orice  grupare. Sa dovedim ca nu sintem risul lumii, asa cum am ajuns. Acest diavol ne-a luat repede si lucrurile au evoluat, mai repede de cit ne-am dat noi seama. Cuvintele lui " tai 15 % din pensii si 25 % din salarii" nu trebuiau lasate fara urmari. Nu trebuiau  sa mearga fiecare acasa si profesorii in vacanta, ci sa ramina sa lupte ca era vremea buna si vara toata la dispozitia lor. Dar acum vom stii adevarul si mai  ales ce avem de facut. Voi reveni cu acest subiect dupa  data de 27 oct.2010. In orice caz chiar daca nu sint sperante, trebuie sa gasim  solutii de bun augur care, sa ne ingaduie sa terminam cu aceasta slehta de nemernici criminali, care au atentat la fiinta noastra nationala si fizica.Sa dovedim ca nu sintem risul lumii si  nici mai prejos ca francezii, sintem si noi oameni care trebuiesc respectati, nu sintem animale.Si sa  avem curajul de a ne lua  destinul in  mina.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

sâmbătă, 23 octombrie 2010

FERNANDO:"NOTO EL APOYO DE LA GENTE, LO AGRADEZCO Y ME ALEGRA TENERLO"

Hay unas veinte personas en el salón coreano de Ferrari. Pero en la coqueta casita refugio de un circuito de estreno, el centro del universo es Alonso. Apura la comida, ligera, antes de atender a la LA NUEVA ESPAÑA. Recibe Roberta cinco minutos antes de la cita, impecable de rosso Ferrari, y ofrece un espresso. "¡Qué puntual! Fernando sale ahora mismo". La encargada de prensa asiste a la entrevista. Graba pero no habla. Elige silla el piloto y, junto a él, el reportero. Vigila Luis García Abad, representante del candidato a su tercer Mundial. Apenas interviene, sólo un par de veces, cuando su chico se lo pide con la mirada. Completa el grupo Edo Bendinelli, fisioterapeuta y cuñado del asturiano. La guardia pretoriana al completo, cinco para una charla entre dos. La pasión y la fe en sí mismo definen al protagonista. Pasión por las carreras y por cada reto que inicia. El último, sacarse la licencia de vuelo. Ya ha llevado sólo una avioneta. Volará más este invierno y quiere hacerlo como campeón del Mundo. Habla del presente, pero mucho del futuro. Se ve unos cuantos años de rojo, y el horizonte de la retirada no se le aparece. Echa de menos a sus amigos de la adolescencia, los que le han visto crecer en un mundo de pirañas y aguarda el día en que pueda relajarse y convertirse en padre.

-Vayamos al grano. Convénzame de que puede ganar el Mundial.
-Será difícil porque ni siquiera yo estoy convencido.

-¿Entonces?
-Lo único que siempre tuve claro es que iba a luchar por ello, incluso cuando hace unas carreras estaba muy atrás. Era circunstancial, estaba haciendo mejor campeonato de lo que decían los puntos. Y había otra gente que no merecía tantos. El tiempo pone a cada uno en su sitio, tenía claro que llegaría a la lucha.

-¿Teme a algún rival?
-Red Bull tiene el mejor coche. Son los favoritos.

-Después de correr en Silverstone, cuando más lejos estaba del líder (47 puntos) dijo que llegaría para la batalla final. ¿Lo creía de verdad o era un mensaje de ánimo para el equipo?
-Lo creía de verdad. Allí el coche mejoró mucho. Veníamos de carreras difíciles. Barcelona, Turquía… y en Silverstone el equipo le añadió novedades que funcionaron. Cambió la forma de conducirlo y, a pesar del mal resultado allí, con ese coche se podía pensar en el título.

-De los cinco candidatos, sólo uno, Hamilton, no ha conocido el lado duro de la Fórmula 1 en un equipo pequeño, ¿podría haberle venido bien ante algunas actitudes que ha tenido en ciertos momentos?
-No lo sé. También Vettel estuvo en Toro Rosso, que en aquella época era el hermano pequeño de Red Bull y no era un coche malo. Pero las experiencias que ganas en las escuderías pequeñas te sirven para mejorar y conocer este deporte.

-Ya que menciona a Vettel, él lucha con su compañero Webber por el título bajo el mismo techo. Usted ya sabe lo que es eso (2007), ¿Ha hablado con ellos, les ha contado cómo fue lo suyo?
-Son situaciones diferentes. Luchan por el Mundial con el mejor coche y es una lucha con un compañero como si fuese un rival más.

-Pero a Webber también le está costando encontrar el apoyo de su equipo, como a usted le sucedió en McLaren.
-Lo mío fue un caso aparte y no creo que se vuelva a repetir en años lo que pasó en 2007.

-Por declaraciones suyas asumo que le gustaría que Ferrari será su último equipo.
-Correcto.

-Y también que le costaría compartir de nuevo garaje con Hamilton, que no iría a un equipo donde él estuviera, pero ¿qué cara pondría si de pronto, a su escudería se le ocurre ficharle?
-No, Ferrari no le… (se frena en seco)… no sé lo que pasará. Estaré aquí muchos años y quién tenga de compañero no cambiará las cosas. No pasa nada si un día deciden fichar a Hamilton.

-¿Qué hará si en Abu Dabi es campeón del Mundo?
-Me quedaré allí porque tengo entrenamientos la semana siguiente a la carrera, así que podré hacer pocas cosas.

-¡Hombre! Alguna fiesta montará, ¿no?
-No he pensado nada.

-¿Se lo deja a al equipo y a su gente?
-Es mejor no planear nada.

-¿Le gustaría al menos brindarlo a sus seguidores en Oviedo, como hizo otros años desde el Ayuntamiento?
- (se le escapa una sonrisa, un brillo de ilusión) Por supuesto. Cuando consigues una algo importante es bonito poder compartirlo, pero prefiero no pensar en ello porque sería una distracción inútil.

-Pues ya que estamos, ¿por qué no les envía un mensaje a esos que le siguen con tanta fuerza?
-Que les agradezco mucho todo su apoyo. Y que estén seguros de que voy a dar todo lo que tengo dentro, que si no gano el Mundial no será por falta de empeño. Y que llego al final del año a tope. No puedo prometer que sea suficiente para ganar pero vamos a luchar hasta la última vuelta.

-¿Llega a percibir el apoyo de la gente de la calle?
-Sí, claro que me llega. No directamente, porque estoy poco tiempo en un sitio fijo, pero sé que hay mucha gente detrás, que se levante a ver las carreras y que vibra con mis resultados. Noto ese apoyo, lo agradezco y me alegra tenerlo.

-Una entrega que también encuentra en el equipo. Están volcados con usted.
-Sí, es un equipo diferente, se respira ambiente de carreras, competitividad y apoyo al mismo tiempo.

-¿En ese apoyo incluye a su compañero, Felipe Massa?
-Sí, creo que todo el mundo intenta hacer lo mejor para el equipo y Felipe, que ahora no tiene opciones para el Mundial, me ayudará, porque quiere lo mejor para el equipo.

-¿Se enfrió la relación entre ustedes después de la polémica por las órdenes de equipo en Alemania?
-No.

-¿Llegaron a hablar del asunto? ¿Lo analizaron?
-Sí, sí…

-¿Cordialmente?
-Sí, claro que sí. Los dos conocemos este deporte. Lo raro es el la polémica o el interés mediático que levantó, cuando lo mismo se ve en Brasil todos los años o lo vemos con McLaren cada dos o tres carreras. Parece que cuando nos pasa a nosotros se monta más jaleo. Pero ya le digo, entre pilotos, no pasa nada.

-¿Por qué cree que se monta ese jaleo cuando usted está de por medio?
-Supongo que porque he tenido más repercusión durante mi carrera. O porque tengo dos Mundiales. Estuvimos quince días hablando de la maniobra de Schumacher con Barrichello en Hungría.

-¿Por qué?
-Pues por eso, porque es Schumacher.

-¿Sabe que en Inglaterra, en algunos periódicos le llaman "Teflonso"?
-No.

-Dicen que, como el teflón, un material aislante y muy resistente, a usted no le afecta nada de lo que pasa a su alrededor, que todo le resbala.
-Llevo bastantes años corriendo y sé diferenciar lo importante de lo que no lo es. Lo importante es lo que te hace mejor piloto y a lo que no te da velocidad, le presto cada vez menos atención.

-Y con todo ese tiempo que lleva, ¿hasta cuándo seguirá?
-Hasta que pueda.

-Tiene cuatro temporadas más con Ferrari, ¿renovaría su contrato?
-Sí, seguramente. No sé lo que pensaré cuando llegue el momento, pero siempre que me divierta, que sea competitivo y vea que las cosas van bien, no tengo por qué dejarlo.

-¿No se cansa de la vida nómada?
-Es la que he llevado desde los doce años. Para mí es lo normal. Cuando estoy ocho o nueve días en casa ya no sé qué hacer.

-¿Lamenta amistades perdidas por ese tipo de vida?
-Las amistades fuertes las he conservado. Con mucho menos contacto, pero con la misa intensidad y cariño. Esto es temporal. La carrera de un piloto no es infinita y recuperaré una vida convencional y ahí estarán mis amigos de siempre.

-¿Ha hecho amigos en las carreras?
-Sí, también. Paso 200 días al año con el mismo grupo de gente. Mecánicos, ingenieros, periodistas, compañeros. Y sí haces cierta amistad con alguno de ellos.

-Y cuando se retire, ¿qué?
-No lo sé.

¿Seguirá en el mundo del motor?
-No lo he pensado. He conducido toda mi vida y sería muy triste no poder compartir mi experiencia con nadie. Tener una escuela de pilotaje sería una buena actividad.

-Hay un circuito de karting que llevará su nombre en La Morgal (Asturias), ¿qué tal va?
-Bien (mira a su representante, que asiente: "goza de buena salud"). Va bien, está próxima la inauguración y es una de mis ilusiones para el futuro: Aprovechar esas "super instalaciones" para hacer algo importante.

-¿Sigue con la idea de montar un equipo ciclista?

-Sí, pero soy consciente de las dificultades económicas que hay en el mundo y de las que tiene el ciclismo en particular.

-La Fórmula 1 es un deporte complicado por la política que hay, pero el ciclismo no se queda corto en problemas.

-No es fácil, no.

-Tiene buena relación con Contador, ¿ha hablado con él sobre su positivo?

Sí, pero hay que esperar. Nunca es fácil saber desde fuera qué es lo que pasa.

-En la Fórmula 1 el dopaje está en los coches.

-En todos los deportes se intenta encontrar los límites. Y en los de motor el margen está en la máquina.

-Anoche la selección española recogió el premio “Príncipe de Asturias” de los Deportes. A usted se lo dieron en 2005. Buen cartel, ¿no?

-Es el máximo premio para un deportista. Un reconocimiento al que puedes optar muy pocas veces. Yo tuve la suerte de que me lo concedieran en 2005. La selección se lo merece porque levantaron del sillón y animaron a un país entero. Y ese es el significado del premio, que a veces la gente intenta confundir con el palmarés. Es un premio a la ilusión que produce alguien en la gente y la selección española es la número uno en eso.

-¿Dónde se ve tras su retirada? ¿Viviendo tranquilo en Asturias?

-Me gustaría, pero no sé cómo será la situación. Mis intereses, los de mi familia, qué trabajo tendré, si implicará viajar mucho…

-¿Le gustaría ser padre?

-Lógicamente, algún día sí.

-Hasta entonces, se entretiene con coches teledirigidos. Empezó también un curso de piloto de avioneta, ¿sigue con él?

-Ahora está parado pero cuando termine la temporada lo retomaré.

-¿Ya se ha bautizado? ¿Ha llevado un avión?

-Sí, una vez.

-¿Usted a los mandos?

-Sí y no me estrellé, estoy aquí haciendo esta entrevista.

-¿Qué se siente?

-Se siente uno muy bien.

-¿No impresiona?

-No. Los primeros vuelos se hacen con un buen día, despejado y sin viento, en condiciones muy favorables

lne.es

Álvaro Faes es un viejo conocido de Ferando, de los circuitos y corresponsal de "La Nueva España" un gran periódico de Oviedo, ha conseguido esta gran entrevista de Fernando
Dice Fernando que ni siquiera él está convencido de que este será su tercer mundial, desea estar con la afición, una vez más debrían hacerlo aunque no venza, se lo merece, como la última vez aquí en Oviedo en el Ayuntamiento, todo era energía positiva, se le escapa una sonrisa cuando peinsa en ello, !qué feliz fue cuando corrió con el Renault el roadshow por las calles de su ciudad!, la situación de Vettel con Webber no es exactamente igual que Fernando con Hamilton en McLaren, no hay tantas p.....s, sabe de nuestro apoyo y lo dice, siempre lo digo nos le hemos ganado, y este es de los que se quedan para siempre con el cariño de los suyos, muy bien hablado del equipo y de Felipe, así me gusta un campeón auténtico y en todo, jaja claro que se habla más de la gente campeona, genial lo de Schumi y Rubens, quiere seguir en Ferrari, está a gusto, lo de la retirada no lo tiene claro, está dándole vueltas a lo del equipo ciclista, de momento aprendiendo a llevar una avioneta y no se estrelló ajaja, la selección de fútbol ha aunado a todos, como no he visto nunca, en un orgullo, no cambies Fernando

Coana Mita Biciclista. Bicicleta mea are ghidon de argint. Ador sa-mi fluture vintul prin par.

Metropotam ne invita la o calatorie in 1932, în Bucurestii interbelici, unde promenadele pe bulivar, variete-urile si berariile constituie printipala moda a urbei. In perioada interbelica, se spune, Bucurestii si Romania au cunoscut o imbucuratoare inflorire a economiei si implicit a nivelului de trai. S-ar parea ca ar fi fost cea mai mare crestere economica din istoria tarii noastre.
Despre Coana Mita Biciclista ati auzit cu totii. Dar putini stiti cine a fost cu adevarat. Maria Mihaescu era o femeie frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si cu ochii verzi-albastri. Se spune ca a fost curtata de barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau chiar de regele Ferdinand (acesta i-ar fi daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, care continua sa-i poarte numele). Unii zic ca insusi regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o in casatorie, dar ca a fost refuzat, Mita ramanand fidela iubirii pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“. Porecla de Mita Bicilista nu a primit-o de la rege, ci din partea tabloidelor vremii, marcate de faptul ca o femeie mergea pe bicicleta in Bucuresti. Dar mai multe aflati din medalionul de mai jos, oferit de metropotam.ro.

1. Ce scrie la tine in cartulia de identitate?

Maria Mihaescu, nascuta in 1885, la Ditesti, judetul Prahova. Sunt tres enchantee ca nu-mi scrie si porecla "Mita biciclista", pe care mi-a dat-o George Ranetti, redactorul sef al revistei "Furnica", bietul ziarist amorezat de mine si pe care eu l-am refuzat.

2. Din ce iti castigi painea?

Ma cherie, eu nu trebuie sa-mi castig painea, parce que, generalul Dumitrescu, barbatul meu, are grija de asta. Pe el il trimit la cersit la un magazin alimentar de pe strada Mendeleev, imbracat saracacios, ca apoi sa cinam la Athenee Palace. Et aussi, mai beneficiez material de la barbatii care-mi elogiaza beatitudinea.

3. Cu ce te lauzi?

Je suis o coana frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si ochi verzi-albastri. Sunt curtata de multi barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau regele Ferdinand. El mi-a daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, ce-mi poarta numele.

Eh, ma cherie, chiar regele Manuel al Portugaliei m-a cerut de soata, dar am refuzat. Raman fidela amorului pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“.

Sunt o extravaganta in Micul Paris parce que je suis biticlista. Pardon, sunt singura biticlista.

4. Care iti este cel mai drag loc din Capitala?

Oooo, ador Calea Victoriei vara, cand e inflorit teiul si damele cochete ies la promenada.

5. Unde iesi in Bucuresti?

La Casa Capsa, la balet, tocmai am vazut Lacul Lebedelor si ador sa-mi vopsesc parul la cel mai chic coafor de pe Calea Victoriei.

6. Cum de te plimbi cu bicicleta?

J'aime ma biciclete cu ghidon de argint. Am o cascheta de matase, infasurata in voal alb din care rasar incrucisate doua ace mari a la madame Butterfly.

Sunt singura femeie vazuta in Bucuresti pe biticleta, imbracata in pataloni, dar vreau ca si celelalte conite sa se plimbe alaturi de mine. Ador sa-mi fluture vantul prin par!

7. Unde ne putem intalni cu tine?

In locurile elegante si scumpe din oras, pe Calea Victoriei sau la casa mea de pe str. Biserica Amzei nr. 9. Sunt obisnuita cu luxul: detin o trasura, o masina coupe, slugi si nu pot sa mananc decat la Athenee Palace.

8. Povesteste o intamplare haioasa din viata dumitale

Am fost prima femeie care s-a balacit in mare, imbracata intr-un costum de baie considerat sumar, pentru ca toata lumea facea baie in halat. Acest fapt a determinat o interventie a unui sef de post care a inceput sa fluiere precipitat ca eu sa ies din apa.

Asa ca, m-am dus imperturbabila la politist, l-am lovit cu umbrela de plaja si l-am intrebat curioasa "de ce suiera". Parol!
http://odorica-dariaion.blogspot.com/

Moarte ARMATEI , contra fixativ pentru ministru...

Militarii romani mor. Isi dau viata prin Afganistan si pe aiurea. In schimbul injuraturilor, a scuipaturilor politice si a catalogarilor "nesimtite", militarii cad la datorie. Tacut si fara propaganda! Udrea ar tusi daca ar circula cu masini mai vechi de 2009, iar pe soldati ii trimite Oprea la lupta cu tehnica proiectata prin anii '50 si construita prin 1972. Adica acum vreo 38 de ani, cand multi dintre membrii comisiei de aparare ai Camerei Deputatilor nici nu se nascusera. "Hai dom'le ca e tehnica sigura! Am incercat-o 50 de ani si nu s-a stricat!" Hai, nu zau?! Dar, ce-ar zice, de exemplu, domnul ministru Oprea, daca si el ar merge pe strada cu un Wartburg, proiectat prin 1950, construit in 1982 si modernizat? Nu-i asigura prestanta si nici siguranta, nu-i asa? Oricum, dupa cate am inteles, Wartburgul nu depaseste 90 km/h deci, e sigur! Si, daca tot este atat de sigur, de ce nu zboara Basescu cu AN-2? Ca e si mai ieftin! Cu banii pe vreo 20 de Volkswagenuri Tuareg va garantez ca se poate cumpara un nou avion pentru parasutistii militari! Ar fi posibil? Nuuuu! Puschea pe limba! Caci, nu se poate, draga electoratule, ca toate sutele alea de fufe de pe la toate agentiile nationale si nepoate de pe la toate institutiile guvernamentale din teritoriu sa umble cu masini ne-reprezentative! E scumpa, dom'le, tehnica militara. Asa e! Dar cu banii pe toate BlackBerry-urile din Parlament se pot cumpara doua AN-2 noi-noute, nu numai unul. Cu banii doar de pe bordurile de pe Soseaua Stefan cel Mare cumparam doua tancuri! Iar cu banii de la schimbarea anuala a laptopurilor de la Parlament echipezi vreo doua batalioane de infanterie! Geme tara de diverse prostituate-blonde si bisnitari-lideri de partid cu doctorate in stiinte militare, iar noi nu avem nici macar o strategie de inzestrare coerenta si nici vreun plan mai acatarii pentru inlocuirea vechiturilor carora, pompos, le spunem "tehnica de lupta". Din Armata Romana doar atata a ramas: prilej de defilari electorale, cand se avanseaza plutonierii sefi ai natiunii intre ei. In rest, mor unii, mor altii, ce mai conteaza? Stau alti 100 pe la porti sa le ia locul. Tara-i plina de patrioti! Din pacate-i plina si de politruci de generatie noua. Si de decidenti militari fara o minima coloana vertebrala! Cine-i de vina pentru Tuzla? Nimeni! Pentru accidentul cu rachetele iesite de vreo 15 ani din uz de la Mangalia? Nimeni! Pentru masinile de lupta ne-blindate din Afghanistan? Nimeni! Pentru alti morti, pe timp de pace, din Armata Romana? Nimeni! Nu i-au omorat misiunile de scotocire din Afghanistan, nici misiunile S.A.R., nici misiunile pe mare sau pe munte, nici misiunile de transport strategic in spatiul inamic si nici operatiile de deminare din portul Constanta. I-au omorat doar indiferenta si indolenta politica, iresponsabilitatea inzestrarii si instruirii Armatei si minciuna existentei vreunui pic de onoare la varful Armatei. Militarii romani mor. Pentru linistea lui Oprea. Ii raman lui salariile „nesimtite” ale soldatilor, ca sa isi cumpere fixativ, sa fie gigea cand o inghesuie in Wartburg pe tarfa lui Cocoş!...

Simona Ela FICA
http://exploziv-news.ro/
http://singurafelina.weblog.ro/

vineri, 22 octombrie 2010

ARTICOL ISLAMIC

"Entre dois mundos"
Tudo que é "o diferente", "o outro", ou seja, o que não faz parte da nossa realidade mais imediata, tende a sofrer rejeição e imediatamente fazemos julgamentos precipitados e formamos conceitos preconceituosos, por falta de conhecimento: Ignorância dos fatos. Sempre foi dito contra a posição das mulheres muçulmanas por parte dos não-muçulmanos, consequentemente o Islamismo sempre foi alvo de ataques com falsas suposições.



Tratamos de tantas questões pôlemicas, que são diariamente colocadas em nossa frente, onde a mídia mal
nos dá tempo para pensar, pois com a rapidez que os fatos acontecem são muitas informações que não temos tempo para digerir um noticiário se quer. Na verdade, é esse o dever deles: Nos proibir de pensar e de ter a liberdade de formar a nossa própria opinião sobre determinadas coisas. Por azar, eles conseguem de forma que nem nos damos conta, nos alienando para sempre estarem sobre o controle do poder. Assim acontece com a relação a posição da mulher no Islam, não só a mulher, como o Islamismo ao todo, tão incompreendido.

Mas hoje quero levantar algumas questões, que geralmente são pôlemicas, sobre a mulher Ocidental e a mulher Oriental. Qual das duas são realmente manipuladas e oprimidas? ou melhor, qual das duas são realmente livres? O que oprime mais a mulher? A nudez que faz dela objeto de desejo ou o véu que vela completamente seu rosto e formas? As mulheres são mais livres e valorizadas no Islam ou no consumismo materialista da socidedade Ocidental?

A questão é que os não-muçulmanos transformam essas mulheres em personagens que nunca corresponderam a realidade, esteriotipando-as de forma ignorânte: "O Islam oprime e submete a mulher" ,"O Islam é terrorismo", "O Islam é fanatismo", "O Islam é atraso"


Antes de falar-mos como a mulher no Islam é vista, qual a sua função e seus direitos, vamos nos perguntar primeiro: "Como a mulher no ocidente é vista?" "Qual é a função da mulher ocidental? "Qual é o papel da mulher ocidental?" "Quais são os direitos da mulher ocidental?" "Quais foram as conquistas das mulheres ocidentais?"
Nada mais justo que comparar a posição da mulher muçulmana com a posição da mulher no Ocidente, especificamente no Brasil, onde os costumes e tradições são totalmente diferentes do Oriente.

No que a mulher muçulmana é diferente da mulher ocidental? Quais valores éticos, morais, sociais e religiosos regem essas duas mulheres? Que padrões comportamentais fazem essas duas mulheres tão diferentes?

O Islamismo libertou a mulher a ser digna de todos os direitos que havia sido roubado pelos homens. Direitos que só foram concedidos às mulheres ocidentais depois de muitos anos e muita luta, como por exemplo o direito a voto e herança.
Há 1.400 anos, o Islam afirmou que a mulher é obviamente um ser humano, que tem a alma da mesma natureza que a do homem e que homens e mulheres gozam dos mesmo direitos. Já no Ocidente, apesar das conquistas pelos movimentos feministas, elas não representam nem se quer a terça parte das conquistas que o Islam já havia garantido para a mulher. Todos nós sabemos que a mulher no Ocidente ainda é discriminada, ela é vítima de violência que começa em casa, a porcentagem de analfabetos está na população feminina, ela recebe um salário menor executando o mesmo trbalho que o homem e etc..

Na minha opinião, a mídia manipula a mulher ocidental, vendendo, explorando e usando o seu corpo. A moda dessa sociedade tende a expor cada vez mais o corpo da mulher e as convencem de que isto é liberdade.

O que oprimi mais a condição feminina, o comportamento Oriental ou o Ocidental? 

Sursa://paquistanesaocidental.blogspot.com/





Alphonse Capone(1899-1947)(cinta Dean Martin)

LA CAPSA

LA CAPSA UNDE VIN TOTI SENIORII...
„La Capsa unde vin toti seniorii,
Local cu doua mari despartituri;
Intr-una se mananca prajituri
Si-n-tralta se mananca ...scriitorii”

N.CREVEDIA
Am avut sansa sa „vizitez cafeneau Capsa din anii ^30, nu fiindca atunci eram vreun ministru, purtand numele de Iuliu Maniu, Ionel Bratianu, Petre Carp, Al. Marghiloman, Dimitrie Sturdza, Take Ionescu, poeti ca Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, V. Voiculescu, sau prozatori care semnau Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, oameni ai teatrului, cum erau dramaturgul Barbu Delavrancea, regizorul Soare Z. Soare, Puiu Iancovescu, Alexandru Cazaban sau neuitatul epigramist Pastorel Teodoreanu, toti vizitatori statornici ai cafenelei si restaurantului infiintat de fratii machedoni Anton si Vasile Capsa, care initiaza acest negot mai intai pe Podul Mogosoaiei, la Hanul Damari, peste drum de biserica Zlatari, personaje din care urma sa ma reincarnez in cel ce sunt azi, ci din cauza ca realizam in anii '80 la TVR ciclul de filme „Trubaduri de altadata”, fiind astfel nevoit sa rascolesc arhiva de filme documentare din epoca”.
Mi-a ramas si acum in minte faimoasa secventa de pe Calea Victoriei, pe care, exact in dreptul Capsei, treceau automobile de epoca, alaturi de birje conduse de muscali, in care isi etalau toaletele bucurestencele cu dare de mana, aceleasi pe care Ion Vasilescu avea sa le imortalizeze in cantecul lui „Fetite dulci, din Bucuresti”, iar Ionel Fernic sa ni le readuca in memorie cu romanta sa „Iti mai aduci aminte, doamna?”, lansata de Jean Moscolpol, solist in mare voga, si el prezent adeseori in saloanele „Capsei”, unde venea sa-si bea „svartul” (un preparat special de cafea), alaturi de colegii lui Titi Botez - neuitatul interpret al tangoului „Femeia”, eterna poveste, Cristian Vasile - care incantase cu memorabilul cantec „Zaraza”, si de actorii de la „Carabus”, Constantin Tanase insusi evocand in cupletele lui aceasta cetate a boemiei romanesti.
Am crezut pana deunazi ca toate acestea sunt doar amintiri, ca la restaurantul si cafeneaua Capsa poate exista doar o „masa a umbrelor”, unde ii voi intalni pe Radu D. Rosetti, marturisind-ne ca tatal sau a scris cartea „Intre Capsa si Palat”, iar el „Capsa pe front”; pe Gala Galaction, care isi arata admiratia fata de faptul ca, iata, trei generatii romanesti din familia Capsa duce traditia cofetarilor inceputa in anul 1852, ajungand la nivelul localurilor cu faima de la Paris, Berlin, Lipsca ,Viena si Londra - intrecandu-si concurentul, care era nu mai putin renumita cofetarie ,,Fialcowsky; pe misteriosul „Claymoor” primul nostru cronicar monden (de fapt Misu Vacarescu, din familia boierilor Vacaresti) ), ale carui articole in ziarul „,Independence Roumaine” erau extrem de populare. Va puteti imagina scena aceea emotionanta, cand marea tragediana franceza Sarah Bernardt, statea intr-un salon de la „Capsa”, ascultandu-l pe pe lautarul Ciolac, cantandu-i o romanta? Sau pe diva Parisului, Josephine Baker, flirtand la „Capsa” cu Alexandru Giugaru, cu care a consumat discret o idila amoroasa? Sau vi-l inchipuiti pe Puiu Iancovescu, afirmand ca la „Capsa” transpira cele mai mari secrete din lumea politica, care l-au facut si pe Titu Maiorescu sa exclame pe cand era prim ministru: „Capsa, tot Capsa!”.
Pe mine m-a dus la ,„Capsa prima oara regretatul pamfletar si caricaturist Neagu Radulescu, care mi-a si aratat masa la care obisnuia sa-si soarba svartul Al. O. Teodoreanu.
Zilele trecute, un eveniment aniversar m-a adus din nou in acest local unic, pe care il stiam transformat de vreo trei ani in santier. In primul rand, privind cladirea din afara, nu puteam sa-mi imaginez ca adaposteste 64 de camere de hotel, dotate la nivel de cinci stele. Ba, pot spune, ca unul care a vazut candva, la invitatia regretatului Mihai Botez - pe atunci ambasadorul Romaniei la ONU - camera lui de la celebrul hotel „Waldorf Astoria” din New York, ca intre cele doua, prefer sa fiu gazduit la „Capsa”, devenit din nou un reper al Bucurestiului in mileniul trei! Cat despre lista de bucate, nici nu vreau s-o evoc, fiindca simt ca se duce naibii regimul meu alimentar restrictiv!... Asta i-o spuneam si lui Marian Bucur, care, spre satisfactia mea, a facut tot ce se poate pentru a reda stralucirea acestei case, un reper de peste 150 de ani in istoria tarii, inca o dovada ca suntem de mult in Europa Occidentala, ca civilizatie si spiritualitate.
Imi doresc ca odata si odata sa refac duelurile cu epigrame incepute la Capsa, printre marii „spadasini” numarandu-se I.L. Caragiale, D. Teleor, Cincinat Pavelescu, Pastorel Teodoreanu, N. Crevedia, Radu D. Rosetti, G. Toparceanu si atatia altii. Ca si Odobescu, in cunoscuta sa lucrare „,Pseudokynegetikos”, nu-mi ramane decat sa va spun:„Du-te intr-o dimineata la Capsa...”
http://odoricai.blogspot.com/

joi, 21 octombrie 2010

Propunere indecenta. De la Vatican, via un "trilateral".

Umblă ziua cu crucea-n mâinile pătate, noaptea, de sângele celor ce nu li se închină. Se cred deja dumnezei şi-şi fac iluzii că, dacă au puterea (financiară!) de a comanda războaie între generali, pot cumpăra conştiinţa unui soldat care nu mai are NIMIC de pierdut. Mai deunăzi, un astfel de dement catolic în sutană (şeful unui trilateral scofâlcit pictat pe moneda naţională) îmi propunea un troc: să-i vând pielea unui Prieten şi să-mi amanetez Demnitatea, contra unui imperiu. Adică, in schimbul trădării, să devin precum Patriciu. Ori Vântu?! Nu i-am dat slugii Vaticanului un răspuns pe loc (că mă înăbuşea GREAŢA!). Dar îi răspund, public, acum şi aici, lui şi altora: Stimaţi trilaterali, bilderbergi, iezuiţi, masoni, coşoni, bizoni, maltezi,  maidanezi (şi ce mama-dracu’ aţi mai fi!), soldaţii ca mine nu primesc imperii! Din simplul motiv că, având în raniţă bastonul de mareşal, când doresc un imperiu, ÎL CUCERESC singură! Şi, ca în orice război, victoria o voi obţine călcând pe cadavre. Ale VOASTRE. Amin!
Simona FICA 
http://exploziv.news.ro/
http://dariaion.blogspot.com/

Ne-au alienat pe toti

Hai la joc, la joc, la joc,
De popor imi bat eu joc !

Nu-mi vine sa cred ce vad la tv. Se dau explicatii toata ziua si se cer scuze pentru ca s-a votat gresit, pentru binele nostru al tuturor compatriotilor. Ce inseamna asta, ca era sa ne faca un bine fara voia lor si acum isi cer scuze. Catre cine, catre Zeus?
S-a intors pamintul cu susul in jos. Miine o sa auzim ca isi cere scuze criminalul ca, nu a reusit sa-l omoare si  victima sa mai stea odata. Pina unde am putut ajunge cu aceasta conducere dementa a tarii,  a primului om in stat. Conduce tara de parca ar fi mosia lui. Ce este de facut? Ce am zis mereu eu, sa-i maturam pe toti acesti derbedei, de la conducerea tarii. Sa-i aruncam in  puscarii. Sa punem oameni demni, nepatati la conducerea tarii si sa mergem inainte sintem o tara doar, un popor, nu o turma de ori. Si daca si urmatorii merg pe aceles drum, sa nu mai asteptam sa ne piarda si aceia, sa-i aruncam mai din scurt in puscarii.
De aceea este debandada asta in tara, politistii nu-si fac datoria, criminalii umbla in libertate, educatia la tv. este in dificultate. Se vorbeste pina la nebunie,  despre toate prostiile dindu-le dreptate in acest fel, infractorilor, hotilor, tirfelor impreuna cu politicienii care sint cele mai ordinare tirfe. Zilnic cu un rinzet sinistru  si gura ca o moara hodorogita,  debiteaza cele mai mari nerozii, spune invers de azi pe miine, dupa placul  primului cretin al tarii. Acesta a piedut busola de mult Dar noi? Stam timp si nu mai judecam deloc?
Unde ne este demnitatea? Vreau sa va vad pe 25 si 27 la Bucuresti la Miting cu toate ca am inteles ca Zeus, a dat  Piata Universitatii pina la Cotroceni, in  locatie la unele organizatii pina la 31 dec. pentru a fi ocupate permenant si a nu se tine mitinguri. Mari nenorociti.Dar s-a spus ca mitingurile vor incepe la ora 8 pina la 11 cind este interzis mitingul acolo. Compatrioti, acesti nemernici nu fac nimic bun pentru tara sau pentru noi, nu gindesc decit cum sa ne faca rau, ca si asa ne-a inrobit de tot.
Sa dovedim ca nu sintem oile lor, nu sint ei mai destepti ca noi. Sa mergem la miting si sa nu plecam de acolo chiar daca se face ora 11. CURAJ !!!!
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://dariaion.blocspot.com/

marți, 19 octombrie 2010

Legionarii nostrii Sergiu Celibidache (1912-2006)

Dirijor. S’a nãscut la Roman în anul 1912. Urmeazã Facultatea de Matematici de la Iasi si Facultatea de Constructii din Bucuresti. Studiazã la Conservatorul din Iasi, apoi la cel din Bucuresti.
În anii ’30 face parte din Miscarea Legionarã.
Între anii 1936-1944 studiazã la Berlin la Universitatea Friedrich Wilhelm filosofia si matematica. Obtine doctorate în filosofie si muzicologie la Berlin.
Dirijor la Filarmonicii din Berlin între 1945-1952, dirijor al Orchestrei radiodifuziuniii din Stockholm (1962-1971), dirijor la Orchestrei din Stuttgart între 1972-1977 si al Filarmonicii din Berlin dupã 1979.
Profesor onorific al orasului Berlin în 1971, cetãtean de onoare al orasului München în 1992. Membru al Academiei Române din 1992. În 1993 primeste Marele Ordin German al Artelor „Maximilian“.

Sergiu Celibidache s-a născut în 1912, la Roman, în apropiere de Iaşi, oraş în care s-a ţi mutat când tatăl său, Demostene Celibidache a devenit prefect de Iaşi.
Aici a studiat compoziţie şi pian, manifestând un interes deosebit pentru muzică, dar deoarece tatăl său îi dorea o carieră politică, a fost îndreptat spre filosofie şi matematică. Cei doi au căzut de acord ca muzica să aştepte până după absolvirea Universităţii de matematică şi filosofie din Bucureşti, tatăl crezând că muzica este numai un capriciu de-al tânărului său fiu. După absolvire, viitorul muzician i-a arătat diploma tatălui său, după care l-a anunţat că va pleca la Bucureşti pentru a deveni compozitor. Tatăl a fost nemulţumit de alegerea fiului său, iar aceasta a fost ultima întâlnire dintre cei doi. Pe atunci Sergiu Celibidache avea în jur de 20 de ani.
În cele din urmă, a devenit cunoscut ca dirijor de excepţie, copozitorul Celibidache rămânând în umbra “vrăjitorului în frac”.
Ca dirijor, a avut numeroşi studenţi, printre care şi binecunoscutul dirijor Enrique Garcia Asensio. Prima întâlnire a acestuia cu Sergiu Celibidache a avut loc la Madrid, pe vremea când viitorul discipol era violonist al Orchestrei Naţionale a Spaniei. Asensio a asistat la un concert susţinut sub bagheta maestrului şi, deşi a fost impresionat, nu s-a orientat spre o cariera dirijorală. Prima sa experienţă ca dirijor a avut loc din întâmplare: Benito Lauret, dirijorul de atunci al orchestrei din care făcea parte, a suferit cu puţin timp înainte de un concert o operaţie de apendicită. Pentru a nu pierde banii pe care acesta i-ar fi adus membrilor orchestrei, instrumentiştii şi-au rugat colegul violonist să îi dirijeze. Lipsit de orice experienţă dirijorală anterioară, Asensio a acceptat în cele din urmă această propunere, rezultatul fiind surprinzător. Talentul dirijoral i-a fost recunoscut de întregul public. Nici această întâmplare, însă, nu l-a convins pe tânăr să renunţe la cariera de violonist. Aşa că a participat în calitate de interpret la un concurs de vioară. Numai că juriul a acordat premiul altui violonist, pe care Asensio îl considera mai slab pregătit decât el. Această dezamăgire l-a convins să se reorienteze spre o carieră de dirijorat. A început studiile la Munchen, în Germania, în 1960 preferând să studieze în Italia, la Siena, cu maestrul Sergiu Celibidache. A lucrat în acest timp şi ca frizer, pentru a se întrţine şi nu de puţine ori a fost chiar frizerul maestrului. Întâlnirea cu Celibidache a reprezentat cel mai important moment din cariera sa de dirijor, Asensio apreciind-o ca fiind ” mai importantă decât câştigarea celui mai important premiu de la cea mai mare loterie din lume”. Amintirile fostului student despre Celibidache sunt nenumărate, dat fiind faptul că acesta i-a fost apropiat din perioada 1960 până la moartea maestrului din 1996.
Asensio povesteşte că Celibidache avea obiceiul să cânte anumite măsuri din diferite piese, la diferite tempouri, cu eventuale improvizaţii, provocându-i pe cei din jur să recunoască măsura cântată. Dintre toţi, numai Asensio reuşea să găsească măsura.
Din punctul de vedere al maestrului, instrumentul perfect din punctul de vedere al expresivităţii era vocea umană prin faptul că pe notele grave, intensitatea sunetelor era scăzută, iar pe cele înalte- mai mare, ceea ce oferea tensiunea specifică fiecărei piese în funcţie de materialul sonor folosit. Cea mai importantă moştenire a dirijorului Asensio de la maestrul Sergiu Celibidache este dragostea pentru muzică. Celibidache nu cerea bani studenţilor pe care îi avea, deoarece făcea totul din pasiune, mai susţine Asensio, care de altfel procedează în acelaşi mod din aceeaşi dragoste pentru muzică. În 1973, discipolul i-a devenit asistent, la Bologna.
“Muzica nu este repetiţie, pentru că ea necesită timp. Iar timpul nu se repetă”, crede Asensio observându-se asemănarea cu concepţia lui Celibidache despre muzică: orice interpretare este diferită. Muzica într-adevăr nu se repetă. Pentru că repetiţia duce la mecanizare şi la pierderea trăirii autentice. Acesta este unul din motivele pentru care Sergiu Celibidache era cu totul împotriva înregistrărilor. Un alt motiv era că înregistrării îi lipsea dimensiunea spaţială a sunetului, dimensiune dată în condiţii de concert de proprietăţile acustice ale sălii în care avea loc concertul propriu-zis. Într-o zi, fiul maestrului, Serge Ioan Celibidache, i-a adus acestuia o înregistrare cu o orchestră şi i-a cerut maestrului să îşi spună părerea. Nu i-a plăcut înregistrarea, considerând interpretarea mult prea lentă. A rămas surprins când a aflat că cel care dirija acea orchestră era chiar el, această experienţă confirmându-i temerile.
Muzica era destinată să fie experienţă de moment, o trăire cu intensitate a clipei propriu-zise, nu o fotografie a unei trăiri, aşa cum era înregistrarea.
Şi ca o aplicaţie a acestei concepţii, când avea timp liber, Sergiu Celibidache se aşeza la pian şi improviza. Păstrase acest obicei încă de mic, pe când studia pianul. Profesoara de pian nu era prea interesată de ce făcea micul Celibidache la pian, aşa că acesta, când se plictisea, improviza pe temele pe care le studia, iar profesoara nu remarca nimic, ceea ce îl încuraja pe copil să exploreze şi mai mult.
Improviza şi jazz, muzică pe care o admira pentru libertatea pe care i-o oferea la interpretare. Nu asculta jazz, dar cânta cu placere, pentru că improvizaţia în sine era o manifestare a trăirii autentice a clipei. A şi făcut parte într-o vreme dintr-o formaţie de jazz care cânta la “Bolta rece”. Se spune că era cel mai ciudat membru al grupului muzical, deoarece în timp ce improviza la pian citea de obicei câte o carte.
A murit în anul 1996, lăsând pe lângă o moştenire spirituală foarte valoroasă, imaginea unui om care a trăit pentru muzică, un exemplu pentru cei care încă nu îndrăznesc să se dedice complet acestei arte. Unul dintre puţinele regrete ale maestrului a fost că fiul său a ales regia în locul muzicii, acest fapt reprezentând o dovadă directă a împlinirii pe care i-a adus-o muzica.
Compozitorul Sergiu Celibidache va sta în umbra dirijorului până când cineva îl va descoperi. Interesant este faptul că el a refuzat să îşi cânte propriile compoziţii în public, pentru că din punctul lui de vedere, valoarea lucrărilor sale trebuie descoperită şi evaluată de o conştiinţă muzicală obiectivă.

http://agonia.ro
http://garduldefier.wordpress.com/ 
http://odorica.blogspot.com/

Cicero Marcus Tullius (106-43 i.Hr.)

 "Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micşorata,
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata, şi
Ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat
pentru ca Roma sa nu dea faliment.

Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului."
 ( Cicero, anul 55 înainte de Cristos)
 
 
In concluzie nu s-a modificat nimic de 2065 si de ani.

http://dariaion.blogspot.com/

Incestul in traditiile si mitologiile lumii

Incestul simbolizeaza tendinta catre unire a celor de-o seama, ba chiar exaltarea propriei esente, descoperirea si ocrotirea eului celui mai ascuns. Este o forma de autism. Se regaseste in majoritatea mitologiilor, in relatiile dintre zei, dintre faraoni si dintre regi, in societatile inchise care vor sa-si pastreze si sa-si intareasca suprematia esentiala. Apare la egipteni (Isis se marita cu fratele ei, Osiris; cu fiul ei Horus are patru copii); la incasi, la polinezieni, la greci etc.
Incestul dintre frate si sora pare sa fie o regula in cazul nasterilor divine din mitologia irlandeza. Regele uzurpator Bres este fiul unei femei din neamul Tuatha De Danann, Eri (personificare a Irlandei) si a lui Elatha (stiinta), fratele ei, fiul lui Delbaeth [forma). Eroul Cuchulainn este si fiul regelui Conchober (substitut al zeului Lug) si al surorii sale Medb care, inainte de a se casatori cu sotul ei Ailill, ii cunoscuse pe amandoi fratii ei. In povestirea Petitul Etainei, regina Irlandei este gata sa comita adulterul cu fratele ei, iar intr-o prima versiune a legendei, Dagda comite adulterul cu sora lui, Boandy, sotia fratelui sau Elcmar… Celor patru zei barbati din panteonul irlandez li se opune o singura divinitate femeie, care, desi fecioara, este sotia lor comuna. Incestul, care nu are nimic de-a face cu imoralitatea posibila a personajelor mitice irlandeze, ar constitui o referinta la timpurile adamice ale Facerii.
Dupa psihanalisti, tentatia inconstienta si refulata a incestului constituie complexul lui Oedip sau al Electrei, dupa caz, si ar reprezenta o faza normala a sexualitatii infantile in cursul evolutiei sale. Doar fixarea lui ar fi generatoare de nevroza. Trebuie facuta deosebirea dintre incestul semianimal care penduleaza intre normalitatea infantila, interzicerea sociala, perversiunea sexuala si nevroza, de incestul semireligios, incarcat de simboluri si derivina din credinte.
Legaturile incestuoase din antichitate, de pilda, nu se datorau, probabil, unei aplecari amoroase, ci unei superstitii speciale, strans legate de conceptiile mitice. Istoria relateaza ca un faraon din dinastia a II-a s-a casatorit cu sora, cu fiica si cu nepoata lui; Ptolemeii, cu surorile lor; Cambyse, cu surorile lui; Artaxerxes, cu cele doua fiice ale sale. In secolul al VI-lea d. Hr., Qobad I a luat-o pe fiica lui de sotie, iar satrapul Sysimithres pe chiar mama lui etc, dar toate aceste incesturi se explica prin faptul ca Zend-Avesta recomanda casatoriile consanguine ca sa accentueze asemanarea suveranilor cu divinitatea. Totusi, nu este sigur ca invatamintele din Avesta au fost hotaratoare in acest caz. Incestul pare mai curand sa corespunda cu situatia nu numai a societatilor inchise, dar si a psihismelor inchise si inguste, incapabile sa-l asimileze pe Celalalt; el tradeaza o deficienta sau o regresie.
Desi poate parea normal intr-o anumita faza a evolutiei, el exprima un blocaj, un nod, o oprire in dezvoltarea morala si psihica a unei sociejati sau a unei persoane.
Desi mitologia greaca este intesata de legaturi incestuoase si endogamia primitiva si-a lasat urme in societate si in psihism, incestul inspira tragicilor greci si, desigur, sufletului colectiv al poporului, o oroare sacra. La Roma, incestul era interzis de lege si vinovatii aruncati in prapastie de pe Stanca Tarpeiana.
Sursa://http://almeea.com/
http://dariaion.blogspot.com/

Tic, Tac ...

luni, 18 octombrie 2010

S T O P


ROMÂNI, FIȚI ALĂTURI DE ARMATĂ, in data de 25 octombrie! ARĂTAȚI CĂ VĂ PASĂ! OFIȚERI DIN SRI, MapN, SIE, ANP, ANV, SPP, STS, POLIȚIE, JANDARMERIE, IESIŢI ÎN STRADĂ! Să punem PUNCT!!!



STIMATI COLEGI! TRAIM VREMURI ISTORICE, MOMENTE DE RASCRUCE IN ISTORIA ARMATEI ROMANE – SI NE INTREBAM ACUM… MAI EXISTA RESPECT SI ONOARE PENTRU ACEASTA INSTITUTIE? CEEA CE FAC GUVERNANTII NOSTRI, CU FUNCTII MARI IN STAT, DE A INSTIGA UNELE CATEGORII SOCIO-PROFESINALE IMPOTRIVA ALTORA, ESTE UN LUCRU GRAV, CU URMARI CE NU POT FI ANTICIPATE. IN OPINIA NOASTRA, SE IMPUNE CA INSTITUTIILE STATULUI CU RESPONSABILITATI IN DOMENIU, SA SE AUTOSESIZEZE SI SA CURME ACEASTA FORMA DE INSTIGARE A CETATENILOR ROMANIEI! IN ULTIMA PERIOADA DE TIMP, S-A CONSTATAT O INTENSIFICARE A ACTIUNILOR OSTILE IMPOTRIVA ARMATEI ROMANE, A CELOR CARE AU DESERVIT SUB ARME, ACTIUNI IRESPONSABILE SI RAUVOITOARE, EXERCITATE DE INALTII DEMNITARI AI STATULUI, LOVIND IN ACEASTA INSTITUTIE CARE A FOST (SI VA CONTINUA SA RAMANA) UN ORGANISM VIU, SI CARE ARE UN ROL PRIMORDIAL IN VIATA STATULUI ROMAN! DEOARECE, IN ULTIMUL TIMP, SUBSEMNATII, IMPREUNA CU ALTE MII DE CADRE MILITARE TRECUTE IN REZERVA IN CONFORMITATE CU OG7/1998 SI LEGEA NR 164/2001 PRIVIND PENSIILE MILITARE DE STAT, AM FOST SUB TIRUL PERMANENT AL ACTUALULUI GUVERN (DAR SI A CELUI TRECUT), VIZAVI DE “PENSIILE NESIMTITE” SI “CUMULAREA PENSIE-SALARIU”, NE PERMITEM, ATIT IN NUMELE NOSTRU, DAR SI ALTORA, NEMULTUMITI DE ACTUALA SITUATIE, SA ADUCEM LA CUNOSTINTA ACTUALEI GUVERNARI URMATOARELE:
Citeste mai mult...
http://exploziv-news.ro/ 
http://odorica.blogspot.com